Pe cind uritorul de Dumnezeu, imparatul Iulian Paravatul, avea razboi cu un popor ce se numea Franci, a trimis impotriva lor pe voievodul Vach, in a carui armata era un ostas viteaz cu numele Varvar, cu credinta crestin, insa in ascuns. Gatindu-se armatele din amindoua partile la razboi, francii aveau un luptator tare, asemenea cu Goliat, care, iesind inaintea armatei grecilor, chema la lupta deosebita pe cineva sa se lupte cu dinsul si ocara pe greci, deoarece nimeni din ostasii lor nu indraznea sa iasa impotriva lui. Acel viteaz era infricosat la vedere, mare si puternic la trup. Vach voievodul, stiind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat la sine si l-a intrebat: "Oare vei putea sa iesi la lupta impotriva acelui mindru luptator, care se lauda in puterea sa?" Varvar, nadajduind spre ajutorul Domnului sau Iisus Hristos, in care credea, nu s-a lepadat, ci a iesit intru intimpinarea lui si, intrarmindu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus.

Imbratisindu-se cu vrajmasul, l-a biruit si l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca i-a ajutat un inger al Domnului, care era pus linga fericitul Varvar. Deci, s-au rusinat francii si s-au temut; iar grecii, capatind indrazneala, au pornit asupra lor si i-au biruit pina in sfirsit. Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare cinste intre ostasii greci, fiind laudat de imparat, care l-a si cinstit cu dregatoria de comit.

Dupa acea slavita biruinta asupra vrajmasilor, voievodul Vach, aflindu-se cu oastea sa in Tracia, a voit sa aduca jertfa idolilor, dindu-le multumire pentru acea biruinta, pe care o socotea ca i s-a daruit, nu de la Hristos Dumnezeu, ci de la zeii sai cei deserti, chemind si pe comitul Varvar la acele spurcate jertfe ca pe cel dintii biruitor. Sfintul Varvar s-a marturisit ca este crestin si s-a lepadat de idoli. Deci, voievodul a instiintat de acestea pe imparat, care, aducind la sine pe ostasul lui Hristos, il silea ca sa jerfeasca idolilor. Iar el, nesupunindu-se, a poruncit ca sa-l puna la munci si sa-i taie pintecele cu sabia, pina ce i se vor varsa maruntaiele pe pamint.

Rugindu-se sfintul, i s-a aratat ingerul, care, adunindu-i cele dinlauntru, le-a bagat iarasi la locul lor in pintece, si astfel a tamaduit pe mucenic, incit nu era nici o urma de rana pe trup, izbavindu-l de munci. Vazind voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut in Hristos impreuna cu doi ostasi, Calimah si Dionisie, si L-au marturisit; iar pe spurcatii zei i-au ocarit. Pentru aceea, cu porunca imparatului Iulian le-a taiat capetele noilor marturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah si Dionisie, si s-au numarat cu ceata sfintilor mucenici la cer.

Iar pe Sfintul Mucenic Varvar a poruncit paginul imparat sa-l lege de o roata de fier si sub roata sa aprinda un foc mare si sa intoarca acea roata cu mucenicul deasupra focului, turnind untdelemn fierbinte pe trupul cel patimitor. Mucenicul, rugindu-se la Dumnezeu, petrecea nears si focul acela se pornea asupra ostasilor care il munceau, arzind pe doi dintre dinsii pina i-a facut cenusa. Deci, a aruncat pe patimitor in temnita, unde i s-a aratat Dumnezeu si l-a intarit. A doua zi, scotindu-l, l-au intins gol in patru parti si l-au batut fara de mila cu vine de bou pe spate si pe pintece.

Apoi, arzind un cuptor trei zile, au aruncat acolo pe mucenic, in care cuptor a petrecut sapte zile. In urma s-a aflat viu si sanatos, nevatamat cit de putin de foc si a iesit din cuptor ca dintr-o baie, slavind si multumind lui Dumnezeu. Dupa aceea, iarasi l-au aruncat in temnita, in care pusesera o multime de scorpioni, serpi si tot felul de tiritoare, ca sa-l omoare. Insa Sfintul Varvar, izgonind de la sine cu semnul Sfintei Cruci acele tiritoare, a ramas nevatamat. Dupa aceea muncitorul cel impietrit, nevrind sa cunoasca puterea lui Hristos, a poruncit ca sa inroseasca un bou de arama si sa arunce intr-insul pe mucenic.

Dar si din acela sfintul a iesit nevatamat, pentru ca nu simtea citusi de putin focul. Iar boul de arama ca si cum ar fi fost viu, a simtit arderea focului, incit a inceput a mugi si a umbla. Multi vazind acea minune, au crezut in Hristos. In sfirsit, muncitorul a poruncit sa taie capul mucenicului, si asa Sfintul Mucenic Varvar si-a sfirsit nevointa sa cea patimatoare pentru Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luindu-l episcopul Filichie, l-a pus in cetatea Mutonia din Pelopones, slavind pe Dumnezeu Cel laudat, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, in veci. Amin.