Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a aflat inițial într-una din bisericile ortodoxe din regiunea Moghilău (Belarus). După încheierea Uniației (1596), icoana a trecut în posesia catolicilor, și a fost așezată în mănăstirea catolică Belânici. Această mănăstire a fost înființată în perioada 1622-1624, de către Marele Hatman al Lituaniei, Lev Sapega, pe malurile râului Druță, la 45 de vestre (unitate de lungime = 1,067 km) de Moghilău.
În anul 1832, mănăstirea a fost desființată, biserica mănăstirii devenind biserică parohială. Apoi, în anul 1876, icoana a ajuns din nou în posesia ortodocșilor odată cu preluarea și restaurarea bisericii. Pe 12 aprilie a aceluiași an, biserica a primit hramul Nașterea Maicii Domnului, odată cu sfințirea ei de către un episcop ortodox. Acesta a săvârșit prima Liturghie pe masa Sfântului Altar.
Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.