Sfântul Cuvios Eftimie, făcătorul de minuni, Episcop de Suzdal în Rusia (+1404) Sfântul Cuvios Varsonufie, arhimandrit și stareț la Optina, care s-a săvârșit cu pace (+1913) Sc. Cuvioasă Maria Egipteanca
Stil vechi
1 Aprilie

Joi

Stil nou
14 Aprilie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Paștelui. Post aspru
Cuvioasa Maria Egipteanca din Alexandria, care mai întâi a fost desfrânată, iar apoi a dus o viață de mari nevoințe, ca pustnică în valea Iordanului (522). Săptămâna a VI-a din Post. Sfântul Cuvios Eftimie, făcătorul de minuni, Episcop de Suzdal în Rusia (+1404). Sfântul Cuvios Varsonufie, arhimandrit și stareț la Optina, care s-a săvârșit cu pace (+1913). Sfântul Meletie, Episcopul Sardelor din Asia Mică (177). Sfântul Cuvios Procopie Cehul (1053). Preacuviosul Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului (apr. 830). Sfântul Mucenic Avramie Bulgarul, făcătorul de minuni din Vladimir (1229). Sfântul Cuvios Gherontie Canonarhul de la Lavra Peșterilor din Kiev, din Peșterile din Depărtare (XIV). Sfinții Mucenici Gherontie și Vasilid, care s-au săvârşit prin sabie (III). Sfântul și Dreptul Ahaz. Sfântul Mucenic Polinichie și Sfânta Muceniţă Teodora din Roma (+120). Sfântul Ierarh Meliton, episcopul Sardelor în Lidia (II). Sfântul Ierarh Venantie, episcop în Dalmaţia (+255). Sfântul Sfințit Mucenic Prudentie, episcop de Atina în Italia (+300). Sfântul Cuvios Tewdric, prinț de Glamorgan, iar apoi pustnic la Tintern în Anglia (VI). Sfinții Cuvioși: Caidoc şi Fricor din Irlanda, monahi la Arras în Franţa (VII). Sfântul Cuvios Valery, stareţ la Saint-Valery-sur-Somme în Franța (+620). Sfinții Ierarhi: Aghilbert, episcopul Parisului, și Dodolin, episcop de Vienne în Franţa (VII). Sfântul Ierarh Cellach, arhiepiscop de Armagh în Irlanda (IX). Sfântul Cuvios Procopie Cehul din Sazava (+1053). Sfântul Ierarh Ioan din Shavta, episcop de Gaenati în Georgia (XIII). Sfântul Cuvios Evloghie Profetul, nebun pentru Hristos din Georgia, și Sfântul Mucenic Avraam Bulgarul, făcătorul de minuni (XIII). Sfântul Mucenic Mihail, nebun pentru Hristos de la Mănăstirea „Macarie Romanul” de lângă Lezna în Rusia (+1931). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Macarie (+1944) și preotul Serghie (Zavarin) (1938).
File pateric

    PENTRU AVVA ARSENIE

    II

    11. Zis-a oarecine catre avva Arsenie : ma supara gandurile, zicandu-mi : nu poti sa postesti, nici sa lucrezi, deci macar cerceteaza pe cei bolnavi, caci si acest lucru este dragoste. Iar batranul, stiind samanaturile dracilor, i-a zis lui : mergi, mananca, bea, dormi si nu lucra, numai de la chilie nu te departa. Caci cuviosul stia ca rabdarea in chilie aduce pe calugar la randuiala lui.

    12. Zicea avva Arsenie : calugarul strain in tara straina sa nu se amestece intru nimic si atunci va avea odihna.

    13. Zis-a avva Marcu catre avva Arsenie : pentru ce fugi de noi ? Zis-a lui batranul : Dumnezeu stie, ca va iubesc pe voi, dar nu pot sa fiu si cu oamenii si cu Dumnezeu. Cele de sus, mii si milioane, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot sa las pe Dumnezeu si sa vin intru petrecere cu oamenii.

