Pomenirea Sfinților Cuvioși: Pafnutie şi fiica sa, Eufrosinia, monahie în Alexandria Egiptului (secolul al V-lea)

A fost un om in cetatea Alexandriei, anume Pafnutie, bogat, marit, cinstit si temator de Dumnezeu, pazind poruncile Domnului si vietuind cu dumnezeiasca placere. Acesta avea o femeie asemenea lui, buna, dreptcredincioasa si placuta lui Dumnezeu, dar era stearpa. De acest lucru erau amandoi mahniti, pentru ca nu aveau cui sa-si lase averile, ca dupa moartea lor sa le poata randui bine.

Mahnindu-se pentru nerodirea lor, totdeauna se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod insotirii lor si faceau nu numai multe milostenii la saraci, la biserici si la manastiri, dar inca petreceau in post si in rugaciuni, mergand pe la bisericile lui Dumnezeu si cerand sa-si castige dorirea de la Ziditorul a toate.

Odata, sculandu-se Pafnutie, a mers la o manastire in care auzise ca egumenul este sfant si a dat la acea manastire o milostenie mare. Si vorbind cu egumenul, s-a folosit de la dansul si cunoscandu-l ca este bine placut lui Dumnezeu, i-a spus lui mahnirea sa pentru nerodire. Apoi inchinandu-se, ii cerea sa se roage pentru dansul lui Dumnezeu cu fratii sai, ca doar ar putea sa se numeasca tata de fiu.

Iar Dumnezeul cel prea bun care asculta rugaciunile celor ce se roaga Lui cu osardie si il cheama pe El cu tot adevarul, a auzit rugaciunile egumenului si a binecuvantat pe Pafnutie cu rodul inso-tirii lui, pentru ca a dezlegat nerodirea femeii sale si le-a dat lor o fiica foarte frumoasa. De aceasta odrasla bucurandu-se, mare multu-mita au dat lui Dumnezeu si, botezand-o pe ea, i-au pus numele Eufrosina. Apoi la manastirea aceea adeseori mergand Pafnutie, dadea milostenia la toti calugarii si spre egumenul acela mare dragoste a castigat, pentru vorbele sale cele folositoare si pentru rugaciunile lui, prin care si-a castigat dorirea de la Dumnezeu.

Trecand doisprezece ani de la nasterea Eufrosinei, maica ei s-a mutat din viata aceasta, iar Pafnutie a ramas invatandu-si pe fiica sa dumnezeiasca Scriptura, la care degrab copilita deprinzandu-se, se indeletnicea la citirea sfintelor carti, ducandu-se vestea de buna intelegerea ei si de frumusetea ei prin toata cetatea Alexandriei.

Drept aceea, multi din cei de bun neam si din bogatii cetateni se intreceau care mai de care sa o ia pe ea in casatorie, si unul pe altul intrecandu-se, graiau tatalui ei de aceasta. Iar Pafnutie le ras-pundea: "Precum va vrea Domnul, asa sa fie!". Deci, oarecare, care intrecea pe toti cu bunul neam, cu dregatoria, cu bogatia si cu marirea, a rugat pe Pafnutie ca sa dea fiului sau pe fiica sa in cas-nicie si s-a invoit Pafnutie. Apoi intarind cuvantul, a hotarat vremea in care sa se si faca nunta fiilor lor. Intre acestea a luat Pafnutie pe fiica sa si s-a dus cu dansa la manastire, ducand daruri egumenului acela care ii era lui iubit parinte, si i-a zis: "Rodul rugaciunilor tale, pe fiica mea, am adus-o la tine, parinte sfinte, ca sa te rogi pentru dansa, ca a venit timpul sa o dau pe ea la barbat". Iar egu-menul a binecuvantat-o pe ea si sezand, vorbea cu Pafnutie pentru folosul sufletului; iar pe fecioara o invata pilde morale si mult a grait catre dansa pentru curatie si smerenie, pentru frica si dragostea de Dumnezeu si pentru milostenie. Iar ea pe toate acestea le scria in inima sa, ca o smerita si binepriceputa, ca acum avea optsprezece ani de la nastere.

