1 Corinteni 13-16

Capitolul 13
1.     De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.     Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.     Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.     Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.     Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.     Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.     Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.     Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.     Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.     Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.     Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.     Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.     Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.  

Capitolul 14
1.     Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi.
2.     Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine.
3.     Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere.
4.     Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica.
5.     Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi; dar mai cu seamă să proorociţi. Cel ce prooroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire.
6.     Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi - sau în descoperire, sau în cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură?
7.     Că precum cele neînsufleţite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaşte ce este din fluier, sau ce este din chitară?
8.     Şi dacă trâmbiţa va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război?
9.     Aşa şi voi: Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt.
10.     Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înţelesul ei.
11.     Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru mine.
12.     Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii.
13.     De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca să şi tălmăcească.
14.     Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.
15.     Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.
16.     Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu "Amin" la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici?
17.     Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte.
18.     Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi;
19.     Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.
20.     Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi.
21.     În Lege este scris: "Voi grăi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine, zice Domnul".
22.     Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi ci pentru cei necredincioşi; iar proorocia nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei ce cred.
23.     Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni?
24.     Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi;
25.     Cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.
26.     Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă.
27.     Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să tălmăcească.
28.     Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu.
29.     Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece.
30.     Iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei dintâi.
31.     Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie.
32.     Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor.
33.     Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.
34.     Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.
35.     Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.
36.     Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi?
37.     Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.
38.     Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie.
39.     Aşa că, fraţii mei, râvniţi a prooroci şi nu opriţi să se grăiască în limbi.
40.     Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.  

Capitolul 15
1.     Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,
2.     Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o - dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar S
3.     Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
4.     Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
5.     Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6.     În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit;
7.     După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
8.     Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
9.     Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10.     Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11.     Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
12.     Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13.     Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14.     Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
15.     Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
16.     Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
17.     Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
18.     Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19.     Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20.     Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.
21.     Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
22.     Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
23.     Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
24.     După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere.
25.     Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
26.     Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.
27.     "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate.
28.     Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.
29.     Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?
30.     De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
31.     Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
32.     Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!
33.     Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.
34.     Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.
35.     Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?
36.     Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
37.     Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38.     Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.
39.     Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40.     Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41.     Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42.     Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43.     Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44.     Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45.     Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";
46.     Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47.     Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48.     Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49.     Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50.     Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51.     Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52.     Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53.     Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54.     Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55.     Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
56.     Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57.     Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58.     Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.  

Capitolul 16
1.     Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi.
2.     În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni.
3.     Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.
4.     Şi de se va cuveni să merg şi eu, vor merge împreună cu mine.
5.     Ci voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia trec.
6.     La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să mă petreceţi în călătoria ce voi face.
7.     Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.
8.     Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii.
9.     Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi potrivnici.
10.     Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului.
11.     Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii.
12.     Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii; totuşi nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va găsi prilej.
13.     Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă.
14.     Toate ale voastre cu dragoste să se facă.
15.     Vă îndemn însă, fraţilor, - ştiţi casa lui Ştefanas, că este pârga Ahaei şi că spre slujirea sfinţilor s-au rânduit pe ei înşişi S
16.     Ca şi voi să vă supuneţi unora ca aceştia şi oricui lucrează şi se osteneşte împreună cu ei.
17.     Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră.
18.     Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pe unii ca aceştia.
19.     Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor.
20.     Vă îmbrăţişează fraţii toţi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă.
21.     Salutarea cu mâna mea, Pavel.
22.     Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).
23.     Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.
24.     Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.