Exodul 11-13

Capitolul 11
1.     După aceea a zis Domnul către Moise: "Încă o plagă voi mai aduce asupra lui Faraon şi asupra Egiptului şi după aceea vă vor da drumul de aici. Dar când vă vor da drumul, cu grăbire vă vor alunga de aici.
2.     Spune dar poporului în taină, ca fiecare bărbat de la vecinul său şi fiecare femeie de la vecina ei să ceară împrumut vase de argint şi vase de aur şi haine".
3.     Şi a dat Domnul poporului Său trecere înaintea Egiptenilor şi aceştia le-au împrumutat cele cerute. Dar şi Moise ajunsese mare foarte în pământul Egiptului, înaintea lui Faraon şi a slujitorilor lui Faraon şi a tot poporul.
4.     Şi a zis Moise: "Aşa grăieşte Domnul: La miezul nopţii voi trece prin Egipt
5.     Şi va muri tot întâiul născut în pământul Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care urmează să şadă pe tronul său, până la întâiul născut al roabei de la râşniţă şi până la întâiul născut al dobitoacelor.
6.     Şi va fi plângere mare în tot pământul Egiptului, cum n-a mai fost şi cum nu va mai fi.
7.     Iar la toţi fiii lui Israel nici câine nu va lătra, nici la om, nici la dobitoc, ca să cunoaşteţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israeliţi.
8.     Şi se vor pogorî toţi aceşti slujitori ai tăi la mine şi, închinându-se mie, vor zice: Ieşi împreună cu tot poporul tău, pe care-l povăţuieşti tu. Şi după aceea voi şi ieşi". Şi a ieşit Moise de la Faraon înfierbântat de mânie.
9.     Apoi a zis Domnul către Moise: "Nu vă va asculta nici acum Faraon, ca să se înmulţească semnele Mele şi minunile Mele în pământul Egiptului!"
10.     A făcut deci Moise şi Aaron toate semnele şi minunile acestea înaintea lui Faraon. Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi el n-a ascultat să lase pe Israel să iasă din pământul său.

Capitolul 12
1.     Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron în pământul Egiptului şi le-a zis:
2.     "Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului.
3.     Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare.
4.     Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce.
5.     Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied,
6.     Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară.
7.     Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce.
8.     Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare.
9.     Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele.
10.     Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc.
11.     Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului.
12.     În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul.
13.     Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului.
14.     Ziua aceea să fie spre pomenire şi să prăznuiţi într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică s-o prăznuiţi.
15.     Şapte zile să mâncaţi azime; din ziua întâi să depărtaţi din casele voastre dospitura, căci cine va mânca dospit din ziua întâi până în ziua a şaptea, sufletul aceluia se va stârpi din Israel.
16.     În ziua întâi să aveţi adunare sfântă, în ziua a şaptea iar adunare sfântă; şi în acele zile să nu faceţi nici un fel de lucru decât numai cele ce trebuie fiecăruia de mâncat, numai acelea să vi le faceţi.
17.     Păziţi sărbătoarea azimilor, că în ziua aceea am scos taberele voastre din pământul Egiptului; păziţi ziua aceasta în neamul vostru ca aşezământ veşnic.
18.     Începând din seara zilei a paisprezecea a lunii întâi şi până în seara zilei a douăzeci şi una a aceleiaşi luni, să mâncaţi pâine nedospită.
19.     Şapte zile să nu se afle dospitură în casele voastre; tot cel care va mânca dospit, sufletul acela se va stârpi din obştea lui Israel, fie străin sau băştinaş al pământului aceluia.
20.     Tot ce e dospit să nu mâncaţi, ci în toate aşezările voastre să mâncaţi azimă".
21.     Apoi a chemat Moise pe toţi bătrânii fiilor lui Israel şi le-a zis: "Mergeri şi vă luaţi miei după familiile voastre şi junghiaţi Paştile.
22.     După aceea să luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeţi pragul de sus şi amândoi uşorii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi nici unul din casă până dimineaţa;
23.     Căci are să treacă Domnul să lovească Egiptul; şi văzând sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui pierzătorului să intre în casele voastre, ca să vă lovească.
24.     Păziţi acestea ca un aşezământ veşnic pentru voi şi pentru copiii voştri.
25.     Iar după ce veţi intra în pământul pe care Domnul îl va da vouă, cum a zis, să păziţi rânduiala aceasta.
26.     Şi când vă vor zice copiii voştri: Ce înseamnă rânduiala aceasta?
27.     Să le spuneţi: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, Care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel, când a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit". Şi s-a plecat poporul şi s-a închinat.
28.     Au mers deci fiii lui Israel şi au făcut toate cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut.
29.     Iar la miezul nopţii a lovit Domnul pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul lui Faraon, care şedea pe tron, până la întâi-născutul robului, care sta în închisoare, şi pe toţi întâi-născuţii dobitoacelor.
30.     Şi s-a sculat noaptea Faraon însuşi, toate slugile lui şi toţi Egiptenii, şi s-a făcut bocet mare în toată ţara Egiptului, căci nu era casă unde să nu fie mort.
31.     În aceeaşi noapte a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi ieşiţi din pământul poporului meu! Şi voi şi fiii lui Israel! Şi duceţi-vă de faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru, precum aţi zis.
32.     Luaţi cu voi şi oile şi boii voştri, cum aţi cerut, şi vă duceţi şi mă binecuvântaţi şi pe mine!"
33.     Şi sileau Egiptenii pe poporul evreu să iasă degrabă din ţara aceea, căci ziceau: "Pierim cu toţii!"
34.     Atunci poporul a luat pe umeri aluatul său până a nu se dospi, cu coveţile învelite în hainele lor.
35.     Şi făcând fiii lui Israel cum le poruncise Moise, ei au cerut de la Egipteni vase de argint şi de aur şi haine;
36.     Iar Domnul a dat poporului Său trecere înaintea Egiptenilor, ca să-i dea tot ce a cerut. Şi astfel au fost prădaţi Egiptenii.
37.     Fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, ca fa şase sute de mii de bărbaţi pedeştri, afară de copii.
38.     Şi a mai ieşit împreună cu ei mulţime de oameni de felurite neamuri, şi oi, şi boi, şi turme foarte mari.
39.     Iar din aluatul ce l-au scos din Egipt au copt azime, că nu se dospise încă, pentru că i-au scos Egiptenii şi nu putuseră zăbovi nici măcar să-şi facă de mâncare pentru drum.
40.     Timpul însă, cât fiii lui Israel şi părinţii lor au trăit în Egipt şi în ţara Canaan, a fost de patru sute treizeci de ani.
41.     Iar după trecerea celor patru sute treizeci de ani a ieşit toată oştirea Domnului din pământul Egiptului, noaptea.
42.     Aceasta a fost noaptea de priveghere a Domnului pentru scoaterea lor din ţara Egiptului şi pe această noapte de priveghere pentru Domnul o vor păzi toţi fiii lui Israel din neam în neam.
43.     După aceea a zis Domnul către Moise şi Aaron: "Rânduiala Paştelui este aceasta: Nimeni din cei de alt neam să nu mănânce din el.
44.     Dar tot robul cumpărat cu bani şi tăiat împrejur să mănânce din el.
45.     Străinul şi simbriaşul aşijderea să nu mănânce din el.
46.     Să se mănânce în aceeaşi casă; să nu lăsaţi pe a doua zi; carnea să nu o scoateţi afară din casă şi oasele să nu le zdrobiţi.
47.     Să-l prăznuiască toată obştea fiilor lui Israel.
48.     Iar de va veni la voi vreun străin să facă Paştile Domnului, să tai împrejur pe toţi cei de parte bărbătească ai lui şi numai atunci să-l săvârşească şi va fi ca şi locuitorul de baştină al ţării; dar tot cel netăiat împrejur să nu mănânce din el.
49.     O lege să fie şi pentru băştinaş şi pentru străinul ce se va aşeza la voi!"
50.     Şi au făcut fiii lui Israel cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut.
51.     Deci, în ziua aceea a scos Domnul pe fiii lui Israel din ţara Egiptului, cu oştirea lor.

