Sfântul Apostol Timon Cuviosul Zotic Sfânta Muceniță Anisia din Tesalonic Sfântul Macarie, Mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii (1563) Cuvioasa Teodora din Constantinopol (940)
Stil vechi
30 Decembrie

Vineri

Stil nou
12 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfântul Apostol Timon din cei 70 (I). Sfântul Cuvios Zotic, hrănitorul de orfani (IV). Sfânta Muceniță Anisia fecioara din Tesalonic (285-305). Cuvioasa Teodora cea din Cezareea (VIII). Sfântul Mucenic Fileter din Nicomidia (311). Cuvioasa Teodora din Constantinopol (940). Sfântul Macarie, Mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii (1563).
File pateric

Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câstigul său săracilor. O rugase pe sotia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, sotia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele ei mai mare, care avea de plătit rate la bancă pentru noua sa masină. Si, pe ascuns, a început să îi dea bani în fiecare lună. Dar, din acel moment, fratele ei a început să sărăcească. La serviciu l-au mutat într-un post secundar si i-au micsorat salariul. Când s-a dus să se spovedească, femeia i-a spus părintelui că luase din banii pe care trebuia să îi dea la săraci pentru a-si ajuta fratele:
- Dar, cu cât iau mai mult, cu atât fratelui meu este mai greu.
Părintele i-a spus:
- Nu faci bine ce faci. Nu îti dai seama că, luând de la săraci, furi de la Hristos? Să faci altfel. Să îl rogi de-acum să te ajute el cu bani, în fiecare lună. Până acoperi paguba pe care le-ai făcut-o săracilor.
Femeia a făcut asa. La început, fratele ei nu s-a învoit să îi dea bani. Dar, la insistentele ei, a acceptat. Imediat după aceea a fost numit din nou în postul pe care îl avusese initial. După ce i-a dat surorii sale suma cuvenită, ea l-a întrebat:
- Mai ai nevoie să te ajut cu bani?
- Nu, si chiar dacă as avea, nu mai iau din banii pentru săraci. Cum am luat, toate necazurile s-au abătut asupra mea. De acum voi contribui si eu la banii pe care îi dati voi celor necăjiti. Căci de când am început să dau la săraci, mult mai bine mi-a fost…

Era un monah care avea un frate mirean sărac si orice lucra monahul îi da lui, si cu cât îi da, cu atât mai mult sărăcea cel ce lua. Iar monahul, mergând, a vestit unui bătrân lucrul acesta. Bătrânul i-a zis: "De vrei să mă asculti, să nu-i mai dai, ci zi-i: "Frate, când aveam, îti dădeam tie. Deci si tu, ceea ce poti, din cele ce lucrezi, adu-mi mie!". Si orice va aduce, ia de la dânsul! Si unde stii străin, sau bătrân sărac, dă-le si roagă-i să facă rugăciune pentru dânsul!".
Iar fratele, mergând, a făcut asa. Si venind mireanul, i-a grăit lui după cuvântul bătrânului si auzind acela s-a scârbit. Însă în ziua dintâi, luând din osteneala lui câteva verdeturi, le-a adus monahului. Acela, luându-le, le-a dat bătrânilor si i-a rugat să se roage pentru acela. Apoi mireanul, blagoslovindu-se, s-a întors la casa sa. După putin timp, iarăsi a venit la monah si i-a adus verdeturi si trei pâini. Si luându-le pe acestea monahul, a făcut ca si mai înainte si, blagoslovindu-se mireanul de bătrâni, s-a dus. Apoi a venit a treia oară si i-a adus multe bunătăti, vin si peste. Si văzând monahul, s-a minunat si i-a chemat pe săraci si i-a odihnit. Apoi i-a zis mireanului: "Nu cumva ai trebuintă de putină pâine?". Iar el a răspuns: "Nu! Când luam de la tine ceva, ca focul intra în casa mea si mistuia si lucrul cel mai mic pe care îl aveam. Iar de când nu mai iau de la tine, mă blagosloveste Dumnezeu".
Deci mergând fratele, a vestit bătrânului toate cele ce s-au întâmplat. Si i-a zis lui bătrânul: "Au nu stii că lucrul monahului este foc si oriunde intră arde? Însă aceasta îi este mai de folos lui. Să facă milostenie din osteneala sa si să ia rugăciune de la sfinti, si asa se blagosloveste". (23-376)

