Sfinții Sfințiți Mucenici: episcopul Marcel al Romei şi cei dimpreună cu dânsul: diaconii: Sisinie și Chiriac și binecredincioșii creștini: Saturnin, Apronian scribul, Petru, Smaragd, Papie, Mavru, Larghie și Crescentian, Priscilla Lucina şi Artemia prinţesa, care au pătimit în vremea împăratului Maximian Hercule (+309) Sfânta Muceniță Caleria Sfântul Mucenic Teodot. Sfânta Muceniță Zenaida. Sfânta Cuvioasă Sebastiana
Stil vechi
7 Iunie

Vineri

Stil nou
20 Iunie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Sfinților Apostoli. Post aspru
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei, care a pătimit în timpul împăratului Maximian (+303). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: arhiepiscopul Andronic de Perm şi preoții: Alexandru(Osetrov), Vladimir (Belozerov), Alexie, Ignatie (Iachimov), Nicolae (Oneanov), Mihail (Denisov), Veniamin (Lukanin), Nicolae (Koniuhov), Pavel (Anoșkin), Alexandru (Mahetov), Victor (Nichiforov), Alexandru (Preobrajenski), Pavel (Sokolov), Valentin (Belov), Alexandru, Nicolae(Rojdestvenskii) și Petru, diaconul Grigorie (Smirnov) şi binecredincioșii creștini: Atanasie (Julanov) şi Alexandru(Juiev), care au pătimit în timpul regimului comunist (+1918 și +1919). Sfinții Sfințiți Mucenici: episcopul Marcel al Romei şi cei dimpreună cu dânsul: diaconii: Sisinie și Chiriac și binecredincioșii creștini: Saturnin, Apronian scribul, Petru, Smaragd, Papie, Mavru, Larghie și Crescentian, Priscilla Lucina şi Artemia prinţesa, care au pătimit în vremea împăratului Maximian Hercule (+309). Sfinții Sfințiți Mucenici: episcopul Marcelin al Romei și binecredincioșii creștini: Claudiu, Chirin şi Antonin, care au pătimit în vremea împăratului Diocleţian (+304). Sfânta Muceniţă Zenaida și Sfânta Cuvioasă Sevastiana, făcătoarele de minuni. Sfinții Mucenici: Tarasie, Ioan și Licarion din Tanis în Egipt, care s-au săvârşit prin sabie, și Sfintele Muceniţe: Esia şi Suzana, ucenițele Sfântului Pangratie, episcopul Tavromeniei, care au pătimit la Sicilia în Italia (II). Sfinții Cuvioși: Ştefan și Antim, care s-au săvârşit cu pace (V). Sfânta Muceniţă Potamiani și cei dimpreună pătimitori cu dânsa, Sfinții Mucenici: Plutarh, Serenie, Heraclit, Serenie și Heron și Sfintele Muceniţe: Marcela şi Vasilida din Alexandria, care s-au săvârşit fiind aruncați într-un cazan cu smoală (III). Soborul Tuturor Sfinţilor din Ivanovo în Rusia. Sfinții Cuvioși: Daniil, nevoitor în pustia Sketică din Egipt, Aventin, pustnic din Larboush în Franţa, și Deochar, pustnic la Franconia în Germania, iar apoi stareţ la Mănăstirea Herriedon (+420, +732 și +847). Sfinții Ierarhi: Colman, episcop de Dromore în Irlanda, și Meriadoc, episcop din Anglia, și a Sfinților Cuvioși: Vulphy, pustnic lângă Abbeville în Franţa, și Modwenna, stareţă la Mănăstirea Whitby din Anglia (VI, VII). Sfinții Sfințiți Mucenici: preotul Petru, diaconul Wallabons, monahii: Sabinian, Wistremund și Habentie şi binecredinciosul creștin Ieremia, care au pătimit la Cordoba în Spania (+851). Sfântul Ierarh Meriadec, episcop de Vannes în Franţa, și Sfinții Cuvioși: Odo, egumen la Massay în Franţa, și Modwenna, stareţă la Mănăstirea Polesworth din Anglia (IX, X). Sfinții Cuvioși: Antonie de la Mănăstirea Koja din Rusia, și Panaghie, ieromonah din Kefalonia în Grecia (+1634 și +1888).
File pateric

 Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit!

Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.

Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-se de acestea ne vom înneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.

(Antonie cel Mare – Filocalia, vol. I – Editura Institutul de Arte Grafice „Dacia traiană”, Sibiu, 1947, p. 4)

Pilda zilei

Sa nu fugim de necazuri

La staretul Leonid de la Optina a venit un olar, unul dintre fiii lui duhovnicesti, caruia i se furasera rotile de la caruta cu care isi ducea la targ oalele. Acesta i-a zis staretului ca il stie pe hot si poate gasi rotile.

"Lasa, Semionuska, nu alerga dupa rotile tale, a raspuns staretul, ca Dumnezeu te-a pedepsit; tu rabda pedeapsa dumnezeiasca, si atunci printr-un mic necaz vei scapa de altele mai mari. Iar daca nu vei vrea sa rabzi aceasta mica ispita, vei fi pedepsit si mai rau."

