Sfântul Preacuvios Mărturisitor Teodor Studitul, egumenul Mănăstirii Studion din Constantinopol, scriitor bisericesc și apărător al Sfintelor Icoane (+ 826)

Pomenirea Sfântului Cuvios Mărturisitor Teodor Studitul, egumenul Mănăstirii Studion din Constantinopol, scriitor bisericesc și apărătoe al Sfintelor Icoane (+ 826)


Era în Constantinopol un bărbat de bun neam şi bogat, cu numele Fotin, avînd soţie care se numea Teoctista şi amîndoi erau binecredincioşi şi temători de Dumnezeu. Aceştia au născut pe acest fericit Teodor şi botezîndu-l după obiceiul creştinesc, îl creşteau cu bună îngrijire şi l-au dat la învăţătura cărţii. Pe atunci era eresul luptării contra sfintelor icoane pe cînd împărăţea nedreptul împărat Constantin Copronim şi era mare prigoană asupra celor binecredincioşi. Pentru aceea Fotin, lăsînd cetatea şi boieria pe care o avea de la împăratul şi sfătuindu-se cu soţia sa, au împărţit toate averile lor. Apoi lepădîndu-se de lume, au primit viaţa călugărească şi în aceea s-au nevoit bine pînă la sfîrşit. Iar fericitul Teodor, învăţînd înţelepciunea cea elinească, s-a făcut ritor şi filosof ales, vorbind cu cei răucredincioşi despre buna credinţă şi era atît de iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi în dogme, încît nu puteau să-l biruiască ereticii niciodată.

    Murind Copronim, împăratul cel rău credincios, a venit după dînsul Leon, fiul său, care urma credinţa cea rea a tatălui său; dar acela n-a împărăţit mult, ci curînd a pierdut împărăţia şi viaţa. Iar după dînsul a venit pe scaun Irina, soţia lui, împreună cu fiul său Constantin. Aceasta fiind bine credincioasă, după cum arată numele său, care înseamnă pace, a adus pace Bisericii şi a alinat tulburarea, chemînd mulţime de Cuvioşi Părinţi şi împreună cu Prea Sfinţitul Patriarh Tarasie, a adunat la Niceea Soborul al şaptelea a toată lumea, la care, lepădînd învăţăturile celor necredincioşi, iarăşi au hotărît să se cinstească dumnezeieştile icoane ca şi mai înainte şi să se închine lor.

    Acolo erau adunaţi trei sute şaizeci de Părinţi, între care era şi sfinţitul Platon, care mai înainte petrecuse în muntele Olimpului, a cărui pomenire se cinsteşte în a cincea zi a lunii aprilie. Acesta era unchiul dinspre mamă al fericitului Teodor, iar Teodor îi era nepot. Platon avea duhul lui Dumnezeu vieţuind în el şi a fost tuturor spre folos, ca un iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi plăcut la vorbă.

    Săvîrşindu-se Sinodul, Platon a luat cu sine pe fericitul Teodor şi, împreună cu dînsul, pe doi fraţi ai lui, pe Iosif şi pe Eftimie, care au voit să primească viaţa călugărească. Cu aceştia plecînd, a venit la un loc ce se chema Sacudian, iar locul acela era foarte frumos şi bineplăcut celor ce voiau a petrece în linişte, căci era un loc înalt, frumos la vedere, avînd împrejur mulţi copaci înalţi şi apă limpede curgătoare. Şi numai o intrare era la locul acela pe care, văzîndu-l, le-a plăcut la toţi şi s-au sălăşluit acolo. Iar după puţină vreme au zidit o biserică în numele Sfîntului Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu.

    Începînd a se înmulţi fraţii, sfinţitul Platon a zidit o mînăstire, iar fericitul Teodor, fiind tuns în chipul călugăresc, mai mult decît alţii se nevoia cu postul şi cu ostenelile; pentru că îşi alegea lucrurile cele mai grele şi slujbele cele mai de jos, învăţînd smerenia. Şi era de mirare multora căci fiind fecior de părinţi de neam bun şi bogaţi şi crescut în belşug, s-a apucat de lucruri aspre, adică a tăia lemne, a aduce apă şi a săpa pămîntul în grădini, a căra pietre şi altele asemenea. Şi de multe ori aducînd gunoi pe spate în grădină, îl punea spre buna creştere a verdeţurilor. Apoi ajuta fraţilor celor neputincioşi şi bolnavi, fiind slugă tuturor.

    Avea încă şi această sîrguinţă, ca toate gîndurile şi faptele să le mărturisească părintelui său, Sfîntul Platon, căci cu dragoste mergea la dînsul şi se mărturisea, primind mustrare şi iertare de la el. Apoi totdeauna îşi alegea o parte din zi spre cugetarea la Dumnezeu, ca, singur stînd înaintea Lui, cu minte netulburată şi neamestecată cu cele pămînteşti, să-I aducă slujbă în taină. Dar nu putea fapta cea bună a se tăinui, pentru că lacrimile, care cu îndestulare ieşeau din ochii lui, erau nemincinoase mărturii ale faptelor bune.

    Iar înfrînarea lui era minunată şi cu înţelepciune rînduită, căci nici nu se lepăda de bucate, nici nu îngreuia stomacul său cu dînsele fără vreme; ci cu meşteşug zdrobea capul balaurului slavei celei deşarte. El nu postea mai mult decît vremea cea rînduită a tuturor fraţilor şi cînd şedeau toţi la masă atunci şedea şi el şi mînca cu dînşii, însă atît de puţin gusta din bucatele ce erau puse înainte, încît numai să-şi împlinească nevoia trupului şi să-şi acopere înaintea altora înfrînarea sa, ca să nu fie cunoscut că nu primeşte bucate şi să nu se arate oamenilor că posteşte. Mulţi rîvneau obiceiului său şi pe cît era cu putinţă se sîrguiau a-l urma. Dintre aceştia erau şi fraţii lui: Iosif - care mai pe urmă, pentru viaţa sa cea plină de fapte bune, a fost păstorul Bisericii Tesalonicului -, şi Eftimie.

    După dînşii au fost Atanasie, Navgratie, Timotei şi mulţi alţii, dintre cei ce se înfrînau, care, urmînd obiceiului lui Teodor, au sporit în faptele cele bune.

    Între alte fapte bune, fericitul Teodor avea şi rîvna citirii cărţilor sfinte; căci cu sîrguinţă citea aşezămîntul Legii celei Vechi şi a celei Noi şi tîlcuirile Sfinţilor Părinţi, iar mai mult iubea cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare, pe care le avea ca o hrană a sufletului său şi multă dulceaţă primea dintr-însele, păzind cu dinadinsul pravila şi orînduiala vieţii călugăreşti aşezată de Sfîntul Vasile cel Mare, nelăsînd nici o iotă sau o cirtă. Iar pe cei ce nu le păzeau pe acelea, chiar şi orînduiala cea mai mică, pe aceia nu-i socotea călugări ci ca pe nişte mireni.

    Cuviosul Platon, văzînd pe fericitul Teodor aşa de strălucit prin viaţa cea cu fapte bune, se bucura foarte mult pentru dînsul. Deci, vrînd a-l cinsti cu preoţia, l-a luat şi l-a dus în Bizanţ la Preasfinţitul Patriarh Tarasie, care l-a hirotonit preot mai mult cu sila, căci nu voia fericitul a primi o treaptă ca aceasta deoarece se socotea nevrednic. Însă, neputînd a se împotrivi poruncii lui Platon, părintelui său cel duhovnicesc şi patriarhului, şi mai ales voinţei lui Dumnezeu, s-a plecat a primi treapta preoţiei. Şi întorcîndu-se la mînăstire, spre mai mari nevoinţe şi osteneli s-a dat, pe care a le spune toate nu este cu putinţă.

    După cîţiva ani, Cuviosul Platon, slăbind din pricina ostenelilor şi a bătrîneţilor sale cele de mulţi ani, a voit să-şi lase egumenia sa şi dorea s-o primească fericitul Teodor în locul său. Şi adeseori îi grăia lui despre acestea, rugîndu-l şi învăţîndu-l, ca să uşureze sarcina părintelui său şi să o poarte el, ca cel mai tare şi mai iscusit în toate orînduielile călugăreşti. Iar el se lepăda, voind a fi sub egumen, decît a fi el egumen peste alţii ştiind că mai uşor este a se povăţui de alţii, către mîntuire decît a povăţui el pe cineva.

    Cuviosul Platon, văzînd pe Teodor că nu se pleca la aceasta, a meşteşugit lucrul acesta. S-a culcat în pat ca un bolnav şi neputincios şi, chemînd pe toţi fraţii, le-a spus că el este aproape de moarte; apoi i-a întrebat pe cine voiesc să aibă după dînsul povăţuitor, cine li se pare a fi mai bun; căci ştia cuviosul că nu vor voi pe altcineva decît numai pe Teodor, pentru că toţi îl iubeau şi-l cinsteau pentru faptele sale cele bune. Şi aşa a şi fost pentru că toţi au zis într-un glas: "Teodor să ne fie egumen". Iar Platon îndată a încredinţat lui Teodor egumenia şi n-a mai putut fericitul Teodor să se împotrivească la toată mulţimea fraţilor.

    Deci, primind egumenia, a început şi mai mari nevoinţe, făcîndu-se pildă tuturor, învăţînd cu cuvîntul şi cu fapta şi îndreptînd rînduielile cele răzvrătite dintre călugări. Pentru că erau atunci unii care, nepăzind rînduielile cele călugăreşti şi mai vîrtos făgăduinţa sărăciei, vieţuiau asemenea ca mirenii. De aceştia fiindu-i milă fericitului Teodor, s-a sîrguit degrabă să-i îndrepteze bine şi altora de primprejur le-a adus mult folos, deşi cîrteau unii asupra lui, dar el nu băga în seamă acestea cît de puţin, şi nu lua aminte la ceea ce grăiau cîrtitorii, ci se îngrijea ca faptele lui să fie plăcute lui Dumnezeu.

    Iar mai pe urmă şi aceia înţelepţindu-se, împlineau voia lui, descoperindu-i lui chiar şi gîndurile lor. De aceea el, luînd aminte cu socoteală, dădea fiecăruia povaţa ce se cădea, pe cei mai leneşi deşteptîndu-i spre nevoinţe, iar pe cei care se nevoiau peste putere, mai oprindu-i puţin din multele osteneli ca să nu slăbească. Acum se cade a spune pătimirile sfîntului ce le-a avut pentru rîvna după Dumnezeu şi pentru Legea Lui, ca să-i vedem răbdarea cea cu bărbăţie în necazuri.

    În acea vreme, împăratul Constantin, fiul cel neasemenea maicii celei bune şi iubitoare de Hristos, adică împărăteasa Irina, a izgonit pe aceasta de la împărăţie şi a început a domni singur. Şi fiind tînăr şi cu obiceiuri rele, s-a dedat la patimi fără măsură şi la desfrînare. Pentru aceea a izgonit şi pe soţia sa Maria, pe care a făcut-o de s-a tuns cu sila în cinul monahicesc, iar în locul ei şi-a luat altă femeie cu numele Teodotia, care era rudenie tatălui său. Preasfinţitul Patriarh Tarasie n-a voit să binecuvinteze cununia lor, dar un preot oarecare cu numele Iosif, care era iconomul bisericii, defăimînd dumnezeieştile legi şi neascultînd de patriarhul, s-a făcut părtinitor şi săvîrşitor acelei nunţi fărădelege.

    Acest preot, după aceea, fără zăbavă şi-a luat răsplătirea pentru îndrăzneala sa, precum mai pe urmă se va arăta. Iar patriarhul se sîrguia în tot chipul ca să despartă acea însoţire a împăratului, dar nu putea, căci împăratul se lăuda că va ridica iarăşi eresul luptării contra sfintelor icoane. De aceea patriarhul a lăsat pe împărat să petreacă aşa, ca să nu vină mai mare nenorocire asupra Bisericii lui Hristos. Deci o fărădelege ca aceea începîndu-se de la casa împărătească, s-a întins pretutindeni, nu numai prin cetăţile dimprejur, ci prin hotarele cele mai îndepărtate. Aşa au început a face domnii şi stăpînii care erau în Bosfor şi Gothii şi cei care stăpîneau şi prin alte părţi, despărţindu-se de femeile lor, şi cu sila ţinîndu-le în chip călugăresc, luînd în locul lor altele.

    Acestea auzindu-le Fericitul Teodor, plîngea cu sufletul şi ofta greu de nişte păcate ca acestea, ce se făceau pe faţă, întristîndu-se şi temîndu-se să nu intre în obicei nelegiuirea aceea, iar legea lui Dumnezeu să fie înlăturată dintre creştini. Deci, aprinzîndu-se cu rîvnă după legea dumnezeiască, a trimis la toţi călugării vestindu-le fărădelegea împăratului şi poruncind să-l scoată despărţit de Biserica lui Hristos, ca pe un defăimător al legii lui Dumnezeu, care, îndrăznind a se însoţi cu rudenia lui, a făcut sminteală altora.

    Cu astfel de curaj, Cuviosul Teodor dădea pe faţă fărădelege pe care o făcuse împăratul, încît a străbătut pretutindeni această rîvnă a cuviosului, de care însuşi împăratul, înştiinţîndu-se despre aceasta, s-a necăjit asupra lui. Dar nu-şi arătă îndată mînia lui, ştiindu-l bărbat drept şi avînd de la toţi mare slavă şi cinste.

    Deci mai întîi, împăratul a gîndit să-l înduplece cu momeală; şi a poruncit soţiei sale celei desfrînate, ca să trimită la sfîntul mult aur, rugîndu-l să se roage pentru dînsa şi pentru neamul ei. Făcîndu-se aceasta, sfîntul n-a primit aurul, iar pe cei trimişi i-a alungat ca pe cei ce împreună se învoiseră la fărădelegea împăratului. Apoi împăratul îndată a făcut alt sfat. A chibzuit să meargă acolo unde vieţuia cuviosul, ca şi cînd ar avea oarecare trebuinţă. Dar pricina adevărată era ca să vorbească cu Cuviosul Teodor şi să-l supună, socotind că-l va întîmpina împreună cu fraţii şi va da cinstea ce i se cuvenea împăratului.