    14. Spunea avva Daniil pentru avva Arsenie, ca toata noaptea petrecea priveghind si cand voia sa doarma dimineata pentru nevoia firii, zicea somnului : vino, rob rau; si atipea putin, sezand si indata se scula.

    15. Zis-a avva Arsenie, ca de ajuns este calugarului sa doarma un ceas, de este nevoitor.

    16. Spuneau batarnii, ca s-au dat oarecand la Schit putine smochine uscate si ca unele ce erau de nimc, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca sa nu se para ca il ocarasc. Iar batranul auzind, n-a venit la biserica, zicand : m-ati despartit pe mine, nedandu-mi binecuvantarea pe care a trimis-o Dumnezeu fratilor si de care nu am fost vrednic sa ma impartasesc. Si au auzit toti si s-au folosit de smerenia batranului. Si mergand preotul, i-a dus lui smochinele, si l-au adus pe el la biserica cu bucurie.

    17. Spunea avva Daniil : atatia ani a petrecut cu noi si numai o masura de grau ii faceam lui pe an si cand mergeam la el mancam din acel grau.

    18. Spunea iarasi cineva pentru avva Arsenie, ca numai odata intr-un an schimba apa in care muia stalparile finicilor ( curmalilor ) si nu mai adaoga la cea veche. Ca impletea fasii si le cosea pana la ceasul al saselea. Si l-au rugat batranii, zicand : de ce nu schimbi apa stalparilor, ca miroase greu ? si le-a zis lor : in locul mirodeniilor si aromatelor si mirurilor, de care m-am indulcit in lume, tebuie sa iau acest miros.

    19. Se zicea iarasi, ca dupa ce auzea ca s-au copt tot felul de poame si se treceau, atunci singur zicea : aduceti-mi. Si gusta numai odata putin din toate si multumea lui Dumnezeu.

    20. S-a bolnavit odata avva Arsenie la schit si intru atata saracie ajunsese, incat trebuindu-i o camasuta de in si neavand cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie si a zis : multumescu-Ti Tie, Doamne, ca m-ai invrednicit sa iau milostenie pentru numele Tau.

    21. Se spunea pentru dansul, ca era chilia lui departe de treizeci si doua de mile si nu iesea degraba dintr-ansa, caci altii isi faceau slujba. Si cand s-a pustiit schitul, a iesit plangand si zicand : a pierdut lumea Roma si calugarii schitul.

    22. Intrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicand : bine este a nu avea cineva in chilia sa mangaiere ? Ca am vazut pe un frate care avea putine verdeturi si le smulgea pe ele. Si a zis avva Arsenie : bine este, dar dupa asezarea omului. Ca de nu va avea putere intr-acest chip de petrecere, iarasi le sadeste pe ele.

    23. Povestit-a avva Daniil, ucenicul lui avva Arsenie, zicand : m-am aflat odata aproape de avva Alexandru si l-a apucat pe el o durere si din pricina acelei dureri s-a intins cu fata in sus. S-a intamplat atunci sa vina fericitul Arsenie, ca sa vorbeasca cu el si l-a vazut intins. Deci, dupa ce i-a vorbit, i-a zis lui : ce mirean era acela pe care l-am vazut ? Si a zis lui avva Alexandru : unde l-ai vazut ? Si a zis : cand ma pogoram din munte, am cautat aici spre pestera si am vazut pe unul intins cu fata in sus. Si i-a facut lui metanie, zicand : iarta-ma, eu am fost; caci ma apucase o durere. Si i-a zis lui batranul : tu dar ai fost ? Bine ! Eu am socotit, ca este vreun mirean si pentru aceasta am intrebat.

