Taxiotis a fost un soldat din Cartagina. Toată viaţa lui şi-a petrecut-o în mari şi cumplite păcate, dar în cele din urmă Dumnezeu i-a rînduit mîntuirea, căci el a părăsit viaţa ostăşească şi a început să ducă o viaţă plăcută Lui. Totuşi mai la urmă, aflîndu-se împreună cu soţia lui la proprietatea lor de la marginea oraşului, Taxiotis a căzut în preadesfrînare cu soţia unui ţăran de la moşie. Imediat după aceea el a fost muşcat de un şarpe şi a murit. Dar după şase ceasuri s-a ridicat viu. De abia în a patra zi de la învierea lui el a putut să vorbească, şi să povestească totul despre vămile văzduhului: cum la vama preacurviei el a fost aruncat într-un hău demonic, şi cum un înger 1-a scăpat de acolo, depunînd mărturie bună pentru el. Atunci el a fost trimis înapoi în trup, spre a se mai pocăi un scurt timp pentru acest ultim păcat al lui. Taxiotis s-a pocăit timp de patruzeci de zile, mergînd din biserică în biserică, îngenunchind, rugîndu-se, făcînd metanii, plîngînd şi strigînd cu glas mare către oameni păcatul lui şi chinurile care îi aşteaptă în viaţa cealaltă pe păcătoşii care nu s-au pocăit pe pămînt. El îi ruga cu lacrimi pe oameni să se lase de păcatele lor cît mai au încă timp, şi să plîngă ca să le şteargă Dumnezeu pe cele de ei făcute în trecut, în ziua a patruzecea, cu bucurie, Taxiotis s-a mutat în împărăţia cea cerească a Dumnului Celui îndelungmilostiv. 

***

Nu voi ascunde lucrul ce s-a facut, cu darul lui Dumnezeu, in neamul omenesc, ca nemincinos este Cel ce a zis: "Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu." In Cartagina, cetatea Africii, a fost un oarecare barbat, cu numele Taxiot, cu randuiala ostas, si acela in mari pacate isi petrecea viata sa. Si, fiindca multi mureau in Cartagina, a venit si Taxiot in frica si in simtire si s-a pocait de pacatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat intr-un sat, la liniste. Iar, nu dupa multe zile, dupa lucrarea diavoleasca, a cazut in desfranare cu femeia unui gospodar, din acelasi sat cu dansul. Si, trecand mai multa vreme, dupa pacatul acela, l-a muscat un sarpe si a murit. Si era o manastire, ca la o stadie departe de satul acela si, alergand acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, sa ia trupul mortului si sa-l ingroape la biserica. Deci, l-au ingropat pe el intru al treilea ceas din zi.

Iar, cand a fost ceasul al noualea, s-a auzit din mormant strigare, zicand: "Miluiti-ma, miluiti-ma!" Si, apropiindu-se de mormant si glasul celui ingropat auzindu-l, degraba l-au dezgropat pe el si, afland pe mortul acela viu, au inmarmurit de spaima. Si l-au intrebat pe el, vrand sa stie, ce i s-a intamplat lui si cum a inviat. Iar acela, neputand vorbi de multa plangere si de tanguire, ii ruga pe dansii, ca sa-l duca pe el la robul lui Dumnezeu, Tarasie Episcopul: si-l dusera la acela. Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el sa-i spuna ce a vazut acolo si acela, a patra zi a putut grai.