Deci, le-a dat binecuvantare egumenul sa se odihneasca in casa de oaspeti cea manastireasca. Si a petrecut acolo Pafnutie trei zile cu fiica sa, ascultand in toate zilele citirea si cantarea bise-riceasca, si privind nevointele cele monahicesti, se minuna de viata lor, zicand in sine: " Fericiti sunt oamenii acestia ca si aici ca ingerii vietuiesc, si dupa aceasta viata se vor salaslui cu ingerii in cer!".

Astfel a inceput inima ei a se umplea de dumnezeiasca rivna, spre urmarea vietii lor celei sfinte. Iar dupa acele trei zile a zis Pafnutie catre egumenul: "Porunceste roabei tale sa se inchine tie, pentru ca vrem sa mergem acasa". Iar Eufrosina, cazand la picioare-le egumenului, a zis: "Rogu-ma tie, parinte, sa te rogi pentru mine, ca sa-mi mantuiasca Dumnezeu sufletul meu!". Iar egumenul a binecuvantat-o pe ea cu dreapta sa, zicand: "Dumnezeule, Cel ce stii pe om mai inainte de nasterea lui, Tu insuti sa Te ingrijesti de aceasta roaba a Ta, ca sa se invredniceasca partii si petrecerii im-preuna cu toti cei ce bine Ti-au placut Tie". Si inchinandu-se egu-menului si fratilor, plecara din manastire. Trebuie stiut ca tatal ei, oridecateori afla pe cale sau in cetate vreun calugar, il aducea pe el in casa sa, si il ospata, rugandu-l sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul si pentru fiica lui.

Dupa aceasta, in manastirea aceea s-a apropiat ziua pomenirii celui ce a intemeiat manastirea aceea si a trimis egumenul pe unul din frati, ca sa pofteasca pe facatorul sau de bine, Pafnutie, sa vina la dansii in ziua aceea ca impreuna sa faca pomenirea. Deci, mergand fratele la casa lui Pafnutie, a intrebat pentru dansul unde este. Iar slugile i-au raspuns unde se dusese. Iar Eufrosina, in-stiintandu-se de venirea calugarului in casa lor, l-a chemat pe el la sine, si a inceput a-l intreba: "Spune-mi mie, parinte, pentru dra-gostea Domnului, citi frati aveti in manastire?" Iar el a raspuns: "Trei sute cincizeci si doi". Si l-a intrebat pe el iar: "Dar, de ar mai veni inca cineva la voi si ar vrea sa vietuiasca cu voi, oare l-ar primi pe el egumenul?" Raspuns-a fratele: "Inca si cu bucurie il primeste dupa cuvantul Domnului: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara". A zis Eufrosina: "Oare toti impreuna cantati si pos-titi?" A raspuns fratele: "La cantare impreuna cantam, iar pentru post, cine precum vrea si pe cat poate, atata face".

Intreband fecioara pe calugar pentru toata randuiala manas-tireasca, a zis catre dansul: "As fi vrut si eu sa duc astfel de viata, dar ma tem a supara pe tatal meu, care pentru bogatia desarta a acestei lumi, vrea sa ma dea dupa barbat". I-a zis calugarul: "Sa nu vrei, fecioara, sa te insotesti cu barbat vremelnic si stricacios, ci sa te logodesti pe tine cu Hristos, Care, in locul desertaciunilor tre-catoare ale acestei lumi, de le vei parasi pentru Dansul, iti va da cereasca imparatie si petrecerea cea impreuna cu ingerii. Deci, in taina sa iesi si sa mergi la o manastire si schimba-ti chipul mire-nesc, sa te imbraci in haine calugaresti ca sa nu fii cunoscuta".

Auzind acestea fecioara, s-a bucurat si a zis calugarului: "Cine ma va tunde pe mine?" Iar el i-a zis: "Iata, tatal tau va merge cu mine la manastirea noastra si va petrece acolo trei sau patru zile, iar tu sa chemi pe cineva din parintii calugari si precum vei vrea, iti va ajuta cu bucurie".