    Însă, cînd a trecut împăratul pe lîngă mînăstire, n-a ieşit cuviosul înaintea lui, şi nici unul din fraţi ci, închizîndu-se înăuntru, şedeau în tăcere; slugile împărăteşti, bătînd la poartă, nimeni nu le răspundea. Atunci împăratul mai tare s-a mîniat şi, întorcîndu-se la palat, a trimis îndată un boier cu ostaşi, poruncindu-i să pună multe chinuri asupra sfîntului şi asupra celorlalţi călugări, care se ţin de sfatul lui şi, bătîndu-i, să-i izgonească din mînăstire şi să-i trimită în surghiun. Mergînd trimisul acela, a năvălit asupra mînăstirii fără de veste şi, prinzîndu-i pe toţi, i-a chinuit fără milă, începînd de la Cuviosul Teodor, încît s-au umplut trupurile lor de răni şi pămîntul s-a înroşit de sîngele lor. Iar după acele bătăi, a trimis pe cuviosul în surghiun la Tesalonic, şi împreună cu dînsul unsprezece părinţi mai aleşi, care, pătimind împreună cu cuviosul, răbdau cu dînsul vitejeşte în legături şi în necazuri, bucurîndu-se că sînt răniţi şi izgoniţi pentru dreptate.

    Auzind despre acestea, călugării din Herson şi din Bosfor, cum că marele Teodor şi cei împreună cu dînsul au rămas neclintiţi cu mintea, împotrivindu-se fărădelegii împăratului, şi cîte au pătimit, le-a părut rău de aceasta. Deci urmînd acelora, asemenea au propovăduit pe împăratul cel fărădelege şi străin de Biserică, pentru care pricină mulţi dintre dînşii au pătimit surghiunie. Iar Fericitul Teodor, fiind în surghiunie, scria către cei care erau închişi pentru aceeaşi pricină, întărindu-i pe dînşii şi învăţîndu-i ca să nu slăbească în voinţă şi să nu se clatine în necazuri, ci mai vîrtos să se îmbărbăteze şi să pătimească pentru adevăr.

    Atunci, a scris şi către papa de la Roma, vestindu-l despre ce a pătimit de la împăratul care făptuise fărădelegea. Iar papa a scris înapoi către dînsul, lăudîndu-i răbdarea sa, fericindu-l pentru rîvna lui după Dumnezeu şi pentru bărbăţia cea neclintită. Însă Dumnezeu fără zăbavă a făcut izbîndă asupra împăratului, pentru nevoinţa şi chinuirea robului Său; căci l-a lipsit şi de împărăţie şi de viaţă, fiindcă maica lui şi boierii, sculîndu-se asupră-i, i-au scos ochii, şi de durere îndată a murit. Iar după moartea lui, Irina luînd iarăşi împărăţia bizantină, toţi au fost scoşi din închisori şi Fericitul Teodor a fost chemat din Tesalonic la Constantinopol şi a fost cinstit de împărăteasă şi de patriarh ca un mărturisitor al lui Iisus Hristos.

    Atunci preotul Iosef, cel mai sus pomenit, care îndrăznise să binecuvinteze nunta împăratului cea fărădelege, şi-a primit judecata după pravila Sfinţilor Părinţi şi a fost scos din treapta preoţiei şi izgonit din biserică; iar Sfîntul Teodor s-a întors la mînăstirea sa şi toţi s-au bucurat de întoarcerea lui, nu numai călugării, ci şi mirenii. Apoi toţi cei dimprejur alergau să-l vadă, bucurîndu-se de un păzitor ca acesta al legii lui Dumnezeu, care a răbdat pentru dreptate răni şi izgoniri şi care iarăşi s-a întors la păstoria sa. Deci Cuviosul, adunînd duhovniceştile sale oi risipite, le păstorea pe ele ca şi mai înainte, petrecîndu-şi viaţa în plăcerea lui Dumnezeu, şi luminînd tuturor cu fapte bune ca o făclie în sfeşnic.

    Iar după cîţiva ani s-au făcut năvălirile turcilor asupra grecilor, robind părţile stăpînirii greceşti. Atunci mulţi au fugit de frică în cetăţile cele mai îndepărtate, precum şi Cuviosul Părinte Teodor, care nu s-a dat pe sine şi pe cei împreună cu dînsul într-o primejdie ca aceea, ci ascultînd pe Cel ce le-a zis: Duceţi-vă puţin pînă va trece mînia lui Dumnezeu, a lăsat chinovia şi a venit împreună cu fraţii în Constantinopol. Iar venirea lui a fost plăcută patriarhului şi împărătesei, bucurîndu-se de dînsul şi l-au rugat să primească mînăstirea studiţilor şi să rînduiască mai bine viaţa ucenicilor săi. Aici se cuvine să pomenim ceva şi despre acea mînăstire a Studiţilor de cînd s-a început.

    Şi iată cum. Un bărbat oarecare din cei de bun neam, mare şi puternic, a venit din Roma, fiind cinstit cu boieriile de patriciu şi antipat. Acesta a zidit în Constantinopol o biserică mare şi preafrumoasă în numele Sfîntului Ioan Botezătorul şi a făcut pe lîngă mînăstire ziduri şi chilii. Apoi, chemînd călugării de la locaşul numit al "neadormiţilor", i-a rugat să vieţuiască în mînăstirea lui şi să-şi ţină toată rînduiala lor. Iar numele acelui boier era Studie. Deci, de la numele lui a luat numire mînăstirea, numindu-se a Studitului, în care au vieţuit călugării pînă la împărăţia lui Copronim, ţinînd rînduiala neadormiţilor. Iar cînd necredinciosul Copronim făcea rău Bisericii lui Dumnezeu, cu lupta contra sfintelor icoane, atunci a izgonit pe călugări din Bizanţ şi a rămas pustie mînăstirea Studitului.

    Apoi, după ce a pierit necredinciosul împărat, prigoana a încetat, iar călugării au început iarăşi a vieţui pe lîngă biserica Studitului, dar mai mulţi. Într-acea vreme, cînd a venit cuviosul împreună cu călugării săi în Constantinopol, numai doisprezece călugări petreceau în acea mînăstire. Deci cuviosul fiind rugat de împărăteasa Irina şi de Sfîntul Patriarh Tarasie, a primit mînăstirea Studitului şi a început a vieţui într-însa.

    Văzînd locul plăcut pentru petrecerea călugărilor, a înnoit şi a întins mînăstirea şi s-a adunat mulţime de fraţi, pentru că veneau la dînsul călugări şi de la alte mînăstiri, vrînd să vieţuiască lîngă dînsul şi să-l aibă povăţuitor; iar el îi primea pe toţi ca un părinte şi cu nefăţărnicie îi iubea. La el nu era mai puţin iubit acela care era călugărit într-o altă mînăstire, precum fac mulţi din egumenii nepricepuţi, cinstind mai mult pe aceia pe care el singur i-a călugărit, iar pe cei călugăriţi în alte mînăstiri nu ca pe cei ai lor, ci ca pe nişte străini îi socotesc. Dar la Cuviosul Teodor toţi erau deopotrivă, deasemenea pe toţi îi iubea deopotrivă şi pentru toţi avea purtare de grijă. Pentru că ştia că unul şi acelaşi este chipul călugăresc, ori unde se va îmbrăca într-însul; precum şi darul Botezului unul este, ori unde s-ar învrednici cineva de el, şi numai după măsura faptelor bune se deosebesc răsplătirile celor călugăriţi.

    Ucenicii acestui cuvios părinte sporeau întru toate faptele cele bune, încît străbătînd pretutindeni vestea despre viaţa lor cea sfîntă, mulţi alergau la dînşii, dorind a rîvni nevoinţele lor, şi s-a înmulţit numărul lor pînă la o mie de fraţi. Atunci văzînd cuviosul mulţimea ucenicilor săi şi că-i este cu neputinţă a lua seama tuturor singur şi a cerceta faptele, cuvintele şi gîndurile fiecăruia, pentru aceea, ca şi Moise, a pus începători pe care îi ştia că sînt mai pricepuţi, mai iscusiţi în fapte bune şi mai nevoitori şi pe fiecare dintr-înşii îi orînduia cu chemarea ce se cuvenea. Pe unul îl chema econom, pe altul eclesiarh, pe unul păzitor, pe altul înfrînător şi pe fiecare după slujba cea orînduită lui.

    Apoi a scris şi porunci cum fiecare dintre dînşii va săvîrşi cele poruncite, începînd de la cel dintîi şi pînă la cel mai de pe urmă. Şi a aşezat şi canoane pentru greşeli, unora a rînduit cîteva închinăciuni, iar altora port, şi pentru fiecare greşeală a rînduit cercetarea ce se cuvenea. Dacă cineva ar fi lăsat dumnezeiasca cîntare, sau ar fi sfărîmat vas, sau ar fi vorbit vorbe în deşert, sau ar fi făcut ceva cu nebăgare de seamă, sau ar fi mîhnit vreun frate întru ceva, sau ar fi vorbit cuvinte de prisos, sau ar fi scos glas tare, sau ar fi umblat fără blîndeţe şi fără smerenie, sau ar fi vorbit şezînd la masă, nescultînd citirea, sau ar fi cîrtit pentru bucate, sau fără de ruşine şi cu îndrăzneală ar fi aruncat ochii încoace şi încolo, sau altceva de ar fi făcut dintre acestea, pentru toate acestea a însemnat canoane după faptă.

    Apoi a aşezat toate de obşte, ca să nu zică că este ceva al lui. De obşte era mîncarea, de obşte şi hainele şi fiecare trebuinţă de obşte, ca să aibă şi mîntuire de obşte. După aceea cuviosul se sîrguia şi la aceasta, ca să nu iasă călugării lui adeseori din mînăstire în cetate, pentru trebuinţele mînăstirii. Căci ştia cîte ispite se întîmplă călugărului umblînd prin cetate, din pricina vederii feţelor străine şi din auzirea vorbelor rele. Pentru aceea a voit să aibă tot felul de meşteşug în mînăstire. Deci, fraţii învăţau tot felul de meşteşuguri, unii la lucrat în lemn şi la zidit, iar alţii fierăria, unii la ţesătorie, alţii la tăiere de piatră şi la tot lucrul ce este de trebuinţă în mînăstire.

    Pe cînd lucrau cu mîinile, în gură pururea aveau rugăciunea lui Hristos şi psalmul lui David. Despre acest obicei al mînăstirii Studitului şi despre această rînduială s-a străbătut vestea pretutindeni, încît mulţi, întemeind mînăstiri in cetăţile dimprejur şi prin părţile cele mai îndepărtate, prescriind orînduiala Studiţilor, o ţineau pe aceasta, iar unii şi pînă acum o ţin. Apoi cuviosul a scris multe cărţi folositoare şi a alcătuit cuvinte de laudă pentru praznicile împărăteşti ale Născătoarei de Dumnezeu, cum şi viaţa Sfîntului Ioan Botezătorul a cinstit-o cu frumoase cîntări. După aceea a alcătuit multe canoane şi cîntări, adăpînd Biserica lui Dumnezeu cu izvoarele învăţăturii sale ca un rîu plin de apele înţelepciunii şi veselind-o cu cîntările sale.

    După aceasta a răpit împărăţia grecească Nichifor prigonitorul şi a izgonit de la împărăţie pe binecredincioasa împărăteasă Irina. Apoi a murit şi preasfîntul patriarh Tarasie, iar după dînsul a fost ridicat pe scaun un om cu fapte bune şi vrednic de treapta aceasta, care era la nume la fel cu împăratul, căci Nichifor se numea şi el. Atunci iarăşi au început să fie tulburări în Biserică, pentru că împăratul cu puterea sa, iarăşi a adus în biserică pe Iosef cel pomenit mai sus şi a poruncit să-i dea slujba preoţiei. Patriarhul s-a împotrivit împăratului pe cît era cu putinţă, dar cînd l-a văzut tulburîndu-se cumplit s-a temut ca să nu pătimească de la dînsul toată Biserica, ceva mai cumplit de cum a pătimit de la împăraţii cei răi care au fost mai înainte.

    Deci a primit pe Iosef fără de voie în rînduiala preoţească. Dar aceasta, împăratul a făcut-o din pizmă împotriva Cuviosului Teodor, întărîtîndu-l, căci ştia că nu va răbda cuviosul una ca aceasta; ceea ce a şi fost. Atunci sfîntul a mustrat pe împărat, ca pe cel care făcea rău Bisericii, aducînd cu puterea sa mirenească pe acela, pe care sfinţitul patriarh Tarasie, împreună cu tot clerul său, judecîndu-l, l-a depărtat. Deci împăratul s-a mîniat foarte asupra cuviosului Teodor şi l-a trimis la surghiun, în ostroavele ce erau aproape de cetate. Asemenea a făcut şi fratelui său Iosif şi vrednicului de fericire, bătrînului Platon, cum şi altor mulţi călugări din mînăstirea Studitului.

    Apoi a venit veste la împărat că barbarii au ajuns în Tracia şi o robesc. Iar împăratul îndată s-a pregătit de război, însă nu atît poftea a birui pe potrivnicii săi, pe cît dorea să izgonească pe Cuviosul Teodor. Deci, mergînd cu oastea asupra sciţilor, a trimis la sfîntul şi cu momeli şi cu îngroziri voia să-l aducă la un cuget cu dînsul. Iar sfîntul i-a răspuns: "Se cade ţie, împărate, să faci pocăinţă pentru păcatul pe care l-ai făcut, să aduni ceea ce ai risipit şi astfel să mergi la război. Dar de vreme ce aceasta n-ai făcut, de aceea ochiul cel a toate văzător, prin mine umilitul, astfel mai înainte îţi vesteşte: Să fii înştiinţat că nu te vei întoarce din calea în care te duci". Iar împăratul n-a socotit întru nimic cuvintele sfîntului, ci mai mult s-a mîniat asupra lui, şi se lăuda că, întorcîndu-se, i se va face mult rău sfîntului. Dar nu s-a învrednicit a se întoarce, pentru că după proorocirea sfîntului a fost ucis de barbari.

    După dînsul a luat împărăţia fiul său, Stavrichie. Dar şi acesta a murit degrabă, căci fusese rănit în război, la care fusese cu tatăl său. Apoi a fost ales la împărăţie Mihail care atunci era ministru al palatului, bărbat cu adevărat vrednic de stăpînirea împărătească, fiind bun creştin. Acela, luînd stăpînire, îndată l-a adus pe Cuviosul Teodor din surghiun şi pe toţi cei împreună cu dînsul, apoi de mare cinste s-a învrednicit aducînd pace bisericilor.

