Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Miheea din seminţia lui Efraim, care a trăit pe vremea proorocului Ilie, în timpul domniei regelui Ahab şi a Izabelei, soția sa (secolul al VIII-lea î. d. Hr.) 

 Sfântul Prooroc Miheia, cel dintâi cu acest nume, era cu neamul din seminţia lui Efrem şi era fiul lui Iemvlaan. El a fost în Israel întru aceleaşi zile, în care a fost şi Sfântul Prooroc Ilie, împă-răţind atunci peste Israel, în Samaria, Ahab şi cu Izabela; iar peste iudei, în Ierusalim, fiind împărat Iosafat. In vremea aceea, seminţiile celor doisprezece fii ai lui Iacov erau despărţite în două împărăţii. Deosebită era împărăţia celor două seminţii: a lui Iuda şi a lui Veniamin - aceasta se numea împărăţia lui Iuda, iar scaunul ei era Ierusalimul; şi deosebită era împărăţia celor zece seminţii care se numea a lui Israel, iar scaunul aceleia era Samaria, şi în stăpânirea împărăţiei acelui Israel era seminţia lui Efrem, neamul şi patria Proorocului Miheia.

    Deci Sfântul Miheia îl mustra mult pe Ahab, împăratul lui Israel, pentru aceleaşi greşeli pentru care îl mustra şi Sfântul Ilie: pe de o parte, pentru depărtarea lui de la Dumnezeu spre închinarea la idoli, iar pe de alta, pentru nedreptăţile ce le făcea. Iar împăratul ura pe proorocul care-l mustra, dar nu îndrăznea să-l ucidă, temându-se de pedeapsa lui Dumnezeu şi ruşinându-se de cinstea şi de sfinţenia îmbunătăţitului bărbat; încă şi înfricoşându-se de împlinirea cuvintelor lui cele prooroceşti. Insă proorocul, dând loc mâniei celei nedrepte a împăratului, ieşea aiurea şi petrecea prin munţi, ca nu cumva arătându-se adeseori împăratului şi mustrându-l pe el, să-l pornească spre mânie ucigaşă.

    Intr-acele zile, casa lui Ahab, împăratul lui Israel şi casa lui Iosafat, împăratul Iudeii, erau unite, căci Iosafat luase de la Ahab, după Ioram, cel dintâi fiu născut al său, pe Atalia, fiica lui, şi împăratul Iosafat venise din Ierusalim în Samaria, spre cercetare la împăratul Ahab; deci, între dânşii era legătură de dragoste. Şi când ei se veseleau, Ahab a rugat pe Iosafat să-i ajute la război împotriva împăratului Asiriei, ca să ia de la dânsul cetatea Ramot din Galaad, care era de demult a lui Israel, iar împăratul Asiriei pusese stăpânire pe ea cu sila. Şi a făgăduit Iosafat lui Ahab că va merge el însuşi împreună cu dânsul la războiul acela şi i-a zis: „Precum voieşti tu, aşa şi eu, şi precum poporul tău, aşa şi poporul meu vom merge împreună la război; dar mai întâi să întrebăm pe Dumnezeu, oare acel război ne va fi nouă cu câştig?" Şi îndată Ahab a adunat pe proorocii săi cei necuraţi şi mincinoşi, în număr de patru sute, între care unul era mai-mare prooroc mincinos, anume Sedechie, fiul lui Hanaan.

    Şi toţi acei prooroci dădeau bună nădejde lui Ahab, zicându-i: „Mergi şi Dumnezeu îţi va da ţie în mâini nu numai cetatea Ramot, ci şi pe însuşi împăratul Asiriei!" Dar Iosafat, împăratul Iudeei, fiind bine cinstitor şi credincios lui Dumnezeu, văzând şi înţelegând că între proorocii aceia nici unul nu era adevărat prooroc, ci toţi erau înşelători şi momitori, a zis către Ahab, împăratul lui Israel: „Oare nu este aici cineva, măcar unul ca acela, prooroc al Domnului, prin care să întrebăm pe Domnul şi să ne spună nouă adevărul?" Ahab a zis: „Este un bărbat care poate să întrebe pe Domnul şi să ştie adevărul de la El; acela este Miheia, fiul lui Iemvlaan; dar eu îl urăsc pe el, că nu-mi prooroceşte mie bune, ci totdeauna cele rele". Iosafat a zis lui Ahab: „Nu grăi aşa! Cheamă-l şi ascultă-l pe el şi nu te mânia când eşti certat de dânsul".

