Sfântul Clement, Arhiepiscopul Ohridei Sfântul, Slăvitul, Marele Mucenic și Tămăduitorul Pantelimon, care a pătimit în Nicomidia în vremea împăratului Maximian Galeriu (+ 305) Canonizarea Sfântului Cuvios Ghernan din Alaska (+ 1836), făcătorul de minuni, în anul 1970 Sfintele Cuvioase: Antuza, mărturisitoare de la Mănăstirea Mantineon din Paflagonia, dimpreună cu 90 de Monahii, care au mărturisit pentru Sfintele Icoane (VIII)
Stil vechi
27 Iulie

Vineri

Stil nou
9 August
Ziua precedentă
Ziua următoare
Dezlegare la pește
Sfântul, Slăvitul, Marele Mucenic și Tămăduitorul Pantelimon, care a pătimit în Nicomidia în vremea împăratului Maximian Galeriu (+ 305). Canonizarea Sfântului Cuvios Ghernan din Alaska (+ 1836), făcătorul de minuni, în anul 1970. Sfintele Cuvioase: Antuza, mărturisitoare de la Mănăstirea Mantineon din Paflagonia, dimpreună cu 90 de Monahii, care au mărturisit pentru Sfintele Icoane (VIII). Sfântul Ierarh Clement, primul episcop de Ohrida (+916), dimpreună cu Sfinţii Cuvioși: Gorazd (+896), Naum (+910), Anghelar şi Sava (X), ucenicii Sfinților Chiril și Metodie, luminătorii slavilor. Sfântul mucenic orb, pe care l-a vindecat Sfântul Mucenic Pantelimon (+305). Sfinţii 153 de Mucenici, care s-au săvârşit fiind înnecați în Marea Traciei. Sfântul Cuvios Manuil, care s-a săvârşit cu pace (IX). Sfântul Mucenic Hristodul din Casandra, care a mărturisit la Tesalonic (+1777). Sfinţii Mucenici: Felix, Iulia şi Gioconda, care au pătimit la Nola în Campania Italiei. Sfinții Sfințiți Mucenici: Mavru, primul episcop de Biscelia în Italia, şi cei dimpreună cu dânsul: Pantelimon şi Serghie, care au pătimit în timpul împăratului Traian (+117). Sfântul Ierarh Celestin I, episcopul Romei, ucenicul Sfântului Ambrozie al Mediolanului și mărturisitor al dreptei credinţe în fața pelagianismului și a nestorianismului (IV). Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul cel Nou din Egeea în Cilicia (VI). Sfântul Ierarh Lavrentie, arhiepiscop de Milano în Italia (+512). Sfântul Ierarh Eclesie, episcop de Ravenna în Italia (+534). Sfântul Ierarh Eterie, episcop de Auxerre în Franţa (+573). Sfinţii Mucenici: Aurelie şi Natalia, soţia lui, Felix şi Liliosa, soţia lui, care au pătimit la Cordoba în Spania (+852). Sfântul Sfințit Mucenic Gheorghe Savaitul din Cordoba în Spania (+852). Sfântul Cuvios Nicolae, nebun pentru Hristos din Novgorod în Rusia (+1392). Sfântul Ierarh Ioasaf, mitropolitul Moscovei (+1555). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Ambrozie de Sarapolsk, preoţii: Platon (Kornâh), Pantelimon (Bogoiavlenski)(+1918) și Ioan (Soloviov) (+1941), care au pătimit în timpul regimului comunist.
File pateric

După slujba de cununie, preotul le spuse mirilor:
- Acum sunteti covârsiti de bucurie. Să dea Dumnezeu ca această bucurie să rămână cât mai adânc întipărită în inimile voastre. Dar trebuie să stiti că în viata de familie există si unele tensiuni, că apar si unele neîntelegeri. În viata de familie apar momente în care îti este foarte greu să faci ce trebuie. Celălalt face o greseală, să zicem că pierde portmoneul cu banii primiti la salariu sau citeste ziarul în parc în loc să aibă grijă de copil. Si copilul nesupravegheat îsi sparge capul. Mânia clocoteste în inimă, îti vine să îi spui celuilalt cuvinte urâte. Dar dacă în astfel de momente reusesti să îti înfrânezi mânia sau dacă în altă situatie în care cazi de pe picioare de oboseală faci tot ce-ti stă în putintă pentru a avea grijă de copilul bolnav, atunci primesti cunună de la Dumnezeu. Jertfa ta e primită de El ca o mucenicie nesângeroasă.

