Sfinții Părinți de la Sinodulal II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în vremea împăratului Teodosie cel Mare, și la care a fost anatemizat ereticul Macedonie, luptătorul împotriva Duhului Sfânt (381) Sfântul Mucenic Vasilisc, nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, care s-a săvârşit prin sabie la Amasia în timpul împăratului Maximian (+308) Sfînta treime. Cincizecimea
Stil vechi
22 Mai

Duminică

Stil nou
4 Iunie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfînta treime. Cincizecimea. Sfinții Părinți de la Sinodulal II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în vremea împăratului Teodosie cel Mare, și la care a fost anatemizat ereticul Macedonie, luptătorul împotriva Duhului Sfânt (381). Sfântul Mucenic Vasilisc, nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, care s-a săvârşit prin sabie la Amasia în timpul împăratului Maximian (+308). Sfinții Mucenici: Marcel, care s-a săvârşit fiind adăpat cu plumb topit, și Codrat, care s-a săvârşit fiind târât de un cal (308). Sfânta Muceniță Sofia doctoriţa, făcătoarea de minuni, care s-a săvârşit de sabie. Sfântul Mucenic Ioan-Vladimir, despotul Serbiei şi făcătorul de minuni, care s-a săvârşit prin sabie, și a Sfântului Sfințit Mucenic Zaharia, care a pătimit la Prusa în Bitinia (+1015 și +1802). Sfântul Ierarh Marcian, episcop de Ravenna şi mărturisitor în Italia (+127). Sfântul Ierarh Ausonius, primul episcop de Angouleme în Franţa (III). Sfinților Sfințiți Mucenici: Cast şi Secondin episcopii, care au pătimit la Mondragone-Caserta în Italia, și a Sfinților Mucenici: Emil şi Castus, care s-au săvârşit prin foc la Cartagina în Africa (+250). Sfintele Cuvioase: Elena de Carnavon, prinţesă din Ţara Galilor, și Elena din Auxerre în Franţa (IV, V). Sfinții Sfințiți Mucenici: episcopul Donat, preotul Macarie şi diaconul Teodor din Dalmaţia, care s-au săvârşit prin înecare (+316). Sfinții Mucenici: Faustin, Timotei şi Venust, care au pătimit la Roma (+362). Sfântul Cuvios Roman din Subiaco și a Sfântului Fulk de la Arpino în Italia (+560 și +600). Sfântul Cuvios Conall din Donegal în Irlanda și a Sfântului Cuvios Mucenic Boetian din Franța, ucenicul Sfântului Fursey din Irlanda (VII). Sfântul Sfințit Mucenic Pardu, episcop de Larino, care a pustnicit lângă Lucera în Italia (VII). Sfinții Ierarhi: Lup, episcop de Limoges, și Aigulphus, episcop de Bourges în Franţa (+637 și +835). Sfinții Cuvioși: Ioan, stareţ la Parma, și Bobo din Pavia în Italia (+982 și +985). Sfântul Iacob din Borovici-Novgorod în Rusia (+1540). Sfântul Mucenic Pavel din Peloponez în Grecia (+1818). Sfântul Sfințit Nou Mucenic: protoiereul Mihail (Borisov) din Rusia, care a pătimit în timpul regimului comunist (+1942). Sfântul şi dreptului Melchisedec, regele Salemului, cel care l-a binecuvântat pe patriarhul Avraam (+2000 î.d.Hr.).
File pateric

PENTRU AVVA ARSENIE

Spunea avva Daniil : atatia ani a petrecut cu noi si numai o masura de grau ii faceam lui pe an si cand mergeam la el mancam din acel grau.

Spunea iarasi cineva pentru avva Arsenie, ca numai odata intr-un an schimba apa in care muia stalparile finicilor ( curmalilor ) si nu mai adaoga la cea veche. Ca impletea fasii si le cosea pana la ceasul al saselea. Si l-au rugat batranii, zicand : de ce nu schimbi apa stalparilor, ca miroase greu ? si le-a zis lor : in locul mirodeniilor si aromatelor si mirurilor, de care m-am indulcit in lume, tebuie sa iau acest miros.

Se zicea iarasi, ca dupa ce auzea ca s-au copt tot felul de poame si se treceau, atunci singur zicea : aduceti-mi. Si gusta numai odata putin din toate si multumea lui Dumnezeu.