    Iar Iosef iarăşi a fost îndepărtat din Biserică, ca un mădular netrebnic. În acea vreme fericitul şi vrednicul de laudă Platon, s-a dus către Domnul. Auzind patriarhul de răposarea lui, a venit cu tot clerul în mînăstirea Studitului şi, sărutînd sfintele lui moaşte, l-a îngropat cu cinste.

    Cuviosul Teodor, după răposarea lui Platon, părintele său duhovnic, numai doi ani a vieţuit cu fraţii în linişte; căci iarăşi s-a ridicat vifor cumplit asupra lui şi asupra Bisericii lui Hristos din partea rău-credinciosului Leon Armeanul, care fusese mai înainte voievod al binecredinciosului împărat Mihail. Că fiind trimis la război asupra barbarilor, acolo a adunat mulţime de oaste pentru a merge împotriva împăratului Mihail, făcătorul său de bine. Apoi, înşelînd boierii şi pe ostaşi, pe unii cu daruri, pe alţii cu făgăduinţe, iar pe alţii cu alte momeli, i-a atras la sine şi astfel s-a făcut împărat, încît nimeni nu era ca să se împotrivească lui. Înştiinţîndu-se despre aceasta binecredinciosul împărat Mihail, îndată a schimbat porfira împărătească cu rasa monahicească, nemaivoind să facă război cu vrăjmaşul său.

    Leon Armeanul, luînd stăpînirea împărătească, la început se arăta binecredincios şi blînd, pînă cînd s-a întărit în împărăţie şi a adunat pe ajutătorii relei sale credinţe. Apoi a început a huli sfintele icoane şi a defăima pe cei ce le cinstesc, numindu-i nepricepuţi pe unii ca aceia. Iar patriarhul mustra credinţa lui cea rea şi discuta cu dînsul din Sfînta Scriptură pentru sfintele icoane, dar nimic nu sporea, ci mai mult a pornit pe împăratul cel fără de minte spre mai mare mînie.

    Deci împăratul, chemînd îndată pe toţi preoţii cei mai de cinste, pe călugări şi pe patriarh, precum şi pe fericitul Teodor, şi-a dat pe faţă răutatea lui, hulind şi ocărînd pe cei ce cinstesc sfintele icoane şi lăudînd pe cei care au combătut închinăciunea către ele. Căci zicea: "Oare n-a poruncit legea de demult, ce s-a scris cu degetul lui Dumnezeu, a nu sluji lucrul mîinilor omeneşti? Lege care zice: Să nu-ţi faci ţie chip cioplit, nici altă asemănare. Deci nu se cade a ne închina icoanelor pe care le fac mîinile omeneşti; căci cum poate cineva să scrie pe icoane pe Cel nescris împrejur, iar scîndurile cele de cîte un cot, cum să încapă pe Cel neîncăput. Apoi cum putem să socotim Dumnezeu pe Cel închipuit cu vopsele?"

    Iar sfinţii părinţi se împotriveau în tot chipul la cuvintele lui cele deşarte şi hulitoare, zicînd: "Dacă vom ţine desăvîrşit legea dată prin Moise, apoi deşartă va fi credinţa noastră creştinească, deşartă şi propovăduirea apostolească; în zadar vor fi toate dumnezeieştile aşezăminte ale Sfinţilor Părinţi şi chiar întruparea Stăpînului, ceea ce este înfricoşat de grăit, prin care am cunoscut chipul cel omenesc al Lui. Noi, cînd cinstim icoanele, nu cinstim lemnul şi vopselele, ci pe Cel închipuit pe dînsele".

    Aşa gîndind sfinţii, Cuviosul Teodor, care ştia bine scripturile cele vechi şi cele noi, a zis către împărat cu îndrăzneală: "De unde ţi-a venit, o împărate, o gîndire ca aceasta, ca să necinstim chipul lui Hristos, să aduci în Sfînta Biserică porunca aceasta eretică şi să rupi haina ei ţesută cu darul cel de sus şi cu apostoleasca şi părinteasca învăţătură? Au doară din legea cea veche cugeţi, cînd este ştiut că sfîrşitul ei l-a făcut darul cel nou care a venit prin Iisus Hristos? Şi dacă se cuvine a ţine legea cea veche, de care ţineţi voi, apoi se cade a vă şi tăia împrejur şi a ţine sîmbetele; şi celelalte care sînt scrise într-însa, se cuvine a le face. Dar n-ai putut înţelege aceasta, împărate, cum că legea cea veche a fost dată pînă la o vreme, numai unui neam care a ieşit din Egipt, adică evreilor? Deci, a încetat umbra după ce s-a arătat darul.

    Dar chiar şi acea lege nu se păzeşte pretutindeni, ceea ce se porunceşte; căci ea a poruncit să nu se facă asemănare şi să nu se închine lucrului de mîini omeneşti, dar tot ea a îngăduit asemănarea de heruvimi deasupra Chivotului. Dar acel Heruvim nu era făcut de mîini omeneşti? Însă de toţi se cinstea. Iar în darul cel nou Însuşi Domnul, închipuindu-şi faţa Sa pe mahramă, a dat-o lui Avgar de care acesta ţinîndu-se, a dobîndit tămăduire de boala sa cea de multă vreme. După aceasta, Sfîntul Luca, Apostolul Domnului şi evanghelistul, a închipuit cu mîinile sale asemănarea Maicii Domnului şi a lăsat-o neamului care l-a urmat. Apoi în Fenicia, arătîndu-se chipul Mîntuitorului cel nefăcut de mîini omeneşti, a săvîrşit multe şi strălucite minuni. Iar puterile care se arătau prin chipurile altor sfinţi nu dovedesc acestea mai luminat decît soarele, că se cuvine a li se da cinstea cea cuvenită?"

    Împăratul neluînd aminte la cele spuse de cuviosul, a zis: "Eu nu voiesc a închipui cu vopsele Dumnezeirea cea nevăzută şi neajunsă". Sfîntul Teodor i-a răspuns: "Nici noi, împărate, nu scriem dumnezeirea, ci nescrisă o mărturisim şi o credem. Iar trupul Fiului lui Dumnezeu, cel luat de la noi, numai că îl închipuim pe icoane cu scrisori, şi Aceluia ne închinăm şi pe Acela Îl cinstim; însă nu lemnul sau vopselele".

    Acestea şi mai multe grăind cuviosul părinte din dumnezeieştile Scripturi, a mustrat rătăcirea împăratului. Iar acesta, umplîndu-se de mînie, a zis către cuviosul cu mînie: "Te ştiu pe tine că totdeauna cele nepricepute grăieşti şi că eşti gîlcevitor şi mîndru şi tuturor potrivnic; iar acum ai venit să mă ocărăşti şi să mă huleşti şi pe mine, vorbind nu ca unui împărat, ci ca unuia din cei proşti. Pentru aceasta eşti vrednic de multe chinuri însă te cruţ, pînă cînd se va arăta mai cu adeverire judecata noastră şi atunci, dacă nu te vei pleca, vei primi vrednică pedeapsă pentru nebunia şi împotrivirea ta". Iar ceilalţi cuvioşi părinţi n-au mai vrut nimic să vorbească împăratului, zicînd între dînşii: "Ce vom mai spune unui suflet atît de răzvrătit şi care nu voieşte să se vindece?"

    Iar fericitul Teodor, luînd sabia cea duhovnicească, a zis către dînsul aşa: "Deci, înţelege şi ia aminte, o împărate, că nu este dreptul tău a judeca şi a porunci Bisericii. Stăpînirii tale se cuvine a lua în seamă şi a îndrepta lucrurile cele lumeşti, iar cele bisericeşti sînt date arhiereilor şi învăţătorilor Bisericii. Ţie îţi este poruncit numai a urma şi a te supune, căci aşa zice Apostolul: Dumnezeu a pus în Biserică mai întîi pe apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe dascăli, iar nu pe împăraţi. Şi celelalte scripturi poruncesc ca lucrurile bisericeşti să le îndrepteze învăţătorii Bisericii, iar nu împăraţii".

    Atunci împăratul a zis cuviosului: "Dar tu mă izgoneşti din Biserică?" Sfîntul i-a răspuns: "Nu eu, ci predaniile dumnezeieştilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi te izgonesc; căci chiar dacă înger din cer ne va vesti ceva împotriva sfintei credinţe, anatema să fie. Iar dacă voieşti a fi în sînul Bisericii lui Hristos, împreună cu noi care ne închinăm icoanei lui Hristos, atunci urmează întru toate patriarhului şi cinstitului sobor, care este cu dînsul". Acestea auzindu-le împăratul, mai mult s-a umplut de mînie şi i-a izgonit pe toţi cu necinste.

    Ieşind de la împărat, cuvioşii părinţi împreună cu patriarhul, au înconjurat pe fericitul Teodor, lăudîndu-l pe el din inimă, pentru că s-a împotrivit prigonitorului şi l-a ruşinat cu multă înţelepciune şi cu bărbăţie, mustrînd cu îndrăzneală păgînătatea lui. Apoi părinţii mergînd pe la locurile lor, a ieşit de la eparhul cetăţii această poruncă: "Că nimeni să nu vorbească, nici să întrebe pentru credinţă, ci toţi să facă voia împăratului, căci aşa porunceşte el".

    Trimişii au ajuns cu acel cuvînt pînă la fericitul Teodor; iar sfîntul, rugîndu-se, a zis către dînşii: "Judecaţi singuri, oare cu dreptate este a vă asculta pe voi, mai mult decît pe Dumnezeu? Mai bine este limbii mele să fie tăiată, decît a tăcea şi a nu ajuta credinţa cea adevărată". Cuviosul învăţa pe toţi ca fără de îndoială să ţină credinţa dreaptă, pe unii chemîndu-i la sine, iar la alţii mergînd singur, ori trimiţîndu-le cărţi, întărind pe cei ce slăbeau cu sufletul.

    Iar patriarhul mergînd adeseori îi era bun sfetnic şi îl mîngîia pe el, de vreme ce îl vedea mîhnit şi cu durere în suflet. Şi zicea către dînsul: "Nu te mîhni, părinte, pentru că Domnul nu ne va lăsa pe noi şi nu va îngădui ispită mai presus de puterea noastră; nici nu va răbda răutatea aceasta pînă la sfîrşit. Că deşi a ridicat vrăjmaşul război asupra Bisericii, însă peste puţin se va întoarce durerea asupra capului său. Ştii cuvîntul Domnului, care zice: De nevoie este a veni sminteala, însă vai omului aceluia, prin care vine sminteala. Din timpul Sfinţilor Apostoli pînă în ziua de astăzi cîte eresuri au ridicat asupra Bisericii oamenii răzvrătiţi cu mintea şi cîte au pătimit de la dînşii Sfinţii Părinţi, care au fost mai înainte de noi! Dar Biserica a rămas nebiruită şi cei ce au pătimit sînt proslăviţi şi încununaţi, iar ereticii au primit după faptele lor".

    Acestea auzind patriarhul şi tot soborul care era cu dînsul, se întărea şi se umplea de osîrdie de a răbda toate necazurile pentru buna credinţă. După aceasta, mai trecînd puţină vreme, sfinţitul patriarh Nichifor a fost scos din scaun de necredinciosul împărat şi l-a izgonit din Constantinopol; asemenea şi toţi arhiereii au fost osîndiţi la surghiun. Atunci putea să vadă cineva lucru înfricoşat şi de groază, ceea ce făceau luptătorii contra sfintelor icoane. Căci pe unele le aruncau cu necinste la pămînt, pe altele le dădeau focului, iar pe altele le ungeau cu noroi şi multe alte răutăţi făceau.

    Iar Cuviosul Teodor, văzînd aceasta, suspina cu amar şi se minuna de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Apoi, plîngînd zicea: "Cum rabdă cerul o fărădelege ca aceasta!" Dar nevrînd numai în taină a fi cinstitori de Dumnezeu, şi în tăcere a plînge pentru o primejdie ca aceea, a poruncit fraţilor săi, pe cînd era praznicul Duminicii Stîlpărilor, să ia sfintele icoane în mîini şi să umble în jurul mînăstirii, ridicînd icoana sus şi cîntînd cu mare glas: "Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule", şi alte cîntări de biruinţă, înălţînd lui Hristos.

    Înştiinţîndu-se despre aceasta împăratul, îndată a trimis la sfîntul, ameninţîndu-l şi înfricoşîndu-l ca să înceteze cu lucrul acesta, iar de nu va înceta, să ştie că surghiunul, rănile şi moartea îi stau înainte. Dar sfîntul nu numai că nu înceta, ci şi mai mult făcea rugăciuni, învăţînd pe toţi cu mare glas, şi sfătuindu-i ca să ţină credinţa dreaptă, şi să dea cuvenita cinste sfintelor icoane.

    Văzînd împăratul că nu este cu putinţă nici cu momeli, nici cu îngroziri a potoli îndrăzneala şi rîvna Cuviosului Teodor, l-a osîndit pe el la surghiun. Iar cuviosul, chemînd la sine pe toţi ucenicii şi învăţîndu-i pe dînşii, le zicea: "Acum, fraţilor, fiecare din voi răbdînd, să-şi mîntuiască sufletul său, pentru că vremea este cumplită". Apoi, fiind mîhnit şi plîngînd, s-a urcat în corabie, şi a fost dus în Apolonia şi închis într-o temniţă ce se numea Mesopa. Dar şi acolo învăţa buna credinţă, către unii vorbind, iar către alţii trimiţînd scrisori din temniţă, întărindu-i în buna credinţă.

    Vestea despre scrisorile lui ajunsese pînă la împărat, care îndată a trimis pe Nichita, fiul lui Alexie, poruncindu-i să-l ducă pe sfîntul la un loc mai îndepărtat, ce se numea Vonita; şi acolo, închizîndu-l în temniţă, să-l păzească ca să nu vorbească cu nimeni, nici să scrie ceva despre cinstirea icoanelor. Venind Nichita la cuviosul i-a spus porunca împăratului, iar el a răspuns: "Mutarea aceasta din loc în loc, o primesc cu bucurie, pentru că eu nu am loc statornic în viaţa aceasta şi unde voi fi dus, acolo este locul meu; iar a tăcea şi a nu învăţa dreapta credinţă, aceasta nu se poate, nici nu vă voi asculta pe voi întru aceasta şi de îngrozirile voastre nu mă voi teme".

