Sfântul Cuvios Părintele nostru Ştefan cel Nou, mărturisitor din Constantinopol (+766) Sfântul Mucenic Irinarh, dimpreună cu 2 Mucenici copii şi cele dimpreună cu dânsul şapte sfinte femei (+303) Sfântului Ierarh Teodor, Arhiepiscop de Rostov în Rusia, fratele Sfântului Serghie de la Radonej (+1395)
Stil vechi
28 Noiembrie

Sâmbătă

Stil nou
11 Decembrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Crăciunului. Dezlegare la pește
Sfântul Cuvios Părintele nostru Ştefan cel Nou, mărturisitor din Constantinopol (+766). Sfântul Mucenic Irinarh, dimpreună cu 2 Mucenici copii şi cele dimpreună cu dânsul şapte sfinte femei (+303). Sfinții Mucenici care au pătimit pentru Sfintele Icoane împreună cu Sfântul Ştefan cel Nou: Vasile, Ioan, Ştefan, Grigorie şi Grigorie, dimpreună cu sute de ostaşi ai împăratului Constantin Copronim, care s-au făcut monahi şi au mărturisit pentru Sfintele Icoane împreună cu Sfântul Ștefan (+741-775). Sfântului Ierarh Teodor, Arhiepiscop de Rostov în Rusia, fratele Sfântului Serghie de la Radonej (+1395). Sfântul Cuvios Mucenic Andrei, monah la Vlaherne, care a pătimit pentru Sfintele Icoane. Sfântul Mucenic Petru, care s-a săvârşit fiind bătut pentru Sfintele Icoane. Sfânta Muceniță Ana, care s-a săvârşit fiind bătută deoarece se tânguia văzând suferințele Sfântului Ştefan cel Nou (+766). Sfântul Mucenic Acachie, preotul care l-a botezat pe Sfântul Irinarh (+303). Sfântul Mucenic Ruf din Roma, care a pătimit în vremea împăratului Dioclețian (+304). Sfinții Mucenici din Cilicia: episcopii: Timotei şi Teodor, preoţii: Petru, Serghie, Ioan, Teodor și Nichifor, diaconii: Vasile şi Toma și monahii: Ierotei, Hariton, Daniel, Socrat, Comasie, Eusebie şi Etimasie, care au pătimit în vremea împăratului Iulian Apostatul (+361). Sfintele Mucenițe: Juthwara din Cornwall în Anglia și Iluminata, fecioară din Todi în Italia (IV). Sfântul Ierarh Teodor, episcop în Armenia (VI). Sfântul Mucenic Mauriciu, evlaviosul împărat, dimpreună cu cei 6 fii ai săi, asasinați de împăratul Foca Tiranul (+602). Pomenirea unui sfințit mărturisitor căruia i s-a tăiat nasul și care mai târziu a ajuns episcop al Hazariei. Sfânta Oda, fecioară din Brabant în Olanda (+726). Sfinții Ierarhi: Grigorie al III-lea, episcopul Romei, mărturisitor al credinţei ortodoxe în faţa iconoclasmului, și Ipolit, episcop de Saint-Cloud în Franţa (+743 și +775). Sfântul Mucenic Hristu din Constantinopol (+1748). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: mitropolitul Serafim (Ciciagov) de Sankt-Petersburg (+1937), ieromonahii: Alexie (Veselovsk), Alexie (Smirnov), Vasile (Zavgorodnego), Cuvioșii Mucenici Rafail (Tiupin), Vichentie (Nicolski), Petru și Mucenița Anisia (Maslanov)(+1937). Mucenița Parascheva (Fedorov)(+1938), preotul Nicolae (Krîlov)(+1941), care au pătimit în timpul regimului comunist. Aflarea moaștelor Cuviosului Mărturisitor Serghie (Srebreanschii)(2000).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.