Cuviosul Gherasim de la Iordan (475)

Viața pe scurt a cuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Viața pe lung a cuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan

Cuviosul Gherasim, lauda pustnicilor, era de neam din părţile Lichiei. Din tinereţe, avînd cuget dumnezeiesc, s-a îngrădit cu frica lui Dumnezeu. Primind sfinţitul chip monahicesc, mai întîi s-a dus în cea mai dinăuntru pustie a Tebaidei din Egipt şi, acolo vieţuind cu plăcere de Dumnezeu o vreme oarecare în nevoinţe duhovniceşti, s-a întors iarăşi la Lichia, în patria sa. După aceea a venit în Palestina, pe la sfîrşitul împărăţiei lui Teodosie cel Tînăr (408-450), şi s-a sălăşluit în pustia Iordanului, în care strălucea ca o stea luminoasă cu razele cele pline de fapte bune. Acolo a făcut o mănăstire lîngă rîul Iordanului.

    În zilele petrecerii lui în Palestina, împărăţind Marchian şi cu Pulheria (450-457), s-a făcut în Calcedon al patrulea Sinod a toată lumea (451) al Sfinţilor Părinţi, împotriva lui Dioscor, răucredinciosul patriarh al Alexandriei, şi a lui Eutihie arhimandritul, care ziceau că este numai o fire în Domnul nostru Iisus Hristos, şi pe care i-au afurisit Sfinţii Părinţi.

    După sinodul acela s-au sculat unii eretici care huleau sinodul ce se făcuse, ca şi cum printr-însul ar fi lepădate dogmele dreptei credinţe, iar învăţătura lui Nestorie ar fi înnoită.

    Unul din aceia a fost un oarecare Teodosie, cu chipul monah, dar cu obiceiul vrăjitor, ţinînd de reaua credinţă a lui Eutihie. Acesta, venind în Ierusalim, a tulburat toată Palestina, amăgind nu numai pe cei simpli, ci pe mulţi sfinţi şi pe împărăteasa Evdochia, văduva, care fusese soţia împăratului Teodosie cel Tînăr şi care, în acea vreme, locuia în Ierusalim. Cu ajutorul ei şi al multor monahi palestinieni înşelaţi de el, au izgonit pe fericitul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, de pe scaun, iar Teodosie monahul însuşi a răpit scaunul. Iar cei ce erau nemişcaţi întru dreapta credinţă, aceia, prin neliniştea ce li se făcea de mincinosul Teodosie, s-au dus în pustietăţile cele mai dinăuntru: la început s-a dus Cuviosul Eftimie cel Mare, iar după dînsul şi ceilalţi sfinţi.

    Într-acea vreme, s-a amăgit cu înşelăciunea eretică şi Cuviosul Gherasim. Însă voind Dumnezeu, degrabă s-a îndreptat, precum scrie despre acesta Chiril al Ierusalimului, în viaţa Cuviosului Eftimie: "A fost atunci, în pustia Iordanului un sihastru, care nu de mult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate rînduielile vieţii monahiceşti le trecuse şi bine se nevoise asupra necuratelor duhuri.

    Acela, biruind şi izgonind pe diavolii cei nevăzuţi, a fost împiedicat şi amăgit de diavolii cei văzuţi, adică de eretici, căci a căzut în eresul lui Eutihie. Auzind de Cuviosul Eftimie, de a cărui slavă a faptelor bune se umpluseră urechile tuturor, a mers la dînsul, fiind el atunci în pustia ce se numeşte Ruva. Văzîndu-l, mult s-a folosit, sălăşluindu-se împreună cu dînsul multă vreme. Avînd pe deplin învăţătura dreptei credinţe, a lepădat vătămarea eretică şi s-a întors la dreapta credinţă, căindu-se foarte mult de înşelăciunea sa de mai înainte". Aceasta povesteşte Chiril despre dînsul.