[Un bătrân] a zis: "Omul care se nevoieste pentru Dumnezeu este asemenea mucenicului". (10-424)

Pilda zilei

Sabia şi coroana

Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia.
- De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele?
- Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana.
- Aşa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. Însă ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu!

“Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate” (Sfântul Isaac Sirul)

 

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Isaia

Capitolul 37
1.  Şi când a auzit regele Iezechia cuvintele acestea, şi-a rupt veşmintele, s-a îmbrăcat în sac şi a intrat în templul Domnului.
2.  Şi a trimis pe Eliachim, cel de peste casa sa, şi pe Şebna scriitorul şi pe cei mai bătrâni dintre preoţi, îmbrăcaţi în sac, către proorocul Isaia, fiul lui Amos.
3.  Şi au zis către dânsul: "Ziua de astăzi este zi de strâmtorare, de pedeapsă şi de ruşine; căci pruncii sunt gata a ieşi din pântecele maicii lor, dar ele nu au putere să-i nască!
4.  Poate Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care le-a trimis regele Asiriei, stăpânul său, ca să facă de ocară pe Dumnezeul cel viu, şi Domnul Dumnezeul tău poate îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru rămăşiţa care se mai află!"
5.  Şi au intrat robii regelui Iezechia la proorocul Isaia.
6.  Şi le-a zis Isaia: "Aşa veţi răspunde stăpânului vostru: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu te teme de cuvintele pângăritoare pe care le-ai auzit din partea slujitorilor regelui Asiriei.
7.  Iată, voi pune în el un astfel de duh, că va primi o veste şi se va întoarce în ţara lui şi acolo va cădea în ascuţişul sabiei".
8.  Şi s-a întors Rabşache şi a aflat pe regele Asiriei tăbărât la Libna, căci i se spusese că a plecat din Lachiş.
9.  Atunci (regele Asiriei) a aflat că Tirhaca, regele Etiopiei, pornise împotriva lui şi iarăşi a trimis soli către Iezechia, zicând:
10.  "Aşa veţi zice lui Iezechia, regele lui Iuda: Să nu te încrezi în Dumnezeul tău, şi să nu te amăgeşti, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâinile regelui Asiriei.
11.  Tu ai aflat ceea ce au făcut regii Asiriei tuturor ţărilor, cum le-au nimicit şi numai tu ai scăpat!
12.  Oare dumnezeii lor au izbăvit popoarele pe care le-au distrus părinţii mei: Gozanul, Haranul, Reţeful şi pe fiii lui Eden din Telasar?
13.  Unde este regele Hamatului, al Arpadului, cel al cetăţii Sefarvaim, al Henei şi al Ivei?"
14.  Atunci Iezechia a luat scrisoarea din mina trimişilor şi a citit-o. Apoi el a intrat în templul Domnului şi a întins-o desfăcută înaintea Domnului.
15.  Şi s-a rugat Iezechia către Domnul, zicând:
16.  "Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Care stai pe heruvimi, numai Tu singur eşti Dumnezeu al tuturor regatelor de pe pământ. Tu ai făcut cerul şi pământul.
17.  Pleacă, Doamne, urechea Ta şi deschide, Doamne, ochii Tăi şi vezi şi ia aminte la cuvintele lui Sanherib, pe care le-a trimis ca să facă de batjocură pe Dumnezeul cel viu.
18.  Cu adevărat, Doamne, regii Asiriei au nimicit toate neamurile şi ţările lor;