    24. Altadata avva Arsenie a zis catre avva Alexandru : dupa ce vei despica smicelele tale, vino sa gusti cu mine iar de vor veni strainii, mananca cu ei. Dar avva Alexandru lucra incet si moale si sosind ceasul, inca mai avea smicele si voind sa pazeasca cuvantul batranului, a statut sa sfarseasca smicelele. Deci, vazand avva Arsenie ca a zabovit, a luat gustarea, socotind ca a avut straini. Iar avva Alexandru, dupa ce a sfarsit tarziu, s-a dus. Si i-a zis lui batranul : ai avut straini ?Iar acela a raspuns : nu ! Si i-a zis lui iarasi : dar cum nu ai venit ? Iar el a zis : pentru ca mi-ai spus, ca dupa ce voi despica smicelele sa vin. De aceea pazind cuvantul tau, n-am venit. Si s-a minunat batranul de luarea aminte a lui cea cu de-amanuntul si i-a zis lui : mai de dimineata sa dezlegi postul, ca si pravila sa ti-o faci si apa ta sa o bei; iar de nu, degraba are sa se bolnaveasca trupul tau.

    25. A mers odata avva Arsenie intr-un loc si era acolo trestie si sufland vantul facea trestia sunet. Si a intrebat batranul pe frati, ce este sunetul acesta ? Iar fratii i-au spus ca este sunetul trestiei. Zis-a batranul catre dansii : cu adevarat, de va sedea cineva in liniste si va auzi glas de pasare, nu are inima aceeasi liniste; cu atat mai mult voi, avand sunetul trestiilor acestora.

    26. Spunea avva Daniil, ca oarecari frati vrand sa mearga la Tebaida pentru torturi de in, au zis : cu aceasta pricina, adica din intamplare, sa vedem si pe avva Arsenie. Si a intrat avva Alexandru si a zis batranului : niste frati venind de la Alexandria, voiesc sa te vada. Zis-a batranul : instiinteaza-te de la dansii, pentru care pricina au venit. Si instiintandu-se ca merg la Tebaida pentru torturi de in, a vestit batranului. Si el a zis : cu adevarat nu vor vedea fata lui Arsenie, caci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor. Odihneste-i pe ei si-i sloboade cu pace, zicandu-le ca batranul nu poate sa-i intampine.

    27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la schit si s-a uitat pe fereastra si a vazut pe batranul peste tot ca un foc, caci era vrednic acel frate de a vedea lucruri minunate. Si cum a batut, a iesit batranul ai vazand pe fratele ca si spaimantat, i-a zis lui : este multa vreme de cand bati ? Nu cumva ai vazut ceva ? Si i-a raspuns lui fratele : nu ! Si dupa ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

Pilda zilei

  Despre pocăinţă şi înviere

A zis odată ucenicul lui avva Siluan:

 - Avva, te rog vorbeşte-mi despre pocăinţă şi despre înviere.

 Atunci avva Siluan a răspuns:

 - Precum un metal preţios este acoperit de un strat de rugină şi până nu este curăţat nu i se vede strălucirea, aşa şi cu omul: până nu se curăţă de păcatele vieţii sale şi nu pune început de pocăinţă în sufletul său, nu poate ajunge să se bucure deplin de înviere.

 Fără starea noastră de jertfă, nu putem striga din tot sufletul şi din toată inima „Hristos a înviat!”.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.

Biblia intr-un an


    Cartea întâia Paralipomena

    (întâia a Cronicilor)

    cap. 4-6

     