Olarul a ascultat de staret si, dupa marturia lui, mai tarziu aveau sa-l ameninte nenorociri si mai mari, insa Domnul l-a scapat totdeauna de ele.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

PSAMUL 85:
Un psalm al lui David; o rugaciune.

1. Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma auzi, ca sarac si necajit sunt eu.
2. Pazeste sufletul meu, caci cuvios sunt; mantuieste, Dumnezeul meu, pe robul Tau, pe cel ce nadajduieste in Tine.
3. Miluieste-ma, Doamne, ca spre Tine voi striga toata ziua. Veseleste sufletul robului Tau, ca spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
4. Ca Tu, Doamne, bun si bland esti si mult milostiv tuturor celor ce Te cheama pe Tine.
5. Asculta, Doamne, rugaciunea mea si ia aminte la glasul cererii mele.
6. In ziua necazului meu, am strigat catre Tine, ca m-ai auzit.
7. Nu este asemenea Tie intre dumnezei Doamne, si nici fapte nu sunt ca faptele Tale.
8. Veni-vor toate neamurile pe care le-ai facut si se vor inchina inaintea Ta, Doamne, si vor slavi numele Tau.
9. Ca mare esti Tu, Cel ce faci minuni, Tu esti singurul Dumnezeu.
10. Povatuieste-ma, Doamne, pe calea Ta si voi merge intru adevarul Tau; veseleasca-se inima mea, ca sa se teama de numele Tau.
11. Lauda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toata inima mea si voi slavi numele Tau in veac.
12. Ca mare este mila Ta spre mine si ai izbavit sufletul meu din iadul cel mal de jos.
13. Dumnezeule, calcatorii de lege s-au sculat asupra mea si adunarea celor tari a cautat sufletul meu si nu Te-au pus pe Tine inaintea lor.
14. Dar Tu, Doamne, Dumnezeu indurat si milostiv esti; indelung-rabdator si mult-milostiv si adevarat.
15. Cauta spre mine si ma miluieste, da taria Ta slugii Tale si mantuieste pe fiul, slujnicei Tale.
16. Fa cu mine semn spre bine, ca sa vada cei ce ma urasc ! Sa se rusineze, ca Tu, Doamne, m-ai ajutat si m-ai mangaiat.

PSAMUL 86:
O cantare fillor lui Core.

1. Temelia Sionului pe muntii cei sfinti. Domnul iubeste portile Sionului, mai mult decat toate locasurile lul Iacob.
2. Lucruri slavite s-au grait despre tine, cetatea lui Dumnezeu.
3. Aduce-mi-voi aminte de Raav si de Babilon, intre cei ce ma cunosc pe mine ; si iata cel de alt neam si Tirul si poporul etiopienilor, acestia acolo s-au nascut.
4. Mama va zice Sionului omul, si om s-a nascut in el si insusi cel Preainalt l-a intemeiat pe el.
5. Domnul va povesti in cartea popoarelor si a capeteniilor acestora, ce s-au nascut in el.
6. Ca in Tine este locasul tuturor celor ce se veselesc.

PSALMUL 87:
Un psalm fillor lui Core; mai-marelui cantaretilor, pentru maelet. Ca sa raspunda; spre pricepere, lui Etam Ezrahitul.

1. Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, ziua am strigat si noaptea inaintea Ta.
2. Sa intre inaintea Ta rugaciunea mea; pleaca urechea Ta spre ruga Mea, Doamne,
3. Ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat.
4. Socotit am fost cu cei ce se coboara in groapa; ajuns-am ca un om neajutorat, intre cei morti slobod.
5. Ca niste oameni raniti, ce dorm in mormant, de care nu Ti-ai mai adus aminte si care au fost lepadati de la mana Ta.
6. Pusu-m-au in groapa cea mai de jos, intru cele intunecate si in umbra mortii.
7. Asupra mea s-a intarit mania Ta si toate valurile Tale le-ai adus peste mine.
8. Departat-ai pe cunoscutii mei de la mine, ajuns-am uraciune lor,
9. Inchis am fost si n-am putut iesi. Ochii mei au slabit de suferinta.
10. Strigat-am catre Tine, Doamne, toata ziua intins-am catre Tine mainile mele.
11. Oare mortilor vei face minuni ? Sau cei morti se vor scula si Te vor lauda pe Tine ?
12. Oare, va spune cineva in mormant mila Ta si adevarul Tau in locul pierzarii?
13. Oare, se vor cunoaste intru intuneric minunile Tale si dreptatea Ta in pamant uitat ?
14. Iar eu catre Tine, Doamne, am strigat si dimineata rugaciunea mea Te va intampina.
15. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu si intorci fata Ta de la mine ?
16. Sarac sunt eu si in osteneli din tineretile mele, inaltat am fost, dar m-am smerit si m-am mahnit.
17. Peste mine au trecut maniile Tale si infricosarile Tale m-au tulburat.
18. Inconjuratu-m-au ca apa toata ziua si m-au cuprins deodata.
19. Departat-ai de la mine pe prieteni, si pe cunoscutii mei, si cei de aproape ai mei s-au facut nevazuti.