    Sfîntul a fost dus la locul pomenit şi închis în temniţă, însă el tot mărturisea dreapta credinţă. Înştiinţîndu-se împăratul că Sfîntul Teodor nu se pleacă întru nimic voii lui, s-a aprins de multă mînie şi iarăşi a trimis pe Nichita, poruncindu-i ca să pună asupra sfîntului răni cumplite. Venind acel Nichita, a spus cuviosului porunca împăratului, iar el îndată cum a auzit cuvîntul, a început a dezbrăca hainele de pe el, zicînd: "Eu de mult doresc aceasta, ca să fiu hrănit cu chinuri pentru sfintele icoane".

    Nichita, fiind bun cu firea şi milostiv, văzînd trupul sfîntului gol, pe care multa osteneală şi postul îl slăbise de tot, s-a umilit cu sufletul şi n-a îndrăznit a se atinge de dînsul, căci se temea de Dumnezeu; apoi s-a dus, nefăcînd sfîntului nici un rău. Iar sfîntul neîncetat răspîndea învăţătura sa cea bună, pentru că şi străjerii se ruşinau de dînsul şi nu puteau să-l oprească, deşi le era poruncit cu străşnicie ca să nu lase pe Teodor să înveţe pe nimeni dreapta credinţă. El a scris şi către ucenicii săi, care erau împrăştiaţi prin alte părţi; căci pentru dînşii mai vîrtos se îngrijea, învăţîndu-i să păzească fără frică mărturisirea credinţei, măcar de vor pătimi mii de chinuri.

    Apoi le aducea aminte că nu sînt nimic pătimirile de acum, pe lîngă slava ce se va arăta întru noi şi pe care o vor dobîndi toţi cei ce au răbdat pînă în sfîrşit. După aceea a scris şi către preasfinţiţii patriarhi, către patriarhul Romei celei vechi, către al Ierusalimului şi către al Alexandriei, vestindu-le cu amănuntul cum au fost batjocorite sfintele icoane în Bizanţ şi cum cei dreptcredincioşi sînt ţinuţi prin temniţe şi cum adevărul s-a înghiţit de minciună. Apoi îi ruga ca şi ei, cu ajutorul lui Dumnezeu, să susţină dreapta credinţă. Şi veneau mulţi în temniţă la cuviosul, şi ascultau învăţăturile cele frumoase pe care le dădea dînsul şi se întorceau cu mult folos.

    Odată un cleric de la Biserica Asiei, trecînd pe acolo a cercetat pe sfîntul. Acel cleric, auzind învăţătura lui pentru buna credinţă, îndată a lepădat eresul luptării contra sfintelor icoane şi s-a închinat lor. Şi întorcîndu-se acasă, nu voia să aibă împărtăşire cu episcopul său, care era eretic. Apoi şi pe alt cleric, prieten al său, l-a sfătuit şi, aducîndu-l la dreapta credinţă, l-a întors de la credinţa eretică. Iar episcopul, aflînd că Sfîntul Teodor este pricina acestei schimbări a clericilor săi, a vestit prin scrisoarea sa pe împăratul, jeluindu-se asupra Sfîntului Teodor.

    Împăratul îndată a trimis poruncă voievodului Asiei, ca să pedepsească pe Teodor cu cumplite chinuri. Iar voievodul a trimis pe unul din dregători, poruncindu-i să dea Sfîntului Teodor cincizeci de lovituri. Acela venind, cînd a spus fericitului pricina venirii sale, el îndată şi-a dezlegat brîul şi a lepădat haina şi şi-a dat spatele spre loviri, zicînd: "Plăcut îmi este ca împreună cu aceste răni să-mi lepăd trupul şi degrabă să mă duc cu sufletul către Domnul meu cel dorit".

    Dregătorul, ruşinîndu-se de sfîntul, s-a închinat lui, cerînd iertare şi apoi s-a dus. După aceasta a venit alt trimis de la împărat, cu numele Anastasie, foarte cumplit şi nemilostiv. Acesta bătînd cu mînile sale pe sfîntul, i-a dat pînă la o sută de lovituri şi l-a închis într-un loc întunecos. Asemenea şi pe ucenicul lui, pe nume Nicolae, care pururea urma părintelui său şi pătimirilor lui era părtaş; şi pe acela bătîndu-l, l-a închis împreună cu dînsul şi a poruncit străjerilor să-i ţină strînşi în legături, apoi s-a dus. Ce fel de chinuri a răbdat cuviosul în acea închisoare întunecoasă, nu este cu putinţă a spune; căci trupul lui slăbit de post şi de ostenelile călugăreşti, primind atîtea bătăi, era peste tot o rană.

    Încă şi temniţa aceea era plină de toată necurăţia. Iarna degera de frig, pentru că nici haine nu avea, ci numai o zdreanţă, iar vara se topea de căldură, pentru că vîntul nu răcorea locul acela de nicăieri. Apoi mulţime de jigănii mici erau acolo în temniţă. Încă şi străjerii, avînd poruncă cu îngrozire, erau aspri şi nemilostivi, căci îl dosădeau şi-l ocărau, numindu-l nepriceput şi vrăjmaş al împăratului. Aceia le aruncau printr-o ferestruică, lui şi ucenicului său, cîte o mică bucăţică de pîine, şi le dădeau cîte puţină apă, şi aceea nu totdeauna, ci la o zi sau la două, iar alteori şi după mai multe zile; şi aşa îi chinuia cu foame şi cu sete.

    Odată părintele a zis către ucenic: "Vezi, fiule, că oamenii aceştia nu numai cu răni şi cu această temniţă întunecoasă ne pedepsesc, ci cu foame şi cu sete vor să ne omoare, dar noi să ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care nu numai cu pîine, ci şi cu altă mîncare mai bună ştie a hrăni, cu a Cărui purtare de grijă se ţine toată suflarea. Mie, împărtăşirea cu Trupul Stăpînului să-mi fie de acum hrana sufletului şi trupului". Pentru că cuviosul avea totdeauna cu sine o părticică din Trupul Cel de viaţă făcător, adăpat cu Sîngele Domnului Iisus Hristos, pe care o păstra pe cînd săvîrşea dumnezeieştile Taine, cînd îi era cu putinţă.

    "Deci - zicea el - eu numai cu Acesta mă voi împărtăşi, negustînd altceva nimic, iar pîinea care ni se dă amîndurora să-ţi rămînă ţie singur, asemenea şi apa; pentru că foarte puţin ni se dă, precum vezi, şi abia poate să fie pentru tine singur, spre întărirea trupului, ca măcar tu să rămîi viu şi să vesteşti fraţilor trecerea mea din viaţă, dacă va fi voia Domnului Dumnezeu a mă săvîrşi în această mare strîmtorare".

    După cîtăva vreme, Cel ce satură toată fiinţa cu buna Sa voire nu a trecut cu vederea pe plăcutul Său, care se sfîrşea de prea multă foame, ci a rînduit pentru dînsul acestea: trecînd pe acolo un boier împărătesc a aflat toate despre dînsul, cum răbda strîmtorare şi foame. Deci, aceluia i-a plecat Dumnezeu inima spre milă şi a poruncit străjerilor ca să dea din destul hrană sfîntului şi ucenicului său şi să nu le mai facă nici un rău, ca să poată vieţui. Şi era aşa cu bunăvoirea lui Dumnezeu, că după puţină vreme schimbîndu-se necazurile lor, s-au mai întărit cu trupul, însă fericitul părinte se lupta cu multe nevoi, de vreme ce stomacul lui era bolnav, fiind cuprins de multă slăbiciune.

    A petrecut sfîntul în acea temniţă mai mult de trei ani, hrănindu-se cu pîine de la străjeri şi aceea o primea cu defăimare. Toate acestea le răbda cu bucurie pentru dreapta credinţă. Astfel petrecînd el şi netămăduindu-se desăvîrşit de durerile şi rănile ce le avusese mai înainte, iarăşi l-au osîndit cu mai cumplite chinuri; căci nu se ştie cum a ajuns în mîinile împăratului o scrisoare a fericitului Teodor, în care se cuprindea mustrarea credinţei rele a împăratului şi o învăţătură către cei credincioşi, pentru buna cinstire şi dreapta slăvire a sfintelor icoane.

    Citind împăratul scrisoarea aceea, cu mai multă mînie s-a aprins şi a trimis la fericitul Teodor, pe un voievod nemilostiv, ca să-i arate scrisoarea aceea, şi să-l întrebe de este a lui; apoi să-l bată pînă la suflarea cea mai de urmă. Venind voievodul, a arătat scrisoarea fericitului, iar el a mărturisit adevărul cum că este a lui, iar nu a altuia. Atunci voievodul a poruncit mai întîi să bată pe ucenicul sfîntului, pe Nicolae, de vreme ce el a scris scrisoarea, ca din partea Sfîntului Teodor. După aceea, dezbrăcînd şi pe Cuviosul Teodor, l-a bătut fără milă, încît tot trupul i s-a rănit şi puţin i-a lipsit să nu-i sfărîme chiar oasele. Şi lăsîndu-l abia viu, s-a întors iarăşi la ucenicul Nicolae, momindu-l şi îngrozindu-l ca să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, aflîndu-l neplecat, iarăşi l-a bătut mai mult decît întîi şi l-a lăsat acolo gol, ca să rămînă peste noapte în frig, ca astfel îndoit să se muncească şi de durerea rănilor şi de asprimea gerului, pentru că era atunci luna februarie.

    Iar Cuviosul Teodor, din pricina cumplitei bătăi a căzut într-o durere nu uşoară de răbdat, şi zăcea ca un mort, abia putînd să sufle puţin, negustînd nici hrană nici apă. Văzînd ucenicul pe părintele său aşa de slab, s-a lăsat pe sine, cu toate că şi el era cuprins de mare durere, din pricina rănilor, şi se îngrijea de tămăduirea sfîntului. Căci, cerînd apă de orz, ce se numeşte ptizan (o doctorie), uda limba lui cea uscată şi dîndu-i cîte puţină băutură îl deştepta ca pe un mort.

    Apoi, văzîndu-l că prinde puţină putere de viaţă, a început a îngriji de trupul lui cel plin de răni, căci multe părţi ale trupului se învineţiseră; pe acelea le tăia cu un cuţitaş şi le lepăda, ca să se tămăduiască cealaltă parte din corp. Şi cînd a început cuviosul a dobîndi puţină sănătate, a tămăduit şi el pe ucenicul său.

    Astfel, pătimind ei nouăzeci de zile şi încă netămăduindu-se desăvîrşit de răni, a venit de la împărat alt trimis aspru fără omenie, căruia îi era poruncit să ducă în Smirna pe Sfîntul Teodor şi pe ucenicul său Nicolae. Iar trimisul acela era iubitor de aur, şi socotind că Sfîntul Teodor primeşte aur de la cei ce vin la dînsul să ia învăţătură, a poruncit să caute prin toate părţile şi să scobească pereţii, nădăjduind că va găsi aur; dar neaflînd nimic, a început a împlini răutatea cea poruncită lui cu multă prisosinţă; căci scoţînd pe cuviosul şi pe ucenicul său din temniţă cu ocări şi cu bătăi, i-au dat ostaşilor şi aşa au fost duşi la Smirna.

    Iar fericitul, deşi i se sfîrşise puterea trupului, însă fiind întărit de Dumnezeu, mergea cu acei ostaşi nemilostivi care îl duceau ziua fără cruţare, iar noaptea îi legau picioarele de un lemn, şi astfel, cu osteneală nespusă, abia a ajuns la Smirna şi a fost dat unui bărbat rău, care era învăţător al relei credinţe. De acesta fiind închis într-un bordei jos şi întunecos, se chinuia acolo privind numai spre Stăpînul, Cel ce vede toate, Care numai singur îi era mîngîietor şi apărător în toate necazurile. Acolo au închis împreună cu dînsul şi pe ucenicul său Nicolae şi aşa sufereau împreună fericiţii robi ai lui Hristos.

    După puţină vreme iar a venit de la împăratul nemilostiv Atanasie, cel mai sus pomenit, şi iarăşi a dat sfîntului o sută de lovituri, apoi s-a dus. Iar cuviosul le răbda toate acestea cu mulţumire.

    Într-acea vreme era în părţile Smirnei un voievod, nepot al împăratului şi într-un glas cu dînsul la eres. Acela a căzut într-o boală cumplită şi de nevindecat, încît era aproape de răsuflarea cea mai de pe urmă. Iar una dintre slugile lui, fiind din ceata dreptcredincioşilor, a adus aminte bolnavului despre Cuviosul Teodor, cum că are darul de la Dumnezeu a tămădui orice boală. El îndată a trimis la cuviosul, poftindu-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, şi să-l scape de moartea ce acum se apropiase.

    Iar cuviosul a răspuns trimişilor: "Spune-ţi celui ce v-a trimis pe voi că aşa grăieşte Teodor: "Vezi ce vei răspunde în ziua ieşirii tale din viaţă, vieţuind aşa rău şi făcînd atîtea necazuri celor dreptcredincioşi. Tu, pe lîngă alte multe răutăţi, ai adus şi călugărilor mari necazuri fără de număr şi ai omorît cu chinuri pe Tadeu cel mare în fapte bune, care acum se bucură împreună cu sfinţii. Iar pe tine cine te va scăpa din chinurile cele veşnice? Deci, măcar la sfîrşit, pocăieşte-te de răutăţile tale".

    Întorcîndu-se trimişii, au spus voievodului celui bolnav toate cuvintele Sfîntului Teodor. Iar el foarte s-a temut, gîndindu-se la răutăţile pe care le făcuse, şi a trimis iarăşi la cuviosul, cerînd iertare şi făgăduind că va primi dreapta credinţă, dacă îl va ridica de pe patul durerii cu rugăciunile sale. Iar cuviosul i-a trimis icoana Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, poruncindu-i să i se închine şi s-o respecte în toată viaţa sa.

