Pomenirea Sfântului Arsenie din Latro, egumenul (XI)

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.