Acestea graindu-le, a venit Pafnutie si vazand pe calugar, l-a intrebat pe el, zicand: "Pentru ce te-ai ostenit pana la noi, parinte?" Iar el i-a raspuns: "A sosit pomenirea parintelui nostru, care ne-a fondat manastirea si te pofteste egumenul sa vii la noi si sa faci praznicul impreuna cu noi, apoi vei pleca dupa aceea". Deci, s-a bucurat Pafnutie si, luand multe din casa sa spre trebuinta bisericii si pentru ospatarea fratilor, a mers cu calugarul la manastirea aceea. Acolo zabovind el, a trimis Eufrosina pe o sluga credincioasa, zicandu-i: "Sa mergi in locasul lui Teodosie si, intrand in biserica, pe oricare calugar vei afla, sa-l chemi aici!".

Deci ducandu-se dupa porunca ei, iata, cu randuiala lui Dumnezeu iesea un calugar din manastirea sa, ducandu-si lucrul mainilor sale spre vanzare. Vazandu-l sluga, l-a rugat sa mearga cu dansul in casa stapanului sau. Si a mers in casa lui Pafnutie. Vazand Eufrosina pe cinstitul calugar, s-a sculat si i s-a inchinat lui, zicand: "Roaga-te pentru mine, parinte". Si s-a rugat calugarul dupa obiceiul sau, iar dupa rugaciune a binecuvantat-o pe ea si a sezut. Apoi a inceput Eufrosina a grai: "Stapanul meu, eu am tata crestin si rob al lui Dumnezeu foarte bogat, iar mama mea a trecut din aceasta viata. Deci, tatal meu vrea, din pricina averilor sale, sa ma dea acestei desarte lumi, iar eu nu as fi vrut sa ma intin cu spurcaciuni lumesti, dar ma tem sa supar pe tatal meu. Nu stiu ce sa fac. Pentru aceasta toata noaptea am petrecut fara somn, rugandu-ma lui Dumnezeu ca sa arate mila sufletului meu. Apoi facandu-se ziua, am vrut sa trimit la biserica si sa chem pe un parinte, ca sa aud de la dansul un cuvant de folos si sa ma povatuiasca ce ar trebui sa fac. Deci, ma rog tie, parinte, invata-ma calea lui Dumnezeu, ca stiu ca Dumnezeu te-a trimis aici".

Batranul, deschizandu-si gura, a zis: "Domnul graieste in Evanghelie: "De nu va uri cineva pe tatal sau, pe mama, pe femeie, pe fii, pe frati si pe surori, ba inca si sufletul sau, nu va putea sa-Mi fie Mie ucenic" (Luca 14,26). Mai mult nici eu nu stiu ce sa-ti spun tie. Insa de vei putea suferi aprinderea firii, lasa-le pe toate si fugi de lumea aceasta, ca si Israel de robia lui Faraon. Iar averile tatalui tau au multi mostenitori, adica bisericile si manastirile, spitalele, casele de oaspeti, sarmanii si vaduvele, strainii, temnitele si robitii, si unde va vrea tatal tau sa imparta mostenirea ta, iar tu insati ingrijeste-te de sufletul tau". Si i-a raspuns fecioara: "Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin rugaciunile tale, parinte, cred ca ma voi putea osteni pentru sufletul meu, Dumnezeu ajutandu-mi mie". Staretul i-a raspuns: "O dorire si hotarare ca aceasta sa nu se indelun- geasca, ca intarzierea nu aduce cainta; deci, acum este vremea de pocainta!" Iar Eufrosina a zis lui: "Pentru aceea te-am si ostenit, parinte, ca dorinta inimii mele sa o implinesti si facand rugaciune, sa ma binecuvantezi, si sa-mi tunzi parul capului". Deci, sculandu-se staretul, a facut rugaciune si dupa dumnezeiasca randuiala a tuns-o pe ea, imbracand-o in chipul cel ingeresc, punand schima pe dansa, si rugandu-se pentru ea, a zis: "Dumnezeu, Cel ce mantuieste pe toti sfintii Sai, acela sa te pazeasca pe tine de tot raul!".