    Capitolul 4

    1.     Fiii lui Iuda au fost: Fares, Heţron, Carmi, Hur şi Şobal.
    2.     Reaia, fiul lui Şobal, a avut fiu pe Iahat; lui Iahat i s-a născut Ahumai şi Lahad. Din el se trag familiile Ţoreenilor.
    3.     Fiii lui Etam sunt: Izreel, Işma şi Idbaş, şi sora lor cu numele Haţlelponi.
    4.     Panuel, tatăl lui Ghedor şi Ezer, tatăl lui Huşa sunt fiii lui Hur, întâiul născut din Efrata şi tatăl lui Betleem.
    5.     Aşhur, tatăl lui Tecoa, a avut două femei: pe Helea şi Naara.
    6.     Naara i-a născut pe Ahuzam, Hefer, Temni şi Ahaştari. Aceştia sunt fiii Naarei.
    7.     Iar fiii Helei sunt: Ţeret, Ţohar Etna şi Coţ.
    8.     Lui Coţ i s-au născut: Anub, Ţobeba, Iaheţ şi familiile lui Aharhel, fiul lui Harum.
    9.     Iabeţ a fost mai însemnat decât fraţii săi. Mama lui i-a dat numele de Iabeţ, zicând: "Cu durere l-am născut".
    10.     Şi a strigat Iabeţ către Dumnezeul lui Israel şi a zis: "O, de m-ai binecuvânta Tu cu binecuvântare, de ai lărgi hotarele mele şi de ar fi mâna Ta cu mine, păzindu-mă de rele, ca să nu fiu omorât!..." Atunci Dumnezeu i-a trimis ceea ce a dorit el.
    11.     Şi lui Chelub, fratele lui Şuha, i s-a născut Mehir. Acesta e tatăl lui Eşton.
    12.     Lui Eşton i s-au născut Bet-Rafa, Paseah şi Techina, tatăl cetăţii Nahaş; aceştia sunt locuitorii din Recab.
    13.     Fiii lui Chenaz sunt Otniel şi Seraia. Fiii lui Otniel au fost Hatat şi Meonotai.
    14.     Lui Meonotai i s-a născut Ofra. Lui Seraia i s-a născut Ioab, strămoşul lui Gheharaşim, numiţi aşa pentru că ei erau dulgheri.
    15.     Fiii lui Caleb, fiul lui Iefoni, au fost: Ir, Ela şi Naam. Fiul lui Ela a fost Chenaz.
    16.     Fiii lui Iehaleleel au fost: Zif, Zifa, Tiria şi Asareel.
    17.     Fiii lui Ezra sunt: Ieter, Mered, Efer şi Ialon; iar lui Ieter i s-au născut Miriam, Şamai şi Işbah, tatăl lui Eştemoa.
    18.     Femeia acestuia, Iehudia, a născut pe Iered, tatăl lui Ghedor, pe Heber, tatăl lui Soco, şi pe Iecutiel, tatăl lui Zanoah. Aceştia sunt fiii Bitiei, fata lui Faraon, pe care a luat-o Mered.
    19.     Fiii femeii acestuia, Hodia, sora lui Naham, tatăl Cheilei, sunt: Garmi şi Eştemoa Maacateanul.
    20.     Fiii lui Simeon sunt: Amnon, Rina, Benhanan şi Tilon. Fiii lui Işi sunt Zohet şi Benzohet.
    21.     Fiii lui Şela, fiul lui Iuda, sunt: Er, tatăl lui Leca, Laeda, tatăl lui Mareşa, şi familiile din casa lui Aşbeia, care lucrau visonul,
