Sfinții Mucenici Chiric și mama sa, Iulita (+305) Sfântul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir cel întocmai cu Apostolii şi Luminătorul Rusiei, care din Sfântul Botez s-a numit Vasile (+1015)
Stil vechi
15 Iulie

Duminică

Stil nou
28 Iulie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Duminica V după Cincizecime. Sfinții Mucenici Chiric și mama sa, Iulita (+305). Sfântul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir cel întocmai cu Apostolii şi Luminătorul Rusiei, care din Sfântul Botez s-a numit Vasile (+1015). Sfântul Mucenic Avudim din Tenedos (IV). Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, fratele Sfântului Teodor Studitul (+832). Sfântul Mucenic Lolian, care s-a săvârșit fiind tăiat cu sabia. Sfintele Muceniţe: Eutropia şi surorile sale: Zosima şi Bonosa, care au pătimit în Italia (+273). Sfinţii Mucenici: Secundin, Agripin, Maxim, Fortunat şi Marțial, care au pătimit în Panonia (IV). Sfinţii Mucenici: Catulin, Ianuarie, Florentie, Iulia şi Iusta din Cartagina în Africa. Sfântul Cuvios Felicisim, pustnic la Umbria în Italia. Sfânta Cuvioasă Apronia din Troyes în Franţa (VI). Sfântul Ierarh Aureliu, episcopul Cartaginei în Africa (+429). Sfântul Ierarh Rumon, episcop de Tavistock în Anglia (VI). Sfântul Donald din Ogilvy în Scoţia (+716). Sfântul Ierarh Benedict, episcop de Angers în Franţa (+820). Sfântul Ierarh Haruch, episcop la Werden în Germania (+830). Sfântul Ierarh Atanasie, episcop de Napoli în Italia (+872). Sfânta Cuvioasă Edith, egumenă la Polesworth în Anglia (+925). Sfântul Ierarh David, episcop de Vasteras în Suedia (+1080). Sfântul Sfințit Nou Mucenic Petru, diacon din Rusia, care a pătimit în timpul regimului comunist (+1938).
File pateric

  Un crestin întors dintr-un pelerinaj în care fusese cu sotia si cu copiii la mănăstiri îi spuse duhovnicului său:
- Abia astept să plecăm în următorul concediu în alt pelerinaj, să ne simtim iarăsi aproape de Dumnezeu.
- Nu gândi asa. Pelerinajul are folosul său, dar nu trebuie să astepti pelerinajul ca să te apropii de Dumnezeu. Cine Îl ia pe Dumnezeu de la tine acum? Problemele de la serviciu, familia, ispitele? Nu trebuie să te depărtezi de Dumnezeu cu gândul că te vei apropia de El în următorul concediu. Pe Dumnezeul pe care Îl afli în pelerinaje, Îl poti afla si în mijlocul lumii dacă trăiesti cum trebuie. Mântuirea ta nu trebuie să depindă de pelerinaje. Chiar dacă foarte bine faceti că mergeti pe la mănăstiri…

Călătoreau odinioară avva Daniil si avva Ammoi. Si a zis avva Ammoi: "Când vom sedea si noi la chilie, părinte?". Zis-a avva Daniil lui: "Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie si iarăsi Dumnezeu este în afară de chilie". (5-50)

