Pomenirea Sfântului Cuvios Ghenadie din Kostroma în Rusia, ucenicul Sfântului Cornelie din Komel (+ 1565)
Sfântul părinte Ghenadie de Kostroma şi Liubimograd, s-a născut în oraşul Mogilev într-o familie înstărită, primind la botez numele Grigorie. Încă din pruncie avea dragoste de biserică, vizitele sale dese la mănăstiri stârneau nemulţumirea părinţilor. Cu toate acestea, Grigorie îşi dorea neclintit să îşi dăruiască întreaga sa viaţă Domnului, astfel că într-una din zile se îmbrăcă în haine ponosite şi părăsind casa părintească plecă la Moscova.
Vizitând locurile sfinte din Moscova şi negăsind un loc potrivit pentru el, se îndreptă către ţinutul Novgorod. Îl întâlni pe sfântul Alexandru din Svir (30 august/12 iunie) care îl binecuvântă să meargă în pădurea Vologda la sfântul Cornelie din Komel (19 mai/1 iunie), unde îmbrăcă haina monahală cu numele Ghenadie. După o vreme, împreună cu sfântul Cornelie se mută în pădurea Kostroma. Aici, pe malurile lacului Sura, în preajma anului 1529, ridicară mănăstire închinată Schimbării la Faţă, numită mai apoi „mănăstirea sfântului Ghenadie”. Fiind pus egumen, sfântul Ghenadie nu îşi împuţină nevoinţele, ţinându-şi mai departe pravila, împlinind în rând cu toţi fraţii asculările: tăia lemne, căra lemne pentru foc, făcea lumânări sau cocea prescuri. Sub hainele sale purta lanţuri. Însă una dintre îndeletnicirile care îl bucurau cel mai mult era pictarea icoanelor cu care împodobi mănăstirea.
Pentru viaţa sa bineplăcută Domnului, se învrednici de darul înaintevederii şi cel al facerii de minuni. Călătorind la Moscova cu treburile mănăstirii, zăbovind în casa nobilului Roman Zakarin, sfântul spuse profetic fiicei acestuia Anastasia că va fi ţarină. Mai târziu, după cuvântul părintelui, ţarul Ivan cel Groaznic o alese de soţie.
Viaţa sfântului părinte a fost scrisă se ucenicul său, egumenul Alexie, între anii 1584-1587, în care a fost inclus testamentul dictat de sfântul Ghenadie însuşi. În acesta cuviosul îndeamnă pe fraţi să respecte rânduiala mănăstirii, să se nevoiască fără încetare, să fie în pace cu toţi şi să păstreze cărţile mănăstirii, încercând să pătrundă înţelesurile adânci aflate în acestea. Sfântul părinte îi îndemnă: „Căutaţi lumina, feriţi-vă de întuneric”.
Sfântul Ghenadie adormi cu pace la 23 ianuarie 1565, fiind trecut în rândul sfinţilor la 19 august 1646.
Zilele in care i se săvârşeşte cuvenita pomenire de peste an sunt 23 ianuarie/5 februarie (fericita sa adormire) şi 23 mai/5 iunie (soborul Sfinţilor Rostovului).