    Iar voievodul primind acea sfîntă icoană, a luat împreună cu dînsa şi uşurare de boala sa, apoi a început a se însănătoşi. Dar degrabă s-a întors la credinţa cea dintîi, la sfatul episcopului Smirnei care era eretic, de la care, luînd untdelemn pentru binecuvîntare, s-a uns cu dînsul, nădăjduind că va dobîndi mai multă sănătate. Dar după ungere îndată s-a întors la dînsul boala cea dintîi, de care înştiinţîndu-se cuviosul, a spus mai înainte moartea cea cumplită a păcătosului, care s-a şi întîmplat, pentru că degrabă şi-a dat sufletul său. Iar Cuviosul Teodor a pătimit în acea închisoare un an şi jumătate, şi acolo în Smirna a răbdat mai multe legături.

    După aceea şi necredinciosul împărat Leon Armeanul, fiind rău, a fost ucis de ostaşii săi, iar după dînsul a luat împărăţia Mihail, ce se poreclea Travlos, care se mai numea şi Valvos. Acesta deşi era răucredincios, însă nu prigonea pe cei dreptcredincioşi, ci lăsa pe fiecare să creadă precum voieşte. Astfel toţi părinţii şi mărturisitorii dreptei credinţe au fost dezlegaţi din legături, scoşi de prin temniţe şi eliberaţi din surghiun.

    Atunci şi Cuviosul Teodor a luat uşurare pătimirilor sale şi au venit la dînsul oarecare din ucenicii lui cei vechi, între care era Dorotei, care săvîrşise fapte bune din copilăria sa, Visarion, Iacov, Dometian, Timotei şi alţi mulţi a căror viaţă era cinstită; iar dragostea către părintele lor era mai fierbinte şi nemincinoasă.

    Deci a venit în Smirna poruncă de la împărat ca şi Sfîntul Teodor să fie eliberat întru ale sale, precum au fost şi alţii. Apoi, luînd ucenicii pe părintele lor, s-au întors împreună cu dînsul, bucurîn-du-se, după ce a răbdat surghiun şapte ani, iar mai înainte a răbdat cinci ani legături în Tesalonic de la Constantin, nepotul lui Copronim.

    Întorcîndu-se fericitul din surghiun, pretutindeni l-au întîmpinat cu bucurie cei dreptcredincioşi, unul pe altul întrecîndu-se şi sîrguindu-se a-l primi în casele lor, pentru ca să se învrednicească de binecuvîntare prin rugăciunile lui şi să se îndulcească de învăţăturile lui cele plăcute. Apoi toată Biserica s-a bucurat de întoarcerea Sfîntului Teodor şi toţi l-au fericit, ca cel ce a răbdat atîtea nevoi pentru cinstitele icoane, şi cu învăţăturile sale pe toţi i-a întărit.

    După aceea cuviosul a venit în Calcedon ca să vadă pe fericitul Teoctist monahul, care mai înainte fusese cinstit cu dregătoria de magistru. Mîngîindu-se cu dînsul duhovniceşte, s-a dus să cerceteze pe sfîntul patriarh Nichifor, împreună cu pătimitorul său, care şi el fusese surghiunit de răucredinciosul împărat Leon Armeanul. Acolo a fost primit de patriarh cu dragoste şi s-a bucurat foarte mult de venirea cuviosului, de care fusese mai înainte tare mîhnit. Mîngîindu-se mult între ei cu vorbe duhovniceşti, cuviosul s-a dus în locurile Crischentului, şi acolo, prin sosirea lui, pe mulţi i-a veselit şi i-a folosit.

    De acolo iarăşi întorcîndu-se la patriarh, a mers împreună cu dînsul şi cu alţi episcopi la împărat, ca să-l sfătuiască să primească dreapta credinţă. Dar acela, nepriceput fiind şi neînvăţînd dumnezeieştile cuvinte, n-a luat aminte la cele grăite de aceşti sfinţi, decît numai acestea a răspuns către dînşii: "Eu nu vă opresc a face oricîte veţi voi, dar numai aceasta vă poruncesc: să nu puneţi icoane în cetatea împărătească, iar aiurea ori unde va voi cineva poate să le pună, pentru că eu nu voiesc a mă închina icoanelor". Acestea răspunzînd el, s-au dus părinţii din Bizanţ, iar Cuviosul Teodor s-a sălăşluit împreună cu ucenicii săi în ţinutul Crischentului.

    După puţină vreme, ridicîndu-se război asupra grecilor, din partea unui oarecare Toma, care avea să răpească stăpînirea împăratului, sfîntul a fost nevoit să intre iarăşi în Constantinopol împreună cu fraţii săi. Apoi, dacă a încetat războiul, iarăşi s-a dus acolo, nevrînd a vieţui în mijlocul poporului celui înşelat cu eresul lipsirii de icoane. Ieşind din Constantinopol, nu s-a dus în ţinutul Crischentului, ci s-a sălăşluit în Hersonisul Critului, unde era o biserică a Sfîntului Trifon, şi acolo, împreună cu ucenicii săi, petrecea viaţă plăcută lui Dumnezeu întru nevoinţele cele monahiceşti.

    Vieţuind puţin cu iubiţii săi prieteni, a sosit la fericitul sfîrşit, avînd de la naşterea sa şaizeci şi şapte de ani. Dar mai înainte de sfîrşitul său a căzut în boală grea, în luna noiembrie, bolind rău de stomac. Şi a străbătut vestea pretutindeni despre aceasta, cum că fericitul Teodor este aproape de sfîrşit.

    Atunci au venit la dînsul mulţi din Constantinopol şi de prin alte locuri dimprejur. Arhierei, egumeni şi călugări de la multe mînăstiri, alergau cu sîrguinţă, pentru ca să audă pe cuviosul vorbind şi să se folosească de cuvintele lui cele mai de pe urmă, sau măcar să vadă ieşirea lui din viaţă şi ducerea către Dumnezeu. Pentru că numai apropierea de dînsul o socoteau a fi pentru ei de mare folos, fiindcă era minunat la cuvinte, înţelept în cunoştinţe şi în toate chipurile înfrumuseţat; apoi era liniştit, nemînios, smerit şi plin de toate faptele bune.

    Fericitul zăcînd în pat, deşi era foarte slăbit, totuşi pe cît îi era cu putinţă, vorbea cele de folos către ucenici. Dar puţini puteau să-i audă cuvintele, de vreme ce limba lui se usca de arşiţa bolii. Pentru aceea, unul din cei ce scria repede, şezînd aproape şi ascultînd, a scris cele ce grăia dînsul, că dacă va vrea cineva să le ştie toate, să le caute în cartea fericitului şi să le citească spre a se folosi. Pe cînd cuviosul vorbea, a început a-i fi mai uşor şi l-a mai lăsat boala.

    Apoi, sculîndu-se pe picioarele sale, a început a umbla şi, intrînd în biserică în ziua Duminicii, a săvîrşit dumnezeiasca Liturghie, ţinînd cuvînt de învăţătură către fraţi. După aceea a mîncat împreună cu dînşii. Asemenea şi a doua zi, în a şasea zi a lunii noiembrie, la pomenirea celui între sfinţi a părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, a săvîrşit dumnezeieştile Taine în biserică şi a învăţat pe fraţi. Apoi a fost şi la cîntarea Vecerniei în acea zi. După aceea, intrînd cuviosul în chilie, s-a culcat în pat şi iarăşi a început a boli foarte rău, şi a zăcut patru zile; iar a cincea zi a fost sfîrşitul durerilor lui şi începutul vieţii celei de veci.

    Deci, apropiindu-se cuviosul de mutarea din viaţă, s-au adunat la dînsul mulţime de fraţi care plîngeau pentru dînsul, ca pentru părintele şi învăţătorul lor. Iar el, uitîndu-se spre dînşii, a lăcrimat puţin şi a zis:

    "Iată, părinţilor şi fraţilor, a sosit sfîrşitul vieţii mele şi toţi vom bea acest pahar de obşte, unii mai curînd, iar alţii mai tîrziu, şi nimeni nu va scăpa de paharul acesta. Deci eu mă duc pe calea pe care au mers părinţii noştri, acolo unde este viaţa cea veşnică, iar mai ales unde este Dumnezeu, pe Care L-a iubit sufletul meu, Căruia m-am numit rob, deşi n-am săvîrşit cele ale robului. Iar voi, fraţilor şi fiii mei iubiţi, petreceţi în cuvintele mele pe care le-am dat vouă şi ţineţi credinţa cea dreaptă şi viaţa cea drept credincioasă.

    Ştiţi că n-am încetat a vă vesti vouă cuvîntul lui Dumnezeu, şi în sobor şi îndeosebi. Iar acum cu sîrguinţă vă rog aveţi-le pe acelea în minţile voastre şi le păziţi pentru că am grijă de voi, ca fără de prihană să vă duceţi de aici. Iar eu, de voi avea îndrăzneală înaintea Domnului, făgăduiesc să-L rog pentru voi, ca totdeauna să înainteze mînăstirea voastră spre bine şi ca fiecare dintre voi să aibă mai multă sporire în faptele cele bune, cu ajutorul lui Dumnezeu".

    Acestea zicînd cuviosul şi dînd tuturor sărutarea cea mai de pe urmă şi iertare, a poruncit ucenicilor să ia lumînări în mîini şi să înceapă cîntarea pentru ieşirea sufletului. Şi stînd ucenicii în jurul patului, cîntau: Fericiţi cei fără de prihană, care umblă în legea lui Domnului. Şi cîntînd, au ajuns la cuvintele acestea: În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat. Atunci Cuviosul Teodor, la aceste cuvinte, şi-a dat sufletul său, pe care, luîndu-l îngerii lui Dumnezeu, l-au dus înaintea scaunului Stăpînului, precum cu adevărat s-a arătat prin mărturisirea Cuviosului Ilarion de la Dalmat. Pentru că acela, în ziua în care s-a mutat fericitul Teodor, adică în a unsprezecea zi a lunii noiembrie, la pomenirea Sfîntului Mucenic Mina, umblînd prin grădină şi citind psalmii lui David, a auzit nişte glasuri minunate şi a mirosit o bună mireasmă. Deci minunîndu-se, se întreba de unde sînt acelea.

    Şi uitîndu-se în văzduh, a văzut mulţime de cete fără de număr, în haine albe strălucind, cu feţele luminoase şi, pogorîndu-se din cer cu cîntări, au ieşit întru întîmpinarea unui bărbat cinstit. Acestea văzîndu-le fericitul Ilarion, a căzut la pămînt cu multă spaimă şi a auzit pe cineva zicînd către dînsul: "Iată sufletul lui Teodor, egumenul mînăstirii Studitului, care a pătimit pînă la sînge pentru sfintele icoane şi a răbdat pînă la sfîrşit întru necazuri; iar acum adormind, cu prăznuire se suie la cer, întîmpinîndu-l pe el puterile cele cereşti".

    Acea vedenie, fericitul Ilarion a vestit-o şi altor părinţi îmbunătăţiţi. Şi a însemnat ceasul şi ziua vedeniei aceleia, ce se făcuse; iar după cîtăva vreme s-a înştiinţat cum că atunci a răposat Sfîntul Teodor Studitul, cel vrednic de laudă şi a trecut de pe pămînt la cer. Deci multe minuni a făcut cuviosul părintele nostru Teodor, şi în viaţa sa şi după moarte, din care vom povesti puţine pentru folosul tuturor.

    Un oarecare Leon, primitor de străini, atunci cînd se întorcea Cuviosul Teodor din surghiun, l-a odihnit în casa sa. Iar după puţină vreme, acest Leon a adus mireasă fiului său, şi vrînd să se săvîrşească nunta, îndată a căzut mireasa într-o boală cumplită şi zăcea fiind cuprinsă de fierbinţeli, încît toţi deznădăjduiseră de viaţa ei. Iar Leon a trimis la cuviosul, vestindu-i ceea ce i s-a întîmplat şi rugîndu-l ca să le ajute cu rugăciunile sale. Cuviosul, binecuvîntînd untdelemn, l-a trimis lui Leon, poruncindu-i să ungă cu dînsul pe cea bolnavă. Făcîndu-se aceasta, îndată s-a sculat mireasa sănătoasă, ca şi cum n-ar fi fost bolnavă niciodată.

    Altă dată, Leon, mergînd singur la un sat departe, pentru o treabă oarecare, l-a întîmpinat în cale o fiară ce se numeşte rîs, care văzînd pe Leon s-a repezit asupra lui, vrînd să-l muşte. Iar Leon a chemat cu glas mare numele Cuviosului părinte Teodor şi fiara îndată ce a auzit numele sfîntului a stat, apoi s-a abătut din cale şi a fugit; iar Leon rămînînd nevătămat de fiară, s-a dus în calea sa.

    O femeie ce pătimea de duh necurat a fost adusă la Cuviosul, şi atît era de cumplit duhul într-însa care o muncea, încît singură, neştiind durerea, îşi rupea carnea de pe dînsa şi o mînca. Cuviosul, văzînd pătimirea ei, s-a mîhnit pentru dînsa şi a făcut cu mîna semnul crucii pe capul ei, apoi a citit peste dînsa rugăciunea de certare a duhului şi îndată a ieşit dintr-însa duhul cel necurat şi a fugit, fiind izgonit de rugăciunea cuviosului.

    Altă femeie, fiind de neam de boier, a povestit lucrul acesta fericitului Sofronie, care a fost egumen, după mutarea Cuviosului Teodor.

    "Odată - zicea ea - s-a aprins casa mea, pe care înconjurînd-o focul, ardeau cu flăcări toate cele dintr-însa; şi nu se putea potoli focul nici cu turnarea apei, nici în alt chip; iar eu eram în foarte mare necaz şi nu mă pricepeam ce să fac. Atunci mi-am adus aminte de o scrisoare a Cuviosului Teodor, ce era la mine, şi care cu puţină vreme mai înainte sosise de la el. Deci, mi-a venit în gînd să o arunc în foc, că doar cumva se va ruşina focul de scrisoarea scrisă de mîna cea sfîntă şi va conteni puţin arderea. Făcînd aşa cum am gîndit, am aruncat scrisoarea aceea asupra văpăii care se înălţa şi am zis astfel: "Sfinte Teodore, ajută-mi mie roabei tale, care sînt în nevoie". Şi îndată am văzut puterea cea grozavă a focului slăbind şi stingîndu-se". Aşa de mult putea chemarea numelui acestui plăcut a lui Dumnezeu.

