Sfântul Mucenic Metodie, episcopul Patarelor din Lichia, care a pătimit în timpul împăratului Liciniu (+312)
Stil vechi
20 Iunie

Vineri

Stil nou
3 Iulie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Sfinților Apostoli. Post aspru
Sfântul Mucenic Metodie, episcopul Patarelor din Lichia, care a pătimit în timpul împăratului Liciniu (+312). Mutarea moaștelor Sfântului Gurie, Arhiepiscop de Kazan (1630). pomenirea punerii moaştelor şi a îmbrăcămintelor Sfinţilor Apostoli: Luca, Andrei şi Toma, a Sfântului Prooroc Elisei şi a Sfântului Sfinţit Mucenic Lazăr, prietenul Mântuitorului, în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, în anul 960, în timpul împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Sfinții 2 Sihaştri, care s-au săvârşit cu pace în pustie. Sfântul Ierarh Calist I, patriarhul Constantinopolului, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul şi scriitor filocalic (+1363). Sfânta Icoană a Maicii Domnului „Hodighitria” de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos. Sfânta Muceniţă Gema fecioara, care a pătimit la Saintonge în Franţa (+109). Sfântul Novat preotul, mărturisitor la Roma (+151). Sfântul Ierarh Levchie Mărturisitorul din Alexandria, episcop de Vruntisiopol în Italia, care a trăit în timpul împăratului Comod (II). Sfinții Mucenici: Paul, Chiriac, Paula, Feliciana și cei dimpreună cu dânșii, care au pătimit la Tomi în Italia (+290). Sfântul Cuvios Studios, întemeietorul Mănăstirii Studiţilor din Constantinopol (V). Sfântul Cuvios Govan, pustnic din Ţara Galilor (VI). Sfânta Cuvioasă Florentina din Cartagina, egumenă în Spania, care a fost sora Sfinților Leandru și Isidor de Sevilla (VII). Sfântul Cuvios Mucenic Goban din Irlanda, ucenicul Sfântului Fursey (+670). Sfântul Ierarh Bain, episcop de Therouanne în Franţa (+710). Sfânta Cuvioasă Elena, stareţă la Oehren-Trier în Germania (+750). Sfântul Ierarh Adalbert, arhiepiescop de Magdelburg în Germania (+981). Sfântul Ierarh Mina, episcop de Poloţsk în Rusia (+1116). Sfântul Cuvios Gleb, prinţ de Vladimir în Rusia (+1175). Sfântul Cuvios Nicolae Cabasila, teolog și scriitor bisericesc, care s-a săvârșit cu pace în anul 1397.
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.