    După aceasta Preasfinţitul Iuvenalie iarăşi şi-a luat scaunul său; căci dreptcredinciosul împărat Marchian a trimis să prindă pe acel mincinos patriarh Teodosie, ca să-şi ia pedeapsă după faptele sale. Iar el, înştiinţîndu-se despre aceea, a fugit la muntele Sinai şi, ascunzîndu-se, s-a făcut neştiut. Deci, iarăşi a răsărit în Ierusalim şi în toată Palestina dreapta credinţă, încît mulţi care fuseseră amăgiţi cu eresul, s-au întors din nou la dreapta credinţă. Iar împărăteasa Evdochia, cunoscînd greşeala sa în credinţă, s-a pocăit foarte, lipindu-se iarăşi de Biserica credincioşilor.

    Mănăstirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfînta cetate a Ierusalimului ca la treizeci şi cinci de stadii, iar de rîul Iordanului ca de o stadie. În aceasta primea pe cei noi începători, iar părinţilor celor desăvîrşiţi le dădea în pustie chilii sihăstreşti. Erau sub mîna lui în pustie nu mai puţin de şaptezeci dintr-aceşti vieţuitori, cărora le era dată rînduiala vieţii de Cuviosul Gherasim, astfel: Cinci zile pe săptămînă fiecare şedea în pustniceasca sa chilie, singur, în tăcere, avînd oarecare lucru de mîini; mînca puţină pîine uscată, pe care o aducea cu sine din mănăstire, apă şi curmale; iar a gusta vreo fiertură nu le era slobod; nici foc nu-i lăsa să aprindă în chiliile lor, ca nici cu cugetul să nu dorească ceva în acele cinci zile.

    Sîmbăta şi Duminica toţi veneau în mănăstire şi se adunau în biserică la Sfînta Liturghie şi se împărtăşeau cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos. După aceea, intrînd în trapeză, mîncau fiertură şi beau puţin vin, întru slava lui Dumnezeu. Apoi fiecare îşi aducea lucrul mîinilor sale, pe care îl lucrase în cele cinci zile, şi-l punea înaintea Cuviosului. Duminica după-amiază, iarăşi fiecare se ducea la pustniceasca sa chilie, luînd puţină pîine şi curmale şi un vas cu apă, cum şi mlădiţe de finic, pentru împletit coşniţe. Şi atît de mare le era sărăcia, încît fiecare nu avea nimic altceva, decît numai o haină veche ce-i acoperea trupul, o rogojină pe care se odihnea şi un vas de lut cu apă. Şi aveau poruncă de la părintele lor ca, ieşind din chilie, să nu-şi închidă uşa, ci să lase chilia deschisă, ca oricine ar fi voit să intre şi să ia ce i-ar plăcea din acele lucruri, să nu fie oprit. Toţi aveau o inimă şi un suflet, încît fiecare dintre dînşii zicea că nimic nu este al său, ci toate sînt de obşte.

    Se mai povesteşte şi aceasta: Unii din acei părinţi pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumînare însihăstreştile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă şi foc ca să-şi încălzească apă pentru trebuinţa lor. Sfîntul le răspundea: "De voiţi să aveţi foc în pustie, veniţi de petreceţi în mănăstire, împreună cu noii începători, căci eu niciodată nu voi lăsa să se facă foc în locaşurile pustniceşti, în toate zilele vieţii mele!"

    Auzind cei din Ierihon de o viaţă aşa de aspră a pustnicilor, care erau sub mîna Sfîntului Gherasim, şi-au făcut obicei ca, în toate sîmbetele şi Duminicile, să vină la locaşul Cuviosului Gherasim şi să aducă îndestulare de hrană şi vin şi toate cîte erau de trebuinţă mănăstirii. Cuviosul Gherasim atît era de postitor, încît în Sfîntul şi Marele Post nimic nu gusta pînă la luminata zi a Învierii lui Hristos, decît numai îşi întărea trupul şi sufletul cu Sfînta Împărtăşanie a dumnezeieştilor Taine.