    22.     Iochim şi locuitorii din Cozeba; Ioaş şi Saraf, care au stăpânit asupra Moabului şi Iaşubi-Lehem. Dar acestea sunt întâmplări mai vechi.
    23.     Aceştia erau olari şi trăiau la grădini şi la livezi şi prin cetăţi; ei trăiau acolo la rege ca să-i lucreze lui.
    24.     Fiii lui Simeon au fost: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah şi Saul.
    25.     Fiul lui Saul a fost Şalum, fiul acestuia a fost Mibsam, iar al acestuia a fost Mişma.
    26.     Fiii lui Mişma au fost: Hamuel, fiul lui; fiul acestuia a fost Zacur, iar al acestuia a fost Şimei.
    27.     Şimei a avut şaisprezece fii şi şase fete, iar fraţii lui au avut puţini copii şi tot neamul lor n-a fost aşa de numeros ca neamul fiilor lui Iuda.
    28.     Ei trăiau în Beer-Şeba, Molada şi Haţar-Şual,
    29.     În Bilha, Eţem, Tolad,
    30.     Betuel, Horma, Ţiclag,
    31.     În Bet-Marcabot, Haţar-Susim, Bet-Birei şi Şaaraim. Iată cetăţile lor dinainte de domnia lui David cu satele lor.
    32.     Şi mai aveau: Etam, Ain, Rimon, Tochen şi Aşan, cinci cetăţi,
    33.     Cu toate satele lor, care se aflau împrejurul acestor cetăţi până la Baal. Iată locurile lor de locuinţă şi spiţa neamului lor:
    34.     Meşobab, Iamlec şi Ioşa, fiul lui Amasia
    35.     Ioil şi Iehu, fiul lui Ioşibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel;
    36.     Elioenai, Iaacoba, Ieşohaia, Asaia, Adiel, Ieşimiel, Benaia,
    37.     Ziza, fiul lui Şifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Şimri, fiul lui Şemaia.
    38.     Aceşti numiţi mai sus au fost căpetenii neamurilor lor, iar casa tatălui lor s-a împărţit în multe ramuri.
    39.     Ei s-au întins până în partea Gherarei şi până în partea de răsărit a văii Gai, ca să găsească păşuni pentru turmele lor;
    40.     Şi au găsit păşuni grase şi bune şi pământ larg, liniştit şi lipsit de primejdii, pentru că înainte de ei au trăit acolo numai puţini Hamiţi.
    41.     şi au venit aceştia, care sunt scrişi pe nume, în zilele lui Iezechia, regele Iudei, şi au bătut pe nomazi şi pe cei aşezaţi, care se aflau acolo şi i-au nimicit pentru totdeauna şi s-au aşezat în locul lor, căci acolo se aflau păşuni pentru turmele lor.
    42.     Dar din ei, din fiii lui Simeon, s-au dus către muntele Seir cinci sute de oameni, în frunte cu Pelatia, Nearia, Refaia şi Uziel, fiii lui Işei,
    43.     Şi au bătut rămăşiţa de Amaleciţi, ce se mai găsea acolo, şi trăiesc acolo până în ziua de astăzi.