Deci, cu multe lacrimi a spus aceasta: "Cand eram pe moarte, niste arapi am vazut inaintea mea, a caror vedere era foarte infricosatoare. Si, vazandu-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi, am vazut doi tineri foarte frumosi si a sarit sufletul meu in mainile lor. Si indata, ca zburand, ne suiam de la pamant in vazduh, spre inaltime, si am aflat vamile, cele ce strajuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si, la fiecare vama, pentru alt pacat, osebit esti intrebat: la una pentru minciuna, la alta pentru cearta, iar la alta pentru mandrie si fiecare pacat are pe ai sai intrebatori in vazduh. Si am vazut eu intr-un chivot, ce se tinea de ingeri, toate lucrurile mele cele bune si ingerii luau din acelea si cumpaneau lucrurile mele cele rele: si, asa, am trecut vamile. Iar cand, apropiindu-ne de portile ceresti, am sosit la vama desfranatilor, m-au oprit acolo pe mine strajerii si-mi scoteau toate trupestile mele fapte de desfrau, precum le-am facut din tinerete si pana acum. Si mi-au zis mie ingerii cei ce ma duceau pe mine: Pe toate trupestile pacate, pe care le-ai facut in cetate ti le-a iertat tie Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocait de acelea. Dar, mi-au zis mie potrivnicii mei: Dupa iesirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfranat cu femeia gospodarului aceluia. Si, auzind aceasta, ingerii n-au aflat nici un lucru bun, ca sa ma rascumpere de pacatul acela si, lasandu-ma pe mine, s-au dus.

Deci, apucandu-ma pe mine, viclenele duhuri, m-au batut si, desfacandu-se pamantul, m-au pogorat, purtat fiind prin niste intrari inguste si prin oarecare crapaturi stramte si rau-mirositoare, pana la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele pacatosilor sunt incuiate intru intunericul cel vesnic si unde nu au viata oamenii, ci chin vesnic si plans nemangaiat si nespusa scrasnire a dintilor. Acolo ele striga totdeauna, cu strigare mare, zicand: Amar noua, amar, vai, vai. Si nu este cu putinta a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici se pot povesti chinurile si durerile acelora, pe care i-am vazut acolo; gem din inima si nimeni nu se milostiveste de dansii, plang si nu este cineva sa-i mangaie, se roaga si nu este cine sa-i asculte si sa-i izbaveasca. Si am fost inchis cu dansii si eu in locurile intunecoase si intru stramtoarare m-au pus si plangeam si ma tanguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas pana la al noualea.

Dupa aceea, am vazut putina stralucire si doi ingeri ce venisera acolo si am inceput a-i ruga pe dansii, ca sa ma scoata pe mine din primejdia aceea, ca sa ma pocaiesc lui Dumnezeu. Si mi-au zis mie ingerii: Fara de vreme te rogi, pentru ca nu iese nimeni de aici inainte de invierea tuturor. Iar eu, mult cerand si rugandu-ma si a ma pocai fagaduindu-ma, a grait un inger catre celalalt: Te chezasuiesti, pentru dansul, ca se va pocai, precum fagaduieste din toata inima? Si a zis celalalt: Ma chezasuiesc. Si am vazut ca i-a dat lui chezasul mana. Atunci, apucandu-ma pe mine, m-au scos de acolo pe pamant, in mormant, la trupul meu. Si mi-au zis mie: Intra de unde te-ai despartit. Si am vazut eu sufleteasca mea fire stralucind ca un margaritar, iar trupul cel mort era ca niste tina rau-mirositoare si neagra si ma ingretosam sa intru intr-insul. Si mi-au zis mie ingerii: Nu ti se cade tie sa te pocaiesti, fara numai cu trupul, cu care ai gresit. Iar eu ma rugam, ca, doar, n-as mai fi intrat in trup. Deci, ingerii mi-au grait: Intra, ca de nu, iarasi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat. Atunci am intrat si am inviat si am inceput a striga: "Miluiti-ma!" Deci, i-a zis lui sfintitul Tarasie: "Gusta bucate." Si nu voia sa guste, ci, de la biserica, la biserica, umbland, cadea cu fata la pamant, marturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi si cu suspine. Si graia catre toti: "Vai, celor ce gresesc, ca osanda cea vesnica ii asteapta pe dansii! Vai, celor ce nu se pocaiesc, pana au vreme! Vai, celor ce-si spurca trupul lor!"

Deci, a petrecut Taxiot, dupa invierea sa, patruzeci de zile si, curatindu-se prin pocainta, si-a cunoscut ceasul sfarsitului sau, mai inainte cu trei zile. Si s-a dus catre Dumnezeu, Cel preamilostiv si de oameni iubitor, Cel ce pogoara in iar si ridica si tuturor mantuire le daruieste. Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.