Sfinţii 10 Mucenici din Constantinopol, care au mărturisit pentru Icoana Domnului nostru Iisus Hristos cea din poarta de aramă: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie şi Maria Patriciana și care s-au săvârșit prin sabie (+730) Sfântul Apostol Matia, unul din cei 12 Apostoli, care a propovăduit Evanghelia în Etiopia și care s-a săvârșit fiind ucis cu pietre (+63) Sfântul Mucenic Antonin din Alexandria Sfântul Cuvios Psoe din Egipt, care s-a săvârşit făcând rugăciune (IV)
Stil vechi
9 August

Joi

Stil nou
22 August
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Adormirii Maicii Domnului. Post aspru
Sfântul Apostol Matia, unul din cei 12 Apostoli, care a propovăduit Evanghelia în Etiopia și care s-a săvârșit fiind ucis cu pietre (+63). Sfântul Mucenic Antonin din Alexandria. Sfinţii 10 Mucenici din Constantinopol, care au mărturisit pentru Icoana Domnului nostru Iisus Hristos cea din poarta de aramă: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie şi Maria Patriciana și care s-au săvârșit prin sabie (+730). Sfântul Cuvios Psoe din Egipt, care s-a săvârşit făcând rugăciune (IV). Sfinţii Mucenici: Secundin, Marcelin şi Verian din Toscana în Italia, care au pătimit în timpul împăratului Deciu (III). Sfântul Mucenic Numidic şi cei dimpreună cu dânsul, care au pătimit la Cartagina în nordul Africii (+251). Sfântul Mucenic Roman, ostaș din Roma, care a pătimit în timpul împăratului Valerian (+258). Sfinţii Mucenici: Firm şi Rustic din Bergamo în Italia (+290). Sfântul Mucenic Rustic din Sirmium în Pannonia (IV). Sfântul Ierarh Domițian, episcop de Châlons în Franţa (IV). Sfântul Ierarh Autor, episcop de Metz în Franţa (V). Sfântul Phelim, ucenicul Sfântului Columba din Irlanda (VI). Sfântul Ierarh Bandarid, episcop de Soissons în Franţa (+566). Sfântul Ierarh Serenus, episcop de Marseilles în Franţa (+ 606). Sfântul Cuvios David din Irlanda, ucenicul Sfântului Finian (+ 610). Sfântul Cuvios Macarie, stareţul Mănăstirii Ordej de pe lacul Ladoga din Rusia (+1532). Sfântul Ierarh Filaret, arhiepiscop de Cernigov în Ucraina (+1866). Sfântul Alexie, protoiereu din Ugine în Franța (+1934). Soborul Tuturor Sfinţilor de la Mănăstirea Solovăţ din Rusia.
File pateric

Într-un accident de masină au murit un bărbat si tatăl său. Mama si sotia sa, care se aflau pe bancheta din spate, au rămas în viată. Dar bătrâna rămăsese cu picioarele paralizate.
Nora avusese mult de suferit din cauza soacrei, care tot încercase să o despartă de sotul ei. Acum, nora avea prilejul să se răzbune, părăsind-o. Dar, fiind o femeie crestină, nu a făcut asa ceva. O tinea în casa ei si o îngrijea cât îi stătea în putintă. Îi era greu să o schimbe, că bătrâna făcea des pe ea. Dar nora răbda toate si o îngrijea în numele Domnului.
Uneori, când o schimba pe bătrână, mirosul era atât de greu încât nora îsi spunea în sine că o va duce pe bătrână la un azil. Dar, seara, când începea să se roage, îsi dădea seama că acest gând nu era bineplăcut lui Dumnezeu. Si asa a răbdat-o pe bătrână un an de zile. Bătrâna a trecut la Domnul spovedită si împărtăsită.
Când nora a ajuns la bătrânete, s-a îmbolnăvit si ea si zăcea în pat. Copiii ei o îngrijeau cât le stătea în putintă. Ea era impresionată de dragostea pe care i-o arătau. Odată l-a întrebat pe fiul cel mare, care era căsătorit si avea copii:
- Spune-mi sincer, nu v-ati plictisit de mine, nu asteptati să mor mai repede?
Mângâindu-i fruntea, acesta îi răspunse:
- Cum poti vorbi asa, mamă? Oare tu te-ai plictisit să o îngrijesti pe bunica noastră? Nu. Si exemplul tău a rămas adânc întipărit în inimile noastre.

Un frate slujea unui bătrân bolnav si s-a întâmplat de s-a slăbănogit trupul bătrânului si a scos o bubă cu putoare si îi zicea fratelui gândul: "Fugi, că nu poti suferi putoarea aceasta". Iar fratele luând un hârb, lua puroiul bolnavului si îi zicea lui gândul: "Fugi!". El răspundea gândului: "De voi vrea să fug, din acesta voi bea". Si iar îi zicea gândul: "Nici nu fugi, nici nu bei putoarea aceasta!". Iar fratele se ostenea si răbda, slujind bătrânului. Si, văzând Dumnezeu osteneala fratelui, l-a vindecat pe bătrân. (15-352)

Pilda zilei

”Dragostea Domnului”

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârşită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi.

- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine eşti şi de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:

- Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt!

Omul a căzut în genunchi şi i-a mulţumit Domnului că S-a îndurat de el, după care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuşi. Şi a mers, a mers, până când într-un final a simţit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi… ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele paşilor săi.

- Doamne – a spus omul îndurerat – de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?!

Dar, aceeaşi voce i-a răspuns cu blândeţe:

- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în braţe.