Pilda zilei

“La Melbourne, am mers odată să-l vizitez pe un bătrân a cărui existenţă era ignorată de toţi. Camera sa era murdară şi într-o mare dezordine. Am dat s-o curăţ, dar el s-a opus, zicându-mi: «Las-o aşa, stă bine şi aşa!». Fără a insista prea mult, într-un final, m-a lăsat să fac ordine. În cameră se afla şi un candelabru magnific, acoperit de praf. «De ce nu-l aprinzi?», l-am întrebat eu. «La ce l-aş mai aprinde, dacă şi aşa nu mai vine nimeni să mă vadă?», mi-a răspuns, «eu nu am nevoie de el». Atunci i-am zis: «Dacă surorile de caritate ar veni să te vadă, l-ai aprinde?». «Dacă aş putea să aud măcar un glas de om în casa asta, l-aş aprinde». După câteva zile, am primit de la el acest scurt mesaj: «Spuneţi-i amicei mele că acel candelabru pe care l-a aprins în viaţa mea continuă să lumineze».

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Geneza 37-39

Capitolul 37
1.     Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise şi Isaac, tatăl său.
2.     Iată acum şi istoria urmaşilor lui Iacov: Iosif, fiind de şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său împreună cu fraţii săi. Petrecându-şi copilăria cu feciorii Bilhăi şi cu feciorii Zilpei, femeile tatălui său, Iosif aducea lui Israel, tatăl său, veşti despre purtările lor rele.
3.     Şi iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneţilor lui, şi-i făcuse haină lungă şi aleasă.
4.     Fraţii lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fiii săi, îl urau şi nu puteau vorbi cu el prietenos.
5.     Visând însă Iosif un vis, l-a spus fraţilor săi,
6.     Zicându-le: "Ascultaţi visul ce am visat:
7.     Parcă legam snopi în ţarină şi snopul meu parcă s-a sculat şi stătea drept, iar snopii voştri s-au strâns roată şi s-au închinat snopului meu".
8.     Iar fraţii lui au zis către el: "Nu cumva ai să domneşti peste noi? Sau poate ai să ne stăpâneşti?" Şi l-au urât încă şi mai mult pentru visul lui şi pentru spusele lui.
9.     Şi a mai visat el alt vis şi l-a spus tatălui său şi fraţilor săi, zicând: "Iată am mai visat alt vis: soarele şi luna şi unsprezece stele mi se închinau mie".
10.     Şi-l povesti tatălui său şi fraţilor săi, iar tatăl său l-a certat şi i-a zis: "Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Au doară eu şi mama ta şi fraţii tăi vom veni şi ne vom închina ţie până la pământ?"
11.     De aceea îl pizmuiau fraţii lui, iar tatăl său păstra cuvintele acestea în inima lui.
12.     S-au dus după aceea fraţii lui să pască oile tatălui lor la Sichem.
13.     Şi Israel a zis către Iosif: "Fraţii tăi pasc oile la Sichem. Vino, dar, să te trimit la ei". Iar el a zis: "Mă duc, tată!"
14.     Apoi Israel a zis către Iosif: "Du-te şi vezi de sunt sănătoşi fraţii tăi şi oile şi să-mi aduci răspuns!" L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif s-a dus la Sichem.