     

    Capitolul 5

    1.     Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, căci el a fost născut întâi, dar pentru că a întinat el patul tatălui său, întâietatea lui a fost dată fiilor lui Iosif, fiul lui Israel, ca să nu se mai înscrie ei (fiii lui Ruben) ca întâi născuţi;
    2.     Căci Iuda era cel mai puternic dintre fraţii săi şi povăţuitorul e din el, dar întâietatea a trecut la Iosif.
    3.     Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.
    4.     Fiii lui Ioil au fost: Şemaia, fiul lui, fiul acestuia a fost Gog, iar al acestuia a fost Şimei;
    5.     Fiul acestuia a fost Mihea, al acestuia a fost Reaia, iar al acestuia a fost Baal;
    6.     Fiul acestuia a fost Beera, pe care l-a dus în robie Tiglatfalasar, regele Asiriei. El era căpetenia Rubeniţilor.
    7.     Şi fraţii lui, după familiile lor, după spira neamului lor, au fost: cel mai însemnat Ioil, apoi Zaharia,
    8.     Şi Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Şema, fiul lui Ioil. El locuia în Aroer până la Nebo şi Baal-Meon.
    9.     Iar spre răsărit a locuit el până la marginea pustiului, care pleacă de la râul Eufrat, pentru că turmele lui erau foarte multe în ţinutul Galaadului.
    10.     În zilele lui Saul au purtat ei război cu Agarenii, care au căzut în mâinile lor, şi au locuit în corturi, în toată latura de răsărit a Galaadului.
    11.     Fiii lui Gad trăiau în faţa lor, în ţara Vasanului, până la Salca.
    12.     În Vasan, cel mai de seamă era Ioil. Şafam era al doilea, apoi venea Iaenai şi Şafat.
    13.     Fraţii lor cu familiile lor erau în număr de şapte: Micael, Meşulam, Şeba, Iorai, Iacan, Zia şi Eber.
    14.     Iată fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Micael, fiul lui Ieşişai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz.
    15.     Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, era capul neamului său.
    16.     Ei trăiau în Galaad, în Vasan şi în cetăţile care ţineau de el în toate împrejurimile Şirionului, până la capătul lor.
    17.     Ei cu toţii au fost număraţi în zilele lui Ioatam, regele Iudei, şi în zilele lui Ieroboam, regele lui Israel.
    18.     Urmaşii lui Ruben, ai lui Gad şi o jumătate din seminţia lui Manase aveau oameni războinici, bărbaţi care purtau scut şi sabie, care trăgeau cu arcul şi deprinşi la luptă, patruzeci şi patru de mii şapte sute şaizeci care ieşeau la război.
    19.     Şi s-au luptat ei cu Agarenii, cu Ietur, cu Nafis şi cu Nodab.
    20.     Dar li s-a dat ajutor contra acelora şi au fost daţi în mâna lor Agarenii şi toate ale lor, pentru că ei în vremea luptei au strigat către Dumnezeu şi El i-a auzit, pentru că ei nădăjduiau în El.
    21.     Atunci au luat ei turmele acelora: cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi şi capre, două mii de asini şi o sută de mii de oameni,
    22.     Pentru că mulţi au căzut ucişi, căci lupta aceasta a fost de la Dumnezeu. Şi au locuit ei în locul acelora până la ducerea în robie.
    23.     Urmaşii jumătăţii din tribul lui Manase au trăit în acel pământ de la Vasan până la Baal-Ermon şi Senir şi până la muntele Hermon, şi erau mulţi la număr.
    24.     Iată capii de familie cei mai însemnaţi ai lor: Efer, Işei, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia şi Iahdiel, bărbaţi puternici, bărbaţi vestiţi, căpetenii ale neamurilor lor.
    25.     Dar când ei au greşit împotriva Dumnezeului părinţilor lor şi au început să se desfrâneze după dumnezeii popoarelor pământului aceluia, pe care le stârpise Dumnezeu de la faţa lor,
    26.     Atunci Dumnezeul lui Israel a întărâtat duhul lui Ful, regele Asiriei, adică al lui Tiglatfalasar, regele Asiriei şi acesta a strămutat pe Rubeniţi şi pe Gadiţi şi jumătate din tribul lui Manase şi i-a dus în Halach, Habor, Hara şi la râul Gozan, unde sunt până astăzi.

