Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, ruda Domnului, episcopul Ierusalimului şi unul din cei 70 de Apostoli (+107) Sfântul Ierarh Ștefan, egumen  la  Pecerska,  iar apoi  episcop  de Vladimir în Rusia (+1094) Duminica V (a Samarinencii)
Stil vechi
27 Aprilie

Duminică

Stil nou
10 Mai
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Duminica V (a Samarinencii). Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, ruda Domnului, episcopul Ierusalimului şi unul din cei 70 de Apostoli (+107). Sfântul Ierarh Ștefan, egumen la Pecerska, iar apoi episcop de Vladimir în Rusia (+1094). Sfântul Cuvios Evloghie, primitorul de străini din Constantinopol (IV). Sfântul Cuvios Ioan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Cataron din Constantinopol (IX). Sfinții Apostoli din cei 70: Aristarh, Marcu și Zinon. Sfântul Mucenic Puplie, care s-a săvârşit de sabie. Sfântul Mucenic Lolion cel Nou, care s-a săvârşit fiind târât pe pământ. Sfântul Cuvios Liberal din Treviso în Italia (III). Sfântul Mucenic Pollion citeţul din Panonia, care s-a săvârşit prin foc (+306). Sfântul Liberal preotul din Ancona în Italia, care a convertit la Ortodoxie un mare număr de arieni (+400). Sfântul Ierarh Teofil, episcop de Brescia în Italia (+427). Sfântului Cuvios Asic, ucenicul Sfântului Patrick din Irlanda (+490). Sfântul Ierarh Tertulian, episcop de Bologna în Italia (+490). Sfântul Ierarh Maughold, episcopul Insulei Man din Anglia (+498). Sfântului Enoder din Anglia (VI). Sfântul Cuvios Nicon, egumenul Lavrei Sfântului Gherasim de la Iordan din Palestina (VI). Sfântul Ierarh Floribert, episcop de Luik în Olanda (+746). Sfântul Cuvios Gheorghe Stâlpnicul. Sfântul Cuvios Winwald, stareţ la Beverley în Anglia (+751). Sfântul Mucenic Ilie Ardunis, nevoitor din Sfântul Munte Athos, care s-a săvârşit prin foc la Kalamata în Peloponez (+1686). Sfântul Cuvios Paisie, nebun pentru Hristos de la Pecerska (+1898). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: Pavel (Sfetozarov), Ioan (Rojdestvenskii), Sfinții Noi Mucenici: Auxentie (Calașnicov), Petru (Iazâkov), Nicolae (Malkov), Serghie (Mefodiev) și Anastasia (+1922), Maria (Nosova)(+1938) și preotul Ioan (Spaskii)(+1941) care au pătimit în timpul regimului comunist.
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.