Pilda zilei

Un recunoscător adevărat

La Roma, un tânăr bogat suferise de o boală grea și apoi se făcuse bine.
Când ieși pentru prima dată afară, în grădină, se simți ca născut din nou și, plin de bucurie, lăudă pe Dumnezeu cu glas tare. Întorcându-și fața spre cer, el spuse:
, , O, Prea Bunule Părinte, dacă ar putea vreun om să-Ți răsplătească pentru ceva, cu câtă plăcere aș voi șă-Ți dau toate avuțiile mele!”
Aceste cuvinte le auzi Ion, numit Ciobanul, și zise tânărului bogat:
-De sus vine darul cel bun. Într-acolo nu poți trimite nimic. Haide, vino după mine.
Tânărul urmă pe moșneagul cel credincios și ajunseră într-o colibă întunecoasă. Acolo găsiră o grozavă sărăcie și suferință. Tatăl zăcea bolnav, mama se văita, iar copiii erau goi și plângeau pentru o bucată de pâine.
Tânărul se înspăimântă. Ion însă spuse:
-Iată aici un altar pentru jertfa ta! Iată pe frații Domnului și locțiitorii Săi!
Tânărul își deschise larg mâna asupra lor, le dădu din plin, și îngriji de bolnav. Iar sărmanii miluiți îl binecuvântară și-l socotiră un înger a lui Dumnezeu.
Ion zâmbi și zise:
-Așadar, îndreaptă-ți privirile recunoscătoare întâi către cer, și apoi spre pământ.

Oare câți bolnavi se vindecă de boli grele și uită apoi să mulțumească Domnului pentru binele primit!?

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Isaia

Capitolul 1
1.  Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim, în vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda.
2.  Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3.  Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.
4.  Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
5.  Pe unde să mai fiţi loviţi voi, cei ce mereu vă răzvrătiţi? Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită.
6.  Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
7.  Ţara voastră este pustiită, cetăţile voastre arse cu foc, ţarinile voastre le mănâncă străinii înaintea ochilor voştri, totul este pustiit, ca la nimicirea Sodomei.
8.  Sionul ajuns-a ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată!
9.  Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10.  Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei!
11.  Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi!
12.  Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu!
13.  Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!
14.  Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
15.  Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!
16.  Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!
17.  Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
18.  Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.
19.  De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca.
20.  Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte.
21.  Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă şi plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigaşi.
22.  Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă;
23.  Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu judecă orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge până la ei.
24.  Pentru aceasta zice Domnul, Dumnezeul Savaot, puternicul lui Israel: Răzbuna-Mă-voi împotriva asupritorilor Mei şi Mă voi întărâta cu răzbunare asupra vrăjmaşilor Mei!
25.  Voi întoarce mâna Mea împotriva ta şi te voi curăţi de toată zgura ta, ca în cuptor.
26.  Voi întoarce judecătorii tăi să judece ca la început şi sfetnicii tăi ca odinioară. După aceasta te vei putea numi iarăşi cetate dreaptă, oraş credincios.
27.  Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă, prin dreptate.
28.  Domnul va zdrobi pe cei răzvrătiţi, iar cei ce au părăsit pe Domnul vor fi nimiciţi.
29.  Ei vor fi ruşinaţi pentru dumbrăvile sfinte pe care le-au îndrăgit şi se vor roşi la faţă din pricina grădinilor pe care le-au ales.
30.  Vor fi ca un stejar ale cărui frunze cad şi ca o grădină fără nici un strop de apă.
31.  Cel puternic va fi ca puzderiile de câlţi şi faptele lui ca o leasă de mărăcini. Şi aceia şi aceasta vor arde laolaltă şi nimeni nu va putea să-i stingă.

