Sfinții Apostoli din cei 70: Acvila, episcop de Eraclia, şi Priscila, soţia sa, care s-au săvârşit prin sabie (I)

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli din cei 70: Acvila, episcop de Eraclia, şi Priscila, soţia sa, care s-au săvârşit prin sabie


    Sfântul Apostol Acvila, unul din cei şaptezeci de Apostoli, a fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel şi a fost aşezat episcop de acesta. El era de neam iudeu, din părţile Pontului, locuind în Italia cu femeia sa, Priscila, mai înainte de a crede ei în Hristos.

    Când Claudiu Cezarul a poruncit ca toţi iudeii să fugă din Roma, atunci Acvila cu soţia sa au trecut în Corint. Pricina acestei izgoniri a iudeilor din Roma a fost aceasta: începându-se propovăduirea Domnului nostru Iisus Hristos în Roma şi Sfântul Apostol Petru venind şi el acolo, au primit sfânta credinţă în Hristos, dar mai mulţi petreceau întru necredinţă. Dar ei aveau multe certuri între dânşii, căci unii mărturiseau că Hristos este adevăratul Mesia, iar alţii se lepădau de El, hulindu-L.

Necredincioşii iudei, precum cei din Ierusalim şi din celelalte părţi, tot astfel şi din Roma, de multe ori se sculau cu răutate împotriva creştinilor. Ei nu sufereau nici să audă de numele lui Iisus Hristos, dar şi pe păgâni îi îndemnau spre aceasta, gonind pretutindeni pe cei credincioşi. Dar cei care se întorsesera la Hristos, aceia apărau pe iudeii ce crezuseră, de iudeii cei necredincioşi; din această pricină se ridica între dânşii ceartă. De acest lucru s-a dat de ştire lui Claudiu Cezarul. Dar, de vreme ce Hristos se numea de creştini că este Fiul lui Dumnezeu şi împărat al lui Israel, pentru aceea Cezarul s-a temut să nu se ridice vreo tulburare în popor şi să se arate între dânşii un alt împărat, care să-i ia stăpânirea lui. Deci, el a poruncit ca pe toti iudeii cei credincioşi şi necredincioşi, să-i izgonească din Roma şi din toată Italia.

Se mai povestesc încă şi alte pricini ale izgonirii acelora. Iudeii cei necredincioşi amăgiseră la credinţa lor mozaică pe împărăteasa Agripina, femeia lui Claudiu.

Deci iudeii, fiind izgoniţi de acolo, Acvila s-a dus în Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor sale, pentru că era cu meşteşugul făcător de corturi.

Pe vremea aceea, Sfântul Apostol Pavel, propovăduind pe Hristos între neamuri, a mers de la Atena la Corint, cetate de scaun a Ahaiei şi aflând acolo pe Acvila cu soţia sa, Priscila, a găzduit la dânşii şi fiind de acelaşi meşteşug cu ei, lucrau împreună corturi. Deci, învăţându-i pe ei a crede în Hristos, i-a botezat.

Petrecând Pavel în Corint o vreme, se întreba cu iudeii şi cu elinii despre Hristos. Astfel, i-a învăţat pe ei cuvântul lui Dumnezeu un an şi şase luni. Apoi, plecând cu corabia în Siria, a luat cu dânsul pe Acvila şi pe Priscila. Sfântul Apostol Pavel a sosit împreună cu dânşii şi cu ceilalţi următori ai lui la Efes şi voind ca să fie în Ierusalim de praznicul Pastelui, au lăsat în Efes pe Acvila şi pe Priscila, ca să înveţe pe efeseni sfânta credinţă cea în Iisus Hristos. Iar el s-a dus singur la Ierusalim, făgăduindu-le ca iarăşi o să se întoarcă la dânşii în Efes.

După ce Pavel s-a dus în calea cea socotită de dânsul, a venit la Efes iudeul Apolo, de neam alexandrin, bărbat înţelept şi tare în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi arzând cu duhul, grăia şi învăţa cu dinadinsul cele pentru Domnul. Însă nu ştia încă de botezul cel în Sfânta Treime, ci numai de botezul lui Ioan. Auzind Acvila şi Priscila de această învăţătură a lui Apolo, l-au primit pe el la dânşii şi mai cu încredinţare i-au spus calea Domnului. După aceasta, Sfântul Apostol Pavel s-a întors de la Ierusalim la Efes şi a scris de acolo Întâia Epistolă către Corintenii care crezuseră în Hristos. Iar la sfârşit le grăieşte: „Închina-se vouă întru Domnul Acvila şi Priscila, cu adunarea cea din casa lor, (adica cu slugile lor)”.

După aceasta, murind Claudiu Cezarul, iarăşi s-a dat libertate iudeilor să vieţuiască în Roma. Deci, iudeii se întorceau fiecare la locul lor cel dintâi, la averile lor, adică în Italia. Atunci şi Acvila cu Priscila s-au întors în Roma.

Când Sfântul Apostol Pavel s-a întors iarăşi la Corint şi a scris de acolo epistola către Romani, n-a uitat ca într-însa să trimită sărutarea sa, către aceşti iubiti ucenici ai săi, zicându-le în capitolul cel mai de pe urmă, astfel: „Sărutaţi pe Acvila şi Priscila, ajutătorii mei în Iisus Hristos, care pentru sufletul meu şi-au pus grumajii lor, cărora nu eu singur le mulţumesc, ci toate Bisericile neamurilor.

Sfântul Acvila, zăbovind o vreme în Roma, s-a dus iarăşi în Asia, cu soţia sa. Pentru că a fost rânduit de învăţătorul său, Sfântul Apostol Pavel, la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Mergând el la Efes, ajuta întru osteneli pe Sfântul Apostol Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, pe care, punându-l episcop, l-a lăsat acolo, precum grăieşte în cea dintâi Epistolă scrisă către dânsul din Laodiceea: „Te-am rugat pe tine să rămâi în Efes, când mergeam în Macedonia...”

După aceasta, când Sfântul Apostol Pavel a fost izgonit de evrei din Ierusalim şi a fost dus la Roma în lanţuri, a scris de acolo a II-a Epistolă către Timotei. În aceeaşi epistolă vorbeşte de aceşti iubiţi ucenici ai săi, zicând: „Sărută pe Priscila şi pe Acvila...”.

Sfântul Apostol Acvila, propovăduind pe Hristos în Asia, în Ahaia şi în Eracleea, a adus la mântuire mulţime mare de suflete omeneşti. Pe mulţi i-a întors de la idoleasca nebunie la Dumnezeiasca cunoştinţă, botezându-i.

El a trecut şi prin alte ţări diferite, binevestind pretutindeni Împărăţia lui Dumnezeu şi luminând pe mulţi cu sfânta credinţă. A sfărâmat mulţi idoli şi a ridicat multe biserici, punând preoţi şi suferind multe ispite.

În urmă a fost ucis de cei necredincioşi şi a aflat odihnă la ceruri cu ceilalţi Sfinţi Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.