    Şi îndată Ahab a trimis să-l cheme pe Proorocul Miheia, pentru că într-acea vreme venise în Israel din munţii cei pustii. Şi au şezut împăraţii amândoi pe scaunele lor, în podoaba şi slava lor, lângă porţile Samariei şi toţi proorocii mincinoşi au proorocit înaintea lor. Atunci mai-marele prooroc mincinos, Sedechia, a făcut nişte coarne de fier şi, trâmbiţând, a zis către împăratul Ahab: „Domnul zice aşa: Cu aceste coarne vei sfârşi şi vei prăpădi Siria şi o vei pierde pe ea". Asemenea şi toţi ceilalţi ziceau împăratului: „Să te sui la Ramot în Galaad că vei birui pe împăratul Siriei şi Domnul ţi-l va da în mâinile tale". Dar trimisul care mersese să cheme pe Proorocul Miheia, a zis către el: „Iată, toţi proorocii bine proorocesc împăratului; deci te rog pe tine, ca şi tu cu dânşii să-i prooroceşti bine, ca să nu fie cuvintele tale potrivnice". Sfântul Miheia a răspuns: „Viu este Domnul, că orice-mi va zice Domnul Dumnezeul meu, aceea voi grăi împăratului". Deci, venind Sfântul Miheia, a stat înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, care l-a întrebat, zicând: „Ascultă, Miheia, să merg oare la Ramot al Galaadului cu război, sau să mă opresc?" Iar proorocul, nedepărtând îndată întrebarea împăratului, ci trăgându-l mai ales pe el spre întrebarea cea mai cu dinadinsul, i-a zis ca şi cum nu ar fi vrut: „Să te sui, că Domnul te va povăţui pe tine şi-l va da în mâinile tale pe împăratul Asiriei!"

    Atunci împăratul Ahab, văzându-l pe el că nu grăieşte cu îndrăzneală, a zis către dânsul: „Juru-te pe tine de multe ori, ca să-mi spui mie adevărul înaintea Domnului!" Atunci Sfântul Miheia a zis cu îndrăzneală: „Am văzut pe tot Israelul risipit prin munţi, ca oile fără păstor". Cu aceste cuvinte proorocul a arătat că oastea lui Israel avea să se lipsească în război de păstorul său, adică de împărat, pentru că avea să fie ucis, şi toţi aveau să fie izgoniţi prin munţi şi pustietăţi de ostaşii asirienilor, ca oile de lupi. Atunci Ahab, împăratul lui Israel, a zis către Iosafat, împăratul Iudeei: „Oare nu ţi-am spus eu ţie că acesta nu-mi prooroceşte mie cele bune, ci numai cele rele?"

    Iar Sfântul Miheia a zis: „Nu aşa, că şi eu aud cuvântul Domnului! Nu aşa! Am văzut pe Domnul Dumnezeul lui Israel şe-zând pe scaunul Său şi toată oastea cerească stătea înaintea Lui, de-a dreapta şi de-a stânga. Şi a zis Domnul: «Cine va înşela pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie şi să cadă în Ramot al Galaadului?» Iar cei ce stăteau înaintea lui, unii au zis într-un fel, alţii, într-altul. Dar venind un duh viclean, a stat înaintea Domnului şi a zis: «Eu îl voi înşela pe el!» Atunci Domnul a zis: «Cum îl vei înşela pe el?» Duhul cel viclean a zis: «Voi merge şi voi grăi minciuni prin gurile tuturor proorocilor lui». Iar Domnul a zis: «Mergi şi fă aşa!» Deci, să ştii, împărate, că duh mincinos este în gurile tuturor proorocilor tăi, iar Domnul a grăit rele de tine!"

