În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se să sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.
Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.