Viața Sfintei Mucenițe Eliconida

Eliconida, mucenita lui Hristos a trait pe vremea imparatiei lui Gordian si a lui Filip, fiind nascuta si crescuta in Tesalonic. Ura contra crestinilor din partea inchinatorilor de idoli raspindindu-se pretutindeni, mucenita a mers la Corint. Si, vazand poporul aducand jertfe idolilor, a stat la un loc inalt si a strigat, zicand: "O, barbati corinteni, nepriceputi si impietriti cu inima, va vad ca sunteti necredinciosi. Ati lasat pe Dumnezeul Cel vesnic si nestricacios si v-ati intors catre idolii cei pierzatori de suflete. Va rog, uitati-va la inaltimea cerului si la latimea pamantului si socotiti cu mintea voastra, cine a intins cerul ca o piele pe deasupra capetelor noastre? Cine a intemeiat pamantul peste adincuri? Cine este puternic sa alineze valurile cele furioase ale marii cu infricosatul si slavitul Sau nume? Cine a zidit din tarina pe om, si a suflat in el duh de viata? Acela este adevaratul Dumnezeu, Care tine in palma toata faptura si Care petrece in ceruri. Iar zeii paginilor sunt diavoli muti si nesimtitori, asemenea lor sa fie toti cei ce se inchina lor".

Astfel graind sfanta, cu libertate si cu glas mare, indata au apucat-o paginii si au dus-o la ighemonul lor, Perine. Ighemonul, cautind spre ea si vazand cinstea fetei ei, a inceput a-i vorbi cu blindete, zicand: "Bine sa-ti fie tie, preafrumoasa fiica, caci socotesc, ca tu crezi in zeii nostri cei ce petrec pururea si ma bucur de tine". Sfanta a zis: "O, ighemoane, ce bucurie poate sa fie paginilor, de vreme ce bucuria ta se va intoarce in plingere, iar mindria in neputinta? Eu cred in Dumnezeu, Care este peste toate si ma bucur ca m-am invrednicit, pentru Dumnezeul meu a intra in aceasta nevointa, pe care o astept de mult, ca sa cistig cununa biruintei".

Ighemonul a zis: "Nu fi cu limbutia ta asemenea cu femeile cele fara de minte, ci spune noua cu blindete si pe scurt cum te numesti?" Sfanta a raspuns: "Nu sunt nebuna, ci inteleapta intru Hristos; iar de voiesti sa stii numele meu, ma numesc Eliconida". Zis-a ighemonul: "Nu cu cuviinta ti s-a dat numele Eliconida, caci pentru nerusinarea ta cea mare, vei primi peste trupul tau munci si batai". Sfanta a raspuns: "Bine, ma numesc Eliconida, caci totdeauna este cu mine milostivirea Dumnezeului meu si arunc sageti asupra diavolului, tatal tau. Iar tie, Perine, nu ti s-a pus numele din intim-plare, caci necuratul si ticalosul tau trup, impreuna cu spurcatul tau suflet, se va trage cu osti infocate la pierzare". Zis-a ighemonul: "Sa ne spui curat, vei jertfi zeilor sau nu? Pentru ca ma jur pe zeul meu, doctorul Asclipie, ca nu te voi cruta, de nu vei asculta porunca imparateasca si de nu te vei inchina zeilor nostri". Sfanta a raspuns: "Asculta-ma, Perine! Eu sunt roaba a lui Hristos, iar pe Asclipie al tau nu stiu cine este. Deci, fa ceea ce voiesti".

Atunci ighemonul, umplindu-se de manie, a inceput a munci pe sfanta. Deci, intai a poruncit, s-o intinda la pamant si sa-i zdrobeasca gleznele picioarelor ei si apoi s-o arunce intr-o caldare plina cu smoala foarte infierbintata. Dar, ingerul Domnului, aratandu-se, a racorit caldarea; iar smoala cea fiarta a prefacut-o in roua rece, incat iesea din caldare, ca din niste aromate, o mireasma placuta. Lucrul acesta vazandu-l ighemonul, a strigat, zicand: "O, cit de mare vrajitor este acest Hristos, care poate sa prefaca focul in apa!" Sfanta i-a zis: "Cit de mari ti se par tie acum, zeii tai Die si Asclipie, pe care i-a umplut de rusine o femeie, fiind roaba a lui Hristos?"