    Un asemenea lucru spunea şi Sofronie cel mai sus pomenit:

    "Mergeam odată, zicea el, la Paflagonia împreună cu fericitul Nicolae, următorul şi împreună pătimitorul marelui Teodor. Fiind pe cale şi făcîndu-se seară ne-am odihnit într-un cîmp unde era mult fîn cosit, şi acolo erau cîţiva ostaşi care, pentru că întîrziaseră, au stat în acelaşi cîmp şi, aprinzînd foc, îşi coceau bucate. După aceasta în noaptea aceea s-a întins focul şi a cuprins tot fînul. Ostaşii deşteptîndu-se, îndată s-au pornit toţi asupra noastră părîndu-li-se că noi am făcut această faptă, şi voiau să-şi pună mîinile asupra noastră şi să ne chinuiască. Noi, nepricepînd ce să facem, am chemat în ajutor pe marele Teodor, zicînd: "Părinte cuvioase, ajută-ne şi ne izbăveşte pe noi cu rugăciunile tale, de năpasta ce a venit cu nedreptate asupra noastră". Zicînd acestea noi, îndată a început o ploaie mare şi focul s-a stins de tot. Ostaşii văzînd această minune, s-au întors către noi cu blîndeţe şi, căzînd, îşi cereau iertare".

    În insulele Sardiniei era un bărbat oarecare foarte credincios, care avea la dînsul cuvinte de învăţătură ale Cuviosului Teodor şi le citea cu sîrguinţă. Acela iubea şi cîntările care sînt alcătuite de acest sfînt părinte, ce se cîntă în postul cel mare, adică Triodul sau trei cîntări. Nişte călugări răucredincioşi, trecînd pe cale, s-au dus şi au găzduit la acest bărbat, în vremea postului mare. Ei, văzînd cîntările şi cuvintele făcute de Cuviosul Teodor, au început a le huli, zicînd că nu sînt alcătuite după înţelegere, şi sînt pline de nebunie. Bărbatul acela care îi găzduia, auzind acestea, s-a schimbat şi de atunci nu mai citea cuvintele cuviosului cele folositoare, nici cîntările lui nu le mai cînta la pravila Utreniei, precum avea obiceiul mai înainte.

    Răzvrătindu-se astfel, i s-a arătat într-o noapte Cuviosul Teodor, mic la stat precum în viaţă, palid la faţă şi pleşuv la cap, şi mergeau în urma lui alţi călugări ţinînd în mîini toiege, cu care a poruncit să-l bată pe cel răzvrătit. Acela fiind bătut, sfîntul îi zicea: "Pentru ce ai lepădat cu necredinţă scrisorile mele pe care mai înainte le iubeai şi le cinsteai? Pentru ce n-ai socotit aceasta, că dacă n-ar fi cunoscut Biserica lui Dumnezeu folos într-însele nu le-ar fi primit? Căci nu sînt cuvinte mincinoase şi cu meşteşug, nici nu sînt aşezate în chipuri ritoriceşti, ci sînt cu totul sănătoase şi smerite, care pot a zdrobi inima şi a umili sufletul, pentru că sînt dulci şi cu adevărat folositoare celor ce vor să se mîntuiască". Certînd astfel pe cel răzvrătit, s-a dus.

    Apoi făcîndu-se ziuă, bărbatul acela zăcea în pat, avînd trupul plin de vînătăi din bătaie, pe care le arăta tuturor, spunîndu-le despre certarea ce i s-a făcut. Apoi îndată a izgonit din casa sa cu necinste pe călugării aceia care l-au înşelat, ca pe unii ce au fost pricinuitori de greşeala lui şi de certarea aceea. Iar spre Cuviosul Teodor a cîştigat mai multă credinţă decît înainte şi cu dragoste citea scripturile şi cîntările alcătuite de dînsul, şi-l ruga ca să-i ierte greşeala aceea.

    Dar şi la mormîntul cuviosului se făceau multe tămăduiri. Un îndrăcit oarecare a venit la mormîntul lui şi i s-a arătat cuviosul în vis, dîndu-i binecuvîntare, şi l-a făcut sănătos. Deşteptîndu-se omul acela s-a simţit liber de muncirea vrăjmaşului şi slăvea pe Dumnezeu şi pe plăcutul Său, Cuviosul Teodor.

    Alt om a mîncat bucate otrăvite şi toate cele dinăuntrul lui erau cuprinse de durere, încît se apropia de moarte. Acesta a luat untdelemn din candela ce ardea lîngă mormîntul cuviosului şi a turnat în gura sa şi îndată a ieşit acea otravă purtătoare de moarte; apoi, căpătînd sănătate, a petrecut de aici încolo fără vătămare. Altul era foarte bolnav de stomac, şi numai cît a privit către icoana cuviosului şi a chemat numele său, îndată s-a făcut sănătos.

    Un altul, fiind cuprins de frică, nu a mai putut vorbi, fugind de toţi şi înspăimîntîndu-se. Acesta, fiind dus la mormîntul cuviosului şi fiind uns cu untdelemn, îndată s-a izbăvit de acea patimă şi, avînd simţirile întregi, dădea mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său.

    Şi multe alte minuni se săvîrşeau prin rugăciunile Cuviosului Teodor, lîngă mormîntul lui, întru slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat, Căruia se cuvine şi de la noi cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfântului Teodor Studitul, glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Alt condac al Sfântului Cuvios Teodor Studitul, glasul al 8-lea

Luminătorul Bisericii cel prealuminat şi povăţuitorul monahilor cel de Dumnezeu preainsuflat, să se încununeze acum cu flori de cântări, alăuta Mângâietorului cea Dumnezeieşte glăsuitoare, turnul cel neclintit al Ortodoxiei şi să audă: Bucură-te, Părinte Teodor!

Condacul Sfântului Cuvios Teodor Studitul, glasul al 2-lea

Viaţa ta cea singuratică şi întocmai cu îngerii, cu vitejeşti lupte ai luminat-o şi împreună cu îngerii locuitor, de Dumnezeu Fericite Teodor, te-ai făcut, cu care împreună lui Hristos Dumnezeu roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

Acatistul Sfântului Cuvios Teodor Studitul


Troparul Sfântului Cuvios Teodor Studitul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Teodore înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Teodor Studitul



Glasul 2

Cele de sus căutând...

Viaţa ta cea singuratică şi întocmai cu îngerii, cu vitejeşti lupte ai luminat-o şi împreună cu îngerii locuitor, de Dumnezeu Fericite Teodor, te-ai făcut, cu care împreună lui Hristos Dumnezeu roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

Condacul Sfântului Cuvios Teodor Studitul



Glasul 8

Apărătoare Doamnă...

Luminătorul Bisericii cel prealuminat şi povăţuitorul monahilor cel de Dumnezeu preainsuflat, să se încununeze acum cu flori de cântări, alăuta Mângâietorului cea Dumnezeieşte glăsuitoare, turnul cel neclintit al Ortodoxiei şi să audă: Bucură-te, Părinte Teodor!

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor Studitul



Troparul Sfântului Cuvios Teodor Studitul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.



Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe călăreţii lui Faraon...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu strălucirile Duhului Sfânt, cele dătătoare de lumină, părinte, te-ai făcut stâlp cu totul luminos, de Dumnezeu grăitorule, povăţuind către pământul făgăduinţei pe cei ce se sârguiesc către el, tăinuitorule al celor negrăite, Sfinte Teodor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toată bucuria mergând către Dumnezeu, prin semnele cele neîncetate, mai înainte de sfârşit, te-ai arătat îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, cuvioase şi acum după vrednicie ai luat viaţa cea neîmbătrânită, părinte purtătorule de Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Teodor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruind săltările patimilor tinereşte, fericite, ai dispreţuit toate pornirile tiranilor arătând bărbăţie, de Dumnezeu primitorule, învăţându-i să cinstească, Sfinte Teodor, icoana lui Hristos şi chipurile sfinţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuget curat îndeletnicindu-te, preaînţelepte, cu Scripturile cele de Dumnezeu insuflate ai adunat bogăţie de virtuţi şi dogme de dreaptă credinţă, îmbogăţindu-te cu ştiinţa şi cu strălucirea vieţii, strălucind întru amândouă, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai pe Cuvântul lui Dumnezeu, când S-a Întrupat Cel mai înainte Neîntrupat, pe Cel Ce a vieţuit în lume ca un Dumnezeu şi Om, mai presus de fire, Ceea ce eşti fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pentru aceea, toţi te cinstim ca pe Ceea ce eşti după Dumnezeu Ocrotitoarea noastră.



Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit din...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Într-armându-te cu toată într-armarea lui Hristos, preafericite, ai suferit durerile bătăilor, chinuit fiind cumplit şi închis în temniţă şi ca un părtaş al pătimirii Lui, te-ai împărtăşit şi Împărăţiei Lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cu adevărat purtat de Dumnezeu şi aprins de râvnă, ai risipit întinatele învăţături ale celor fără de minte, cu învăţăturile tale, preaînţelepte; că te-ai îmbogăţit cu harul de la Dumnezeu, Sfinte Teodor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întru ştiinţă lucrător, în fapte teolog ai fost nouă, de Dumnezeu grăitorule, sihastru, învăţător slăvit, sfinţit mucenic, stâlp al Ortodoxiei şi întărire a Bisericii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu Cuvântul Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, vrând să înnoiască pe începătorul neamului, l-a luat pe el după ipostas din tine, aflându-te pe tine mai Sfântă decât pe toţi, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.



Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dar al lui Dumnezeu eşti dat lumii, ca unul ce porţi numele harului, luminându-te cu daruri bogate, ca unul ce ai cu adevărat izvorul strălucirilor, Fericite Teodor. Pentru aceea te-ai învrednicit a dănţui cu mulţimile dascălilor, cu ale sihastrilor şi cu ale tuturor mărturisitorilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, cât este de tare şi de răbdătoare împotrivirea ta, cu care ai călcat semeţia tiranilor, prin care de faţă tu ai ajuns fericirea cea mai de pe urmă, mai presus de gând, a culmii binelui, de Dumnezeu înţelepţite, cântând împreună cu cei fără de trup: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sălăşluindu-Se întru tine Preastrălucit Cuvântul lui Dumnezeu, izvorăşte din destul râurile dogmelor, Preaînţelepte Teodor, cu care acum îndulcindu-ne noi, ucenicii tăi, de Dumnezeu insuflate, strigăm cu glasuri de mulţumire neîncetat: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul înnoieşte pe om întru tine, Preacurată, unindu-Se tot cu totul, Cel Ce n-a părăsit Sânurile Cele Părinteşti; şi a primit să locuiască în pântecele tău, Cel Ce pentru bogăţia milostivirii S-a sărăcit de bunăvoie şi cu Dumnezeirea a îmbogăţit lumea.



Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi gândul şi sufletul şi trupul cu Cuvântul, te-ai făcut locaş cinstit, viu şi însufleţit Dumnezeului tuturor, aducându-te pe tine lui Hristos, părinte, cu totul jertfă de bun miros, făcându-te jertfitor şi jertfă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te, fericite, cu Razele Duhului, tuturor ai luminat lumina cea curată a Treimii, cu limbă bine grăitoare de Dumnezeu şi Taina cea negrăită a Întrupării celei mai presus de gând a lui Dumnezeu Cuvântul, părinte preaînţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Petrecând împreună cu îngerii acum cu gândul, roagă-te lui Hristos, să mântuiască de pătimiri şi de primejdii pe cei ce te fericesc pe tine şi cinstesc preacinstită şi întru tot mărită şi Dumnezeiască pomenirea ta, Preafericite Părinte Teodor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În chip de negrăit Fiul lui Dumnezeu sălăşluindu-Se întru tine, Fecioară, Se face Om Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl, mântuind pe om din stricăciune şi scoţându-l către viaţa cea nestricăcioasă ca un Milostiv.



Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curăţie ţi-ai săvârşit viaţa, Fericite Teodor, cu dreptatea şi cu bărbăţia şi cu înţelepciunea înfrumuseţându-te, pe tine însuţi căruţă veselitoare încărcată de virtuţi te-ai arătat, gânditorule de Dumnezeu, preacuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bună cuviinţă miresmuiesc Dumnezeieştile tale cuvinte, ale dogmelor, scoţând din adâncul cunoştinţei eresurilor pe toţi către săvârşirea cea înaltă a Ortodoxiei, preaînţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsăritu-ţi-a ţie, părinte, acum lumină şi însoţirea ei veselia cea luminată de faţă; că ai înflorit ca un finic, Preafericite Teodor şi ca un cedru te-ai înmulţit, vrednicule de minune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să ne izbăvim de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi să dobândim cu adevărat Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a Întrupat din tine în chip de negrăit, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă Dumnezeul mântuirii mele.



CONDAC, glasul al 2-lea. Podoble: Cele de sus căutând...

Viaţa ta cea singuratică şi întocmai cu îngerii, cu vitejeşti lupte ai luminat-o şi împreună cu îngerii locuitor, de Dumnezeu Fericite Teodor, te-ai făcut, cu care împreună lui Hristos Dumnezeu roagă-te neîncetat pentru noi toţi.



CONDAC, glasul al 8-lea. Podoble: Apărătoare Doamnă...