15.     După aceea l-a găsit un om rătăcind pe câmp şi l-a întrebat omul acela şi i-a zis: "Ce cauţi?"
16.     Iar el a zis: "Caut pe fraţii mei. Spune-mi, unde pasc ei oile?"
17.     Zisu-i-a omul acela: "S-au dus de aici, căci i-am auzit zicând: Haidem la Dotain!" Şi s-a dus Iosif după fraţii săi şi i-a găsit la Dotain.
18.     Iar ei, văzându-l de departe, până a nu se apropia de ei, au început a unelti asupra lui să-l omoare;
19.     Şi au zis unii către alţii: "Iată visătorul acela de vise vine!
20.     Haidem să-l omorâm, să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui!"
21.     Auzind însă aceasta, Ruben a voit să-l scape din mâinile lor, zicând: "Să nu-i ridicăm viaţa!"
22.     Apoi Ruben a adăugat: "Să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în puţul acela din pustie, dar mâinile să nu vi le puneţi pe el!" Iar aceasta o zicea el cu gândul de a-l scăpa din mâinile lor şi a-l trimite acasă la tatăl său.
23.     Când însă a sosit Iosif la fraţii săi, ei au dezbrăcat pe Iosif de haina cea lungă şi aleasă, cu care era îmbrăcat,
24.     Şi l-au luat şi l-au aruncat în puţ; dar puţul era gol şi nu avea apă.
25.     După aceea şezând să mănânce pâine şi căutând cu ochii lor, ei au văzut venind dinspre Galaad o caravană de Ismaeliţi, ale căror cămile erau încărcate cu tămâie, eu balsam şi cu smirnă, pe care le duceau în Egipt.
26.     Atunci a zis Iuda către fraţii săi: "Ce vom folosi de vom ucide pe fratele nostru şi vom ascunde sângele lui?
27.     Haidem să-l vindem Ismaeliţilor acestora, neridicându-ne mâinile asupra lui, pentru că e fratele nostru şi trupul nostru". Şi au ascultat fraţii lui.
28.     Iar când au trecut negustorii Madianiţi pe acolo, fraţii au tras şi au scos pe Iosif din puţ şi l-au vândut pe el Ismaeliţilor cu douăzeci de arginţi. Şi aceştia au dus pe Iosif în Egipt.
29.     Când însă s-a întors Ruben la puţ şi n-a văzut pe Iosif în puţ, el şi-a rupt hainele,
30.     Şi întorcându-se la fraţii săi, a zis: "Băiatul nu este! Încotro să apuc eu acum?"
31.     Atunci ei au luat haina lui Iosif şi, junghiind un ied, au muiat haina în sânge;
32.     Apoi au trimis după haina cea lungă şi aleasă şi au adus-o la tatăl lor, spunând. "Am găsit aceasta; vezi de este haina fiului tău sau nu!"
33.     Şi a cunoscut-o Iacov şi a zis: "Este haina fiului meu! L-a mâncat o fiară sălbatică; o fiară l-a sfâşiat pe Iosif!"
34.     Atunci şi-a rupt Iacov hainele sale şi-a acoperit cu sac coapsele şi a plâns pe fiul său zile multe.
35.     După aceea s-au adunat toţi feciorii lui şi toate fetele lui şi au venit să-l mângâie; dar el nu voia să se mângâie, ci zicea: "Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu!" Şi-l plângea astfel tatăl său.
36.     Iar Madianiţii au vândut pe Iosif în Egipt lui Putifar, dregător şi comandant al gărzii la curtea lui Faraon.