S-a bolnavit odata avva Arsenie la schit si intru atata saracie ajunsese, incat trebuindu-i o camasuta de in si neavand cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie si a zis : multumescu-Ti Tie, Doamne, ca m-ai invrednicit sa iau milostenie pentru numele Tau.

Pilda zilei

Cum scăpăm de lenevie ?

Într-o zi a venit la Sfântul Macarie un om şi i s-a plâns: 
- "Ce să mă fac, cuvioase, că mă supără gândurile şi mă îndeamnă la lenevie?" 
Iar Macarie i-a răspuns: 
- "Zi aşa gândurilor taIe: eu vieţuiesc aici pentru Iisus Hristos...? 
Şi astfel făcând, omul acela a scăpat de lenevie.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

PSALMUL 30:
Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor, pentru uimire.

1. Spre Tine, Doamne, am nadajduit, ca sa nu fiu rusinat in veac. Intru indreptarea Ta izbaveste-ma si ma scoate.
2. Pleaca spre mine urechea Ta, grabeste de ma scoate. Fii mie Dumnezeu aparator si casa de scapare ca sa ma mantuiesti.
3. Ca puterea mea si scaparea mea esti Tu si pentru numele Tau ma vei povatui si ma vei hrani.
4. Scoate-ma-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, ca Tu esti aparatorul meu.
5. In mainile Tale imi voi da duhul meu; izbavitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevarului.
6. Urat-ai pe cei ce pazesc desertaciuni in zadar, iar eu spre Domnul am nadajduit.
7. Bucura-ma-voi si ma voi veseli de mila Ta, ca ai cautat spre smerenia mea, mantuit-ai din nevoi sufletul meu,
8. Si nu m-ai lasat in mainile vrajmasului; pus-ai in loc desfatat picioarele mele.
9. Miluieste-ma, Doamne, ca ma necajesc; tulburatu-s-a de manie ochiul meu, sufletul meu si inima mea.
10. Ca s-a stins intru durere viata mea si anii mei in suspinuri; slabit-a intru saracie taria mea si oasele mele s-au tulburat.
11. La toti vrajmasii mei m-am facut de ocara si vecinilor mei foarte, si frica cunoscutilor mei. Cei ce ma vedeau afara fugeau de mine.
12. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ea un vas stricat,
13. Ca am auzit ocara multora din cei ce locuiesc imprejur, cand se adunau ei impreuna impotriva mea; ca sa ia sufletul meu s-au sfatuit.
14. Iar eu catre Tine am nadajduit, Doamne, zis-am : ” Tu esti Dumnezeul meu !”
15. In mainile Tale, soarta mea, izbaveste-ma din mana vrajmasilor mei si de cei ce ma prigonesc.
16. Arata fata Ta peste robul Tau, mantuieste-ma cu mila Ta !
17. Doamne, sa nu fiu rusinat, ca Te-am chemat pe Tine; sa se rusineze necredinciosii si sa se coboare in iad.
18. Mute sa fie buzele cele viclene, care graiesc impotriva dreptului faradelege, cu mandrie si cu defaimare.
19. Cat este de mare multimea bunatatii Tale, Doamne, pe care ai gatit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai facut-o celor ce nadajduiesc in Tine, inaintea fiilor oamenilor.
20. Ascunde-i-vei pe dansii cu acoperamantul fetei Tale de tulburarea oamenilor.
21. Acoperi-i-vei pe ei in cortul Tau de impotrivirea limbilor.
22. Binecuvintat este Domnul, ca minunata a fost mila Sa, in cetate intarita.
23. Iar eu am zis intru uimirea mea : Lepadat sunt de la fata ochilor Tai.
24. Pentru aceasta ai auzit glasul rugaciunii mele cand am strigat catre Tine.
25. Iubiti pe Domnul toti cuviosii Lui, ca adevarul cauta Domnul si rasplateste celor ce se madresc, cu prisosinta.
26. Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajdtuiti in Domnul.

PSALMUL 31:
Un psalm al lui David; pentru pricepere.

1. Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele.
2. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug.
3. Ca am tacut, imbatrinit-au oasele mele, cand strigam toata ziua.
4. Ca ziua si noaptea s-a ingreunat peste mine mana Ta, si am cazut in suferinta camd ghimpele Tau ma impungea,
5. Pacatul meu l-am cunoscut si faradelegea mea n-am ascuns-o impotriva mea.
6. Zis-am: ” Marturisi-voi faradelegea mea Domnului “; si Tu ai iertat nelegiuirea pacatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga catre Tine tot cuviosul la vreme potrivita, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu esti scaparea mea din necazul ce ma cuprinde, bucuria mea; izbaveste-ma de cei ce m-au inconjurat.
9. Intelepti-te-voi si te voi indrepta pe calea aceasta, pe care vei merge ; atinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal si ca un catar, la care nu este pricepere; cu zabala si cu frau falcile lor voi strange, ca sa nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bataile pacatosului, iar pe cel ce nadajduieste in Domnul, mila il va inconjura.
12. Veseliti-va in Domnul si va bucurati, dreptilor, si va laudati toti cel drepti la inima.

PSALMUL 32:
Un psalm al lui David, nescris deasupra la evrei.

1. Bucurati-va, dreptilor; celor drepti li se cuvine lauda.
2. Laudati pe Domnul in alauta, in psaltire cu zece strune cantati-i Lui.
3. Cantati-i Lui cantare noua, cantati-i frumos, cu strigat de bucurie.
4. Ca drept este cuvantul Domnului, si toate lucrurile Lui intru credinta.
5. Iubeste milostenia si judecata Domnul; de mila Domnului plin este pamantul.
6. Cu cuvantul Domnului cerurile s-au intarit, si cu duhul gurii Lui toata puterea lor.
7. Adunat-a ca intr-un burduf apele marii, pus-a in vistieria adancurile.
8. Sa se teama de Domnul tot pamantul, si de El sa se cutremure toti locuitorii lumii.
9. Ca El a zis si s-au facut, El a poruncit si s-au zidit.
10. Domnul risipeste sfaturile neamurilor, leapada gandurile popoarelor si defaima sfaturile capeteniilor.
11. Iar sfatul Domnului ramane in veac, gandurile inimii Lui, din neam in neam.
12. Fericit este neamul caruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de mostenire Luisi.
13. Din cer a privit Domnul, vazut-a pe toti fiii oamenilor.
14. Din locasul Sau, cel gata, privit-a spre toti cel ce locuiesc pamantul.
15. Cel ce a zidit indeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor.
16. Nu se mantuieste imparatul cu ostire multa si uriasul nu se va izbavi cu multimea tariei lui.
17. Mincinos este calul spre scapare, si cu multimea puterii lui nu te va izbavi.
18. Iata, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dansul, spre cei ce nadajduiesc in mila Lui. Ca sa izbaveasca de moarte sufletele lor, si sa-i hraneasca pe el in foamete.
19. Si sufletul nostru asteapta pe Domnul, ca ajutorul si aparatorul nostru este.
20. Ca in El se va veseli inima noastra, si in numele cel sfant al Lui am nadajduit.
21. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nadajduit si noi intru Tine.

PSALMUL 33:
Un psalm al lui David, cand si-a schimbat fata sa inaintea lui Abimelec si i-a dat drumul si s-a dus.

1. Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea.
2. In Domnul se va lauda sufletul meu; sa auda cei blanzi si sa se veseleasca.
3. Slaviti pe Domnul impreuna cu mine, si sa inaltam numele Lui impreuna.
4. Cautat-am pe Domnul si m-a auzit, si din toate necazurile mele m-a izbavit.
5. Apropiati-va de El si va luminati, si fetele voastre sa nu se rusineze.
6. Saracul acesta a strigat si Domnul l-a auzit pe el, si din toate necazurile lui l-a izbavit.
7. Strajui-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de El, si-i va izbavi pe ei.
8. Gustati si vedeti ca bun este Domnul; fericit barbatul care nadajduieste in El.
9. Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui, ca n-au lipsa cei ce se tem de El.
10. Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.
11. Veniti fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi invata pe voi;
12. Cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vada zile bune ? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug.
13. Fereste-te de rau si fa bine, cauta pacea si o urmeaza pe ea.
14. Ochii Domnului spre cei drepti si urechile Lui spre rugaciunea lor.
15. Iar fata Domnului spre cei ce fac rele, ca sa piara de pe pamant pomenirea lor.
16. Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit.
17. Aproape este Domnul de cei umiliti la inima, si pe cei smeriti cu duhul ii va mantui.
18. Multe sunt necazurile dreptilor, si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul.
19. Domnul pazeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
20. Moartea pacatosilor este cumplita, si cei ce urasc pe cel drept vor gresi.
21. Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El.