Acestea zicand staretul, s-a dus in calea sa, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu. Iar Eufrosina, gandind in sine, zicea: "De ma voi duce intr-o manastire de fecioare, tatal meu ma va cauta, ma va afla si ma va scoate pe mine cu sila de acolo, pentru mirele meu. Deci, ma voi duce intr-o manastire barbateasca unde sa nu ma stie nimeni". Acestea gandindu-le, seara tarziu s-a imbracat in haine barbatesti, si, tainuindu-se de toti, a iesit din casa sa, luand cincizeci de bani de aur cu sine, si s-a ascuns in acea noapte intr-un oare-care loc. Iar a doua zi a venit tatal ei in cetate si, vrand Dumnezeu, indata a mers la biserica; iar Eufrosina s-a dus la acea manastire in care tatal ei era cunoscut. Sosind la poarta, a batut si a zis portarului: "Mergi de spune egumenului ca un famen a venit de la palatele imparatesti si sta inaintea portii, poftind ca sa vorbeasca cu sfintia sa!"

Deci, iesind egumenul, s-a aruncat Eufrosina inaintea lui la pamant inchinandu-se fetii sale celei cu sfanta podoaba. Iar el, ridicand-o pe ea, a facut rugaciune dupa obicei si au sezut. Apoi a inceput egumenul a o intreba pe ea: "Pentru ce ai venit la noi, fiule?" Iar Eufrosina a raspuns: "Eu, parinte, am fost in slujba palatelor imparatesti, fiind famen, si am vrut sa primesc viata calugareasca, caci n-am aflat in randuiala aceasta, viata mie de folos in cetate; ci auzind de petrecerea voastra cea buna, am venit aici, dorind sa vietuiesc cu voi".

Egumenul i-a zis: "Bine ai venit, fiule, iata manastirea este inaintea ta si, daca vrei, petreci cu noi". Apoi i-a zis: "Cum iti este numele?" Eufrosina a raspuns: "Numele meu este Smaragd". Atunci egumenul i-a zis: "Fiule Smaragde, esti tanar si nu vei putea sa petreci singur in chilie. Ti se cuvine sa ai langa tine un mai mare ca invatator, care sa te invete in viata calugareasca randuiala si obiceiurile". Fecioara a raspuns: "Precum vrei, stapane, asa sa randuiesti pentru mine". Apoi, scotand cei cincizeci de bani de aur, i-a dat egumenului, zicandu-i: "Primeste acestea, parinte, iar de voi incepe a vietui aici, atunci si cealalta avere a mea, care a ramas in cetate, se va aduce aici".

Chemand egumenul pe unul din frati, anume Agapet, om sfant si desavarsit in faptele bune, i-a dat in seama lui pe Smaragd, zicandu-i: "Acest tanar, de acum sa-ti fie tie fiu si ucenic; asa sa-l iubesti pe el, ca sa-si intreaca pe invatatorul". Apoi, plecandu-si genunchile si rugandu-se, a insemnat egumenul pe Smaragd. Si raspunzand toti amin, l-a luat pe el Agapet in chilia sa, si-l invata ingereasca viata. Deci, avea Smaragd fata foarte frumoasa si cand intra la rugaciune in Biserica, pe multi ii supara diavolul prin ganduri nefolositoare, rapindu-i spre frumusetea lui Smaragd. Si se scarbeau asupra egu-menului, zicandu-i: "Pentru ce atata de frumoasa fata ai adus in manastire, care aduce atata sminteala celor mai neputinciosi frati?" Auzind aceasta egumenul, a chemat pe Smaragd si i-a zis: "Fru-moasa este fata ta, fiule, a careia vedere nu este de folos celor slabi, care nu au biruit desavarsit inca razboiul vrajmasului. Deci, eu vreau ca sa te linistesti singur in chilia ta si acolo sa te rogi, fara a mai veni in sobor. Acolo si hrana iti va da mai marele tau, si sa nu iesi nicaieri de acolo". Iar ea a raspuns: "Precum vei porunci, Avvo, asa voi face". Si a poruncit egumenul lui Agapet sa gateasca o chi-lie deosebita in care sa petreaca Smaragd. Si a facut Agapet toate cele poruncite lui de egumenul, si a pus pe Smaragd in chilia cea deosebita. Acolo se nevoia in rugaciune cu post si priveghere, ziua si noaptea slujind lui Dumnezeu in curatenia inimii, incat se minuna mai marele ei, fericitul Agapet. Pentru aceasta la toti fratii spunea spre folos ostenelile si nevointele lui, si toti folosindu-se, proslaveau pe Dumnezeu Care savarsea atata putere in tineretele cele copilaresti.