    Aceasta zicând-o proorocul, a venit Sedechia, proorocul mincinos, şi a lovit pe Sfântul Miheia peste obraz, zicând: „Care Duh al Domnului ţi-a grăit ţie acestea?" Sfântul Miheia a răspuns: „Tu vei vedea împlinirea cuvintelor acestea în ziua aceea când vei fugi din odaie în odaie şi din casă în casă, vrând să te ascunzi în casa ta de frica asirienilor!" Atunci împăratul Ahab, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe Proorocul Miheia şi să-l arunce în temniţă, să-l hrănească pe el cu pâine şi cu apă de mâhnire, adică să-i dea lui foarte puţină pâine şi apă, numai să nu moară de foame şi de sete; ca astfel să poată să fie viu până la întoarcerea împăratului, spre a fi muncit de dânsul; pentru că aşa zisese împăratul: „Ţineţi-l pe el, până ce mă voi întoarce cu pace!" Iar Sfântul Miheia a zis către împărat: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să ştii că Domnul n-a grăit prin mine". Aceasta zicând-o proorocul, a strigat către popor, zicând: „Aceasta să o auziţi tot poporul". Şi au pus pe Sfântul Miheia în temniţă în Samaria, cetatea de scaun a împărăţiei lui Israel. Iar împăratul Ahab, ducându-se la război, a fost ucis, după proorocia Sfântului Miheia, precum se spune despre aceasta în cartea a III-a Impăraţi, capitolul 22 şi în cartea a Ii-a Paralipomena, în capitolul 18, unde se scrie pe larg.

    Iar după moartea lui Ahab, a împărăţit în Israel, Ohozia, fiul lui. Despre sfârşitul Sfântului Prooroc Miheia nu se află nimic în dumnezeiasca Scriptură, decât numai în Prolog se spune cum că ar fi fost ucis de Ioram, fiul lui Ahab; dar Ioram, precum s-a zis mai înainte, era ginere, iar nu fiu al lui Ahab. Insă este de crezut că proorocul lui Dumnezeu s-a sfârşit cu moarte mucenicească, ori de care chinuitor ar fi fost ucis, pentru că şi Izabela, femeia lui Ahab, rămânând văduvă după bărbatul său, şi Ohozia, fiul ei, primind împărăţia după tatăl său, şi ginerele lor, Ioram, împăratul Ierusalimului, toţi aceştia nu aveau să cruţe pe acela care a proorocit adevărul despre pierzarea lui Ahab.

    Iar pomenirea acestui Sfânt Prooroc Miheia se pune în cinci zile ale lunii ianuarie, în Mineiul cel mare şi în Sinaxarele lunilor sfinţilor de la Kiev. Insă se mai pomeneşte despre dânsul şi aceasta, că el a fost ucis pentru că mustra fărădelegile, şi a fost aruncat într-o prăpastie; iar cei de aproape ai lui l-au scos şi l-au îngropat în pământul său, aproape de mormântul unui prooroc străin.

    După acest dintâi Prooroc Miheia, trecând 150 de ani şi mai mult, a fost un alt Sfânt Prooroc Miheia tot cu acelaşi nume, care se cinsteşte în ziua de acum - 14 august. Acesta a fost din seminţia lui Iuda, din satul cel aproape de Elevteropolis, care se numea Marisi; de aceea s-a numit şi morastitean. Acesta a proorocit în Ierusalim, pe vremea împăraţilor iudei Iotam, Ahaz şi Iezechia. In acea vreme trăia şi Sfântul Prooroc Isaia. Sfântul Miheia mustra pe oamenii care părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu şi care se abătuseră la închinarea de idoli, deprinzându-se la fapte păgâneşti spurcate. El le zicea cu umilinţă, din partea lui Dumnezeu: „Poporul Meu, ce v-am făcut vouă? Cu ce v-am întristat pe voi sau cu ce v-am supărat? Răspundeţi-Mi Mie! Fiindcă v-am scos pe voi din pământul Egiptului şi v-am izbăvit pe voi din casa robiei, oare pentru aceasta M-aţi părăsit pe Mine şi v-aţi ales vouă pe idolii păgânilor ca şi zei?"

    Şi iarăşi mustra răutăţile, nedreptăţile, jefuirile şi asuprelile care erau făcute de boieri, de judecători şi de cei mai-mari, asupra oamenilor săraci şi scăpătaţi. El zicea: „Ascultaţi, stăpânitorii casei lui Iacov, care urâţi binele şi căutaţi răul: Oare nu este lucrul vostru ca să înţelegeţi şi să faceţi judecată dreaptă în popor? Iar voi nu numai cu nedreptate chinuiţi pe cei săraci şi pe popoarele cele scăpătate şi nevinovate, dar aţi jupuit şi pielea de pe dânşii, oasele lor le-aţi pisat şi trupurile lor le-aţi zdrobit, ca şi cum aţi vrea să-i puneţi în căldare spre facerea de bucate. Ascultaţi acestea, cei mai mari ai casei lui Iacov, care urâţi judecata şi răzvrătiţi toate cele drepte, care zidiţi Sionul din sângiuiri şi Ierusalimul din nedreptăţi".