    Lîngă acest cuvios povăţuitor a petrecut în singurătate şi fericitul Chiriac, precum se află scris în viaţa lui, unde se zice: "Eftimie Cuviosul a primit cu dragoste pe Chiriac cînd a venit la dînsul, văzînd într-însul, prin proorocie, darurile lui Dumnezeu care erau să fie în el. Apoi degrabă l-a îmbrăcat în schimă cu mîinile sale şi l-a trimis la Iordan, la Sfîntul Gherasim, fiindcă marele Teoctist se dusese către Domnul.

    Sfîntul Gherasim, văzînd pe Chiriac tînăr, i-a poruncit să vieţuiască în mănăstirea de obşte şi să slujească la ascultări. Iar Chiriac se arăta gata la toate ostenelile, se îndeletnicea în slujbele mănăstirii toată ziua şi stătea la rugăciune toată noaptea, avînd rar puţin somn. Iar postul lui era că gusta la două zile pîine şi apă. Cuviosul Gherasim văzînd o înfrînare ca aceea la vîrsta lui tînără, se minuna şi îl iubea.

    Sfîntul Gherasim avea obicei în Sfîntul şi Marele Post, să meargă în pustia cea mai adîncă, ce se numea Ruva, în care se sălăşluia cîteodată şi Cuviosul Eftimie. Deci, iubind pe fericitul Chiriac pentru înfrînarea lui cea mare, îl lua cu dînsul la pustie. Acolo Chiriac se împărtăşea în toate Duminicile cu Sfintele Taine din mîinile lui Gherasim, şi petrecea în linişte pustnicească pînă la Duminica Stîlpărilor; apoi se întorcea în mănăstire cu mult folos în suflet. După cîtăva vreme, Cuviosul părintele nostru Eftimie a murit, a cărui mutare Cuviosul Gherasim a cunoscut-o pe cînd şedea în chilia sa, pentru că a văzut pe îngerii lui Dumnezeu înălţînd la cer cu bucurie sufletul Cuviosului Eftimie.

    Deci sculîndu-se, a luat pe Chiriac şi s-a dus în lavra lui Eftimie şi l-a găsit adormit întru Domnul. După ce a îngropat cinstitul lui trup, s-a întors în chilia sa, împreună cu iubitul său ucenic Chiriac. Acestui mare plăcut al lui Dumnezeu i-a slujit o fiară necuvîntătoare, ca un om cu pricepere, din care pricină fericiţii părinţi Ioan Evirat şi Sofronie sofistul scriu aşa în Limonar: Am venit în lavra lui ava Gherasim, care era departe ca de o stadie de la Iordan. Iar monahii care vieţuiau acolo ne-au spus despre ava Gherasim că, umblînd el prin pustiul Iordanului, l-a întîmpinat un leu bolnav, care i-a arătat piciorul în care intrase un ghimpe mare, încît i se umflase piciorul. Leul se uita spre stareţ cu ochi blînzi şi, deşi nu spunea cuvinte fiind necuvîntător, însă cu chip smerit ruga pe stareţ să-l vindece. Stareţul, văzîndu-l că este într-o nevoie ca aceea, a şezut şi, luînd piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curăţindu-i rana bine, a învăluit-o cu un petec şi i-a dat drumul. Iar leul, după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe stareţ, ci, ca un ucenic, umbla după dînsul ori unde se ducea, încît se mira stareţul de recunoştinţa cea bună a fiarei. De atunci îl hrănea stareţul, dîndu-i uneori pîine, iar alteori linte.

