Această sfîntă a trăit în veacul al patrulea, fiind călugăriţă într-o mînăstire de femei tabenisiotă. Ea se prefăcea nebună ca să-şi ascundă virtuţile şi nevoinţele. Isidora făcea treburile cele mai grele şi mai neplăcute din mînăstire, mînca doar resturile de la masa surorilor, le slujea toturora şi fiecăreia în parte, fiind de către toate dispreţuită. În acea vreme, un înger al Domnului a descoperit cele despre taina vieţii Isidorei marelui ascet monah Pitirim. Cuviosul Pitirim a venit atunci să cerceteze mînăstirea în care locuia Isidora, căreia, cînd aceasta a venit la urma tuturor surorilor ca să ia binecuvîntare, marele Părinte i s-a închinat pînă la pămînt, iar ea i s-a închinat apoi lui la fel. După acestea surorile 1-au informat pe Cuviosul că Isidora este nebună. „Voi toate sînteţi nebune,” le-a răspuns înapoi Pitirim, „iar aceasta este mai marea înaintea lui Dumnezeu decît voi, şi decît mine; eu numai mă rog lui Dumnezeu ca să-mi dăruiască şi mie darurile pe care i le-a pregătit din belşug ei, la ziua înfricoşată a Marii Judecăţi.” Atunci surorile s-au ruşinat foarte şi au căzut înaintea lui Pitirim şi Isidorei pentru iertare. De atunci înainte toate surorile au înconjurat-o cu un deosebit respect pe Isidora. Iar ea, ca să fugă de cinstiri, a plecat în taină din mînăstire într-un loc necunoscut, şi s-a odihnit în Domnul pe la anul 365.

***

În mănăstirea de fecioare a Tabenisiotencelor, care este în Tebaida Egiptului, a fost o fecioară cu numele Isidora, care se prefăcea că este nebună pentru Dumnezeu, ca şi cum ar fi fost îndrăcită. Ea era într-atîta defăimare din partea surorilor, încît nici una nu voia să guste hrană împreună cu ea, ci era de toate defăimată, ocărîtă şi necăjită. Dar ea răbda toate acelea cu tăcere şi cu mulţumire; şi totdeauna se ostenea la bucătărie şi în celelalte ascultări mănăstireşti, slujind şi nescîrbindu-se de lucrurile cele mai necurate din mănăstire; pentru că curăţa locurile cele spurcate şi era întocmai ca un burete în mănăstire, curăţind şi spălînd toată necurăţenia.

Astfel de osteneli le suferea neîncetat, încît nici un ceas nu şi-a petrecut în zadar, ci de dimineaţă pînă în seară, în orice lucru se afla, îşi folosea trupul. Uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-şi cu înţelepciune fapta cea bună dinaintea celor ce o vedeau. În ea se împlinea cuvîntul acesta al Apostolului: Dacă se pare cuiva că este înţelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. În acea mănăstire erau 300 fecioare călugăriţe; deci, toate acele fecioare purtau pe cap, după rînduiala monahicească, culion; iar ea îşi acoperea capul cu un petic prost şi urît; şi n-a fost văzută de nimeni mîncînd vreo bucată de pîine sau şezînd la masă, ci în tot timpul vieţii sale s-a hrănit numai din rămăşiţele şi fărîmiturile adunate de pe masă; iar în loc de fiertură sorbea spălături, cu care spăla oalele şi căldările.

Ea nu făcea nimănui nici o mîhnire, nici ea nu s-a mîniat sau s-a necăjit vreodată şi nu s-a certat pentru ceva; ci, totdeauna, tăcea nerăspunzînd nimănui vreun cuvînt, nici la vreo ocară mică sau mare, deşi adeseori era bătută de toate şi totdeauna era urîtă şi batjocorită.

În această viaţă aspră petrecînd multă vreme fericita Isidora, s-a făcut descoperire despre ea Cuviosului Pitirun, bărbat sfînt şi foarte îmbunătăţit, care petrecea în pustiul ce se numea Porfirit. Aceluia, stîndu-i în faţă îngerul Domnului, i-a zis: "Pentru ce te trudeşti cu mintea pentru viaţa ta îmbunătăţită, în care ţi se pare că eşti mare, şezînd în acest loc pustiu? Voieşti să vezi o femeie mai îmbunătăţită şi mai plăcută lui Dumnezeu decît tine? Scoală-te şi mergi la mănăstirea de femei cea din Tabenisiot şi vei găsi acolo pe una ce poartă pe capul ei un petic urît. Aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decît tine, deoarece petrece într-atîta sobor şi de-a pururea slujind tuturor şi fiind de toate batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu, ci totdeauna mintea ei este adîncită către Dumnezeu. Iar tu, petrecînd aici în singurătate şi neieşind niciodată cu trupul, toate cetăţile le cuprinzi cu mintea ta".

