Calendox

Și tot în această zi facem pomenirea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei și mare cărturar, care cu pace s-a săvârșit în anul 1693.

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.

Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: "Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici", iar alături, în limba greacă: "Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei".

Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.

Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.

Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite a u fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică.

După refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre sfinţi cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ, şi Rafil de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzâlele noastre părinţ nalţ la bunătăţ şi-n podvig, şi plecaţ la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.

În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elineşte în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia şi să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în exil aflăm că sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la veşnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.

Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!