Iar Pafnutie, tatal ei, cand s-a intors acasa, grabindu-se a intra in camara in care fiica lui vietuia, si neafland-o pe ea, s-a umplut de necaz si de mahnire, si a inceput a intreba cu manie pe slugi si pe slujnice ce a facut Eufrosina si unde s-a dus. Slugile raspunsera: "Aseara am vazut-o pe ea, iar acum nu se arata si gandeam ca tatal logodnicului ei venind, a luat-o pe ea la sine". Si a trimis Pafnutie pe slugi la casa lui si nu o aflara. Iar auzind de acesta logodnicul si tatal lui, s-au mahnit foarte, si venind la Pafnutie, il aflara pe el foarte intristat, zacand la pamant si plangand, si i-au zis lui: "Oare nu cumva cineva a amagit-o si a fugit cu dansa?" Si indata trimisera slujitori calari prin toata Alexandria spre cautarea ei, si o cautau prin cai si prin casele tuturor cunoscutilor lor, pe mal si in corabii. Apoi strabatura si multime de manastiri de fecioare si cimpii si pustietati, munti si pesteri, cu dinadinsul cautand pe fiica mahnitului tata si neafland-o pe ea, s-au intors tanguindu-se si plangeau dupa dansa ca dupa o moarta. Astfel, mirele se tanguia dupa logodnica sa, socrul se mahnea dupa nora sa, iar tatal dupa fiica sa, precum oarecand Iacov dupa Iosif cu amar plangea, jeluindu-se asa: "Vai mie, fiica mea cea dulce! Vai mie, lumina ochilor mei! Vai mie, man-gaierea sufletului meu! Cine mi-a furat comoara mea? Cine mi-a rapit averea mea? Cine mi-a risipit bogatia mea? Cine mi-a uscat vlastarea mea? Cine mi-a stins faclia mea? Cine mi-a luat nadejdea mea? Cine a silit pe frumusetea fiicei mele? Ce fel de lup a rapit pe mieluseaua mea? Care loc a ascuns asa de repede fata ei cea luminata? Aceea era ridicarea neamului meu, aceea era toiagul ba-tranetelor mele, aceea imi era mangaierea in intristari! Pamantule, pamantule, sa nu-mi acoperi trupul meu, pana ce nu voi sti ce s-a intamplat Eufrosinei, fiica mea! Unele ca acestea graindu-le Pafnutie cu plangere, toti cei ce se adunasera acolo, prieteni si vecini, si-au ridicat glasurile si plangeau impreuna cu Pafnutie, tanguindu-se de cea neasteptata pierzare a fiicei lui.

Apoi, neafland Pafnutie racorire in intristarea sa, s-a dus la cea mai inainte pomenita manastire in care si fiica lui la inchisoare se nevoia, si cazand la picioarele egumenului, a zis: "Sa nu incetezi, parinte, rugandu-te lui Dumnezeu, ca sa se afle osteneala ruga-ciunilor tale, ca nu stiu ce s-a facut cu fiica mea. Oare a rapit-o pe ea cineva? Sau dintr-o alta intamplare oarecare a pierit?" Auzind aceasta cinstitul staret, s-a turburat foarte si adunand la sine pe toti fratii, le-a zis: "Sa aratati dragoste, fratilor, sa va rugati Domnului, ca sa binevoiasca a ne descoperi noua pe fiica prietenului si bine-facatorului nostru Pafnutie"

