Această tînără s-a născut din ţărani săraci, în satul Slatina din ţinutul Meglin, fiind una din cele patru fete ale părinţilor ei. Ea a fost blîndă şi evlavioasă, înţeleaptă în înţelepciunea lui Hristos şi cu suflet de aur, după cum i-a arătat-o şi numele. [„zlata” însemnează „aur”] Ieşind odată să scoată apă, nişte turci neruşinaţi au apucat-o, şi au dus-o la casa lor. Unul dintre ei i-a cerut să treacă la islam şi să se facă nevasta lui, dar Zlata i-a răspuns fără frică: „Eu în Hristos cred şi El singur este Mirele meu. Eu în veci nu mă voi lepăda de El, şi de voi fi tăiată în bucăţi”. Părinţii şi rudele ei au venit la ea, şi au rugat-o să-i fie milă de ea şi de ei, şi să se lepede de Hristos doar cu gura; aşa încît să le fie bine tuturor, căci milostiv este Domnul, care va ierta păcatul acesta; făcut pentru că viaţa este aşa de grea. Zicînd acestea, părinţii, surorile şi rudeniile plîngeau, lipsiţi de nădejde. Sufletul Zlatei însă a rezistat în faţa acestei ispite diabolice. Ea a zis: „Voi mă sfătuiţi să mă lepăd de Hristos Unul Adevăratul Dumnezeu, deci părinţi mie nu îmi mai sînteţi, nici surori, nici rudenii. Mie Domnul Hristos îmi este deci Singurul Tată, Maica Domnului Sfîntă singura Maică, iar sfinţii îmi sînt mie surori, fraţi şi rudenii”. Turcii au aruncat-o atunci pe Zlata în temniţă, unde au ţinut-o timp de trei luni, torturînd-o în fiecare zi prin biciuire, de se înroşea pămîntul de sîngele ei. La urmă au spînzurat-o de picioare şi au aprins sub capul ei foc, ca să o sufoce cu fumul; dar Dumnezeu a fost cu Zlata, şi i-a dat putere în acest chin. La urmă au spînzurat-o de un copac şi i-au tăiat trupul în bucăţele. Aşa a luat mucenicia această fecioară vitează, dîndu-şi sufletul ei sfint în Mîna lui Dumnezeu, şi sălăşluindu-se la cereştile locaşuri, în anul 1796. Creştinii au luat părticele din trupul ei şi le-au dus la casele lor, ca sfinţită binecuvîntare.