    Părinţii aveau în lavră un catîr cu care îşi aduceau apa de la sfîntul Iordan, pentru trebuinţa fraţilor. Stareţul a poruncit să dea catîrul în seama leului, să umble cu el şi să-l pască pe lîngă rîul Iordanului. Într-una din zile, păscînd leul pe catîr, s-a dus de lîngă dînsul o depărtare cam mare şi a adormit la soare. Trecînd din Arabia un om cu cămile, a văzut catîrul singur fără păstorul lui, şi l-a prins şi l-a luat într-ale sale. Leul deşteptîndu-se şi căutînd catîrul, nu l-a găsit; apoi a venit la ava Gherasim trist şi mîhnit că pierduse catîrul. Stareţul, gîndind că leul a mîncat catîrul, i-a zis: "Unde este catîrul?" Iar el stînd ca omul, tăcea, căutînd în jos. Stareţul i-a zis iarăşi: "Oare l-ai mîncat? Bine este cuvîntat Domnul, că nu te vei duce de aici şi tot lucrul care îl făcea catîrul, tu îl vei face, slujind la trebuinţa mănăstirească!" De atunci, din porunca stareţului, puseră deasupra leului sarcina ce se punea pe catîr, adică un vas mare, cu care se aducea apă în mănăstire de la Iordan.

    Într-una din zile, a venit la stareţ un ostaş oarecare, pentru rugăciuni. Văzînd pe leu aducînd apă şi aflînd pricina, i-a fost milă de el şi a dat trei galbeni părinţilor ca să cumpere un catîr pentru trebuinţa lor, iar pe leu să-l elibereze de o robie ca aceea. S-a făcut aşa, adică s-a cumpărat alt catîr pentru slujba mănăstirească, iar pe leu l-a eliberat. După puţină vreme, neguţătorul acela din Arabia care luase catîrul trecînd iarăşi cu cămilele la sfînta cetate a Ierusalimului să vîndă grîu, avea cu el şi catîrul acela. Şi după ce a trecut Iordanul, din întîmplare, l-a întîmpinat leul, care, văzînd pe catîr împreună cu cămilele, l-a cunoscut. Apoi deodată răcnind, s-a repezit la dînsul. Neguţătorul şi cei care erau cu dînsul, văzînd leul, se înspăimîntară şi fugiră; iar leul, prinzîndu-l de frîu cu gura, cum era obiceiul lui mai înainte, ducea catîrul împreună cu trei cămile legate una după alta, încărcate cu grîu, bucurîndu-se foarte şi mugind, că a aflat catîrul pe care-l pierduse, şi l-a adus la stareţ.

    Cuviosul stareţ zîmbind, a zis către fraţi: "În zadar am ocărît leul, crezînd că a mîncat catîrul!" Şi a numit leul Iordan. De atunci, adeseori venind leul la stareţ şi luînd hrană de la dînsul, nu s-a despărţit de lavră cinci ani. Iar după ce Cuviosul Gherasim s-a dus către Domnul şi s-a îngropat de către părinţi, după a lui Dumnezeu purtare de grijă leul nu s-a aflat atunci în lavră. Venind după puţină vreme, îşi căuta stareţul său. Iar Savatie, ucenicul lui Gherasim, văzînd leul, a zis către dînsul: "Iordane, stareţul nostru ne-a lăsat sărmani şi s-a dus către Domnul!"

    Apoi îi dădu hrană, zicîndu-i: "Ia şi mănîncă!" Dar leul nu voia să primească hrană, ci lua aminte adeseori încoace şi încolo şi căutîndu-şi stareţul, adică pe Cuviosul Gherasim, răcnea foarte tare, mîhnindu-se. Iar Savatie şi ceilalţi bătrîni îl mîngăiau, zicîndu-i: "S-a dus stareţul către Domnul, lăsîndu-ne pe noi!" Dar nu puteau să-l potolească din strigare; şi cu cît ei socoteau a-l mîngîia prin cuvinte, el cu atît mai mult se tînguia şi făcea mare strigare, răcnind şi schimbînd glasuri şi cu faţa şi cu ochii, arătîndu-şi mîhnirea pe care o avea nevăzîndu-şi stareţul.

    Atunci i-a zis părintele Savatie: "Dacă nu ne crezi, mergi cu noi şi-ţi vom arăta locul unde zace stareţul". Şi luîndu-l, l-au dus la mormîntul unde era îngropat Cuviosul Gherasim. Mormîntul era departe de biserică, ca la cinci paşi de picior. Stînd părintele Savatie deasupra mormîntului Cuviosului Gherasim, a zis către leu: "Iată aici este îngropat stareţul nostru!" Şi, plecîndu-şi genunchii deasupra mormîntului stareţului, părintele Savatie plîngea.

