Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche şi slăvită, lângă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinându-se cu Troada, cea pe care picioarele învăţătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfântul Pavel, vasul alegerii. Deşi era strălucită cu lumina sfintei credinţe, la început nu avea mulţi creştini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către paginii împăraţi ai Romei, care au împărăţit mai înainte de marele Constantin, şi care dădeau înfricoşate porunci prin toate ţările şi se trimiteau ighemoni pagini, ca pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci şi cu moarte să-i pedepsească.
Atunci mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustie, iar alţii petrecând între pagini, îşi tăinuiau buna lor credinţă în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor şi râvneau după El mărturiseau pe faţă Preasfânt Numele Lui şi de bunăvoie se dădeau în mâinile muncitorilor şi îşi puneau sufletele lor pentru El.
Unii ca aceştia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbaţi viteji, care erau nemişcaţi în sfânta credinţă, ca muntele Sionului şi cu râvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceştia, fiind din diferite locuri şi ţări, s-au adunat în Cizic şi, nebăgând în seamă groaznicele porunci împărăteşti şi frica tiranilor, preamăreau pe Hristos şi cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor şi Atoateţiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu şi cinstitoare de mulţi zei idoleşti, o ocărau şi o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morţi; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoşilor zei şi în locul Celui Preamilostiv şi dătător de bunătăţi, se supuneau diavolului nemilostiv.
Apoi sfinţii îndemnau pe oamenii cei orbiţi cu necredinţa, ca, lepădând întunericul cel înnegurat al minţii, să vadă adevărul; şi luminându-se cu lumina cunoştinţei, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer şi toată lumea o stăpâneşte. O îndrăzneală ca aceasta văzând-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca nişte lupi pe oi, cu sălbăticie şi fără de omenie şi, legându-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetăţii, în Cizic. Deci, vitejii ostaşi ai lui Hristos stăteau înaintea stăpânitorilor pagini cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu şi cu râvnă, ca de o văpaie mare arzând după Dânsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, şi mai ales nevăzutului boier al întunericului şi la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte.
Deci, erau obosiţi în multe feluri de chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Iar ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul şi, văzând înşelăciunea păgâneasca şi deşarta închinare la idoli, au ocărât şi au ruşinat pe stăpânitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile.
După câţiva ani, împărăţind marele Constantin, luminat cu Sfântul Botez, a încetat prigonirea şi a răsărit lumina dreptei credinţe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor nouă sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preţ. Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingându-se de vestita raclă a sfinţilor, şi cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinţilor răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulţime de popor necredincios, văzând unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfânta credinţă în Hristos şi a sfărâmat idolii şi capiştile idoleşti; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu şi a înflorit în cetatea Cizicului sfânta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.
Apoi, după marele împărat Constantin şi după Constantie, fiul lui, care împărăţiseră multă vreme, luând împărăţia Iulian Paravatul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat şi au clevetit asupra creştinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toţi zeii şi capiştile şi au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deşi a poruncit să înnoiască iarăşi zeii şi capiştile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creştin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, şi l-a băgat în temniţă. Apoi ducându-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberându-se astfel episcopul.
Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se şi îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinţilor mucenici făcute pentru dânsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să câştigăm şi noi tămăduiri de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim darului şi milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
***
Acești sfinți mucenici se numeau Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Fiind din diferite locuri şi ţări, se adunară în Cizic şi, nebăgând în seamă cumplita prigoană împotriva creștinilor, preamăreau și propovăduiau pe Hristos cu toată îndrăzneala, mustrând fără frică rătăcirea cinstirii zeilor. Apoi îndemnau pe cei orbiţi cu necredinţa să vadă adevărul.
Văzând una ca aceasta necredincioșii, îi prinseră și duseră dinaintea conducătorului cetății Cizicului. Iară ei stăteau înaintea stăpânitorilor păgâni cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei și râvnei către Dumnezeu.
Pentru aceasta, fură supuși la felurite chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor.
Însă ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul. Iară după alte munci, li se tăiară capetele şi tot în acel loc li se îngropară şi trupurile.
După câţiva ani, împărăţind sfântul împărat Constantin (pomenit la 21 mai), încetă prigonirea şi răsări lumina dreptei credinţe în toată lumea.
Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor 9 sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le puseră în raclă nouă și zidind o biserică în numele lor, aduseră într-însa comoara cea de mare preţ.
Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică (acumulare de apă a trupului), atingându-se de vestita raclă a sfinţilor.
Mulţime de popor necredincios văzând tămăduirile de diferite boli ce se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, se întoarseră spre Hristos și, nu după multă vreme, aproape toată cetatea primi sfânta credinţă în Hristos sfărâmând idolii şi capiştile idoleşti, ridicând în locul biserici lui Dumnezeu. Și astfel înflori în cetatea Cizicului dreapta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei 9 la număr, care se odihnesc acolo.
***
Nori tainici v-aţi arătat înţelepţilor luptători, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre şi prin har uscaţi înşelăciunea necredinţei. Pentru acesta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă.
Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi din destul vă îndulciţi din Izvorul desfătării şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi, izbăviţi de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi.
Luptătorilor, cei ce aţi răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminaţi pe toţi cu strălucirile minunilor, pierdeţi şi noaptea patimilor şi întunericul demonilor îl risipiţi. (Din Canonul Sfinților ce se citește la Utrenie)
Înţelepţindu-vă cu cunoştinţa cea Dumnezeiască şi într-armându-vă cu armele cele înţelegătoare, prin vieţuire şi prin faptă, întru Duhul aţi biruit taberele vrăjmaşului şi după moarte v-aţi mutat către Viaţa Cea Nemuritoare şi către Lumina Cea Neînserată. Pentru aceasta izvorând vindecări tuturor, tămăduiţi bolile şi alungaţi duhurile, purtătorilor de chinuri cei nouă cu numărul. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. (Sedelna Sfinților, glasul al 8-lea)