Pomenirea Sfântului Ierarh Iona, mitropolitul Kievului, al Moscovei şi a toată Rusia (+1461)

Sfîntul lona s-a născut în provincia Kostroma. La vîrsta de doisprezece ani el a fost tuns monah şi a vieţuit multă vreme ca monah în Mînăstirea Simonov de lîngă Moscova. În timpul Mitropolitului Fotie, lona a fost uns Episcop de Riazan. După moartea mitropolitului Fotie, Sfîntul lona a fost ridicat în scaunul mitropolitan şi trimis la Patriarhul Constantinopolelui pentru confirmarea hirotonirii. Dar în acelaşi timp Isidor, care era de neam bulgar, reuşind să ajungă el înaintea lui lona la Constantinopole, a fost uns el Mitropolit al tuturor ruşilor. Văzînd acestea Sfîntul lona s-a întors liniştit la Mînăstirea lui din Riazan. Răutatea lui Isidor însă s-a dat pe faţă către toţi, cu prilejul Sinodului celui eretic de la Florenţa, din anul 1439 după Hristos. Cînd Isidor s-a întors, după trei ani, de la acel sinod, moscoviţii şi toţi ortodocşii creştini 1-au atacat pe Isidor ca pe un apostat de la Ortodoxie şi l-au alungat din scaunul mitropolitan. Nu se cunoaşte cum şi-a sfîrşit zilele acest Isidor. lona însă, sfîntul şi bunul păstor, a fost ridicat după dreptate în scaunul mitropolitan cel gol. El a fost un mare lucrător de minuni, un văzător cu duhul, şi un minunat păstor de suflete. Cînd agarenii au împrejmuit Moscova, Sfîntul mitropolit lona i-a alungat numai cu rugăciunea. In anii de mai tîrziu el şi-a dorit ca Dumnezeu sa-i trimită vreo boală care prin durere să-1 curăţească desăvîrşit, mai înainte de a părăsi această lume. După dorirea lui, Dumnezeu i-a îngăduit o rană la picior, care a fost vestită în vedenie unui anume preot pe nume lacov. Sfîntul a murit din cauza acestor răni la picioare şi s-a strămutat la locaşurile cele de sus, printre cetăţenii împărăţiei, în ziua de 31 martie a anului 1461 după Hristos. La moaştele lui au avut loc mari şi minunate minuni. Un mut pe nume loan a fost adus la moaştele sfîntului. El a sărutat mîna sfîntului şi, cum a povestit însuşi mutul mai tîrziu, acea mînă 1-a apucat de limbă şi el a simţit o durere ascuţită. Cînd mîna a dat drumul limbii lui, loan s-a întors către cei care îl aduseseră şi a început să grăiască limpede, ca şi cînd nu ar fi fost niciodată mut.