În prima zi a anului, când Biserica prăznuieşte pe marele ierarh al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare, este pomenită în fiecare an, aproape neştiut de mulţi dintre noi, maica sa, Sfânta Emilia, al cărei nume se tâlcuieşte „gingăşie”.

Aceasta, încă din pruncie era deosebit de virtuoasă dorind a petrece restul vieţii sale în feciorie. Deşi orfană, pentru aleasa ei frumuseţe mulţi doreau a o avea soţie, însă dânsa rămânea neînduplecată. Însă începând a se teme că de nu se va căsători va ajunge pradă silniciei vreunuia dintre cei ce o doreau de soţie, se căsători  cu înţeleptul şi bunul Vasile care era vestit dascăl de retorică şi, mai presus de toate, creştin evlavios.

Dumnezeu binecuvântă această familie cu roadă bogată, căci alături de părinţi, Sfinţii Emilia şi Vasile, cinstiţi de Biserică, din cei 10 prunci ai lor, fură slăviţi cu sfinţii:

- Sfântul Ierarh Vasile cel Mare,

- Sfântul Ierarh Grigorie al Nyssei,

- Sfântul Ierarh Petru al Sevastei,

- Sfânta Macrina, numită cea Tânără şi un alt fiu, Navcratie, care a îmbrăcat şi el haina monahală, trecând la Domnul la 27 de ani şi proslăvit mai apoi de Biserică.

Copiii avură în părinţii lor pildă de virtute întru facerea de bine, a cărui vedere îi însufleţea să le urmeze lor.

Sfântul Vasilie muri puţin după naşterea celui de-al 10-lea prunc al lor care avea să devină sfântul Petru, episcopul Savastei. Sfânta Macrina, cea dintâi născută, deveni ajutor de nădejde al mamei sale în creşterea acestui băiat. Căci Macrina rămăsese cu mama sa după neaşteptata plecare la cele veşnice a logodnicului ei. Ea stăruia a crede că logodnicul îi era încă viu în Hristos şi că trebuia să-i rămână pururea credincioasă. Astfel, îşi închină viaţa fecioriei,  rugăciunii şi slujirii aproapelui.

Sfântul Grigorie al Nyssei descrie acest răstimp din viaţa mamei şi surorii lui:
„Mama slujea nevoilor duhovniceşti ale fiicei, iar fiica lua asupra ei nevoile trupeşti ale mamei. De pildă, adeseori Macrina făcea cu mâinile ei pâinea pe care mama sa o mânca. Dar nu socotea că aceasta ar fi grija ei cea mai de căpetenie, căci credea că se cuvine celei ce trăieşte în feciorie să se îngrijească întâi de toate cu lucrurile sfinte. Însă în timpul cei mai rămânea, nu numai că făcea pâinea maicii sale, dar se îngrijea de toate celelalte treburi casnice laolaltă cu mama sa…”

Macrina ducea o viaţă curată şi neprihănită urmând poveţei mamei sale. Dar asemenea, prin purtarea sa, Macrina era pildă mamei sale, încât se întreceau una pe alta în nevoinţă, apropiindu-se astfel încet către nematerialnica şi desăvârşita vieţuire a monahilor. Mama şi fiica prinseră a preschimba moşia familiei lor într-o obşte monahicească pentru bărbaţi şi femei deopotrivă. Ele trăiau acolo fără osebire, în tovărăşie cu monahii ce le fuseseră slujitori.

Ajunsă la adânci bătrâneţi, sfânta Emilia îşi chemă copiii la dânsa şi îşi puse mâinile pe Macrina şi pe Petru, care şedeau de o parte şi de alta, apoi strigă către Domnul:

– Ţie, Doamne, Îţi închin întâiul şi al zecelea rod al pântecelui meu. Întâiul rod este fiica mea cea întâi născută, iar al zecelea este fiul meu cel din urmă născut. După Legea lui Moisi, primul şi al zecea dintre roade sunt aduse prinos şi închinate Ţie. Fie deci ca binecuvântarea Ta şi harul Tău să vină asupra acestui întâi rod ale meu şi asupra celui de-al zecelea.

Sfânta Emilia îşi dădu cu pace sufletul în mâinile Domnului la 8 mai 375, fiind înmormântată lângă soţul ei, aşa cum dorise.

Aşa de încredinţată a fost Sfânta Macrina cea Tânără de sfinţenia părinţilor săi şi de îndrăznirea lor înaintea lui Dumnezeu, încât pe patul de moarte îi aduse aminte fratelui ei, sfântul Grigorie ale Nyssei:

– Ai ajuns vestit în cetăţi şi între noroade şi neamuri. Bisericile lui Hristos trimit după tine şi te poftesc să le ajuţi şi să le îndreptezi. Oare nu bagi de seamă harul? Dă mulţumire lui Dumnezeu, Care, cu rugăciunile părinţilor noştri, te-a înălţat pe aceste semeţe piscuri. Căci tu, prin tine însuţi, nu ai nici o putere.