Deci, au postit si s-au rugat toti in toata saptamana, dar nu li s-a facut despre aceasta nici o descoperire, precum mai inainte intr-alte cereri li se facea. Ca rugaciunea Eufrosinei se inalta la Dumnezeu ziua si noaptea, ca sa nu o faca pe ea Dumnezeu aratata in aceasta viata. Si biruia cu rugaciunea ei rugaciunile tuturor fratilor. Dupa ce n-a castigat descoperirea, a inceput egumenul a mangaia pe Pafnutie, zicandu-i: "Sa nu slabesti, fiule, pentru certarea Domnului, ca pe care il iubeste Domnul il cearta. Insa sa stii aceasta: ca fara de voia Domnului nici o pasare nu cade pe pamant, cu cat mai ales fiica ta. Fara de porunca lui nimic nu se face. Pentru ca stiu ca fiica ta si-a ales partea cea buna si de aceea nu s-a descoperit pentru dansa ceva nou de la Dumnezeu. Ca de ar fi cazut in lucruri rele, care sa nu fie, nicidecum n-ar fi trecut cu vederea Dumnezeu atata osteneala a fratilor mei, ci desavarsit ne-ar fi aratat pentru dan-sa. Dar am nadejde spre Domnul, ca inca traind in aceasta viata, Dumnezeu o va arata tie". Auzind acestea Pafnutie, s-a mangaiat putin de mahnire si multumind lui Dumnezeu, s-a dus la casa sa. Si se ruga in toate zilele cu dinadinsul si facand lucruri bune, dadea milostenie multa la cei ce aveau trebuinta.

Dupa cateva zile s-a dus iar la manastire, facand rugaciune impreuna cu fratii. Iar odata, inchinandu-se egumenului, a zis: "Roaga-te pentru mine, parinte, ca sa-mi inceteze din mahnirea cea pentru fiica mea, ca nu s-a mangaiat sufletul meu nici macar cat de putin, ci mai mult creste rana inimii mele, si din zi in zi se inno-ieste durerea mea".

Vazand egumenul mahnirea lui cea mare, il mangaia pe el in tot chipul. Apoi vorbind cu dansul, i-a adus aminte de Smaragd, zicandu-i: "Este la noi un frate duhovnicesc, care a venit de la pala-tele imparatului Teodosie, si toti ne folosim de viata lui. Oare vei vrea sa vorbesti cu dansul, ca macar putina racorire sa primesti din vorbele lui, ca este plin de duhul lui Dumnezeu?" Iar el a zis: "Voiesc!" Si chemand egumenul pe Agapet, i-a zis: "Sa duci pe Pafnutie la Smaragd, ca sa vorbeasca cu dansul". Insa nu stia egumenul ca Smaragd este fiica lui Pafnutie. Si a mers Agapet si Pafnutie in chilia lui Smaragd. Iar cand a vazut Eufrosina pe tatal sau, cunos-candu-l pe el, s-a umplut cu totul de lacrimi. Iar Pafnutie socotea ca de umilinta cea din rugaciune plange, ca nu a cunoscut-o pe ea, fiindca se uscase floarea fetei ei din infranarea cea mare si de rugaciunile cele de toata noaptea, si si-a acoperit Eufrosina cu camilafca fata sa, ca sa nu o cunoasca. Apoi facand rugaciune, a sezut. Si a inceput Smaragd a intinde cuvantul catre Pafnutie, gra-indu-i lui pentru imparatia cerului si pentru slava cea vesnica, la care omul poate sa mearga prin smerenie, prin curatie, prin sfintenie, prin milostenie si prin dragoste. I-a grait si pentru lepadarea de lume, ca nu se cuvine a iubi mai mult pe fii decat pe Dumnezeul cel ce este ziditorul tuturor. Si ii arata apostoleasca invatatura, cum ca scarba cere rabdare, iar rabdarea iscusinta.