    Astfel proorocul mustrand pe cei păcătoşi şi văzând neîndrep-tarea celor mustraţi, se tânguia pentru pierderea lor, suspinând şi strigând: „O, vai mie, de vreme ce m-am făcut ca acela care adună paie la seceriş şi ca o aguridă la culegerea viilor, neavând struguri -nu sunt aşa cei ce plac lui Dumnezeu! O, vai mie, suflete! A pierit binecredinciosul de pe pământ şi nu mai este cel ce îndreptează pe oameni. Toţi întru sângiuri se ceartă, fiecare chinuieşte pe aproapele său cu răutate şi îşi pregătesc spre rău mâinile lor. Boierul cere daruri şi judecătorul grăieşte cuvinte de pace, asta este pofta sufletului său".

    Astfel sfântul prooroc, mustrand pe cei răi şi tânguindu-se pentru nepocăinţa lor, le proorocea mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor şi care avea să pedepsească mai întâi Samaria, cetatea cea cu întâiul scaun al împărăţiei lui Israel; căci într-aceea se începuse mai întâi păgânătatea idolească şi stricarea legii lui Dumnezeu şi faptele cele necurate ale păgânilor. Apoi acea pedeapsă avea să ajungă şi Ierusalimul, căci Samaria de asirieni, iar Ierusalimul de caldei aveau să fie stricate desăvârşit, după cum a judecat dreapta răzbunare a lui Dumnezeu. Şi iarăşi se tânguia proorocul, zicând: „O, vai! O, vai, căci răzbunările au sosit!" Insă între toate aceste lucruri de mâhnire, le-a vestit înainte şi lucruri de bucurie, că avea să se nască Domnul nostru Hristos, Păstorul şi Mântuitorul sufletelor noastre, în Betleem şi a zis: „Iar tu, Betleeme, pământul Iudeei, întru nimic nu vei fi mai mic între stăpânii Iudeei, pentru că din tine va ieşi Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel!" Iar celelalte cuvinte ale acestui sfânt prooroc sunt scrise în cartea lui proorocească.

    Iar după acea proorocie îndestulată despre cele ce aveau să fie, nu se ştie cum Sfântul Miheia şi-a sfârşit viaţa; însă se pare că sfârşitul lui nu a fost mucenicesc, căci se scrie despre dânsul în viaţa şi în cartea Sfântului Prooroc Ieremia, că atunci când popii şi proorocii mincinoşi şi mulţimea poporului voiau să ucidă pe Ieremia, unii din bătrâni îl apărau pe el, zicând către sobor: „Aduceţi-vă aminte de Proorocul Miheia morastiteanul. Acela în zilele lui Iezechia, împăratul Iudeii, a zis către tot poporul: «Aşa zice Domnul Savaot: Sionul se va ara ca o ţarină şi Ierusalimul va fi ca o cale neumblată şi muntele templului va fi ca o luncă de dumbravă». Pentru aceste cuvinte au doară l-au ucis pe el Iezechia împăratul şi tot poporul iudeu? Oare nu s-au temut de Domnul?"

    Din aceste cuvinte se arată că Sfântul Miheia nu a fost ucis; ci, după petrecerea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, el s-a sfârşit în pace şi a fost îngropat în satul Marisi, cel de moştenire. Iar cinstitele lui moaşte s-au aflat după mulţi ani, împreună cu moaştele sfântului Prooroc Avacum, pe vremea împărăţiei marelui Teodosie, prin descoperirea lui Dumnezeu, fiind Zevin episcop al Elevteropoliei, pentru care fie slavă Dumnezeului nostru, acum şi pururea şi în veci. Amin.

    Nota. Să se ştie că erau doi prooroci cu numele de Miheia: cel dintâi, care a proorocit lui Ahab, împăratul lui Israel, că va fi biruit şi ucis de asirieni în război; iar altul, care a trăit mulţi ani după cel dintâi, a fost acela care a proorocit despre naşterea lui Iisus Hristos în Betleem şi a scris carte de proorocie. Deci, de vreme ce în Minei s-a pus slujba celui de-al doilea, iar în Prolog sinaxarul este scris despre cel dintâi, şi cu un sinaxar viaţa amândurora este amestecată într-una, este de trebuinţă ca aici să punem viaţa fiecăruia deosebi, ca să fie arătată tuturor deosebirea între cei doi Miheia.