Din aceste cuvinte ale sfintei, muncitorul, umplindu-se de mai multa manie si numind-o pe ea fermecatoare, a poruncit, sa-i smulga perii capului ei cu piele cu tot si sa-i arda capul cel jupuit si pieptul cu luminari aprinse. Insa mucenita rabda cu vitejie toate acele munci, ca si cum nu simtea nici o durere. Atunci ighemonul, schimbandu-si mania in blindete, a inceput a momi pe sfanta, zicand: "Preaiubita fiica, apropie-te si jertfeste zeilor celor nebiruiti, mai ales Afroditei si Atenei. Pentru aceasta te voi face preoteasa marei Artemida, asemenea cu femeile senatorilor, si voi pune in mijlocul cetatii intru numele tau un stalp de aur. Despre aceasta voi instiinta pe imparati prin scrisori despre tine si vei fi ca o maica in toata aceasta cetate". Sfanta Eliconida a zis: "De vei face precum zici, du-ma in capistea zeilor tai, ca sa aduc jertfe". Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut de mare bucurie si indata a poruncit propovaduitorilor si trambitelor sa instiinteze toata cetatea, ca sa se adune si sa duca cu mare dantuire pe sfanta in capistea idolilor.

Iar ea, intrand in capiste, a zis popilor: "Voiesc sa fiu singura cand aduc jertfe curate; deci, porunciti tuturor sa iasa din capiste impreuna cu voi si apoi sa inchideti usile". Popii au ascultat-o. Deci, incuind pe sfanta singura in capiste, ei insisi stateau afara inaintea usilor, jucand si cantand din trambite si timpane. Mireasa lui Hristos, fiind singura inauntru, a apucat pe idolul Afroditei si l-a sfaramat in trei bucati, apoi pe idolul Atenei, pe care, aruncandu-l la pamant, l-a zdrobit cu totul, si, dupa aceea, luandu-l si pe al lui Asclipie din altarul lui, i-a taiat mainile, picioa-rele si capul. Acelasi lucru a facut si idolului Die. Pe cand se facea acea sfarimare a zeilor, n-au auzit nici slujitorii, nici poporul, de vreme ce glasul trambitelor si al timpanelor covirsea zgomotul din capiste. Astfel, ei au stat multa vreme afara, asteptind pana ce fecioara isi va savirsi rugaciunile si jertfele. Dar, dupa multa vreme, slujitorii, pierzind rabdarea, s-au plecat sa priveasca in capiste. Acolo au vazut pe zeii lor sfarimati si aruncati la pamant, iar pe sfanta, sezind in altar si laudind pe Hristos Dumnezeul ei. Deci, au sarit inauntru, rupandu-si hainele lor si apucand pe mucenita cu manie, strigau catre ighemon: "Pierde pe aceasta fermecatoare".

Din aceasta pricina s-a facut gilceava si strigare in poporul cel minios pentru sfarimarea idolilor; pentru ca toti racneau, zicand: "O, ighemoane, pierde indata pe aceasta fermecatoare". Atunci ighemonul a poruncit sa-i taie sanii sfintei mucenite si s-o arunce in temnita, pana ce va socoti cu ce fel de moarte cumplita s-o piarda; deci, sfanta a petrecut in temnita cinci zile. In acea vreme, a venit in Corint alt ighemon in locul lui Perine, cu numele Iustin. Aceluia i-au vestit despre mucenita Eliconida, despre muncirea ei si despre sfarimarea zeilor lor. Iustin, auzind acestea si fiind un ravnitor desavarsit catre zei, s-a umplut de manie contra Eliconidei, pentru sfarimarea acelora. Deci, a poruncit sa incinga un cuptor foarte mult. Dupa ce a ars acel cuptor trei zile, au aruncat in el pe sfanta. Ea, insa, dantuia in mijlocul cuptorului, cantand si binecuvantind pe Domnul, ca altadata cei trei tineri in Babilon, caci focul ii era ei ca o roua, iar vapaia focului ca un duh racoros.

In acea vreme a iesit o vapaie mare din cuptor si s-a indreptat asupra celor ce stateau imprejur; deci, a ars ca la saptezeci de barbati. Dupa citava vreme, Sfanta Eliconida a iesit din foc nevatamata. Atunci ighemonul a zis catre ea: "O, necurata femeie, spune noua cu ce vraji, ai putut birui puterea focului?" Sfanta a raspuns: "Venind Hristos, Domnul meu, pe Care tu nu l-ai vazut si nici nu poti sa-L vezi, a potolit puterea focului". Ighemonul necrezind, a poruncit sa aduca inaintea lui un pat de arama inrosit in foc si acolo, inaintea ochilor lui, sa puna pe sfanta dezbracata. Iar dedesubt sa aprinda carbuni de foc, pentru ca zicea: "Acum voi vedea de va veni Hristos sa-i ajute ei". Sfanta, muncindu-se astfel, a iesit din trupul ei atat de mult sange, incat a stins tot focul si a racorit patul.

