Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Cosma Mărturisitorul, episcopul Calcedonului și apărător al Sfintelor Icoane (secolul al IX-lea)
Sfântul Cosma, arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos, a fost din cetatea lui Constantin. Din copilărie iubind pe Hristos, a lăsat lumea aceasta deşartă şi s-a tuns în chipul monahicesc. Apoi, curăţindu-se cu postirea şi cu celelalte fapte bune, s-a făcut locaş al Sfântului Duh şi a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători de icoane, când multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi fiind silit de împăraţii eretici, ca să se lepede de închinarea sfintelor icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea a suferit izgonire şi a răbdat multe ispite. Şi iarăşi fiind chemat şi silit cu scârbe să se unească cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Deci a fost aruncat în supărări fără de număr şi împreună cu Cuviosul Axentie s-a nevoit. Şi fiind ispitit şi chinuit de cei răucredincioşi şi ticăloşi luptători de icoane, s-a săvârşit şi s-a dus către Domnul.