Acest sfînt Petru s-a născut în ziua de întîi aprilie a anului 1749, în satul Niegoş. El s-a îmbrăcat în sfîntul şi îngerescul chip la vîrsta de doisprezece ani. Urmînd morţii Mitropolitului Sava din 1782, Petru a fost ridicat Mitropolit şi diriguitor al Muntenegrului.Acest slăvit bărbat şi-a închinat toată viaţa lui poporului în care s-a născut. El a muncit din toată puterea lui ca să facă să înceteze luptele fratricide din interiorul poporului muntenegrean, şi să reconcilieze clanurile muntenegrene între ele. El luptat cu putere înzecită ca să apere teritoriul Muntenegrului şi poporul de şi mai sălbaticii agresori externi. El a izbîndit în amîndouă luptele sale. El este mai cu seamă vestit pentru victoria lui răsunătoare împotriva trupelor lui Napoleon, prin bătăliile de la Boka şi din Dalmaţia. El a fost foarte aspru cu sine, pe cînd cu ceilalţi a fost drept şi îngăduitor. Petru a trăit toată viaţa lui într-o chilie strimtă ca simplu monah, deşi era principele poporului lui. El s-a săvîrşit cître Domnul în ziua de optsprezece octombrie a anului 1830. Sfintele lui moaşte, întregi şi nestricate, odihnesc la Mînăstirea din Ţetiniie. Domnul 1-a preaslăvit pe acest mare sfînt în cer şi pe pămînt, ca pe robul Lui credincios şi îndelung-pătimitor.