În 1820, ieromonahii Neofit şi Ambrozie, ierodiaconul Parthenie şi monahii Dionisie şi Dorótheos, iar mai târziu Macarie, au fost trimişi în Creta ducând cu sine sfinte moaşte, în urma rugăminţii pe care au primit-o din partea locuitorilor insulei, care sperau că se vor izbăvi astfel de ciumă, înspăimântătoarea molimă care care-i chinuia de multă vreme[1]. Sfintele obiecte şi moaşte pe care le-au dus cu ei monahii vatopedini erau următoarele: o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului[2] dăruit mănăstirii Vatopedi de împăratul Ioan Cantacuzino, o bucată din Cinstitul Lemn şi capul Sfântului Andrei din Creta.

După povestirea monahului Arsenie de la Pantokrator, care a fost transcrisă pe data de 25 iunie 1932 şi care se păstrează în Mănăstirea Vatopedi[3], aflăm că mănăstirea a trimis la Megálo Kastro din Creta, Irákleio de astăzi, în luna iunie 1820, cinci fraţi ai mănăstirii, cu cinstitele moaşte şi obiecte sfinte pomenite mai sus. După o călătorie care a durat cincisprezece zile, părinţii vatopedini au ajuns la Irákleio şi după primirea oficială care li s-a făcut, au făcut masluri pe insulă până de Paște, adică vreme de aproape un an. 

Pe 21 Iunie 1821 preoţi şi credincioşi erau adunaţi la Mitropolia de Irákleio, de teama turcilor care în multe locuri se răsculaseră. În timpul asaltului turcilor asupra clădirii Mitropoliei, au fost ucişi mulţi dintre preoţii şi credincioşii adunaţi acolo, printre care şi ieromonahii vatopedini Neofit şi Ambrozie şi monahul Macarie. Ierodiaconul Parthenie şi monahii Dionisie şi Dorótheos au luat Sfântul Brâu, Cinstitul Lemn şi capul Sfântului Andrei din Creta şi s-au ascuns în casele criptocreştinilor[4].

După mai multe peripeţii turcii l-au prins pe monahul Dionisie, „l-au constrâns să se turcească, dar el nu a consimţit”. După multe cazne, i-au străpuns capul cu un fier ascuţit şi l-au spânzurat, în prima zi din Postul Mare al anului 1822. Înainte de a fi prins se mărturisise şi se împărtăşise cu Sfintele şi Preacuratele Taine[5]. Într-o scrisoare a ierodiaconului Parthénie Vatopedinul, din data de 2 septembrie 1824, se adevereşte faptul că unul dintre părinţi a fost spânzurat, acesta fiind, cel mai probabil, Dionisie.

Sfintele moaşte, trecând prin mai multe mâini, au ajuns în Santorini, de unde egumenul Dionisie Vatopedinul, după multe eforturi, a reuşit, cu ajutorul mitropolitului locului, Zaharia, să le obţină şi să le aducă înapoi la Vatopedi, pe data de 2 mai 1831[6].

Marea Biserică a lui Hristos, Cinstita Patriarhie Ecumenică, prin Actul Patriarhal şi Sinodal nr. 837 din 21.9.2000 a inclus în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe pe cuvioşii mucenici vatopedini amintiţi, alături de ceilalţi mucenici şi sfinţiţi mucenici cretani, „fiindcă au primit mucenicia pentru Hristos în mod public şi au mărturisit numele Mântuitorului cu vitejie în faţa tuturor, vărsându-şi sângele pentru mărturia dreaptă pe care au dat-o, ca adevăraţi mărturisitori ai lui Hristos, fiind martirizaţi în faţa tuturor creştinilor ortodocşi din marea insulă a Cretei”[7].

Mai exact, în minei, în slujba dedicată acestor sfinţi, se arată că au fost ucişi arhierei, preoţi şi „părinţi aghioriţi din Marea Mănăstire Vatopedi, trimişi în Méga Kástron cu sfintele moaşte şi cinstitul brâu al Maicii Domnului, spre închinare pentru izbăvire de epidemia de ciumă”[8].

Ieromonahul Chírillos Kogherákis, mitropolit de Rodos, în canonul sfinţilor, mai exact în cântarea a şaptea, scrie: „Slavă a Mănăstirii Vatopedi, sunteţi toţi cinci, sfinţiţi Părinţi, strălucită adunare, următori Mucenicilor, imitatori zeloşi ai lui Hristos, până la moarte”[9]. În urma cercetării pe care am întreprins-o, am constatat faptul că, în cele din urmă, cuvioşii vatopedini care au luat moarte mucenicească în Creta sunt patru la număr şi nu cinci.

Pomenirea Cuviosului Mucenic Dionisie se face pe 31 iulie/13 august şi pe 10/23 octombrie[10]. Mucenicii cei împreună cu el, Neofit, Ambrozie şi Macarie sunt cinstiţi pe data de 22 iunie/5 august. Slujbe la aceşti sfinţi cuvioşi şi mucenici vatopedini a compus imnograful Haralámbis Mpoúsias[11].