Într-o duminică, după sfârsitul slujbei, doi crestini stăteau de vorbă. Cel mai în vârstă îl întrebă pe cel mai tânăr:
- Tie ce canon ti-a dat părintele?
- Să zic în fiecare zi un acatist către Maica Domnului.
- Acatistul Buneivestiri?
- Nu neapărat. Orice acatist către Maica Domnului.
- Doar atât?
- Da.
- Mie mi-a dat să zic Paraclisul Maicii Domnului, două catisme din Psaltire si să fac si trei sute de metanii. Am canonul acesta de aproape un an si îl fac în fiecare zi, zise cel mai în vârstă, cu mândrie.
Când ajunse acasă, simti că îl copleseste oboseala. Mâncă repede ceva cu sotia si copiii săi si se culcă. După masa, iesi ca de obicei cu familia în parc. Seara, după ce culcară copiii, cei doi soti se apucară să îsi facă canonul. Sotul stătea în sufragerie, sotia în bucătărie.
În timp ce citea din Psaltire, sotia auzi respiratia regulată a sotului. Se duse în sufragerie si îl găsi dormind pe jos.
- Ce e cu tine? Ce ai? Te simti rău? Doar ai dormit si după-masă. Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea, îngrijorată.
- Ce să se întâmple, nu s-a întâmplat nimic. Doar că am judecat astăzi pe cineva si m-am considerat un mare rugător. Am vorbit cu un tânăr la biserică si, când am auzit ce canon usor are, am râs de el, m-am gândit că nu e atât de sporit ca mine.
- Dar nu ti-a spus părintele să nu te lauzi cu rugăciunile tale?
- Sunt frânt de oboseală. Pur si simplu nu mai am putere să termin canonul. Nu mi s-a întâmplat asa ceva de câtiva ani de zile.
- Roagă-L pe Dumnezeu să te ierte, că, dacă nu, harul care te întărea la rugăciune nu se va mai apropia de tine, îi zise sotia, făcând patul. Dacă nu poti mai mult, fă măcar câteva metanii, si culcă-te. Eu mă duc la canon, zise sotia, iesind din cameră.
Fost-a un bătrân oarecare ce mânca în toată ziua câte trei posmagi (pesmeti). Cândva, a venit la el un frate si, sezând ei să mănânce pâine, au pus fratelui trei posmagi si, văzând bătrânul că încă îi mai trebuie, i-a adus alti trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele si i-a zis: "Nu trebuie, frate, să slujim trupului!". Iar fratele, cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul si s-au pus pe masă trei posmagi după obicei si iarăsi îi era foame dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi si a priceput bătrânul că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu si s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi.
Si se ruga pentru depărtarea ce i s-a întâmplat si îndată a văzut un înger care îi zicea: "Pentru că l-ai judecat pe fratele, ti s-a întâmplat aceasta. Să stii, dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreste pe om". (1-362)