Capitolul 2
1.  Vedenia pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos, pentru Iuda şi Ierusalim.
2.  Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-acolo.
3.  Multe popoare vor veni şi vor zice: "Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale". Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.
4.  El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.
5.  Voi, cei din casa lui Iacov, veniţi să umblăm în lumina Domnului!
6.  Tu ai lepădat neamul Tău, casa lui Iacov. Ea este plină de vrăjitori şi de magi ca Filistenii şi ea face legământ cu cei de alt neam.
7.  Pământul ei este plin de aur şi de argint, de comori fără număr, pământul ei este plin de cai şi de căruţe fără sfârşit.
8.  Pământul ei este plin de idoli şi locuitorii se închină la lucrul mâinilor lor, înaintea celor făcuţi de degetele lor.
9.  Şi omul va fi umilit şi muritorul va fi pogorât şi Tu nu-i vei ierta!
10.  Intraţi în crăpăturile stâncilor şi ascundeţi-vă în pulbere, din pricina fricii de Dumnezeu, de strălucirea slavei Lui.
11.  Ochii celui mândru vor fi smeriţi, mândria celor de rând va fi pogorâtă şi numai Domnul în ziua aceea va fi ridicat în slăvi,
12.  Că Domnul Savaot va avea ziua Lui, se va ridica împotriva a tot ceea ce este mândru şi semeţ şi-l va pogorî.
13.  Împotriva tuturor cedrilor Libanului şi stejarilor celor înalţi ai Vasanului.
14.  Împotriva tuturor munţilor înalţi şi colinelor celor mândre.
15.  Împotriva tuturor turnurilor ridicate sus şi zidurilor întărite.
16.  Împotriva tuturor corăbiilor Tarsisului şi lucrurilor de preţ.
17.  Mândria omului va fi pogorâtă şi semeţia celor muritori va fi smerită; în ziua aceea numai Domnul va fi înalt;
18.  Şi toţi idolii vor pieri.
19.  Iar oamenii vor intra în scorburile stâncilor, în prăpăstiile şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea slavei Lui, când va veni El ca să lovească pământul.
20.  În ziua aceea idolii de argint şi de aur, pe care omul i-a făcut ca să li se închine, vor fi părăsiţi ca să fie sălaş şobolanilor şi liliecilor.
21.  Iar el va intra în crăpăturile stâncilor şi în prăpăstiile munţilor, de frica Domnului şi de strălucirea slavei Lui, când va veni El ca să lovească pământul.
22.  Nu mai nădăjduiţi în omul cel muritor, în nările căruia nu este decât o suflare! Oare, ce putere are el?

Capitolul 3
1.  Iată, Domnul Dumnezeu Savaot va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice ajutor, orice hrană de pâine şi orice sprijin de apă,
2.  Pe viteaz şi pe omul de luptă, pe judecător şi pe prooroc, pe prezicător şi pe bătrân;
3.  Pe căpetenia peste cincizeci, pe sfătuitor, pe înţelept, pe fermecător şi pe ghicitor.
4.  Voi pune băieţi căpetenii peste ei şi copiii vor domni peste aceia.
5.  În popor se vor strâmtora unul pe altul şi fiecare va împila pe aproapele său; cel tânăr se va purta obraznic cu cel bătrân şi cel de neam rău cu cel de neam bun.
6.  Atunci va alerga omul la fratele său, în casa tatălui său, şi-i va zice: Tu mai ai o haină, fii căpetenie peste noi şi să fie aceste dărâmături sub mâna ta.
7.  Iar acela cu jurământ se va lepăda, zicând: "Nu pot vindeca rănile poporului! N-am în casa mea nici pâine, nici haină, nu mă faceţi conducător peste popor!"
8.  Ierusalimul va ajunge dărâmătură şi Iuda este gata să cadă, căci limba lor şi gândurile lor sunt împotriva Domnului şi dispreţuiesc privirea slavei Lui.
9.  Înfăţişarea lor mărturiseşte împotriva lor, căci ei îşi vădesc păcatele lor ca Sodoma, în loc să fie ascundă. Vai de ei! Căci ei şi-au făcut loruşi rău...
10.  Fericit este omul drept, că el va mânca din rodul lucrurilor lui.
11.  Vai de cel rău, că răutatea este a lui şi va fi judecat după faptele lui.
12.  Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi femeile domnesc peste el. Poporul meu! Cei care te conduc te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi.
13.  Domnul Se ridică la judecată şi stă ca să judece pe poporul Său.
14.  Domnul intră la judecată cu bătrânii şi cârmuitorii poporului Său şi zice: "Voi, voi aţi pustiit via Mea şi prada luată de la cei sărmani se află în casele voastre.
15.  Pentru ce aţi zdrobit pe poporul Meu şi aţi sfărâmat faţa celor sărmani?" zice Domnul Dumnezeu Savaot.
16.  Şi mai zice Domnul: "Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor,
17.  Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor".
18.  În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe,
19.  Cercei, brăţări, văluri,
20.  Cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane,
21.  Inele, verigi de nas,
22.  Veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi,
23.  Oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici.
24.  Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe: pecete de robie.
25.  Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie.
26.  Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe pământ.