     

    Capitolul 6

    1.     Fiii lui Levi sunt: Gherşom, Cahat şi Merari.
    2.     Fiii lui Cahat sunt: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.
    3.     Copiii lui Amram sunt: Aaron, Moise şi Mariam. Fiii lui Aaron sunt: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar.
    4.     Lui Eleazar i s-a născut Finees, lui Finees i s-a născut Abişua;
    5.     Lui Abişua i s-a născut Buchi, iar lui Buchi i s-a născut Uzi;
    6.     Lui Uzi i s-a născut Zerahia, iar lui Zerahia i s-a născut Meraiot.
    7.     Lui Meraiot i s-a născut Amaria, iar lui Amaria i s-a născut Ahitub;
    8.     Lui Ahitub i s-a născut Ţadoc, iar lui Ţadoc i s-a născut Ahimaaţ;
    9.     Lui Ahimaaţ i s-a născut Azaria, iar lui Azaria i s-a născut Iohanan;
    10.     Lui Iohanan. i s-a născut Azaria; acesta e acela care a fost preot la templul zidit de Solomon în Ierusalim.
    11.     Lui Azaria i s-a născut Amaria, iar lui Amaria i s-a născut Ahitub;
    12.     Lui Ahitub i s-a născut Ţadoc, iar lui Ţadoc i s-a născut Şalum;
    13.     Lui Şalum i s-a născut Hilchia, iar lui Hilchia i s-a născut Azaria;
    14.     Lui Azaria i s-a născut Seraia, iar lui Seraia i s-a născut Iehosadac.
    15.     Iehosadac a mers în robie când Domnul a strămutat pe cei din Iuda şi pe cei din Ierusalim prin mâna lui Nabucodonosor.
    16.     Astfel fiii lui Levi au fost: Gherşom, Cahat şi Merari.
    17.     Iată numele fiilor lui Gherşom: Libni şi Şimei.
    18.     Fiii lui Cahat au fost: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.
    19.     Fiii lui Merari au fost: Mahli şi Muşi. Iată urmaşii lui Levi după neamurile lor.
    20.     Gherşom a avut pe Libni, fiul lui; pe Iahat, fiul lui, şi pe Zima, fiul lui;
    21.     Pe Ioah, fiul lui; pe Ido, fiul lui; pe Zerah, fiul lui, şi pe Ieatrai, fiul lui.
    22.     Fiii lui Cahat au fost: Aminadab, fiul lui; Core, fiul lui, şi Asir, fiul lui;
    23.     Elcana, fiul lui; Ebiasaf, fiul lui, şi Asir, fiul lui;
    24.     Tahat, fiul lui, Uriel, fiul lui; Uzia, fiul lui, şi Saul, fiul lui.
    25.     Fiii lui Elcana sunt: Amasai şi Ahimot,
    26.     Elcana, fiul lui; Ţofai fiul lui, şi Nahat, fiul lui,
    27.     Eliab, fiul lui; Ieroham, fiul lui; Elcana, fiul lui; Samuel, fiul lui.
    28.     Fiii lui Samuel au fost: întâiul născut Ioil, al doilea, Abia.
    29.     Fiii lui Merari au fost: Mahli, Libni, fiul lui; Şimei, fiul lui; Uza, fiul lui;
    30.     Şimea, fiul lui; Aghia, fiul lui, şi Asaia, fiul lui.
    31.     Iată cei pe care David i-a pus căpetenii peste cântăreţi în casa Domnului, în timpul când a aşezat în ea chivotul legii,
    32.     Care au servit de cântăreţi înaintea cortului adunării, până când Solomon a zidit templul Domnului în Ierusalim, şi care fuseseră rânduiţi la slujba lor după rânduiala lor;
    33.     Iată pe cei care au fost rânduiţi cu fiii lor: din fiii lui Cahat: Heman cântăreţul, fiul lui Ioil, fiul lui Samuel,
    34.     Fiul lui Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Eliel, fiul lui Toah,
    35.     Fiul lui Ţuf, fiul lui Elcana, fiul lui Mahat, fiul lui Amasai,
    36.     Fiul lui Elcana, fiul lui Ioil, fiul lui Azaria, fiul lui Ţefania,
    37.     Fiul lui Tahat, fiul lui Asir, fiul lui Abiasaf, fiul lui Core,
    38.     Fiul lui Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, fiul lui Israel.
    39.     Şi fratele său Asaf, care stătea în partea dreaptă a lui, adică Asaf, fiul lui Berechia, fiul lui Şimea,
    40.     Fiul lui Micael, fiul lui Baaseia, fiul lui Malchia,
    41.     Fiul lui Etni, fiul lui Zerah, fiul lui Adaia,
    42.     Fiul lui Etan, fiul lui Zima, fiul lui Şimei,
    43.     Fiul lui Iahat, fiul lui Gherşom, fiul lui Levi.
    44.     Iar din fiii lui Merari, fraţii lor, au fost în partea stângă: Etan, fiul lui Chişi, fiul lui Abdi, fiul lui Maluc,
    45.     Fiul lui Haşabia, fiul lui Amasia, fiul lui Hilchia,
    46.     Fiul lui Amţi, fiul lui Bani, fiul lui Şemer,