Capitolul 38
1.     În vremea aceea s-a întâmplat că Iuda s-a pogorât de la fraţii săi şi s-a aşezat lângă un adulamitean, cu numele Hira.
2.     Văzând Iuda acolo pe fata unui canaaneu, care se numea Şua, el a luat-o de soţie şi a intrat la ea.
3.     Şi ea, zămislind, a născut un băiat, şi Iuda i-a pus numele Ir.
4.     Zămislind iarăşi, a născut alt băiat şi i-a pus numele Onan.
5.     Şi a mai născut un băiat şi i-a pus numele Şela. Şi când a născut ea acest fiu, Iuda era la Kezib.
6.     Apoi Iuda a luat pentru Ir, întâiul născut al său, o femeie, cu numele Tamara.
7.     Dar Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului şi de aceea l-a omorât Domnul.
8.     Atunci a zis Iuda către Onan: "Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!"
9.     Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său.
10.     Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta.
11.     Atunci a zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: "Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Şela, fiul meu!" Căci îşi zicea: "Nu cumva să moară şi acesta, ca şi fraţii lui!" Şi s-a dus Tamara şi a trăit în casa tatălui ei.
12.     Trecând însă vreme multă, a murit fata lui Şua, soţia lui Iuda. Iar Iuda, după ce au trecut zilele de jelire, s-a dus în Timna, la cei ce tundeau oile lui, împreună cu prietenul său Hira adulamiteanul.
13.     Atunci i s-a vestit Tamarei, nora sa, zicându-i-se: "Iată socrul tău merge la Timna să-şi tundă oile".
14.     Iar ea, dezbrăcând de pe sine hainele sale de văduvie, s-a înfăşurat cu un văl şi, gătindu-se, a ieşit şi a şezut la poarta Enaim, care este în drumul spre Timna, căci vedea că Şela crescuse mare şi ea nu-i fusese dată lui de soţie.
15.     Şi, văzând-o Iuda, a socotit că este o femeie nărăvită, căci n-a cunoscut-o, pentru că îşi avea faţa acoperită.
16.     Şi abătându-se din cale pe la ea, i-a zis: "Lasă-mă să intru la tine!" Căci nu ştia că este nora sa. Iar ea a zis: "Ce ai să-mi dai, dacă vei intra la mine?"
17.     Iar el i-a răspuns: "Îţi voi trimite un ied din turma mea". Şi ea a zis: "Bine, dar să-mi dai ceva zălog până mi-l vei trimite".
18.     Răspuns-a Iuda: "Ce zălog să-ţi dau?" Şi ea a zis: "Inelul tău, cingătoarea ta şi toiagul ce-l ai în mână". Şi el i le-a dat şi a intrat la ea şi ea a rămas grea.
19.     Apoi, sculându-se, ea s-a dus şi-a scos vălul său şi s-a îmbrăcat iar cu hainele sale de văduvie.
20.     Iar Iuda a trimis iedul pe adulamitean, prietenul său, ca să ia zălogul din mâinile femeii. Dar n-a mai găsit-o.
21.     Şi a întrebat pe oamenii locului aceluia: "Unde este femeia cea nărăvită, care şedea la Enaim, la drum?" Iar aceia i-au răspuns: "N-a fost aici nici o femeie nărăvită!"
22.     S-a întors deci acela la Iuda şi a zis: "N-am găsit-o şi oamenii de acolo mi-au spus că n-a fost acolo nici o femeie nărăvită!"
23.     Atunci Iuda a zis: "Să şi le ţie! Numai de nu ne-ar face de batjocură. Iată, eu i-am trimis iedul, dar tu n-ai găsit-o".
24.     Dar, cam după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: "Tamara, nora ta, a căzut în desfrânare şi iată a rămas însărcinată din desfrânare". Iar Iuda a zis: "Scoateţi-o şi să fie arsă".
25.     Dar când o duceau, ea a trimis la socrul său, zicând: "Eu sunt îngreunată de acela ale căruia sunt lucrurile acestea". Apoi a adăugat: "Află al cui e inelul acesta, cingătoarea aceasta şi toiagul acesta!"
26.     Şi le-a cunoscut Iuda şi a zis: "Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am dat-o lui Şela, fiul meu". Şi n-a mai cunoscut-o pe ea.
27.     Iar când era să nască, s-a aflat că are în pântece doi gemeni.
28.     În vremea naşterii s-a ivit mâna unuia, iar moaşa a luat şi i-a legat la mână un fir de aţă roşie, zicând: "Acesta a ieşit întâi".
29.     Dar acesta şi-a tras mâna înapoi şi îndată a ieşit fratele lui. Şi ea a zis: "Cum ai rupt tu piedica? Ruptura să fie asupra ta!" Şi i-a pus numele Fares.
30.     După aceea a ieşit şi fratele lui, cu firul de aţă roşie la mână, şi i s-a pus numele Zara.

