Sfântul Nichifor a fost învăţătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14/27 noiembrie). Acesta a cresut ca şi romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos şi s-a sfârşit din viaţă înainte de anul 1300. Lucrarea sa "Despre trezvie şi păzirea inimii " se găseşte în Filocalie: Preaînţeleptul meşteşug pentru rugăciunea minţii (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.

***

La început Nichifor a fost romano-catolic, dar mai tîrziu el a îmbrăţişat ortodoxia. El a dus o viaţă de aspre nevoinţe ca monah la Muntele Athos, împreună cu înţeleptul Theolept. El a fost dascălul marelui Sfînt Grigorie Palamas şi a scris o lucrare despre rugăciunea minţii. El s-a înfăţişat cu pace înaintea Domnului în veacul al paisprezecelea. Sfîntul preacuvios Nichifor zicea:

„Adună-ţi mintea şi sileşte-o să intre în inimă şi să rămînă acolo. Cînd mintea ta s-a întărit în inimă, ea nu trebuie să rămînă goală, ci trebuie să rostească neîncetat rugăciunea: „Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pre mine păcătosul!” Niciodată să nu îngădui ca ea să se oprească din această lucrare. Făcînd astfel, tot lanţul virtuţilor se va sălăşlui întru tine: dragostea, bucuria, pacea şi toate celelalte. Şi aşa toate cererile tale care le vei aduce Domnului se vor împlini.”

***

Acesta a fost italian de neam și catolic cu credința. Îmbrățișând Ortodoxia, se așeză în Sfântul Munte Athos unde se supuse celor mai de frunte părinți ostenitori ai locului cărora le arătă smerenie și ascultare desăvârșită deprinzând de la dânșii liniștirea (isihia).

Petrecu mulți ani în pustie și în liniște, retrăgându-se în cele mai pustii locuri ale sfântului munte.

Mai apoi deveni dascăl în deprinderea Rugăciunii lui Iisus celor ce doreau a se liniști în singurătate, formându-se pe lângă dânsul un număr oarecare de ucenici.

Ucenicilor săi le alcătui o culegere de vieți pe scurt, scrise cu simplitate, ale unor sfinți părinți anteriori pe care le închieie de fiecare dată printr-un scurt cuvânt al său în care arată pe acel fiecare sfânt părinte practicând păzirea și adunarea minții înlăuntru, pentru a folosi ca temei practicării Rugăciunii lui Iisus.

În anul 1274, primind împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul unirea cu Roma, puțin după aceea (pe la 1276) sfântul Nichifor dimpreună cu alți cuvioși părinți fură exilați din Athos, pentru împotrivirea ce o făceau hotărârii împăratului de unire cu Roma.

Locul exilului său fu una din insulele pustii din Marea Egee unde erau exilați cei ce se împotriveau unirii cu Roma. Aici sfântul părinte se află dimpreună cu uncenicul său Teolipt pe care îl învăță metoda rugăciunii inimii.

Plecarea sa la Domnul se petrecu cel mai probabil între anii 1290-1300.

Lucrarea sa, scrisă într-o limbă simplă, spre folosul cât mai multor monahi, a circulat în țara noastră încă din veacul al XVIII-lea de când datează un manuscris aflat la Mănăstirea Neamț, fiind tradusă în românește cu titlul „Cuvânt pentru păzirea inimii, plin de mult folos” al lui Nichifor din Singurătate.

Astăzi, prin osteneala părintelui Dumitru Stăniloae, această lucrare se află cuprinsă în volumul 7 al Filocaliei.