19.  Şi pe dumnezeii lor i-au ars cu foc, că ei nu sunt dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti: lemn şi piatră; pentru aceea ei i-au nimicit.
20.  Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui ca să ştie toate împărăţiile pământului că Tu singur eşti Domnul nostru!"
21.  Şi a trimis Isaia, fiul lui Amos, către Iezechia, zicând: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, către Care te-ai rugat cu privire la Sanherib, regele Asiriei;
22.  Iată hotărârea pe care a rostit-o împotriva lui: "Te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine fecioara, fiica Sionului; în spatele tău clatină din cap fiica Ierusalimului!
23.  Pe cine ai pângărit şi îi făcut de râs şi împotriva cui ai ridicat glasul şi sus ai înălţat ochii tăi? împotriva Sfântului lui Israel!
24.  Prin mina servilor tăi ai hulit pe Domnul meu şi ai zis: Cu carele mele multe voi urca pe vârfurile munţilor, pe cele mai înalte piscuri ale Libanului! Voi tăia cedrii cei falnici şi cei mai de seamă dintre chiparoşi şi voi ajunge pe cele mai înalte culmi cu păduri dese.
25.  Că eu sunt cel ce am săpat fântâni şi am băut apă şi am secat sub paşii mei toate pâraiele Egiptului!
26.  Oare nu auzi tu? Din vremi străvechi am pregătit aceasta; din veac le-am hotărât şi acum le aduc la îndeplinire! Tu voiai să prefaci în ruină cetăţile cele întărite.
27.  Cei ce locuiau în ele erau fără putere, înspăimântaţi şi uluiţi. Ca iarba câmpului erau ei, ca frageda verdeaţă, ca iarba de pe acoperişuri înainte ca paiul ei să fi fost crescut.
28.  Ştiu când te scoli şi când te culci, toate faptele tale Îmi sunt cunoscute.
29.  Întărâtarea ta împotriva Mea, trufia ta au ajuns până la urechile Mele. De aceea voi pune belciug în nările tale şi frâul Meu buzelor tale şi te voi întoarce pe calea pe care ai venit!
30.  Şi pentru tine, acesta va fi semnul: anul acesta mâncaţi din pâinea ce creşte pe ogoare, în anul al doilea, din ceea ce creşte de la sine, iar în al treilea an semănaţi, seceraţi, sădiţi vii şi mâncaţi din roadele lor.
31.  Şi rămăşiţa care va fi scăpat din casa lui Iuda îşi va înfige rădăcini în jos şi va face roade în sus.
32.  Că din Ierusalim va ieşi o rămăşită şi din muntele Sionului cei scăpaţi cu viaţă. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.
33.  Pentru aceasta, aşa zice Domnul către regele Asiriei: Nu va intra în această cetate şi nu va arunca nici o săgeată. Nu va porni împotriva ei cu scut şi nu o va înconjura cu valuri.
34.  Pe calea pe care a venit se va întoarce şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
35.  Apăra-voi cetatea aceasta şi o voi scăpa pentru Mine şi pentru David, sluga Mea!"
36.  Şi a ieşit îngerul Domnului şi a bătut în tabăra Asiriei o sută şi cincizeci de mii; iar dimineaţa, la sculare, toţi erau morţi.
37.  Atunci Sanherib, regele Asiriei, a ridicat tabăra şi a plecat şi s-a oprit la Ninive.
38.  Şi pe când el se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec şi Şareser, feciorii lui, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţinutul Ararat. Iar în locul lui, a domnit fiul său Asarhadon.

