Sfântul Chiril de la Beloezersk (Iezerul Alb) avea un frate duhovnicesc, anume Terapont, credincios si iubit lui. Acela era tuns impreuna cu sfantul si fusese la Iezerul Alb. Pe acela il intreba sfantul daca este vreun loc la Iezerul Alb, unde ar putea sa se linisteasca monahii; iar Terapont ii spunea ca acolo sunt multe locuri bune pentru insingurare. Deci, sfatuindu-se amandoi, au iesit din manastire si au plecat la drum spre Iezerul Alb, nadajduind spre Dumnezeu. Iar dupa multe zile, ajungand in partile Iezerului Alb, a cercetat multe locuri in pustie, dar nicaieri nu i-a placut cuviosului, pana ce a mers la locul ce i se aratase lui in vedenie si pe care il cauta. Acolo mergand, indata a cunoscut acel loc, care i-a placut foarte mult.

Dupa aceea, tacand rugaciune, a zis: „Aceasta este odihna mea si aici ma voi salaslui, fiindca astfel a voit Preacurata Maica Domnului. Bine este cuvantat Domnul Dumnezeu de acum si pana in veac, ca a auzit rugaciunea mea". Si indata a infipt o cruce in acel loc, cantand canonul de multumire spre lauda Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Atunci a spus lui Terapont vedenia ce i s-a aratat lui in manastire despre locul acela. Deci, amandoi multumind lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Lui, au sapat o chilie mica in pamant, si au stat o vreme impreuna; apoi cu intelegere s-au despartit unul de altul, deoarece fericitul Chirii dorea sa aiba linistea cea mai desavarsita. Deci Chirii a ramas pe loc, iar Terapont s-a dus ca la cincisprezece stadii departare de acolo, si gasindu-si un loc placut lui, s-a salasluit acolo pentru Dumnezeu. Apoi, adunandu-se acolo multi frati, au facut o manastire, zidind si o biserica in numele Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a preacinstitei ei nasteri; astfel ca acum acea manastire, cu darul lui Dumnezeu latindu-se si inmultindu-se si bine randuindu-se, se numeste a lui Terapont.