Acest sfint s-a născut la Antiohia şi a trăit în timpul domniei împăraţilor Diocleţian şi Maximian. El a dus o viaţă de novinţe aspre în Muntele Libanului, fiind dăruit de Dumnezeu cu marele har al facerii de minuni. Ca episcop el a predicat cuvîntul Evangheliei. Sosind în cetatea Ohridei [Ahridului, în limba română mai veche], Erasm 1-a înviat cu rugăciunea pe fiul unui om pe nume Anastasie, şi 1-a botezat, în împrejurearea aflării lui în această cetate Erasm a botezat mulţime de păgîni, şi a distrus capiştile idoleşti de la Ohrida.

Din această pricină el a fost pîrît înaintea împăratului Maximian, care la acea vreme îşi avea rezidenţa în Iliria. Împăratul a pus înainte un idol al lui Zeus făcut din aramă şi i-a poruncit lui Erasm să-i aducă jertfe şi să i se închine lui. Sfîntul Erasm a arătat o asemenea putere, încît din acel idol a ieşit afară un şarpe uriaş şi sinistru care a înspăimîntat poporul. Sfîntul apoi şi-a manifestat din nou puterea lui de Dumnezeu dăruită, ucigînd balaurul cu rugăciunea. Atunci Sfîntul a predicat cuvîntul lui Dumnezeu poporului, botezînd ca la douăzeci de mii dintre ei. Împăratul turbat de furie a poruncit ca toţi cei douăzeci de mii să fie decapitaţi, iar Sfintul Erasrn torturat crunt şi aruncat în închisoare. Un înger al Domnului s-a pogorît în închisoare la mucenicul lui Hristos, precum altădată la Apostolul Petru, şi 1-a scos de acolo.

După aceasta robul lui Dumnezeu Sfîntul Erasm a plecat în Campania, unde a predicat Evanghelia poporului, apoi s-a întors în cetatea Hermelia [din părţile Ohridei], retrăgîndu-se într-o peşteră spre a trăi în ea întru nevoinţe aspre pînă la sfîrşitul vieţii. Mai înainte de ieşirea lui, el s-a închinat de trei ori către răsărit şi, ridicîndu-şi braţele la rugăciune, a rugat pe Dumnezeu ca să ierte păcatele şi să dăruiască viaţă veşnică tuturor celor care vor chema cu credinţă numele lui. Sfîrşindu-şi rugăciunea, s-a auzit glas din cer care a zis: „Fie ţie după ruga ta, fiule Erasmus, vindecătorule de boli!”.

Plin de duhovnicească bucurie, sfîntul a privit în sus şi a văzut cunua slavei pogorîndu-se asupra lui şi coruri de îngeri, proroci, apostoli şi mucenici venind spre el spre a primi sfântul lui suflet. La urmă el a strigat: „O Doamne, primeşte duhul meu!” – şi a adormit întru cele veşnice, cam pe la anul 303. Acea peşteră, lîngă care se află o mică biserică închinată Sfîntului Erasm, se află pînă în ziua de astăzi nu departe de Ohrida, iar din ea se arată pînă acum marea putere a Sfîntul Sfinţitului Erasm, plăcutul lui Dumnezeu.