    47.     Fiul lui Mahli, fiul lui Muşi, fiul lui Merari, fiul lui Levi.
    48.     Fraţii lor leviţi erau rânduiţi la tot felul de slujbe, la casa Domnului.
    49.     Iar Aaron şi fiii lor ardeau pe jertfelnic arderi de tot şi tămâie pe altarul tămâierii, săvârşind toate slujbele sfinte în Sfânta Sfintelor şi pentru ispăşirea lui Israel, în toate, cum poruncise robul lui Dumnezeu Moise.
    50.     Iată fiii lui Aaron: Eleazar, fiul lui; Finees, fiul lui; Abişua, fiul lui;
    51.     Buchi, fiul lui; Uzi, fiul lui; Zerahia, fiul lui;
    52.     Meraiot, fiul lui; Amaria, fiul lui; Ahitub, fiul lui;
    53.     Ţadoc, fiul lui; Ahimaaţ, fiul lui.
    54.     Iată locuinţele lor după satele lor în hotarele lor: fiilor lui Aaron din familia lui Cahat, după cum le-a căzut sorţul,
    55.     Li s-au dat Hebronul, în pământul lui Iuda şi împrejurimile lui,
    56.     Iar ţarinile acestei cetăţi şi satele ei s-au dat lui Caleb, fiul lui Iefonie.
    57.     Fiilor lui Aaron li s-au dat de asemenea oraşele de scăpare: Hebron şi Libna şi împrejurimile lor, Iatir şi Eştemoa şi ţinuturile lor,
    58.     Hilenul (Holonul) şi păşunile lui, Debirul şi păşunile lui;
    59.     Aşanul (Ainul) şi împrejurimile lui, Betşemeşul şi împrejurimile lui;
    60.     Iar de la tribul lui Veniamin: Gheba şi păşunile ei, Alemetul (Almonul) şi împrejurimile lui, Anatotul şi ţinuturile lui; cetăţile familiilor lor erau de toate treisprezece cetăţi.
    61.     Celorlalţi fii ai lui Cahat, din familiile acestui trib, li s-au dat, după sorţi, zece cetăţi din hotarele jumătăţii tribului lui Manase.
    62.     Fiilor lui Gherşom, după familiile lor, li s-au dat treisprezece cetăţi din tribul lui Isahar, din tribul lui Aşer, din tribul lui Neftali şi din tribul lui Manase, în Vasan.
    63.     Fiilor lui Merari, după familiile lor, li s-au dat prin sorţi douăsprezece cetăţi din tribul lui Ruben, din tribul lui Gad şi din tribul lui Zabulon.
    64.     Aşa au dat fiii lui Israel Leviţilor cetăţi cu împrejurimile lor.
    65.     Li s-au dat prin sorţi din tribul fiilor lui Iuda, din tribul fiilor lui Simeon şi din tribul fiilor lui Veniamin acele cetăţi pe care ei le-au numit pe nume.
    66.     Iar unora din familiile fiilor lui Cahat li s-au dat cetăţi din tribul lui Efraim.
    67.     Li s-au dat cetăţile de scăpare: Sichemul şi împrejurimile lui, pe muntele Efraim şi Ghezerul cu împrejurimile lui;
    68.     Iocmeamul (Chibţoimul) cu împrejurimile lui şi Bethoronul cu împrejurimile lui;
    69.     Aialonul cu împrejurimile lui şi Gat-Rimonul cu împrejurimile lui.
    70.     Din jumătatea tribului lui Manase li s-au dat: Anerul cu împrejurimile lui, Bileanul cu împrejurimile lui. Acestea sunt locuinţele pentru ceilalţi fii ai lui Cahat.
    71.     Fiilor lui Gherşom din familiile din jumătatea tribului lui Manase li s-au dat Golanul în Vasan cu împrejurimile lui şi Aştarotul cu împrejurimile lui.
    72.     Din tribul lui Isahar li s-au dat Chedeşul (Chişionul) cu împrejurimile lui, Dobratul cu împrejurimile lui,
    73.     Ramotul cu împrejurimile lui şi Anemul cu împrejurimile lui.
    74.     Din tribul lui Aşer li s-au dat: Maşalul cu împrejurimile lui şi Abdonul cu împrejurimile lui;
    75.     Hucocul (Helcotul) cu ţinutul lui şi Rehobul cu ţinutul lui;
    76.     Din tribul lui Neftali li s-au dat Chedeşul în Galileea, cu ţinutul lui, Hamonul cu ţinutul lui şi Chiriataimul cu ţinutul lui.
    77.     Iar celorlalţi fii ai lui Merari li s-au dat: din tribul lui Zabulon, Rimonul cu ţinutul lui şi Taborul cu ţinutul lui,
    78.     Iar dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului, la răsărit de Iordan, li s-a dat în tribul lui Ruben: Beţerul,
    79.     Chedemotul cu împrejurimile lui şi Mefaatul cu ţinutul lui.
    80.     Din tribul lui Gad li s-au dat: Ramotul în Galaad cu ţinutul lui şi Mahanaimul cu ţinutul lui;
    81.     Heşbonul şi Iazerul cu ţinuturile lor.