Deci, luand-o de pe pat, au dus-o in temnita unde, zacand la pamant, se ruga, zicand: "Iisuse, puterea si intarirea noastra! Iisuse slava noastra! O, Hristoase, nadejdea noastra, fii ajutorul si doctorul, Care sa tamaduiesti ranile mele, Cel ce mintuiesti cu bunatatea Ta pe cei ce nadajduiesc spre Tine!" Astfel, rugandu-se ea, i s-a aratat in lumina mare, Hristos Mintuitorul lumii cu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si, stand aproape de ea, i-a dat mana Sa, zicand: "Scoala-te si stai in picioare, de te intareste, ca Eu sunt cu tine. Cautind spre nevointa ta si, milostivindu-ma spre tine, iti voi usura durerile si iti voi tamadui ranile cu puterea Mea cea dumnezeiasca".

Deci, mucenita sculindu-se in picioare, a cazut inaintea Domnului cu fata la pamant si s-a inchinat, zicand: "Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, vindeca-ma pe mine, roaba Ta, si-mi da mie biruinta asupra potrivnicului ca, biruindu-l, sa intru in camara Ta cea sfanta, cu cintari si cu glas de bucurie!" Atunci, Mintuitorul a zis catre ea: "Indrazneste! Eu te vindec pe tine si iti gatesc cununa cea fara de moarte intru imparatia Mea". Zicand Domnul acestea, S-a dus la cer".

Sfintii ingeri i-au dat ei paine curata si luminoasa ca soarele din care, gustand, s-a facut sanatoasa cu tot trupul. Fata ei s-a luminat ca soarele, iar trupul s-a facut alb ca zapada; si astfel, multumind lui Dumnezeu, a stat pana la ziua, cantand si binecuvantind. Sosind ziua, ighemonul, a poruncit sa o scoata la judecata; deci, a aruncat-o in cusca fiarelor spre mincare. Dupa aceea a dat drumul la doi lei flaminzi si chinuiti de foame de trei zile. Venind leii catre sfanta, s-au plecat inaintea ei si ii lingeau picioarele.

Poporul, vazand aceasta, si-a ridicat glasul, zicand: "Femeia aceasta este cu adevarat fermecatoare si necurata, de vreme ce a fermecat si fiarele, incat nu pot sa se atinga de ea; deci, pierde-o pe aceasta, ighemoane, degraba". Pe cand poporul clevetea astfel, de la acea cusca s-au sfaramat usile, cu puterea lui Dumnezeu, si s-au deschis; iar leii au sarit cu manie catre popor, racnind si mugind, incat poporul s-a pornit la fuga; si au fugit in curte impreuna cu ighemonul. Leii, izgonind pe cei ce fugeau, au ucis o suta douazeci de oameni din popor. Atunci ighemonul, nestiind ce sa mai faca mucenitei, a poruncit ca s-o taie cu sabia.

Deci, scotind pe sfanta afara din cetate la locul de taiere si-a ridicat mainile spre cer si se ruga, zicand: "Hristoase, Dumnezeul meu, vino acum si stai de fata roabei Tale in ceasul acesta, implinindu-Ti fagaduinta Ta cea adevarata, du-ma pe mine in ograda Ta cea sfanta si ma randuieste cu binecuvantatele Tale oi. Numara-ma pe mine cu femeile cele ce Ti-au placut Tie: Cu Sarra, Reveica, Rahila, Lia, Susana si cu Maica Ta cea fara de prihana, Curata si pururea Fecioara Maria; asemenea si cu Marta si Maria surorile lui Lazar, cu Ana proorocita, care a iesit intru intimpinarea Ta, cu Sfantul Simeon, primitorul de Dumnezeu ce a marturisit pentru Tine, Elisabeta maica Mergatorului Inainte si cu intaia Mucenita Tecla. Scrie-ma in numarul lor si-mi da mie ca sa ma odihnesc cu dinsele in veci". Astfel rugandu-se, s-a auzit un glas de sus, zicand: "Vino, fiica, ca iti este gata cununa si scaunul; iar cetele ingeresti incep cintari de dantuire la intrarea ta in cer".

Auzind sfanta acest glas, s-a umplut de bucurie negraita si, cu veselie si-a plecat capul sub sabie, si astfel i l-a taiat. Din ranile ei in loc de sange a curs lapte; acesta era semnul curatiei ei. Dupa aceasta, credinciosii, luand trupul ei cel sfant, l-au ingropat cu buna cucernicie, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia si de la noi sa-I fie cinste, slava si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.