Născut într-un sat din preajma Moscovei, ştiutor de carte încă de la vârsta de 7 ani, încă de timpuriu fu aprins de dorul despărţirii de lume şi slujirii lui Dumnezeu. Însă părinţii îl siliră să se căsătorească, învrednicindu-se de cinul preoţesc. La un an după căsătorie, soţia sa plecă la cele veşnice. Atunci, pentru liniştea părinţilor săi, continuă să slujească în Biserica Acoperământului Maicii Domnului ca preot.

Iar, după o vreme, plecând la Domnul şi părinţii săi, împărţi averea sa săracilor, iar el îşi îndreptă paşii către Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Duna, întemeiată de sfântul Serghie de Radonej (pomenit la 5/18 iulie, 7/20 iulie şi 25 septembrie/8 octombrie).

Pentru viaţa sa aleasă, după moartea egumenului, fraţii îi cerură lui să ocârmuiască mănăstirea. Iar el strălucea prin atâtea fapte bune, încât după o vreme mănăstirea era numită „Pustia lui Serapion”. Copleşit de grijile cele multe şi dorind vieţuirea cea liniştită şi ascunsă de ochii oamenilor, sfântul Serapion se retrase în vestita Lavră a Sfântului Serghie de Radonej. Însă nici aici nu află linişte, căci anul 1493, din voinţa mitropolitului şi a marelui cneaz Ioan, fu numit egumen al lavrei.

Odată, marele cneaz, dând crezare învinuirii de vrăjitorie pusă asupra a 3 femei nobile, porunci să fie arse pe rug. Auzind aceasta, sfântul Serapion, încredinţat de nevinovăţia lor şi săvârşind sârguitoare rugăciune, se înfăţişă dinaintea marelui cneaz înduplecându-l să le dea o pedeapsă mai mică, iar acesta ascultă de povaţa cuviosului părinte pe care îl cinstea.

Încredinţând marele cneaz Ioan conducerea ţării fiului său Vasilie, i-l recomandă pe sfântul Serapion ca vrednic de a fi arhiepiscop al Novgorododului. Astfel, la 15 ianuarie 1506, un sobor de ierarhi îl numiră arhiepiscop al Novgorodului.

Ridicarea în această treaptă avea să fie pentru sfântul părinte începutul a multe suferinţe.

În toamna anului sosirii sale în Novgorod, izbucni în acele locuri o molimă cumplită. Aceasta se repetă 2 ani la rând, toamna. În toamna celui de-al 3-lea an, muriră 15.398 de oameni. Tot atunci izbucni un incendiu care pârjoli oraşul, despre care stă scris în letopiseţul vremii că nu mai fusese niciodată unul asemănător. Iar sfântul Serapion, îndurerat pentru suferinţa oamenilor, în vremea dezastrului, ieşi cu procesiune cu o Cruce făcătoare de minuni, mergând până la podul de pe Volhono, înălţând fierbinţi rugăciuni, vărsând lacrimi şi suspinând, încât abia putea citi rugăciunile. Astfel continuă să se roage până când focul se domoli. Atunci, 3.315 oameni se mutară din această viaţă, afară de cei ce pieriseră înecaţi în râul Volhono.

Odată, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, chemă la masă de mai marii dregători ai oraşului. Atunci se târî până în sala de mese şi un olog, cerând de mâncare. Atunci milostivul Serapion, mişcat de suferinţa nefericitului, oftând din adâncul inimii, se uită la icoana Mântuitorului Hristos aflată deasupra uşii trapezei şi îi spuse:

– În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ridică-te pe picioarele tale!

Iar ologul pe dată se ridică, preslăvind dimpreună cu poporul ce era de faţă pe Dumnezeu şi minunându-se de sfântul ierarh.

Însă chiar şi acest mare slujitor al Domnului trecu prin mare încecare, căci vrăjmaşul mântuirii neamului omenesc îl pizmuia pe bunul păstor pentru faptele sale bune.

Astfel, într-o perioadă foarte grea pentru Novogorod, se iscă mare gâlceavă legată de Mănăstirea Volokolamsk. La stăruinţele cneazlui de Volokolamsk, Feodor Borisovici, cuviosul Iosif, egumenul mănăstirii, se adresă marelui cneaz de la Moscova cu rugămintea ca mănăstirea sa să treacă sub oblăduirea directă a acestuia şi a mitropolitului. Pentru aceasta, sfântul Serapion îl puse pe egumen sub interdincţie, căci scosese mănăstirea din eparhia sa fără ştirea sa, scriindu-i într-o gramată:

„Pentru ce ai închinat mănăstirea ta marelui cneaz? Te-ai îndepărtat de cele cereşti ca să te apropii de cele pământeşti?”.

Aflând cneazul Vasilie de gramată şi de dinterdincţia sfântului Serapion, se mânie şi porunci ca arhiepiscopul Novgorodului să fie prins şi supus unei aspre detenţii la mănăstirea „lui Andronic” din Moscova, unde avea să îndure mari suferinţe.

Soborul din 1508 îl învinui pe sfântul Serapion că nu procedase corect, iar printr-o altă gramată ridică interdincţia pusă asupra lui Iosif.

Istovit din pricina închisorii, sfântul Serapion scrise mitropolitului Simon, plângându-se că nu i se dăduse dreptul în sobor să îşi prezinte pricina pentru care hotărâse astfel şi încercând să demonstreze dreptul său de a sancţiona un călugăr aflat sub jurisdicţia sa, iar în încheiere se încredinţă pe sine voii lui Dumnezeu. Înainte de muri, în 1511, mitropolitul Simon îl chemă la sine pe sfântul Serapion îndemnându-l să-şi ceară iertare, iar el iertându-l totodată.

Tot atunci se împăcă cu preacuviosul Iosif care ceru voie marelui cneaz să strămute amândoi la marea Lavră a Sfântului Serghie, de care se simţeau legaţi.

Aici, sfântul Serapion se nevoi în post, rugăciune şi îndelungă răbdare, primind de la Domnul darul înainte-vederii. În clipa când cuviosul Iosif trecu la cele veşnice, sfântul Serapion se ridică în picioare, spunând celor care erau atunci cu dânsul:

– Fratele nostru Iosif a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-l ierte. Şi drepţilor li se întâmplă să moară.

Sfântul ierarh îşi ştiu mai înainte sfârşitul, acesta îmbrăcând mare schimă plecă la cele veşnice la 10 martie 1516.

Cinstitele sale moaşte fură aflate pline de bună mireasmă la 7 aprilie, în anul următor, rămânând aşezate în paraclisul lui Serapion aflat la sud-vest de Catedrala Sfânta Treime a marii Lavre, unde se află până astăzi.

În zilele de grea restrişte, când mănăstirea fu asediată de armatele poloneze, sfântul Serapion dimpreună cu sfântul Seraghie de Radonej se arătară rugători osârdnici şi mijlocitori pentru izbăvirea sfântului locaş. Astfel, la 9 noiembrie 1608, înaintea Utreniei, sfântul Serghie se arătă unor monahi vrednici şi chiar unor mireni, umblând prin mănăstire şi chemându-i pe fraţi la biserică, unde fu văzut şi sfântul Serapion rugându-se dinaintea icoanei Maicii Domnului.