Capitolul 38
1.  În vremea aceea Iezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Şi a intrat la el Isaia, fiul lui Amos, şi i-a zis: "Aşa grăieşte Domnul: Pune rânduială în casa ta, că nu vei mai trăi, ci vei muri".
2.  Atunci s-a întors Iezechia cu faţa la perete şi s-a rugat Domnului:
3.  "O, Doamne! Adu-ţi aminte că am umblat înaintea Ta întru credincioşie şi cu inimă curată, săvârşind ceea ce este plăcut înaintea ochilor Tăi!" Şi a izbucnit Iezechia în hohote de plâns.
4.  Şi a fost cuvântul Domnului către Isaia, zicând:
5.  "Du-te şi spune lui Iezechia: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am lacrimile tale, iată voi adăuga la viaţa ta încă cincisprezece ani
6.  Şi din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta şi o voi ocroti".
7.  Şi iată semnul care ţi se va da fie de la Domnul că El Îşi va împlini cuvântul Său:
8.  "Iată voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz, să zic cu zece linii". Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le străbătuse.
9.  Rugăciunea lui Iezechia, regele lui Iuda, când a căzut bolnav şi s-a tămăduit de boala lui:
10.  "Atunci eu am zis: Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor voi fi ţinut pentru restul anilor mei.
11.  Nu voi mai vedea pe Domnul în pământul celor vii; şi nu voi mai privi pe nimeni dintre locuitorii lumii.
12.  Casa mea este smulsă şi dusă departe de mine, ca o colibă de ciobani. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. De dimineaţă până seara, Tu ai sfârşit cu mine.
13.  Strig până dimineaţa. Ca un leu (boala) îmi sfărâmă oasele mele! De dimineaţă până seara, Tu ai sfârşit cu mine.
14.  ţip cumplit ca o rândunică, gem ca o porumbiţă. Ochii mei slăbesc, uitându-se în sus. Doamne, sunt în mare cumpănă, nu mă lăsa!
15.  Ce să mai grăiesc! El mi-a dat de ştire şi a făcut! Sfârşi-voi firul vieţii mele, aducându-mi aminte de amărăciunea sufletului meu!
16.  Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă!
17.  Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
18.  Că locuinţa morţilor nu Te va lăuda şi moartea nu Te va preaslăvi; cei ce se coboară în mormânt nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
19.  Cel viu, cel viu Te laudă, ca mine astăzi; părinţii învaţă pe copiii lor credincioşia Ta.
20.  Domnul să ne mântuiască şi vom cânta din harpă în toate zilele vieţii noastre înaintea templului Domnului!"
21.  Şi Isaia a adus o turtă de smochine şi a pus-o deasupra bubei şi Iezechia s-a vindecat.
22.  Şi Iezechia a întrebat: "După care semn voi şti că voi intra în templul Domnului?"

Capitolul 39
1.  În vremea aceea, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a trimis scrisori şi un dar lui Iezechia, auzind că a fost bolnav şi s-a făcut sănătos.
2.  Şi s-a bucurat pentru ele Iezechia şi a arătat solilor vistieria, argintul, aurul, miresmele şi untdelemnul cel bun şi toată strânsura lui de arme şi tot ceea ce se afla în cămările lui. şi n-a rămas nimic în casa lui şi în tot cuprinsul stăpânirii lui pe care Iezechia să nu-l fi arătat.
3.  Atunci a zis proorocul Isaia către regele Iezechia: "Ce au zis oamenii aceştia şi de unde au venit ei la tine?" Şi a răspuns Iezechia: "Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon!"
4.  Şi a mai întrebat: "Ce au văzut în casa ta?" Şi a zis Iezechia: "Au văzut toate câte sunt în casa mea; şi n-a rămas nimic în vistieriile mele pe care să nu-l fi arătat".
5.  Şi a zis Isaia către Iezechia: "Ascultă ceea ce grăieşte Domnul Savaot!
6.  Iată vin zile, când tot ceea ce au agonisit părinţii tăi până astăzi va fi dus în Babilon şi nu va rămâne nimic, aşa zice Domnul.
7.  Şi din feciorii care vor ieşi din tine şi îi vei naşte, vor lua. Şi vor fi eunuci la curtea regelui din Babilon".
8.  Şi a zis Iezechia către Isaia: "Bun este cuvântul Domnului pe care l-ai grăit!" Căci, se gândea el: "Va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!"