În 2010 biserica sîrbă îl canoniza pe cel care a fost Simeon din Dajbabe (în sîrbă: Симеон Дајбабски,1854-1941), asta după ce aflarea moaştelor s-a arătat în 1996, la mănăstirea al cărei nume avea să-l poarte în lumină şi veşnicie, Dajbabe din Muntenegru. Exact la 55 de ani de la pristăvirea sa în Domnul.

Mănăstirea Dajbabe este după cît se pare, singura aşezare monahală săpată în stîncă din acel spaţiu geografic, copleşit de munţi, stînci şi peisaj montan.

Simeon din Dajbabe a  fondat acel aşezămînt începînd cu anul 1897, cînd a fost sfinţită mica bisericuţă cu hramul Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 22 decembrie. Apoi, mănăstirea s-a extins în peştera din preajmă, care a fost amenajată ca spaţiu liturgic, iar picturile de pe muri au fost executate tot de cuviosul Simeon. A condus cu pricepere şi ajutor de la Dumnezeu aşezămîntul, avînd în minte şi suflet experienţa acumulată la Marea Lavră Pecerski de la Kiev, unde a fost tuns în monahism.

A studiat teologia tot la Kiev, precum şi filosofia la Paris, iar în Elveţia a audiat cursuri de protestantism, astfel că prin intermediul acestora s-a edificat asupra stării de lucruri în teologia occidentală. Dar nimic din cele apusene nu i-au reţinut atenţia, şi în 1887 este tuns în monahism, avîndu-l ca părinte duhovnic pe ieroschimonahul Nikolai, cunoscut în Lavră. Cînd l-a blagoslovit de a se întoarce în Muntenegru, în 1888, i-a dăruit numeroase cărţi, care se află şi astăzi la Dajbabe. 

Pe cînd se afla în mănăstirea Ostrog, în 1890, i s-a arătat un simplu ţăran, care i-a vorbit despre o vedenie, pe care a avut-o în localitatea sa natală, Dajbabe, în care i s-a arătat în vis ucenicul marelui Sava al Serbiei, moaştele căruia au fost ascunse acolo de frica turcilor, şi care-l implora pe ţăran să construiască în acel loc o bisericuţă. Numele ţăranului este cunoscut: Petko Ivezic (Петко Ивезич), acesta l-a urmat pe Simeon la Dajbabe, unde a intrat în monahism, şi a locuit alături de slujitorul Simeon pînă la vîrsta de 90 de ani, cînd s-a mutat în veşnicie. 

Simeon din Dajbabe a fost încă din timpul vieţii remarcat de contemporanii săi, ca fiind un vrednic trăitor în Duh, fiind mult apreciat de Nikolai Velimirovici, iar Justin Popovici a spus, în 1937 despre Simeon, că "i s-a arătat în faţa ochilor un mare avva al sîrbilor - părintele Simeon". A lăsat scrieri poetice şi de învăţătură duhovnicească, două tratate teologice: "Despre viaţa monahală" şi "Despre sacerdoţiu în Biserica lui Hristos"; prima este marcată de patericul Lavrei Pecerski, de scrierile lui Tihon din Zadonsk, a vlădicăi Dmitri al Rostovului, astfel arătînd filiaţia şi educaţia sa teologică din Rusia. În categoria scrierilor pastorale se înscrie şi textul "Ctitorirea mănăstirii Dajbabe", în mare măsură autobiografic, la care a adăogat şi o scrisoare către Mitropolitul de Muntenegru, Gavriil, căruia îi relatează despre minunatele întîmplări din jurul său. 

Cea mai amplă scriere a sfîntului Simeon, cu caracter poetic, este cea intitulată "Tatăl şi fiul, dialog despre credinţă", care are 71 de capitole, printre care unele cu caracter dogmatic, iar altele, cu conţinut ascetic-duhovnicesc. A lăsat şi două poeme de proporţii.

Dar ceea ce atrage în chip deosebit atenţia în moştenirea literară a lui Simeon din Dajbabe este o culegere de meditaţii duhovniceşti, intitulat de editorul său, protoiereul Vasile Ivoşevici: "Comoara de învăţături ale stareţului", editată pentru prima dată în 1991. Manuscrisul rămas inedit pînă atunci conţinea 347 de gînduri-aforisme, care rezumă meditaţiile lui Simeon pe "chenarele" Noului Legămînt, dar amintesc şi de Pildele veterotestamentare. O minusculă parte dintre acestea au fost traduse recent în română, pe site-ul Doxologia (traducere de Vlad Botez). Iar 100 de "capete" sunt disponibile în rusă, pe site-ul Pravoslavie.

Cîteva dintre bijuteriile duhovniceşti ale lui Simeon din Dajbabe le reiau aici, din traducerea românească, în aşteptarea editării întregului volum, spre mîngîierea şi zidirea fraţilor şi surorilor din ziua de azi:

"Barca cea mai rezistentă este cea făcută din lemn de stejar în timp ce omul înțelept este cel care are răbdare".

"Mai întâi aduni materiale și apoi construiești casa. La fel, mai întâi curățește-ți inima de grijile lumești și apoi roagă-te lui Dumnezeu".

"Puterea pământească se vede în castelul unui rege, pe când slava lui Dumnezeu se vede într-un om drept".

"Pentru a face un tablou bun este nevoie de un artist, de o pânză bună și de culori. În copilăria ta, pânza inimii tale poate să se impregneze de o mare varietate de culori. Păstrează-ți curăția inimii pentru ca Dumnezeu să-Și poată picta Chipul Său Dumnezeiesc în ea". 

"Pentru siguranța trupului și a sufletului tău să îți împrejmuiești casa cu o curte și inima cu frica lui Dumnezeu".