Sfântul Cuvios Avramie, arhimandrit din Rostov în Rusia, noul făcător de minuni (+1077) Sfânta Cuvioasă Mucenițe Anastasia Romana, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (+256)
Stil vechi
29 Octombrie

Marți

Stil nou
11 Noiembrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfânta Cuvioasă Mucenițe Anastasia Romana, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (+256). Sfântul Serapion de Zarzma în Georgia (+900). Sfinții Cuvioși: Avramie și Maria, nepoata lui, din Edesa în Siria (+366 și +371). Sfântul Cuvios Avramie, arhimandrit din Rostov în Rusia, noul făcător de minuni (+1077). Sfântul Cuvios Mucenic Timotei de la Mănăstirea Esfigmenu din Sfântul Munte Athos (+1820). Sfânta Cuvioasă Maica noastră Ana din Olimpul Bitiniei, care s-a nevoit într-o mănăstire de monahi, luându-și numele de Eufimian (+826). Sfânta Muceniță Melitina din Marcionopolis. Sfântul Mucenic Chiril de la Roma (+ 253). Sfinții Mucenici: Min şi Mineu. Sfântul Ierarh Apian, episcop în Africa, cinstit la Pavia în Italia. Sfântul Mucenic Sava Stratilat. Sfinții Mucenici: Claudiu, Asterie, Neon şi Teonilla, care au pătimit în Cilicia (+285). Sfântul Ierarh Vasile, episcop în Liguria în Italia (V). Sfânta Cuvioasă Ermelindis, pustnică în Belgia (+ 592). Sfântul Ierarh Colman, episcop în Irlanda (+633). Sfânta Cuvioasă Elfleda, stareţă la Ramsey în Anglia (+1000). Sfinții Cuvioși: Avramie Zăvorâtul şi Nestor cel Neînvăţat de la Pecerska (XII, XIV). Sfântul Sfințit Mucenic Atanasie din Sparta în Mundania (+1653). Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru (+1653). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: protoiereul Evghenie (Ivașko)(+1937), preoții: Ioan (Rudinski)(+1930), Leonid (Muraviov)(+1941), Nicolae (Probatov) și cei împreună cu el binecredincioșii creștini: Alexie, Ioan, Filip, Andrei, Naum, Victor, Vasile, Pavel, Pavel, Cosma, Ioan și Agafia (+1918), care au pătimit în timpul regimului comunist.
Rugaciunea Zilei

Rugaciunea de Marţi

Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.

Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale.

Amin.