Vazand pe tatal sau in mahnire mare, ii era mila de el, si-l mangaia, zicandu-i: "Sa ma crezi pe mine, ca nu te va trece Dumnezeu cu vederea, ca de ar fi fost fiica ta in calea pierzarii ti-ar fi aratat tie Dumnezeu, pentru rugaciunile sfintilor parinti care s-au rugat de aceasta cu tot dinadinsul. Cred lui Dumnezeu ca fiica ta a ascultat pe Sfetnicul cel bun, care in Evanghelie zice: "De iubeste cineva pe tata sau pe mama, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; si de nu se va lepada cineva de toate averile sale, nu va putea sa-mi fie mie ucenic" (Matei 10,37). Dumnezeu este puternic si chiar in aceasta viata ti-o va arata tie. Deci sa incetezi a te mahni. Pentru ce pe tine insuti te ucizi cu mahnirea? Sa multumesti lui Dumnezeu de toate, si sa nu-ti pierzi nadejdea ta, ca si eu, cand invatatorul meu Agapet mi-a spus mie de venirea ta in manastire si de mahnirea ta, m-am rugat cu dinadinsul dupa puterea mea, ca sa-ti dea tie Domnul rabdare si tarie de suflet si sa randuiasca pentru tine si pentru fiica ta pe toate cele spre folos, si sa te mangaie pe tine. Si am nadejde ca Dumnezeul a toata mangaierea nu te va lasa ca pana in sfarsit sa fii in mahnire. Ci, desi nu acum, curand insa va descoperi tie pe fiica ta, pentru care asa de mult te intristezi". Apoi, temandu-se Eufrosina ca nu prin multa vorba sa fie cunoscuta, a zis lui Pafnutie: "Sa mergi de acum cu pace, stapanul meu". Iar Pafnutie cand asculta cuvintele acestea se umplea de lacrimi si de bucurie. Pentru ca ardea inima lui de fireasca dragoste cea catre Smaragd, si mult folosindu-se din vorbele ei, s-a dus la egumen si i-a zis lui: "Unul Dumnezeu stie, parinte, cat folos am luat de la fratele acela si cat de mult, cu darul lui Dumnezeu, m-am umplut de bucurie din cuvintele lui, incat parca as fi aflat pe iubita mea fiica!". Si cerand Pafnutie de la toti binecuvantare, s-a intors la casa sa.

Deci a petrecut Smaragd in manastirea aceea treizeci si trei de ani, vietuind asemenea cu ingerii. Apoi a cazut intr-o boala grea, din care s-a si mutat din acestea de aici. Iar mai inainte de sfarsitul lui, a venit Pafnutie in manastire la inchinarea si cercetarea fratilor. Apoi, dupa vorba cea obisnuita cu egumenul, a zis: "Parin-te, de este cu putinta, da-mi binecuvantare ca sa merg sa vad pe fratele Smaragd, ca foarte mult il iubeste sufletul meu pe el".

Chemand egumenul pe Agapet, i-a poruncit lui ca sa duca pe Pafnutie la Smaragd. Intrand Pafnutie in chilia lui Smaragd si vazandu-l pe el pe pat zacand, fiind foarte bolnav, a cazut langa patul lui, plangand si zicand: "Vai mie! Unde-s cuvintele tale cele dulci? Unde-s fagaduintele tale, prin care m-ai mangaiat ca voi vedea pe fiica mea cea pierduta? Iata, nu numai pe ea nu o vad, ci si pe tine - in care aveam ceva mangaiere - este aproape sa nu te mai vad. Vai mie! Cine de acum inainte va mai mangaia batranetele mele? La cine voi merge, si cine imi va fi racorire in mahnirea mea? De doua lipsuri acum plang: Ca de treizeci si opt de ani nu am vazut pe fiica mea, nici am aflat despre dansa vreo instiintare, si ca scumpul meu Smaragd si el ma lasa pe mine, de care asa de mult ma bucuram, ca si cum as fi aflat pe fiica mea cea pierduta. Ce sa mai astept de acum inainte? Unde sa aflu mangaiere ca, iata, ma pogor cu mahnire in mormantul meu?"

Vazand Smaragd pe Pafnutie cu nemangaiere tanguindu-se, i-a zis lui: "De ce te turburi si pe tine insuti te ucizi cu mahnirea? Oare nu este puternica mana Domnului sau este ceva cu neputinta la Dumnezeu? Pune de acum capat mahnirii. Adu-ti aminte ca lui Iacov i-a aratat Domnul pe Iosif viu, dupa care se tanguia ca dupa un mort. Acelasi Dumnezeu si pe tine te va mangaia. Insa ma rog tie sa petreci aici trei zile si sa nu te departezi de langa mine". Si petrecea Pafnutie in manastire, gandind intru sine, si zicand: "Nu cumva va arata Domnul lui Smaragd ceva pentru fiica mea?" Sosind a treia zi, dupa ce a stiut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatal sau Pafnutie, si i-a zis lui: "De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a randuit pentru mine precum a voit si mi-a savarsit dorirea mea, si iata am ajuns la sfarsit, nevointa calugariei trecand-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a pazit de cursele vrajmasului, nu voiesc ca si tu sa te mahnesti pentru fiica ta. Eu sunt Eufrosina, fiica ta, si tu esti tatal meu. Eu sunt cea pe care tu o cauti. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lasat pe tine, tatal meu, si toata mostenirea mea si logodnicul cel vremelnic si am venit aici, tainuindu-mi firea mea. Ci ma rog tie, sa nu lasi ca altcineva sa-mi ingrijeasca trupul meu dupa iesirea sufletului, fara numai tu singur sa faci aceasta. Inca ma rog sa implinesti fagaduinta mea pe care am facut-o parintelui locasului acestuia, cand ma rugam ca sa fiu primita aici, zicand ca am averi multe si pe acelea le voi aduce in locasul acesta.