    Leul, auzind acestea şi văzînd pe Savatie, se bătea şi el cu capul de pămînt, răcnind tare; după aceea a murit îndată deasupra mormîntului stareţului. Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul a avut suflet cuvîntător, ci Dumnezeu a voit să preamărească pe cel ce L-a preamărit pe El, adică pe Sfîntul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte. Apoi să ne arate nouă, cîtă ascultare aveau fiarele către Adam în Rai, mai înainte de a lui neascultare şi cădere din Rai.

    De aici se vede cît a fost de plăcut lui Dumnezeu Cuviosul Gherasim cel Mare, care, din tinereţe pînă la bătrîneţe, I-a slujit cu osîrdie, şi a trecut către El, spre viaţa cea neîmbătrînită, unde împreună cu sfinţii sălăşluindu-se, slăveşte pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.

 

    N O T Ă - Prologul spune că acest Cuvios Gherasim ar fi vieţuit pe timpul împărăţiei lui Constantin Bărbosul (668-685), nepotul lui Heraclie; dar se vede din viaţa Cuviosului Eftimie cel Mare, cum că în zilele lui şi ale Cuviosului Gherasim a fost Sinodul al patrulea a toată lumea, în Calcedon, 451. Sinodul acela s-a ţinut pe vremea împărăţiei lui Marcian, care a fost mai înainte de Constantin Bărbosul cu mai mult de două sute de ani. Căci Marcian a murit în anul 457 după naşterea lui Hristos, iar Constantin Bărbosul a fost în anul 668. Însă sinaxarul Kievului scrie că Sfîntul Gherasim a vieţuit în anul 5908 de la facerea lumii (400 d. Hr.), pe vremea împărăţiei lui Marcian. Acel an nu este însă al sfîrşitului lui Gherasim, ci al vieţuirii lui în împărăţia lui Teodosie, înaintea lui Marcian. Se cuvine a şti că Sfîntul Gherasim din Lichia a venit în Palestina pe la sfîrşitul împărăţiei lui Teodosie cel Tînăr, la începutul împărăţiei lui Marcian, care a fost în anul 408, după naşterea lui Hristos. A vieţuit Sfîntul Gherasim în Palestina, cînd împărăţea acel Marcian, iar după dînsul, în timpul lui Leon cel Mare, (450-474), apoi a lui Leon cel Tînăr, şi a ajuns pînă la domnia lui Zenon (474-481), întru a cărui vreme, în anul al doilea, Cuviosul Gherasim a murit. Şi a fost această moarte în anul 475, după naşterea lui Hristos, indictionul 13, adică o sută nouăzeci şi doi de ani mai înainte de Constantin Bărbosul (668-685).

Acatistul Cuviosului Gherasim de la Iordan

Acatistul Cuviosului Gherasim de la Iordan - AUDIO

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

Troparul Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gherasim, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
 

Condacul Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan

Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat...

