Sfântul Mucenic Teodor din Anghira Sfântul Cuvios Macarie (Gluhaev), arhimandrit din Altai-Siberia în Rusia (+1847)
Stil vechi
18 Mai

Sâmbătă

Stil nou
31 Mai
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Mucenicul Teodot și cele șapte femei muceniţe care au pătimit în Ancira Galatiei și care s-au săvârşit prin înecare: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia (303) . Sfinții Mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara care au pătimit la Lampsac în Helespont în vremea împăratului Deciu (+249-251). Sfinții Mucenici Iraclie, Paulin si Venedim din Atena (+250). Sfânta Muceniță Eufrasia din Niceea, care s-a săvârşit prin înecare (+303). Sfântul Ierarh Ștefan cel Nou, patriarhul Constantinopolului și fratele împăratului Leon cel înţelept (+893). Sfântul Mucenic Iulian, care s-a săvârşit fiind târât pe spini. Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, episcopul Romei, mărturisitor al Ortodoxiei în fața ereziei momotelite (+649). Sfântul Cuvios Martinian, nevoitor în cartierul Areovint din Constantinopol și a Sfintei Cuvioase Anastasia din Leucadia. Sfântul Mucenic Venant, care a pătimit la Camerino în Italia (+250). Sfântul Sfințit Mucenic Felix, episcop de Spello în Italia, care a pătimit în timpul împăratului Maximian (III). Sfântul Sfințit Mucenic Patamon, episcop de Heraclia în Egipt (+341). Sfântul Ierarh Ioan I, episcopul Romei (+526). Sfinții Mucenici și frați buni: David şi Tacian din Georgia (+693). Sfântul Ierarh Teodosie al II-lea, episcop de Siracuza în Sicilia Italiei (+700). Sfântul Mucenic Merililaun de la Rheims în Franţa (VIII). Sfântul Cuvios Arsenie, imnograf şi canonist din Mănăstirea San Filippo-Fragala în Sicilia Italei (+820). Sfântul Cuvios Feredarie, stareţ la Iona în Scoţia (+863). Sfânta Cuvioasă Elgiva, regina Angliei, care apoi s-a călugărit și ajuns egumenă la Shaftesbury în Anglia (X). Sfântul Cuvios Macarie (Gluhaev), arhimandrit din Altai-Siberia în Rusia (+1847). Sfântul Sfințit Nou Mucenic Damian, preot din Grahovo în Serbia (+1940). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: protoiereul Ioan (Vinogradov) și preotul Vasile (Crâlov), care au pătimit în timpul regimului comunist (+1917 și +1942).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.