În această zi, facem pomenirea Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni (secolul al IX-lea)

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

***

Încă din tinereţe Tit L-a iubit pe Hristos şi a urît deşertăciunile lumii. De aceea el s-a lepădat de lume, a intrat într-o mînăstire, şi s-a îmbrăcat în chipul îngeresc. Fără nici un fel de păreri de rău el a început să păşească hotărît pe calea mîhnicioasă şi strimtă a vieţuirii monahale, înarmîndu-se cu sfinta răbdare, el a dobîndit două mari virtuţi: smerenia şi ascultarea. În acestea el i-a întrecut « nu doar pe toţi fraţii din mînăstire, dar şi pe toţi oamenii». El încă din tinereţe şi-a păzit cu străşnicie curăţia inimii şi a trupului, în vremurile prigoanelor împotriva sfinelor icoane şi a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare şi neclintit ca un adevărat Stîlp al Ortodoxiei şi al Bisericii lui Hristos. Pentru marea sa dragoste, smerenie şi curăţie, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, atît în timpul vieţii, cît şi după cinstita sa adormire. Plecînd la Domnul, el a lăsat în urma lui mulţime nenumărată de ucenici. Sfîntul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.