Pomenirea Sfântului Cuvios Teodul Stâlpnicul, care a fost eparh în Constantinopol în vremea împăratului Teodosie cel Mare (+ 440)

Viața pe scurt a Sfântului Părintelui nostru Teodul

 Cuviosul părintele nostru Teodul s-a născut în Cipru, pe vremea împăratului Maximian. De tînăr s-a lepădat de lume. Pentru marea lui nevoinţă pustnicească şi pentru smerenia lui, i s-a luminat sufletul şi a fost învrednicit cu darul de a vedea mai dinainte gîndurile celor ce se apropiau de el.

    Prefăcîndu-se nebun, pe mulţi îi mustra şi îi făcea să se pocăiască. Astfel, ducîndu-şi viaţa şi mîntuind pe mulţi, a bineplăcut lui Dumnezeu şi a adormit cu pace.

Viața pe lung a Sfântului Părintelui nostru Teodul

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), fiind de bun neam si avand dregatoria de capetenie a pretorilor. Si desi avea femeie legitima, petrecea insa viata neprihanita. Deci, vazand rapirile si jefuirile ce le faceau, cei de pe langa imparatul, si-a lepadat dregatoria ce avea si, fiindca i-a murit si femeia, si-a impartit la saraci toata averea sa, care era ca la cinci sute cincizeci de litre de aur. Si, sculandu-se din Constantinopol s-a dus la Edesa unde, facandu-se monah, s-a suit pe un stalp, pe care a stat treizeci de ani. Si acolo s-a invrednicit dumnezeiestilor dariri. Ca nu se hranea cu mancare obisnuita, ci numai, in fiecare Duminica, se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Si manca si din anafura, iar altceva nimic. Deci, oarecand, fiind el suparat de ganduri, se ruga lui Dumnezu ca sa-i arate cu cine este asemenea la fapta buna. Si, a auzit glas dumnezeiesc, zicandu-i ca este asemenea cu Cornilie mascariciul, care se numea si Pandur si locuia in Damasc. Aceasta asemanare nu putina tulburare a pricinuit Cuviosului, din ispitirea cu adevarat a diavolului, vrajmasul sufletelor nostre. Si, sculandu-se s-a dus la Damasc si, afland pe pomenitul Cornilie, a cazut la picioarele lui, vrand sa afle vietuirea lui. Iar Cornilie zicea ca este om pacatos si ca nu are nici o fapta buna. Deci, fiindca batranul cu staruinta il ruga pe el, pentru aceasta, silit fiind, i-a spus: "Eu, parinte, din tanara mea varsta, adunandu-ma cu mascaricii si cu jucatorii, imi castigam cele de nevoie spre vietuire, prin defaimatul acesta mestesug. Insa, in sfarsit, venind in gandirea multelor mele pacate si cugetand la rasplatirile Judecatii ce va sa fie, m-am lasat din obisnuitele mele rautati si ma indeletnicesc dupa putinta, spre viata curata si spre milostenie catre saraci; si acestea doar stiu despre mine." Si fiindca batranul staruia iarasi, rugandu-l si jurandu-l pe el ca sa-i spuna si pe celelalte ale lui fapte bune, i-a raspuns Cornilie: "Cu putina vreme mai inainte, Parinte Sfinte, o femeie de bun neam, stralucita cu slava si cu bogatia si cu intreaga intelepciune, s-a insotit prin nunta cu un barbat, care, fiind cu totul desfranat, a cheltuit nu numai averea femeii, ci si pe a sa. Inca si alti multi bani s-a imprumutat si i-a pierdut. Si, fiind aruncat in inchisoare, a pricinuit femeii sale nemangaiata suparare. Aceasta, vazand pe ticalosul ei barbat ca se primejduieste sa moara de foame in inchisoare si, neavand ce face, cu rusine, a inceput a cere. Si numai aceasta, ci ca o cumpana, era aproape sa cada si in desfranare, fiind ea foarte frumoasa. Deci, pe aceasta eu intampinandu-o si, afland princina pentru care ea se poarta incoace si incolo, m-am mahnit din inima si, lacrimand, am zis catre dansa: "Cata datorie ai, o, femeie? Iar ea a raspuns: Patru sute de nomisme, domnule al meu. Deci, eu, socotindu-mi lucrurile mele, am aflat ca am doua sute si treizeci de nomisme si, fiindca acestia nu ajungeau spre plata a toata datoria, am vandut si oarecare podoabe ce aveam si straiele cele mai bune. Si asa, facand suma de patru sute de nomisme, i-am dat in mainile femeii, zicandu-i: Ia acesti bani, femeie, si, ducandu-te cu pace, slobozeste pe barbatul tau din inchisoare, rugandu-te din toata inima catre Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca sa-mi fie milostiv in ziua Judecatii."

   Acestea auzindu-le Teodul, si foarte mult minunandu-se, multumind lui Dumnezeu, iarasi s-a intors si s-a suit pe stalp. Si traind inca putina vreme dupa aceasta, cu buna nadejde s-a mutat catre Domnul.