Întru această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Antuza, fiica împăratului Constantin Copronim ( 811)

Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a "Bunei înţelegeri", in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.

***

Această Sfântă, fiind de multe ori silită de tatăl său ca să se însoțească cu bărbat, nu s-a plecat. Iar, după moartea lui, având prilej, toată averea ei împărțind-o la săraci, la biserici și la sfintele așezăminte, s-a făcut maică a multor săraci și văduvelor apărătoare. Deci, în mai multe rânduri, prin multe îndemnări fiind silită de credincioasa împărăteasă Irina, ca să petreacă și să împărățească împreună cu ea, nicidecum nu a primit. Ci, câte zile a stat în palat, era îmbrăcată cu haine împărătești, iar, pe dedesubt, avea haină aspră de păr, băutura ei fiind apa, iar hrana, cea sihăstrească, cu ochii plini de lacrimi și cântare de laudă în gură, pentru care, a și luat viață monahicească, fiind tunsă de mâna Sfântului Tarasie patriarhul, în mănăstirea ce se numea a Bunei Înțelegeri. Iar, de atunci, n-a mai ieșit din mânăstire, ca și celelalte surori. Și nu se depărta de la slujba bisericii, nici n-a slăbit și nici nu s-a lenevit, întru rugăciuni. Ochii ei niciodată nu s-au șters de lacrimi, smerenia ei era nemăsurată. Slujea tuturor surorilor, împodobea biserica, aducea apă și la masă stătea în picioare și slujea. Deci, așa făcând în toată vremea vieții sale, s-a mutat, împreună cu toate roadele bunătaţilor sale, la Dumnezeu, având cincizeci și doi de ani.

***

Răul împărat Constantin Copronim avea o fiică foarte virtuoasă, pe fecioara Antuza, care era ramura frumoasă a unei rădăcini rele. În ciuda presiunilor pe care tatăl le făcea asupra ei ca să se mărite, Antuza a rămas de neclintit, căci ea hotărîse nestrămutat, din dragoste curată, să se închine cu desăvîrşire Stăpînului Hristos. După ce tatăl ei a murit, Antuza şi-a împărţit toate imensele sale averi săracilor, a intrat într-o mînăstire şi s-a îmbrăcat în îngerescul chip.

Uluitor lucru este ca cineva să-şi împartă toată averile săracilor, dar şi mai uluitor este cînd cei ce fac aceasta sînt dintre mai marii lumii, tineri şi frumoşi, care, dispreţuindu-şi rangul, calităţile, frumuseţea, tinereţea şi toate bogăţiile lor sau ale lumii, se închină cu dragoste întru totul lui Hristos Dumnezeu.

Domnul însuşi a zis că greu îi este unui bogat să intre întru împărăţia Cerurilor (vezi Matei: 19: 23). Da, cu adevărat greu este, dar iată că nu imposibil.

Căci celui care se dispreţuieşte pe sine îi este foarte uşor să dispreţuiască şi cele ce sînt mai jos de sine: bogăţiile întregii lumi şi însăşi lumea.