Aprinzându-te de dorirea ce­lor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toa­te dulceţile lumii ai socotit-o, acolo, plecându-se ţie fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârşit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherasim.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egip­tului şi ai acoperit carele şi puterea lui Faraon.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Armă tare având împotriva tuturor măiestriilor celui po­trivnic înfrânarea, vitejeşte să călcăm în picioare toate meşteşugirile lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-ţi ochii cei înţele­gători ai sufletului tău, cu Stră­lucirea Duhului, purtătorule de Dumnezeu, ai privit prin vir­tute Lumina Cea Neapusă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lepădând, cu sărăcia, sar­cina pământească a celor pre­zente, ai străbătut calea sihăs­triei, Sfinte Părinte Gherasim, fiind ca unul din cei fără de trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea ta, Preacurată, Ceea ce eşti fără prihană, ne-a ridi­cat pe noi de pe pământ la vie­ţuirea cerească, suindu-ne pe aripile postului în ceruri.
 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici a slăbit...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorând fiarele patimilor prin post, să ne apropiem de Hristos prin nepătimire şi prin curăţie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privind pururea către Dori­rea Cea Nematerialnică a Dom­nului, ai nesocotit firea cea tre­cătoare, părinte cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având totdeauna pe Hristos pe limba ta, Părinte Gherasim, ai întărit adevărul cuvintelor tale prin minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu posturi şi cu osteneli îm­puternicind neputinţa firii noastre, Fecioară, întăreşte-o împotriva patimilor.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slă­bit, iar cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Venirea Ta pe pământ, Hristoase Dumnezeule, vestind-o de mai înainte Proo­rocul, cu bucurie a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Semn al milostivirii Tale faţă de oameni, Hristoase Dum­nezeule, dă nouă vremea înfrânării, Mântuitorule; prin care curăţeşti şi sfinţeşti sufletele şi trupurile robilor Tăi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scara faptelor celor bune străbătând-o, înţelepte, te-ai învrednicit de o privire şi mai Tainică. Pentru aceasta ai şi luat har de a vedea mai înainte de vreme cele ce aveau să fie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sudorile luptelor tale ce­lor Dumnezeieşti ai udat pustiul cel neroditor şi l-ai arătat pur­tător de roadă, aducând cu el pe oameni la Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti dată ca Sprijin al credincioşilor, Fecioară Prea­curată, de Hristos, Care te-a mărit pe tine, încinge-ne cu pu­tere în vremea înfrânării pe noi, cei ce te lăudăm pe tine.
 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce ai Răsărit Lumina şi ai luminat zorile şi ai arătat ziua, Slavă Ţie. Slavă Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din strădania cea râvnitoare către cele de jos, prin înfrânare răpindu-ne, Iisuse Îndurate, că­tre înălţimea iubirii Tale ne ridică.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu năvala rugăciunilor, tabe­rele demonilor le-ai rănit vite­jeşte şi pe Hristos, Fiul lui Dum­nezeu, L-ai lăudat, Sfinte Părinte Gherasim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Negura patimilor împrăştiind-o, purtătorule de Dum­nezeu, te-ai apropiat cu gândul de Lumina nevinovăţiei şi a curăţiei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De întinăciunea gândului, prin înfrânare spălându-ne, Fecioară, arată-ne curaţi, ca să slăvim pe Fiul lui Dumnezeu.
 

Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai izbăvit pe Iona...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirea înfrânării fiind luminaţi, învredniceşte-ne a vedea Dumnezeiasca Slavă şi Strălucire a Învierii Tale, Mântuitorule.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un Luceafăr ai strălucit în întunericul vieţii, Sfinte Gherasim şi ai povăţuit pe oameni către Lumina trăirii îngerilor celor fără de trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu toiagul rugăciunilor ai zdrobit capetele fiarelor celor netrupeşti, părinte fericite şi ai izbăvit pe oameni de vânarea acelora.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoscând prin tine pe Stă­pânul tuturor Născătoare de Dumnezeu, din înşelăciunea idolilor ne-am izbăvit şi cu dragoste te mărim pe tine, cu adevărat, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Precum ai izbăvit pe Iona Proorocul din chit, Hristoase Dumnezeule, aşa şi pe mine mă scoate din adâncul greşelilor şi mă mântuieşte, Unule Iubitorule de oameni.
 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Aprinzându-te de dorirea ce­lor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toa­te dulceţile lumii ai socotit-o, acolo, plecându-se ţie fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârşit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherasim.
 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce în munte cu Moise ai grăit şi ai arătat rugul chip al Fecioarei, Binecuvân­tat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin înfrânare suindu-ne în muntele trăirii celei Dumnezeieşti şi al curăţiei, pe Domnul, Dătă­torul de Lumină, cu mintea să-L privim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În grădinile cele neveştejite ale virtuţilor dănţuind, purtătorule de Dumnezeu, ai cules din destul florile minunilor, dă­ruind tuturor harul din ele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzind vrednicia cea după Chipul lui Dumnezeu, te-ai ară­tat înfricoşător fiarelor celor neîmblânzite, purtătorule de Dum­nezeu, cântând neîncetat cântare de mulţumire lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încinge-ne cu putere şi cu tă­rie, prin post şi prin nevoinţe, împotriva vrăjmaşilor celor ne­văzuţi, Născătoare de Dum­nezeu, pe noi, cei ce te lăudăm şi te cântăm pe tine.
 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Hristos...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărate al tuturor, Stă­pâne Doamne, învredniceşte-ne, prin post şi prin oste­neli, ca un Bun, a împărăţi şi noi asupra patimilor şi dez­mierdărilor trupeşti, ca să Te binecuvântăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Împăratul Hristos în ini­ma ta din pruncie primindu-L, de Dumnezeu purtătorule, locaş frumos al Darurilor şi al Stră­lucirilor Lui cele Dumnezeieşti te-ai arătat, slăvindu-L pururea.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