Luminătorul Bisericii cel prealuminat şi povăţuitorul monahilor cel de Dumnezeu preainsuflat, să se încununeze acum cu flori de cântări, alăuta Mângâietorului cea Dumnezeieşte glăsuitoare, turnul cel neclintit al Ortodoxiei şi să audă: Bucură-te, Părinte Teodor!
Condacul 1

Pe păstorul Bisericii, cel înfrumuseţat cu virtuţi dumnezeieşti, care cu tăria dragostei cereşti s-a împreunat şi prin ea a izvorât lumii apa vie a teologiei, să-l lăudăm după vrednicie. Căci ca un fiu al Luminii pentru slava Sfintei Treimi şi tainele mântuirii s-a nevoit muceniceşte, iar acum dăruieşte luminare şi har de la Hristos celor ce cântă cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Icosul 1

În oglinda poruncilor neîncetat privind, te-ai curăţit desăvârşit de patimi şi ai primit, Părinte, luminarea Duhului Sfânt. Iar inima ta ţi-ai făcut-o cămară de nuntă şi icoană de pururea închinare lui Hristos, iar prin negrăite faceri de minuni ai pogorât în lume binecuvântarea Tatălui ceresc. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, inimă întărită de Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, vedere adâncită de raza nepătrunsă a Duhului;
Bucură-te, auzire înfricoşată a trâmbiţei veşniciei;
Bucură-te, simţire de taină a dragostei Sfintei Treimi;
Bucură-te, prăznuire duhovnicească a Învierii;
Bucură-te, îndulcire prin credinţă de mireasma raiului;
Bucură-te, gustare cu cutremur a Pâinii Vieţii;
Bucură-te, îngropare cu Hristos în ţarina smereniei;
Bucură-te, cuget de foc ce păzeşti hotarul voii dumnezeieşti;
Bucură-te, părtaş cu duhul la suferinţele şi bucuriile aproapelui;
Bucură-te, râvnă nebiruită în păzirea fără prihană a Bisericii pământeşti;
Bucură-te, pătimire de bunăvoie pe Crucea Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 2-lea

Moştenirea sfântă de neam ai înmulţit-o şi de tânăr te-ai arătat iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi dogme, încât închideai gurile ereticilor şi hulitorilor de sfintele icoane. Iar după Sinodul al şaptelea a toată lumea te-ai alipit cu duhul de Sfinţitul Platon şi unchiul tău după mamă, unul dintre dumnezeieştii Părinţi care au întărit biruinţa dreptei credinţe. Pentru aceasta, cinstim împreună cu tine Preacuratul Chip al Domnului şi ne închinăm Lui, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Împreună cu fraţii tăi Iosif şi Eftimie ai urmat, Fericite, Sfântului Platon, îmbrăţişând, ca mai înainte Părinţii tăi, viaţa călugărească. Atât de mult ţi-ai dăruit voia Domnului, încât te nevoiai cu bărbăţie în post şi osteneli, tuturor slujind ca lui Hristos Însuşi. Iar jertfa cea bineplăcută Sfintei Treimi a rodit întru tine sfinţenie de taină, spre mângâierea celor ce cântă:
Bucură-te, legare a voii cu smerenia lui Hristos;
Bucură-te, râvnă a sărăciei cu duhul;
Bucură-te, alergare spre cele mai grele şi de jos ascultări;
Bucură-te, pământ stropit cu lacrimile harului;
Bucură-te, urcare prin sfinte nevoinţe a muntelui Fericirilor;
Bucură-te, suflet întinerit prin închinarea voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, inimă păzită de conştiinţa ochiului dumnezeiesc neadormit;
Bucură-te, ajutor al celor neputincioşi şi bolnavi;
Bucură-te, subţiere prin viaţa cea aspră a grosimii cugetului;
Bucură-te, înstrăinare de cele lumeşti pentru dragostea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că de ea umplându-te, o mărturiseai prin dragostea frăţească;
Bucură-te, suflet străluminat prin ascultare şi spovedanie curată;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 3-lea

Prin pocăinţă şi mărturisire îţi găteai inima ca să primeşti focul ceresc al Duhului. Totdeauna îţi alegeai o parte din zi spre cugetarea de Dumnezeu, ca singur stând înaintea Lui, cu minte netulburată şi neamestecată cu cele pământeşti, să-I aduci slujbă în taină, cântând Sfintei Treimi cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Străluceai, Părinte, de ungerea Sfântului Duh, încât mulţi se sârguiau să te urmeze, ca să se împărtăşească împreună cu tine de mirul virtuţilor şi harul dumnezeiesc, pentru care şi noi cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu;
Bucură-te, izvor de lacrimi pururea curgător;
Bucură-te, viaţă care curge cu Hristos în Dumnezeu;
Bucură-te, înfrânare minunată şi cu înţelepciune rânduită;
Bucură-te, acoperire a faptelor bune întru risipirea slavei deşarte;
Bucură-te, primire ca de la Domnul a mustrărilor şi iertării părintelui duhovnicesc;
Bucură-te, întărire prin credinţă şi înălţare prin nădejde;
Bucură-te, stare neclintită de închinare înaintea Sfintelor Cărţi;
Bucură-te, păzitor al predaniei şi rânduielilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, râvnitor cu duhul în a urma Sfântului Vasile cel Mare;
Bucură-te, că asemeni lui ai luminat ca un stâlp de foc cărările mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 4-lea

Te-ai făcut, Părinte Teodor, prin fapte şi cugete dumnezeieşti bucuria Cuviosului Platon, care te-a silit, împreună cu Sfântul Patriarh Tarasie, să primeşti treapta preoţiei. Căci nu se cuvine să fie ascunsă lumina lui Hristos sub obroc, ci ca o făclie să strălucească în sfeşnicul Bisericii, spre întărirea tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Slăbit de osteneli şi bătrâneţe, Cuviosul Platon ţi-a încredinţat jugul egumeniei, pe care abia te-ai înduplecat a-l primi, neputându-te împotrivi voinţei fraţilor iubitori ai vieţuirii tale fericite. Atunci ai început, Părinte, şi mai mari nevoinţe spre pildă tuturor, punându-ţi în multe chipuri, cu cuvântul şi cu fapta, sufletul spre mântuirea aproapelui:
Bucură-te, iconom credincios al Mântuitorului;
Bucură-te, călăuză şi doctor al sufletelor;
Bucură-te, purtătorule cu darul lui Hristos al Crucii aproapelui;
Bucură-te, vedere a fratelui curăţită de raza iubirii cereşti;
Bucură-te, povăţuire cu dreaptă socoteală a fiilor duhovniceşti;
Bucură-te, râvnire îngerească a făgăduinţelor şi rânduielilor călugăreşti;
Bucură-te, îndreptătorule al cugetelor strâmbe şi răzvrătite;
Bucură-te, suferire cu mulţumire a cârtirii şi ocărilor;
Bucură-te, grijă doar de cele plăcute lui Dumnezeu;
Bucură-te, tămăduire a neputinţelor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, răbdare cu bărbăţie în necazuri;
Bucură-te, vas al milei şi îndurării părinteşti;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 5-lea

De păcatele şi obiceiurile rele ale oamenilor plângeai cu inima şi te întristai pentru necinstirea legii lui Dumnezeu. Însă mai vârtos, când vedeai molima păcatului răspândindu-se ca fulgerul din pricina fărădelegilor celor puşi să conducă poporul, te aprindeai de dumnezeiască râvnă şi îi mustrai pe faţă, nebăgând în seamă îngrozirile lor. Pe desfrânatul împărat Constantin, necinstitor al sfintelor rânduieli, l-ai despărţit cu sabia de foc a Cuvântului de trupul Bisericii, pentru care ai suferit surghiunul şi urgia lui, înarmat cu tăria cântării de taină: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Privind la mărturisirea şi viaţa ta ca la o carte în care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu, mulţi s-au îmbărbătat şi au pătimit muceniceşte împreună cu tine pentru adevăr şi dragostea lui Hristos. Iar crudul împărat şi vasul fărădelegii a fost sfărâmat de mâna Olarului, căci prin purtarea Lui de grijă ochii celui ce nu voia să vadă lumina duhovnicească au fost lipsiţi şi de lumina firească:
Bucură-te, răbdare şi bărbăţie neclintită;
Bucură-te, râvnă îngerească pentru Biserica lui Hristos;
Bucură-te, porumbel al păcii de sus;
Bucură-te, purtare a crucii ca semn al dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, mărturisitorule cinstit de patriarh şi de împărăteasa Irina;
Bucură-te, că, încetând prigoana, ai adunat oile cele risipite;
Bucură-te, că ai fost chemat povăţuitor în Sfânta Mănăstire a Studiţilor;
Bucură-te, vas al purtării de grijă dumnezeieşti;
Bucură-te, iubire ce te asemeni cu iubirea Tatălui ceresc;
Bucură-te, Părinte, naştere de viaţă întru Hristos;
Bucură-te, că ai născut la viaţa îngerească mii de fii duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 6-lea

Ca un altar viu de închinare prin care pământul strigă după milostivirea de sus te-ai arătat lumii, Cuvioase Părinte. Şi toţi la tine alergau, care râvneau sfintelor tale nevoinţe. Iar tu, cu porunci şi canoane învăţându-i şi îngrădindu-i, te osteneai a-i păzi sub acoperământul harului, ca rugăciunea lui Hristos să înflorească în inimi: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Biserica lui Dumnezeu ai adăpat-o cu izvoarele învăţăturilor tale, Sfinte Teodor, ca un râu plin de apele înţelepciunii, şi au veselit-o cuvântările tale. Iar rânduiala binecuvântată lăsată Studiţilor s-a ţinut în multe mânăstiri, până în ziua de astăzi, spre rodire duhovnicească şi lauda de cinste a vieţii monahiceşti. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, cer pământesc în noian de smerenie;
Bucură-te, martor al văzutelor şi nevăzutelor;
Bucură-te, liturghisitor al voii dumnezeieşti;
Bucură-te, atingere de har ce opreşti curgerea păcatului;
Bucură-te, pământ împreunat cu cele cereşti;
Bucură-te, strajă neadormită a comorilor duhovniceşti;
Bucură-te, zugrav şi cântăreţ iscusit al sfinţeniei de taină;
Bucură-te, punte peste abisul neiubirii;
Bucură-te, pază a simţurilor şi închinare lui Hristos a cugetelor;
Bucură-te, alăută a Duhului, ce preamăreşti pe Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda fecioriei şi podoaba mântuirii de obşte;
Bucură-te, fericită neagonisire şi ascultare ce surpi cursele vrăjmaşe;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 7-lea

Răpind împărăţia grecească Nichifor prigonitorul, l-a adus iarăşi pe Iosif cel izgonit din Biserică şi a poruncit să i se dea slujba preoţiei. Pentru aceasta, Cuvioase, l-ai mustrat pe împărat, iar el s-a mâniat şi te-a surghiunit împreună cu fratele tău Iosif, fericitul Platon şi mulţi alţi călugări din Mănăstirea Studiţilor. Atunci cu o inimă L-aţi preaslăvit pe Dumnezeu, bucurându-vă a pătimi pentru El şi a cânta: Aliluia!

Icosul al 7-lea

De momelile şi îngrozirile tiranului nu te-ai tulburat, Părinte, ci l-ai sfătuit cu tărie să facă pocăinţă pentru păcate, să adune cele risipite şi aşa să meargă la război. Dar cuvântul nerodind în inima lui, prin ochiul cel a toate văzător i-ai proorocit pieirea, iar noi îţi cântăm:
Bucură-te, cărbune al evlaviei după cele sfinte;
Bucură-te, jertfă vie închinată lui Dumnezeu;
Bucură-te, privelişte îngerilor şi oamenilor;
Bucură-te, chip înfricoşător demonilor;
Bucură-te, senin al bucuriei duhovniceşti;
Bucură-te, inimă pecetluită cu Crucea Domnului;
Bucură-te, smirnă a dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, făclie a înţelepciunii de sus;
Bucură-te, mucenic şi nevoitor de fiecare zi;
Bucură-te, vedere de taină a Chipului lui Hristos;
Bucură-te, cântec lăuntric al Sfântului Chip;
Bucură-te, gură a slavei Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 8-lea

Drept-credinciosul împărat Mihail a adus pace Bisericii şi te-a întors cu cinste din surghiun. În acea vreme s-a mutat la Domnul vrednicul de laudă Platon, ale cărui sfinte moaşte cu patriarhul şi tot clerul le-aţi sărutat şi îngropat cu cinste, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Doar doi ani ai vieţuit cu fraţii în linişte după răposarea Părintelui tău Platon, căci vifor cumplit s-a abătut asupra Bisericii din partea lui Leon Armeanul, cel cu nume şi năravuri de fiară. Căci prin viclenie şi înşelăciuni a răpit împărăţia de la Mihail, făcătorul său de bine, şi adunând pe ajutătorii relei-credinţe, a început a huli sfintele icoane şi a defăima pe cei ce le cinstesc, pentru care, Părinte, cu întraripată vitejie l-ai mustrat:
Bucură-te, lucrare de taină a moştenirii Sfântului Platon;
Bucură-te, legământ al veşnicei iubiri de fiu;
Bucură-te, vas plin de părintească binecuvântare;
Bucură-te, cinstire a sfintelor moaşte cu adâncă închinare;
Bucură-te, că împăratul Mihail a schimbat porfira cu rasa monahicească;
Bucură-te, cuvânt de foc ce arzi cuvintele deşarte şi hulitoare;
Bucură-te, cuget mistuit de râvna Bisericii lui Dumnezeu;
Bucură-te, făclie a Duhului ce risipeşti umbra ereziilor iudaizante;
Bucură-te, împreună răstignit cu Hristos după omul lăuntric;
Bucură-te, că ai arătat icoana lui Hristos nedespărţită de Dânsul;
Bucură-te, cinstitor al chivotului Chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, apostol al tainei Întrupării dumnezeieşti;
Bucură-te, păzire a hainei Bisericii, ţesută cu darul de sus;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 9-lea

„Nu dumnezeirea cea nevăzută şi neajunsă se închipuie cu vopsele, nici pe acelea sau lemnul le cinstim, ci zugrăvim Chipul lui Dumnezeu Celui Întrupat, Căruia ne închinăm şi pe Care Îl slăvim”, ai strigat împăratului. Apoi, luând sabia duhovnicească, l-ai oprit a judeca şi porunci în cele ale Bisericii, din sânul căreia singur se izgonise prin călcarea dumnezeieştilor predanii, nevrednic să cânte împreună cu sfinţii: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Izgonit cu necinste de împărat, iar prigoana înteţindu-se şi văzând pe cei rău-credincioşi cum ardeau sau batjocoreau sfintele icoane, nu ai vrut doar în taină a fi cinstitor de Dumnezeu, ci, de praznicul Duminicii Stâlpărilor, ai poruncit fraţilor să ia în mâini sfintele icoane şi în jurul mănăstirii, cu mare glas, să cânte lui Hristos: „Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule…”, şi alte cântări de biruinţă:
Bucură-te, sfetnicule şi mângâierea Patriarhului Nichifor;
Bucură-te, înainte-vedere a biruinţei dreptei credinţe;
Bucură-te, dar şi proorocire a cumplitei căderi a vrăjmaşilor ei;
Bucură-te, izvor de lacrimi ce adapi ţarina cu roua Veşniciei;
Bucură-te, stâlp al răbdării neclintit de momeli şi îngroziri;
Bucură-te, gură de aur a Cuvântului, care pe toţi îi întăreşti în credinţă;
Bucură-te, râu al învăţăturilor bune, neoprit de lanţuri şi prigoane;
Bucură-te, că ai fost hrănit cu chinuri pentru sfintele icoane;
Bucură-te, că prin rugăciunile şi scrisorile tale pe mulţi ai întors din rătăcire;
Bucură-te, nădejde în Dumnezeu ce biruie foamea şi setea, frigul şi arşiţa şi rănile nenumărate;
Bucură-te, că multă vreme nu ai gustat decât Trupul şi Sângele Domnului;
Bucură-te, iubire de Părinte, care pentru fiii săi îşi pune viaţa;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 10-lea

Numai puterea lui Dumnezeu a putut covârşi mulţimea lovirilor de moarte şi chinurilor nenumărate pe care trupul tău le-a suferit, ca o icoană vie a lui Hristos răstignit. Căci inima ta curată în unire cu dragostea Lui se sălăşluise, strălucind peste lumea deznădăjduită bucuria sfintei cântări: Aliluia!

