Isaia

Capitolul 16
1.  "Trimiteţi miei stăpânitorului ţării, trimiteţi-i din Petra, prin pustiu, la muntele fiicei Sionului".
2.  Ca o pasăre care fuge sperioasă din cuibul ei, ca un cuib risipit, aşa sunt fiicele Moabului la vadurile Arnonului.
3.  "Dă un sfat, dă o hotărâre, întinde umbra ta, ca noaptea, în miezul zilei, ascunde pe cei duşi în robie, nu descoperi pe cei fugari!
4.  Adăposteşte la tine pe toţi robii Moabului, să le fii acoperitor în faţa pustiitorului, până când năvala va fi trecut, prăpădul va lua sfârşit şi vrăjmaşul va lăsa tara în pace.
5.  Jilţul lui se va întări prin milostivire şi pe el va şedea de-a pururi în cortul lui David un judecător apărător al pricinei drepte şi râvnitor dreptăţii.
6.  Am auzit de semeţia Moabului, că foarte mândru este; am auzit de obrăznicia, de mândria, de trufia şi de graiurile lui deşarte".
7.  Pentru aceasta, Moabiţii se tânguiesc pentru Moab, ton împreună se bocesc! Ei suspină pentru turtele de struguri de la Chir-Hareset, înmărmuriţi.
8.  Câmpiile Heşbonului au sărăcit, asemenea şi via de la Sibma; stăpânitorul popoarelor a distrus cele mai bune viţe ale ei, care se întinseseră până la Iazer şi acoperiseră pustiul; lăstarii lor se întinseseră şi trecuseră marea.
9.  Pentru aceasta plâng împreună cu Iazerul pentru via din Sibma. Vă ud cu lacrimile mele pe voi, Heşbon şi Eleale, că nu se mai aud acolo strigătele vesele din timpul secerişului şi al culesului viilor.
10.  Nici bucurie, nici veselie prin grădini, iar prin vii nici cântece, nici chiote! Nimeni nu mai dă vinul la teasc, strigătul călcătorului a încetat.
11.  Pentru aceasta lăuntrul meu se zbuciumă pentru Moab ca o harfă şi inima mea pentru Chir-Hares.
12.  Iată că Moabul este văzut urcând obosit pe locurile înalte, intră în templul său să se roage, dar nu dobândeşte nimic.
13.  Aceasta este proorocia pe care a grăit-o Domnul odinioară pentru Moab.
14.  Iar acum Domnul a zis aşa: "Peste trei ani, socotiţi ca anii unui simbriaş, mărirea Moabului se va micşora cu vuiet mare şi va rămâne mică şi slabă, fără nici o putere".

Capitolul 17
1.  Proorocie împotriva Damascului: "Damascul este scos din numărul cetăţilor şi a rămas o grămadă de ruine.
2.  Cetăţile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de păscut turmele, care se culcă acolo şi nimeni nu le goneşte.
3.  Nici cetate întărită pentru Efraim şi nici împărăţie la Damasc. Tot aşa va fi cu rămăşiţa Siriei şi cu mărirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
4.  Şi va fi în ziua aceea că mărirea lui Iacob se va împuţina şi acest trup gras se va usca.
5.  Va fi atunci ca pe urma secerătorului ce seceră holda, când mâna lui adună spice şi cum e când oamenii adună spice în valea Refaim;
6.  Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri", zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
7.  În ziua aceea, omul îşi va întoarce privirea către Ziditorul său şi ochii lui către Sfântul lui Israel se vor întoarce.
8.  Şi nu va mai privi către jertfelnice, lucrurile mâinilor lui, şi nu se va mai uita la făptura degetelor lui, la Astartele şi statuile ridicate soarelui.
9.  În vremea aceea, cetăţile sale întărite vor fi părăsite ca ale Amoreilor şi Heveilor, lăsate înaintea fiilor lui Israel şi vor rămâne pustii.
10.  Căci tu ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale şi de Stânca scăpării tale nu ţi-ai adus aminte. Iată pentru ce tu întemeiezi grădini lui Adonis şi acolo sădeşti vie pentru un dumnezeu străin.
11.  În ziua când o sădeşti, tu vezi că se ridică şi a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri în ziua nenorocirii şi durerea este fără leac.
12.  Ah! Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari;
13.  El le ameninţă şi ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt şi ca vârtejul de pulbere în vreme de furtună.
14.  În vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai înainte de a se face ziuă, ei nu mai sunt. Iată partea, partea jefuitorilor noştri şi soarta celor ce ne-au prădat pe noi.

Capitolul 18
1.  Vai ţie, ţară în care se aude zăngănit de arme şi care eşti dincolo de fluviile Etiopiei!
2.  Tu, care trimiţi soli pe Nil în bărci de papură pe întinsele ape. Mergeţi voi, soli iuţi, către un neam de statură înaltă şi cu pielea lucie, departe către un popor de temut, popor plin de putere şi viteaz, a cărui ţară este străbătută de fluvii.
3.  Voi, toţi locuitori ai lumii şi care stăpâniţi pământul! Când veţi vedea înălţându-se steagul deasupra munţilor, priviţi! Şi când va suna trâmbiţa, ascultaţi!
4.  Că aşa zice Domnul către mine: "Privesc liniştit din locaşul Meu, întocmai ca adierea fierbinte a verii la lumina soarelui, ca norul de rouă în zăduful secerişului.
5.  Căci înainte de cules, după ce florile s-au scuturat şi mugurii s-au prefăcut în ciorchini copţi, viţele vor fi tăiate cu cosoarele, ramurile vor fi luate, smulse vor fi.
6.  Toate vor fi lăsate vulturilor de munte şi fiarelor pământului; vulturii vor petrece acolo vara, iar fiarele câmpului iarna.
7.  În vremea aceea, se vor aduce daruri de la neamul de statură înaltă şi cu pielea lucie, de la poporul de temut cel de departe, de la poporul cel plin de putere şi viteaz, a cărui ţară este străbătută de fluvii, către locul numelui Domnului Savaot, muntele Sionului".