În văpaia patimilor nefiind nicidecum ars, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherasim, te-a udat întru totul din cer roua darurilor lui Hristos, pe Care cu dragoste neîncetat Îl cântai, ca pe un Dumnezeu al tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Întrupat din Prea­sfântul tău sânge, Preacurată Stăpână, Însuşi ne curăţeşte de întinăciunile trupeşti, prin înfrânare şi prin osteneli, întărindu-ne cu neîncetatele tale rugă­ciuni, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L Pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Împăratul Hristos, pe Care L-au mărturisit tinerii cei robiţi, în cuptor, grăind cu mare glas: toate lucrurile, lăudaţi-L pe Domnul.
 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Cel fără sămânţă...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţia Darului Duhului Sfânt se pune înaintea tuturor celor ce-I aduc Lui os­tenelile înfrânării.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În trup materialnic fiind, cu­vioase, ai trăit şi ai petrecut ca şi când ai fi fost nematerialnic, slăvind pe Domnul, Care te în­tărea pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată dorirea sufletului tău având-o numai spre cele nestricăcioase, te-ai învrednicit de cele dorite, Părinte Gherasim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună cu cuvioşii stând înaintea lui Hristos, pe Acela roagă-L pentru cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta, Cuvioase Părinte Gherasim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De sus strălucind darul tău, Stăpână, luminează pe cei ce neîncetat te măresc pe tine, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Pe Cel fără sămânţă Năs­cut din tine, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, pe Hristos, Dumnezeul nostru, cu laude fără încetare Îl slăvim.
 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Străbătând scara Dumneze­ieştilor virtuţi, te-ai ridicat la Înălţimea Privirii Celei Înţe­legătoare şi ai primit de la Hristos arătările cele curate ale Dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta, purtătorule de Dum­nezeu, pe tine cu dreaptă cre­dinţă te cinstim şi strigăm: Slavă lui Hristos Celui Ce te-a întărit; Slavă Celui Ce te-a în­cununat pe tine; Slavă Celui Ce a săvârşit, prin tine, tuturor tămăduiri.
 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Mâinile tale cele Dumneze­ieşti, cu care ai ţinut pe Zidi­torul, Cel Ce S-a Întrupat din bunătate, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, întinzându-le, roagă-L să ne izbăvim din pa­timi, din ispite şi din primejdii, noi cei ce te lăudăm cu dragoste şi strigăm: Slavă Celui Ce S-a Sălăşluit întru tine; Slavă Celui Ce a ieşit din tine; Slavă Celui Ce ne-a slobozit pe noi prin naşterea ta.
 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Pironit fiind pe Cruce de că­tre cei fărădelege şi coasta fiindu-Ţi împunsă de suliţa os­taşului, Preacurata se tânguia cu amar, rărunchii ei ca unei mame sfâşiindu-se; şi de multa şi înfricoşătoarea Ta răbdare înspăimântându-se, striga: Slavă iubirii Tale faţă de oameni; Slavă bunătăţii Tale; Slavă Ţie, Celui Ce cu moartea Ta ai făcut pe oameni nemuritori.