Icosul al 10-lea

O unică închinare ai arătat, Părinte, icoanei lui Hristos ca şi lui Hristos Însuşi, nu după natură, ci pentru unitatea singurului Său Ipostas. Căci afară de diferenţa de substanţă, prototipul şi icoana sunt una prin asemănare, după mult înţeleptul Dionisie, iar taina icoanei este însăşi taina iconomiei dumnezeieşti:
Bucură-te, zugrav al comuniunii ipostatice a icoanei cu Hristos, prin asemănare;
Bucură-te, că ai arătat şi că diferenţa naturilor se păstrează;
Bucură-te, că ai lămurit că circumscrierea iconică a lui Hristos e proprie umanităţii Sale;
Bucură-te, că şi necircumscrierea Dumnezeirii ai apărat-o;
Bucură-te, că ai arătat că nici una, nici alta nu împart Ipostasul unic al lui Hristos;
Bucură-te, că taina Chipului icoanei ai arătat-o drept însăşi taina persoanei;
Bucură-te, că ai amuţit buzele celor ce nu se închină cinstitelor icoane;
Bucură-te, că pe nepotul împăratului l-ai tămăduit prin mijlocirea icoanei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că întors la rătăcirea dintâi, şi boala i s-a întors;
Bucură-te, că ai întărit că cinstirea icoanei trece la Hristos;
Bucură-te, că ai învăţat că prin icoană Hristos Se arată în materie ca printr-o oglindă;
Bucură-te, mărturisire a unicei închinări şi doxologii a Chipului mântuitor;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 11-lea

Ai învăţat, Părinte, că icoana există în potenţă în Hristos, ca o umbră a Arhechipului ei, chiar dacă nu e configurată de o rază de lumină, şi este întipărită în materie ca un sigiliu, chemând prin asemănare pe cei asemenea. Iar aşa cum este o singură închinare la Sfânta Treime pentru unitatea de fiinţă, tot aşa şi la icoana lui Hristos, ca şi Lui Însuşi, pentru identitatea Ipostasului hristic o singură închinare mărturisim. Căci Lui ne închinăm, chiar dacă zugrăvit în icoană, şi Lui Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cum închinarea icoanei urcă la Hristos, ne-ai insuflat, dumnezeiescule Părinte, să ne apropiem şi să ne închinăm ei cu frică şi cu evlavie, şi să credem că prin ea ne vine un har dumnezeiesc, împărtăşind sfinţire celor ce se apropie de ea cu credinţă. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, închinare adusă lui Hristos Cel închinat în icoană;
Bucură-te, că Ipostasul Cuvântului nu se confundă cu materia, chiar dacă se vede prin ea;
Bucură-te, cinstire a veşnicei frumuseţi a lui Hristos;
Bucură-te, că ai învăţat că nu materia în sine este închinată, ci chipul luminării dumnezeieşti celei ipostatice;
Bucură-te, că ai numit pe drept-credincioşi icoane vii ale lui Hristos prin asemănarea duhovnicească;
Bucură-te, slavoslovie a Chipului lui Hristos Celui Nefăcut de mână;
Bucură-te, că ai văzut în icoana lui Hristos o unică închinare şi doxologie a Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai arătat că la ea se face raportarea unică a tuturor închinărilor;
Bucură-te, cuvânt ce consună cu predania Bisericii soborniceşti;
Bucură-te, că asuprirea a încetat, prigonitorul Leon fiind ucis de ostaşii săi;
Bucură-te, că urmaşul său Mihail, deşi rău credincios, nu prigonea pe binecredincioşi;
Bucură-te, că mărturisitorii dreptei credinţe au fost eliberaţi din surghiun;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 12-lea

Neplecându-se împăratul Mihail a primi dreapta credinţă, ai ieşit, Sfinte, din mijlocul poporului înşelat cu eresul lipsirii de icoane şi întru nevoinţele monahiceşti ai petrecut până la fericitul tău sfârşit. Şi în boală grea căzând, toţi alergau să se împărtăşească de cuvântul şi binecuvântarea ta cea de pe urmă, iar la trecerea ta să cânte împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Puţin înainte de a muri, întărit de sus, ai slujit Sfânta Liturghie, Sfinte Teodor, apoi i-ai mângâiat pe cei ce plângeau, îndemnându-i să păzească credinţa dreaptă şi viaţa binecredincioasă. Atunci ai dat tuturor sărutarea de pe urmă şi ai poruncit ucenicilor să cânte cu lumânări în mâini cântarea de ieşire a sufletului. Pe care îngerii lui Dumnezeu l-au condus înaintea tronului Stăpânului, precum s-a arătat în vedenie fericitului Ilarion:
Bucură-te, bună mireasmă a pătimirilor pentru Hristos;
Bucură-te, grabnic ajutătorule şi de minuni făcătorule;
Bucură-te, că, prin ungerea cu untdelemnul binecuvântat de tine, mireasa cea greu bolnavă s-a sculat sănătoasă;
Bucură-te, că primitorul de străini Leon, chemând numele tău, a rămas nevătămat de fiara sălbatică;
Bucură-te, că prin semnul crucii şi rugăciunea de certare a duhului îndată ai izgonit pe diavol din femeia ce greu pătimea;
Bucură-te, că puterea grozavă a focului ce cuprinsese o casă a stins-o scrisoarea ta;
Bucură-te, că, aruncând-o cu credinţă în flăcări, femeia a aflat izbăvire;
Bucură-te, că şi altă dată la chemarea numelui tău, ploaie mare s-a pornit peste fânul aprins;
Bucură-te, că aşa ai scăpat pe cei nevinovaţi de mânia ostaşilor;
Bucură-te, că pe cel înşelat de hulitori l-ai certat în vis, îndreptându-l spre a primi mântuitoarele cuvinte;
Bucură-te, că şi la mormântul tău se săvârşeau multe tămăduiri şi mulţi se făceau sănătoşi doar privind la icoana ta;
Bucură-te, izbăvitorule al celor chinuiţi de duhuri necurate, frică, otravă şi tot felul de boli;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Teodor cel minunat în înţelepciune şi cu viaţa în toate chipurile înfrumuseţat, ajută-ne şi pe noi să punem început bun pocăinţei şi să răbdăm cu credinţă toate încercările acestei vieţi, iar prin mila lui Dumnezeu să atingem limanul nepătimirii şi dragostei. Aşa, Sfinte, ajută-ne să ne îndreptăm viaţa prin mărturisire curată şi cuviincioasă împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului, încât la Judecată să nu fim aflaţi afară din Împărăţia Iubirii, ci împreună cu tine să cântăm Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: În oglinda poruncilor neîncetat privind…, Condacul 1: Pe păstorul Bisericii, cel înfrumuseţat…,

Icosul 1

În oglinda poruncilor neîncetat privind, te-ai curăţit desăvârşit de patimi şi ai primit, Părinte, luminarea Duhului Sfânt. Iar inima ta ţi-ai făcut-o cămară de nuntă şi icoană de pururea închinare lui Hristos, iar prin negrăite faceri de minuni ai pogorât în lume binecuvântarea Tatălui ceresc. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, inimă întărită de Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, vedere adâncită de raza nepătrunsă a Duhului;
Bucură-te, auzire înfricoşată a trâmbiţei veşniciei;
Bucură-te, simţire de taină a dragostei Sfintei Treimi;
Bucură-te, prăznuire duhovnicească a Învierii;
Bucură-te, îndulcire prin credinţă de mireasma raiului;
Bucură-te, gustare cu cutremur a Pâinii Vieţii;
Bucură-te, îngropare cu Hristos în ţarina smereniei;
Bucură-te, cuget de foc ce păzeşti hotarul voii dumnezeieşti;
Bucură-te, părtaş cu duhul la suferinţele şi bucuriile aproapelui;
Bucură-te, râvnă nebiruită în păzirea fără prihană a Bisericii pământeşti;
Bucură-te, pătimire de bunăvoie pe Crucea Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 1

Pe păstorul Bisericii, cel înfrumuseţat cu virtuţi dumnezeieşti, care cu tăria dragostei cereşti s-a împreunat şi prin ea a izvorât lumii apa vie a teologiei, să-l lăudăm după vrednicie. Căci ca un fiu al Luminii pentru slava Sfintei Treimi şi tainele mântuirii s-a nevoit muceniceşte, iar acum dăruieşte luminare şi har de la Hristos celor ce cântă cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!
 Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce te cunoaşte dinainte, văzându-ţi curăţia gândului, te-a pus pe tine povăţuitor oilor celor cuvântătoare, Preafericite Părinte Teodor, Căruia îi strigi acum: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închipuirii chipului celui Dumnezeiesc, al omenirii lui Hristos te închinai, de trei ori fericite, împotrivindu-te celor ce luptă contra lui Dumnezeu, până la moarte şi cântând, Sfinte Teodor: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuvântul tău s-a arătat dres cu sare, preafericite şi viaţa ta, părinte, luminată cu Raza Duhului, Căruia acum strălucind strigi, veselindu-te: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată acum s-a împlinit Dumnezeiasca proorocire a Dumnezeiescului David; căci cu adevărat se închină feţei tale, Născătoare de Dumnezeu Curată, cei ce au câştigat bogăţia harului şi acum binecuvintează pe Dumnezeul părinţilor noştri.



Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătat-ai risipiţi pe scornitorii eresurilor celor cu rea credinţă, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Teodor, învăţând a cinsti Preacuratul Chip al lui Hristos şi a I se închina cu cinste gânditoare de Dumnezeu şi a cânta Stăpânului: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În toată viaţa ta, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Teodor, ai fost povăţuitor al Ortodoxiei, luminător prealuminat, învăţător de cunoştinţa lui Dumnezeu, chip al călugărilor, lămurit scriitor de lege, învăţând a cânta: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe pământ ai luptat, preafericite, făcându-te apărător al dreptei credinţe şi nemincinos acuzator al nedreptăţii şi în ceruri te-ai încununat cu cununa dreptăţii prin harul lui Dumnezeu, săvârşind călătoria şi păzind credinţa, slăvind pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cu cunoştinţă ţi-ai luminat gândul, cu curăţia pofta şi cu bărbăţia te-ai încins, Sfinte Teodor Preaînţelepte, îndreptându-ţi puterile sufletului cu dreptate, precum se cade sfinţeniei, cântând cu glas: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Binecuvântată Stăpână, curăţeşte rănile sufletului meu şi ale păcatelor mele, Ceea ce ai născut din pântece fecioresc pe Dumnezeu, Cel Ce este peste toţi, Fecioară Curată, Neispitită de nuntă; pe Care tinerii-L binecuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul, tiranul haldeilor l-a ars nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale ca un sihastru şi cu izvoarele sângiurilor, ca un mucenic al lui Hristos luminându-te, străluceşti de amândouă părţile luminat; fiind îmbrăcat cu dreptate, ca un preot, cuvioase, în Cetele cele Dumnezeieşti petreci acum în chip luminat, de trei ori fericite, Părinte Teodor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţenie petrecându-ţi viaţa, acum în Locaşurile cele sfinte ale sfinţilor vieţuieşti, luând cununa cea înfrumuseţată şi îmbrăcămintea împărăţiei cea de mare cuviinţă şi sfinţită; întru care fiind luminat, Sfinte Teodor, stai înaintea Stăpânului tău, îndulcindu-te de Dumnezeire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicitu-te-ai a vedea izvorul bunătăţilor, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Teodor, ca unul ce ai petrecut viaţă cu adevărat îndumnezeită şi lepădând grijile lumeşti prin viaţa cea curată, te-ai făcut mucenic purtător de coroană, sfinţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestirea cuvintelor tale, cea din darul lui Dumnezeu, auzită s-a făcut nouă, prealăudate, la marginile lumii ca un tunet şi ca nişte izvoare izvorăsc învăţăturile scrierilor tale, Sfinte Teodor. Pentru aceea ca pe un Dumnezeiesc grăitor de Dumnezeu acum după vrednicie te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, o, Fecioară, Maică lui Dumnezeu, născând mai presus de fire în Trup pe Bunul Cuvânt, pe Care Tatăl L-a scos din inima Sa mai înainte de toţi vecii ca un Bun; pe Care acum Îl înţelegem mai presus de trup, deşi în Trup S-a îmbrăcat.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.



SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Îmbogăţindu-te cu dogmele cele Dumnezeieşti, ai păzit credinţa Ortodoxă. În primejdii fiind pentru ea, Sfinte Preacuvioase Teodor, luptând în surghiun şi în bătăi, în temniţă răbdând cu rea pătimire, părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.



SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Făcutu-te-ai Cort Dumnezeiesc al Cuvântului, Ceea ce eşti Una Preacurată Fecioară Maică, întrecând cu curăţia pe îngeri; curăţeşte-mă cu apele cele Dumnezeieşti ale rugăciunilor tale pe mine cel ce sunt ţărână, care m-am întinat cu păcate trupeşti mai mult decât toţi, dându-mi Curată, mare milă.



SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cuvântului , Maica cea Neîntinată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrăslit dintr-însa fără de durere, tânguindu-se striga ca o Maică: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti vrând să izbăveşti din patimile necinstei pe om?
şi se face otpustul.