Deci, marele Pitirun, sculîndu-se îndată, s-a dus la Tabenisiot, unde, ajungînd la mănăstirea de bărbaţi, a rugat pe egumen ca să poruncească slujitorilor să-l ducă la mănăstirea de fecioare. Deoarece acel cuvios părinte era slăvit între părinţi şi foarte cinstit pentru sfinţenia vieţii şi pentru bătrîneţile lui, cu sîrguinţă l-au trecut peste rîul care curgea înaintea mănăstirii şi l-au dus pînă la mănăstirea de fecioare, unde, intrînd şi făcînd obişnuita rugăciune, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui să le vadă.

Deci, adunîndu-se toate înaintea lui, cuviosul n-a văzut pe aceea despre care a fost înştiinţat de înger şi pentru care venise. Deci, le-a zis: "Să aduceţi la mine toate surorile, căci precum socotesc, una nu este aici". Călugăriţele îi ziseră: "Toate sîntem de faţă, înaintea cinstitei tale feţe". Stareţul a zis: "Lipseşte una, despre care mi-a spus îngerul Domnului". Acelea au răspuns: "Toate sîntem aici, părinte, decît numai una a rămas în bucătărie, neavînd minte, pentru că este îndrăcită". Părintele le-a zis: "S-o aduceţi şi pe aceea la mine, ca s-o văd, căci pentru ea am venit aici". Deci, s-au dus după ea şi au chemat-o, dar ea nu voia să meargă, pentru că înţelesese cu duhul de descoperirea care se făcuse stareţului pentru dînsa. Şi, luînd-o călugăriţele, o trăgeau cu sila, zicîndu-i: "Marele părinte Pitirun te cheamă pe tine!" După ce au adus-o înaintea stareţului, el, văzînd-o şi cunoscînd că este aceea de care îi spusese îngerul, pentru că vedea darul lui Dumnezeu peste ea, a căzut la picioarele ei, zicînd: "Binecuvintează-mă, maică!" Iar ea asemenea a căzut înaintea lui, zicînd: "Tu pe mine binecuvintează-mă, părinte şi stăpînul meu!" Văzînd acest lucru toate celelalte, s-au minunat şi au zis către el: "Să nu-ţi fie ţie această necinste, o, părinte, căci este îndrăcită aceasta". Cuviosul Pitirun le-a răspuns: "Voi sînteţi îndrăcite, iar aceasta este mai mare înaintea Domnului decît mine şi decît voi toate şi ne este maică nouă tuturor; şi rog pe Dumnezeu, ca să mă învrednicească părţii ei, în ziua judecăţii".

Auzind aceasta, toate fecioarele au căzut la picioarele stareţului, plîngînd şi mărturisind toate relele care făcuseră fericitei Isidora, supărînd-o şi necăjind-o în toate ceasurile. Una zicea: "Eu totdeauna o ocăram pe Isidora!" Alta: "Eu turnam lături peste ea". Alta: "Eu o loveam cu călcîiul". Alta: "Eu o băteam cu băţul". Iar altele mărturiseau relele ce-i făceau ei şi, căzînd la picioarele fericitei, îşi cereau iertare. Deci, marele stareţ împreună cu Cuvioasa Isidora, au făcut cu dinadinsul rugăciune către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte greşelile lor. După aceea, Cuviosul Pitirun, învăţînd mult pe surori şi vorbind mult pentru folosul sufletului, le-a dat pace şi s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Care l-a învrednicit a vedea pe roaba Sa cea ascunsă.

Iar Cuvioasa Isidora, după plecarea stareţului, nesuferind să fie cinstită de surori, a ieşit în taină din mănăstire şi s-a ascuns în locuri neştiute, pînă la mutarea sa cea către Dumnezeu. Astfel a fost viaţa plăcutei lui Dumnezeu, care, sub chipul nebuniei, a slujit Domnului în taină ca sub un acoperămînt; iar acum arătat îşi ia plata de la Dînsul, înaintea tuturor cetăţenilor cereşti, cu care sălăşluindu-se, slăveşte pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Dumnezeu în Treime. Amin.