Sfântul Ierarh Toma (Tomai), Patriarhul Constantinopolului (610)

Toma a trăit în timpul împăraţilor Mauriciu şi Foca, pe cînd patriarhi au fost Sfinţii loan Postitorul şi Chiriac. Marea lui rîvnă şi evlavie pentru cele sfinte au atras atenţia Sfîntului Patriarh loan, care 1-a rînduit vicar patriarhal. După moartea lui Chiriac, Toma a fost ridicat patriarh în locul lui. Acest timp a fost marcat de un eveniment tainic, minunat: în timpul unei procesiuni cu cruci, acestea au început să se mişte de la sine şi să se lovească una pe cealaltă. Poporul a rămas uimit şi înspăimîntat. Cînd semnul acesta a ajuns la urechile Patriarhului, el 1-a chemat de faţă pe Teodor Sicheotul, sihastru vestit înzestrat cu darul discernămîntului duhovnicesc, spre a tîlcui poporului înţelesul acestui semn. Patriarhul 1-a rugat cu lacrimi pe sihastru să-i tîlcuiască care este voia lui Dumnezeu prin acest semn. Cuviosul Teodor s-a rugat lui Dumnezeu şi i-a descoperit patriarhului ^că acest semn vesteşte mari nenorociri, atît pentru Biserică, cît şi pentru împărăţia Grecească, care vor veni peste cei mari şi popor din cauza luptelor de credinţă şi a celor interne, politice. Acest semn prevestea că creştinii vor lupta şi se vor ucide între ei, ceea ce a şi ajuns să se întîmple în scurt timp. Sfîntul Patriarh Toma 1-a rugat pe Cuviosul Teodor să se roage ca Dumnezeu să-L ia la Sine pe el, Toma, ca să nu trăiască şi să vadă toată această urgie. „Voieşti să vin eu însumi la tine, sau voieşti mai degrabă să ne întîlnim amîndoi înaintea Scaunului lui Dumnezeu?” Aşa a răspuns Teodor rugăminţii Patriarhului, ceea ce însemna că Patriarhul va muri curînd. Cu adevărat, chiar în ziua în care a primit cuvîntul Cuviosului, Patriarhul s-a îmbolnăvit şi a murit. La scurt timp după aceea, Cuviosul Teodor a murit şi el. Sfîntul Toma s-a strămutat la locaşurile cele cereşti la anul 610 după Hristos.

***

Cel între sfinţi, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune şi desăvîrşită înţelegere şi dreaptă credinţă, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rînduit sachelar de dînsul, în vremea împărăţiei lui Mavrichie (582-602). Dar după moartea preasfinţitului Ioan şi a fericitului Chiriac, care a fost după dînsul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfîntul Toma, în vremea împărăţiei tiranului Foca (602-610), şi îşi îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înţelepciune cuvîntătoarea turmă a lui Hristos. În zilele patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei.

    În unele cetăţi de acolo, făcîndu-se umblare cu cruci şi cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată şi neoprită plecîndu-se una spre alta, se loveau şi se sfărîmau. Despre acea minune străbătînd vestea pretutindeni, preasfinţitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părţile acelea pe Sfîntul Teodor Sicheotul, bărbat înainte văzător şi făcător de minuni, şi l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfîntul Teodor îl încredinţă de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicînd că nu ştie acele taine. Atunci, preasfinţitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugă-minte şi prin acea smerenie l-a silit pe bătrîn ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi.

    Deci, bătrînul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea şi sfărîmarea lor, înseamnă multe primejdii şi risipire în Biserica lui Dumnezeu şi în împărăţia grecească, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmaşi. Pentru că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiţi cu numele lui Hristos, despărţindu-se de credinţă, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărîma şi a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii şi se vor strica şi toate acestea vor fi în curînd.

    Acestea auzindu-le patriarhul, s-a înspăimîntat foarte şi s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul şi să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el nişte primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puţină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puţin în Constantinopol la biserica Sfîntului Ştefan, spunîndu-i despre boala sa şi rugîndu-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfîrşit grabnic. Iar sfîntul nevrînd, fericitul Patriarh Toma a trimis iarăşi la dînsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se dezlege de trup.

    Deci, chiar nevrînd, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfinţi-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfîrşitul lui şi a trimis la dînsul, zicînd: "Porunceşti ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amîndoi înaintea lui Dumnezeu?" Iar Sfîntul Toma a răspuns prin trimis: "Să nu-ţi pierzi, părinte, liniştea ta; destul îmi este că ai zis: "acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu"". Şi în aceeaşi zi, preasfinţitul Patriarh Toma, înainte de vremea Vecerniei, bucurîndu-se, s-a despărţit de trup şi s-a dus către Domnul, în vremea împărăţiei aceluiaşi Foca.

    După moartea Sfîntului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeaşi mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit şi s-a făcut capul eresului monoteliţilor, adică al celor ce cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit şi primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor. Pe lîngă acestea, războaiele cele grele cu perşii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii eresurilor. Aceştia robeau şi pustiau stăpînirile greceşti cu foc şi cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia.

    Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărîmării crucilor şi care, prin proorocia Sfîntului Teodor Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfinţitul Patriarh Toma a voit mai bine să moară, decît să fie între cei vii. Şi a cîştigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme, sfîrşit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani şi două luni şi mult s-a nevoit împotriva ereticilor, ţinînd credincioasele învăţături şi cu bună credinţă cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.