Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei Cuviosul Sebastian de Sohoti, Poșehonie (+1542) Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei Judecăți)
Stil vechi
26 Februarie

Duminică

Stil nou
10 Martie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei Judecăți). Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei (420). Cuviosul Sebastian de Sohoti, Poșehonie (+1542). Sfântul Sf. Mc. RIGHIN, ep. Scopelor (+362). Sfântul Sfințit Mucenic IPATIE, egumenul Mănăstirii lui Rufie (Frigia) în vremea lui Arcadie (+446);. Sf. Cuv. TEODOR, cel nebun pentru Hristos. Sf. Sfințit Mc. MARCEL, episcopul Apamiei Ciprului. Sf. Cuv. PAFNUTIE Chefalas (Egipt, sec. IV). Sf. Cuv. ETHELBERT (EDILBERT) primul regecreştin ai Angliei (n. 560 - +616). Sf. Cuv. WALBURGA din Anglia, fiica regelui Sf. Richard (+779). Sf. Cuv. ERASM din Chefala. Sfântul Sf. Nou Mc LEON (Korobezuk) preotul din Laskov (Polonia). Sf. Mc. POLICARP.
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.