Deci, sa faci aceasta, tatal meu, si sa dai averea mea ce a ramas locasului acestuia care bine se pastoreste si se randuieste, si te roaga pentru mine". Acestea zicand, si-a dat duhul sau in mainile Domnului. Iar Pafnutie, auzind acestea, si vazand ca a murit Eufrosina, de spaima si de mare jale cu totul a slabit si a cazut la pamant ca un mort. Alergand Agapet, a vazut pe Smaragd mort si pe Pafnutie zacand abia viu. Si a turnat apa pe fata lui si l-a ridicat de la pamant, zicandu-i: "Ce-ti este, domnule Pafnutie?" Iar el a raspuns: "Lasa-ma sa mor aici, ca o minune de mirare am vazut acum!" Apoi, sculandu-se, a cazut cu fata lui pe fata celei moarte si multime de lacrimi varsand plangea, zicand: "Vai mie, fiica mea cea dulce, pentru ce nu te-ai aratat mie mai inainte de ceasul acesta, ca si eu sa fi murit cu tine! Vai mie, cum te-ai tainuit de mine, o, fiica mea cea scumpa? Cat de bine ai scapat de cursele vrajmasului si ai fugit de stapanitorii lumii intunericului veacului acestuia, si ai intrat in viata cea vesnica!"

Acestea auzind Agapet si cunoscand lucrul cel minunat, s-a spaimantat si, alergand, a spus egumenului. Si venind egumenul cu sarguinta multa, a cazut pe fata ei cea sfanta, si se tanguia, zicand: "Eufrosino, mireasa lui Hristos si fiica sfintilor, sa nu uiti pe cei impreuna nevoitori cu tine si manastirea aceasta. Ci, te roaga pen-tru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ne dea noua bine, nevoindu-ne sa trecem la limanul mantuirii si sa avem parte cu sfin-tii lui!" Si a poruncit egumenul sa se adune toti fratii, ca sa ingroape sfantul ei trup cu o cuviincioasa cinste. Iar daca se adunara, au venit, si au vazut minunea aceea de mirare. Si proslavira pe Dumnezeu, Cel ce a aratat puterea Sa cea tare in trupul cel neputincios. Iar unul din frati, fiind chior de un ochi, a alergat la moastele Cuvioasei si, plangand, a sarutat sfantul ei trup si indata a vazut cu ochiul lui.

Deci, vazand fratii o minune ca aceea, au marit mila lui Dumnezeu si pe Sfanta Eufrosina cea placuta Lui slavind-o o cinsteau si s-au folosit toti foarte mult de o viata ca aceasta a ei. Apoi, ingro-pand-o pe ea in rand cu mormintele sfintilor parinti, ii faceau pome-nirea ei cu bucurie. Iar tatal ei, Pafnutie, mergand acasa, a impartit averea sa la biserici, la manastiri, la saraci si la straini. Iar o parte nu mica din averea cea ramasa, aducand-o in manastirea aceea, a dat-o spre trebuinta locasului si singur intr-insul s-a calugarit si, cerand chilia fiicei sale, a vietuit intr-insa cu dumnezeiasca placere 10 ani, si si-a dat sufletul sau in mainile Domnului, aflandu-se pe aceeasi rogojina pe care si fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit. Si l-au ingropat cu cinste aproape de fiica sa, si s-a asezat pomenirea lor sa se faca in toti anii intru slava Sfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.