Preacuviosul părintele nostru Agaton (contemporan al Sfântului Macarie cel Mare, pomenit pe 19 ianuarie) a murit în schitul pustiei Egiptului. Acesta, cînd era să se săvîrşească, a petrecut trei zile, stînd cu ochii în sus nemişcaţi. Iar fraţii care şedeau lîngă dînsul, l-au întrebat, zicînd: "Părinte Agatoane, de ce priveşti aşa?" Grăit-a lor acela: "Stau înaintea judecăţii lui Hristos". Zis-au lui părinţii: "Au doară şi tu te temi de judecată?" Preacuviosul Agaton răspunse: "Am petrecut în paza poruncilor Domnului, după puterea mea. Dar, fiind om, cum să ştiu dacă lucrul meu este plăcut lui Dumnezeu?" Zis-au lui fraţii: "Nu nădăjduieşti spre lucrurile tale cele bune pe care le-ai făcut plăcînd lui Dumnezeu?" Sfîntul răspunse: "Nu nădăjduiesc, pînă ce nu voi întîmpina pe Însuşi Dumnezeu. Că alta este judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor". Zicînd aceasta, şi-a dat duhul în mîinile lui Hristos.

***

Sfîntul Agaton a fost un mare nevoitor egiptean din veacul al cincilea, care a dus o viaţă extrem de aspră. El a fost contemporanul Sfîntului Macarie şi ucenic al Sfîntului Lot, şi el egiptean. El lucra pururea străduindu-se să împlinească întocmai poruncile Domnului nostru. Unul din fraţi i-a lăudat odată un cuţitaş pe care îl avea, şi pe care îl folosea la tăierea mlădiţelor din care împletea coşuri. Auzind aceasta, Sfîntul Agathon cu bucurie i-a dat fratelui cuţitaşul în dar. Sfîntul Agaton a mai zis: «Bucuros aş fi să iau eu asupra mea trupul unui lepros, iar lui, să i-1 dau pe al meu». Oare nu este aceasta iubire desăvîrşită ?