Capitolul 39
1.     Deci Iosif a fost dus în Egipt şi din mâna Ismaeliţilor, care l-au dus acolo, l-a cumpărat egipteanul Putifar, o căpetenie de la curtea lui Faraon şi comandantul gărzii lui.
2.     Domnul însă era cu Iosif şi el era om îndemânatic şi trăia în casa egipteanului, stăpânul său.
3.     Stăpânul său vedea că Domnul era cu dânsul şi că toate câte făcea el, Domnul le sporea în mâna lui.
4.     De aceea a aflat Iosif trecere înaintea stăpânului său şi i-a plăcut şi l-a pus peste casa sa şi toate câte avea le-a dat pe mâna lui Iosif.
5.     Iar după ce l-a pus peste casa sa şi peste toate câte avea, a binecuvântat Domnul casa egipteanului pentru Iosif şi era binecuvântarea Domnului peste tot ce avea el în casa şi în ţarina sa.
6.     Şi a lăsat Putifar pe mâna lui Iosif tot ce avea şi, de când îl avea pe el, nu purta grijă de nimic din câte avea, fără numai de pâinea ce mânca. Iosif însă era chipeş la statură şi foarte frumos la fată.
7.     Aşa fiind, femeia stăpânului său şi-a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: "Culcă-te cu mine!"
8.     Iar el n-a voit, ci a zis către femeia stăpânului său: "De când sunt aici, stăpânul meu nu poartă grijă de nimic în casa sa, ci toate câte are le-a dat pe mâna mea.
9.     În casa aceasta nu-i nimeni mai mare decât mine şi de la nimic nu sunt oprit decât numai de la tine, pentru că tu eşti femeia lui. Cum dar să fac eu acest mare rău şi să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?"
10.     Dar, deşi ea zicea aşa lui Iosif în toate zilele, el n-o asculta să se culce cu ea, nici să fie cu ea.
11.     Se întâmplă într-o zi să intre Iosif în casă după treburile sale şi, nefiind în casă vreunul din casnici,
12.     Ea l-a apucat de haină şi i-a zis: "Culcă-te cu mine!" El însă, lăsând haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară.
13.     Iar ea, când a văzut că el, lăsându-şi haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară,
14.     A strigat pe casnicii săi şi le-a zis aşa: "Priviţi, ne-a adus aici slugă un evreu, ca să-şi bată joc de noi. Căci a intrat la mine şi mi-a zis: "Culcă-te cu mine!" Eu însă am strigat tare.
15.     Auzind el că am ridicat glasul şi am strigat, lăsându-şi haina la mine, a fugit şi a ieşit afară".
16.     Şi a ţinut ea haina la sine până a venit stăpânul lui acasă.
17.     Atunci i-a spus şi lui aceleaşi vorbe, zicând: "Acel rob evreu, pe care l-ai adus la noi, a venit la mine să mă batjocorească şi mi-a zis: "Culcă-te cu mine!"
18.     Dar când a auzit că am ridicat glasul şi am început să strig, s-a temut şi, lăsându-şi haina la mine, a fugit şi a ieşit afară".
19.     Auzind stăpânul lui cuvintele femeii sale, câte îi spusese despre el, zicând: "Aşa şi aşa s-a purtat cu mine sluga ta!" s-a aprins de mânie
20.     Şi luând stăpânul pe Iosif, l-a băgat în temniţă, unde erau închişi cei ce greşeau regelui. Şi a rămas el acolo în temniţă.
21.     Dar Domnul era cu Iosif, a revărsat milă asupra lui şi i-a dăruit trecere înaintea mai-marelui temniţei,
22.     Încât mai-marele temniţei a dat pe mâna lui Iosif temniţa şi pe toţi osândiţii, care erau în temniţă, şi orice era de făcut acolo, el făcea.
23.     Iar mai-marele temniţei nu avea nici o frică de nimic, că toate erau pe mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu el şi toate câte făcea, Domnul le sporea în mâinile lui.