Capitolul 13
1.     În vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise şi i-a zis:
2.     "Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!"
3.     Iar Moise a zis către popor: "Să vă aduceţi aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din pământul Egiptului, din casa robiei, căci cu mână tare v-a scos Domnul de acolo şi să nu mâncaţi dospit;
4.     Că astăzi ieşiţi voi, în luna Aviv.
5.     Iar când te va duce Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaaneilor, a Heteilor, a Amoreilor, a Heveilor, a Iebuseilor, a Ghergheseilor şi a Ferezeilor, pentru care S-a jurat El părinţilor tăi să-ţi dea ţara unde curge miere şi lapte, să faci slujba aceasta în această lună.
6.     Şapte zile să mănânci azime, iar în ziua a şaptea este sărbătoarea Domnului:
7.     Azime să mâncaţi şapte zile şi să nu se găsească la tine pâine dospită, nici aluat dospit în toate hotarele tale.
8.     În ziua aceea să spui fiului tău şi să zici: Acestea sunt pentru cele ce a făcut Domnul cu mine, când am ieşit din Egipt.
9.     Să fie acestea ca un semn pe mâna ta şi aducere aminte înaintea ochilor tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt.
10.     Să păziţi dar legea aceasta din an în an, la vremea hotărâtă.
11.     Şi când te va duce Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaanului, cum S-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi ti-o va da ţie,
12.     Atunci să osebeşti Domnului pe tot cel de parte bărbătească de la oameni, care se naşte întâi; şi pe tot cel de parte bărbătească, care se va naşte întâi din turmele sau de la vitele ce vei avea, să-l închini Domnului.
13.     Pe tot întâi-născutul de la asină să-l răscumperi cu un miel; iar de nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul; să răscumperi şi pe tot întâi-născutul din oameni în neamul tău.
14.     Când însă te va întreba după aceea fiul tău şi va zice: Ce înseamnă aceasta?, să-i spui: Cu mână puternică ne-a scos Domnul din pământul Egiptului, din casa robiei.
15.     Că atunci când se îndărătnicea Faraon să ne dea drumul, Domnul a omorât pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul oamenilor până la întâi-născutul dobitoacelor. De aceea jertfesc eu Domnului pe tot întâi-născutul de parte bărbătească şi pe tot întâi-născutul din fiii mei îl răscumpăr.
16.     Să fie dar aceasta ca un semn la mâna ta şi ca o tăbliţă deasupra ochilor tăi, căci cu mână tare ne-a scos Domnul din Egipt!"
17.     Iar după ce Faraon a dat drumul poporului, Dumnezeu nu l-a dus pe calea cea către pământul Filistenilor, care era mai scurtă; căci a zis Dumnezeu: "Nu cumva poporul, văzând război, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt".
18.     Ci a dus Dumnezeu poporul împrejur, pe calea pustiului, către Marea Roşie. Şi fiii lui Israel au ieşit în bună rânduială din pământul Egiptului.
19.     Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: "Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!"
20.     Fiii lui Israel au pornit apoi din Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la capătul pustiului.
21.     Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea.
22.     Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.