Sfântul Cuvios Petru din Galatia, pustnic lângă Antiohia în Siria (+403)

Pomenirea Sfântului Cuvios Petru din Galatia, pustnic lângă Antiohia în Siria (+ 403)


Viața pe scurt a Sfântului Petru Galatul

La vârsta de şapte ani Petru îşi lăsă casa părintească pentru dragostea lui Hristos şi se duse în pustie. Aici, cu postiri şi privegheri, Petru ajunse la aşa desăvârşire încât prin Duhul Sfânt lucra multe minuni, în al nouăzeci şi nouălea an al vieţii sale, acest Sfânt Petru s-a mutat la Hristos.

Viața pe lung a Sfântului Petru Galatul

 Acesta fiind de şapte ani, şi-a lăsat părinţii şi s-a dus la Ierusalim, apoi în Antiohia. Acolo închizîndu-se într-un mormînt, petrecea viaţă pustnicească, nemîncînd nimic o zi întreagă, iar a doua zi, tîrziu, gusta puţină pîine şi apă. Apoi era făcător de minuni, tămăduind bolile şi izgonind diavolii din oameni. Viaţa şi minunile lui le descrie fericitul Teodorit, episcopul Chirului, şi pomeneşte despre maica sa. De două ori a tămăduit-o cuviosul Petru: o dată de orbirea ochilor, cînd a sfătuit-o cu înţelepciune să nu se înfrumuseţeze cu podoabele cele din afară, iar a doua oară, de durerile cele grele de după naşterea acestui Teodorit şi acum, fiind aproape să moară, a întors-o de la pragul morţii. După aceea, pe o fecioară oarecare, nevăzut a răpit-o din mîinile voievodului cetăţii, care voia s-o necinstească cu sila, iar pe slujitorul acela l-a orbit. Apoi pe mulţi îndrăciţi i-a izbăvit, cu rugăciunea de duhuri viclene. Ajungînd la adînci bătrîneţe, s-a odihnit cu pace, avînd de la naşterea sa 99 de ani, dintre care şapte a vieţuit lîngă părinţi, iar 92 i-a petrecut în pustiu.

***

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.