Deodată, omul nostru a simţit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câţiva negustori îl ridicaseră şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simţit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.

- Binecuvântat să fie Domnul! A strigat omul. Cum de m-aţi găsit?

- Am văzut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit.

Erau, într-adevăr, urmele sale.

- Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit. Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte şi de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de el. Ferice de aceia care văd că toate – sănătatea, puterea de muncă, fericirea – ţin de Dumnezeu şi că doar prin Puterea Lui putem fi mântuiţi. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

“Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Sursa: ”Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe”

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.

Biblia intr-un an

Ieremia

Capitolul 10
1.  Casa lui Israel, ascultaţi cuvântul ce vi-l grăieşte Domnul!
2.  Aşa zice Domnul: "Nu deprindeţi căile neamurilor şi nu vă îngroziţi de semnele cerului, de care se îngrozesc neamurile;
3.  Că datinile neamurilor sunt deşertăciune: aceia taie un lemn din pădure şi mâinile meşterului îl lucrează cu toporul;
4.  Apoi îl îmbracă cu argint şi cu aur, îl întăresc cu cuie şi cu ciocanul, ca să nu se clatine. Aşa sunt dumnezeii neamurilor.
5.  Stau ca nişte sperietori într-o grădină cu pepeni şi nu grăiesc, sunt purtaţi pentru că nu pot merge. Nu vă temeţi de ei, că nu pot face rău, dar nici bine nu sunt în stare să facă".
6.  Nimeni nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu şi mare este puterea numelui Tău!
7.  Cine nu se va teme de Tine, Împărate al neamurilor? Numai ţie unuia se cuvine aceasta, pentru că printre toţi înţelepţii neamului şi în toate regatele lor nu este nimeni asemenea ţie.
8.  Dumnezeii neamurilor, toţi până la unul, sunt fără minte şi fără pricepere; lemne lipsite de orice înţelegere;
9.  Argint prefăcut în foi şi adus din Tarsis; aur din Ofir; lucruri de meşter şi de mână de turnător; haina de pe ei este de iacint şi purpură: iarăşi lucru de oameni iscusiţi.
10.  Iar Domnul este adevăratul Dumnezeu, este Dumnezeu viu şi împărat veşnic; de mânia Lui tremură pământul şi neamurile nu pot suferi urgia Lui.
11.  Aşadar să ziceţi neamurilor: "Dumnezeii, care n-au făcut cerul şi pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri;
12.  Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile.
13.  La glasul Lui freamătă apele în ceruri şi El ridică norii de la marginile pământului, făureşte fulgerele în mijlocul ploii şi scoate vânturile din vistieriile Sale.
14.  Atunci se vede cât este de neştiutor omul, cu toată ştiinţa lui, şi orice argintar se ruşinează de idolul său, căci chipul turnat de el nu este decât minciună; n-are nici o suflare în el.
15.  Aceasta este deşertăciune adevărată, rodul rătăcirii, şi la vremea pedepsei va pieri.
16.  Iar soarta lui Iacov nu este ca a neamurilor, că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, iar Israel este toiagul moştenirii Lui; şi numele Lui este Domnul Savaot.
17.  O, tu, care eşti împresurată, strânge-ţi de pe pământ avuţia, că aşa zice Domnul:
18.  "Iată de data aceasta voi arunca pe locuitorii ţării acesteia şi-i voi mâna la lac strâmt, ca să fie prinşi".
19.  Atunci vei grăi: "Vai mie din pricina rănii mele! Rana mea e dureroasă; însă îmi zic: Aceasta este nenorocirea mea, dar o voi îndura!
20.  Cortul îmi este pustiit şi toate funiile lui sunt rupte; fiii mei m-au părăsit şi nu mai sunt, şi n-are cine să-mi întindă cortul şi să-mi ridice pânzele.
21.  Pentru că păstorii şi-au ieşit din minte şi n-au căutat pe Domnul şi de aceea s-au şi purtat ei nebuneşte şi toată turma ei s-a risipit".
22.  Iată, vine vuiet şi zgomot mare din partea de miazănoapte ca să pustiiască cetăţile lui Iuda şi să le facă locuinţă şacalilor.
23.  Ştiu, Doamne, că nu este în voia omului calea lui, nici în voia celui ce merge, putinţa să-şi îndrepte paşii săi.
24.  Pedepseşte-mă, Doamne, dar după dreptate şi nu întru mânia Ta, ca să nu mă micşorezi.
25.  Varsă-ţi iuţimea Ta asupra neamurilor care nu Te cunosc şi asupra popoarelor care nu cheamă numele Tău, că acelea au mâncat pe Iacov, l-au mistuit şi l-au stins şi locuinţele lui le-au pustiit. 

Capitolul 11
1.  Cuvântul ce a fost de la Domnul către Ieremia:
2.  "Ascultă cuvintele legământului acestuia şi spune bărbaţilor lui Iuda şi celor ce locuiesc în Ierusalim şi le zi:
3.  Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Blestemat să fie omul care nu ascultă cuvintele acestui legământ,
4.  Pe care l-am dat Eu părinţilor voştri când i-am scos din pământul Egiptului şi din cuptorul cel de fier şi le-am zis: Ascultaţi glasul Meu şi faceţi tot ce v-am poruncit, şi veţi fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru,
5.  Ca să împlinesc jurământul cu care M-am jurat părinţilor voştri, că le voi da o tară în care curge lapte şi miere, cum este astăzi". Şi eu am răspuns: "Aşa, Doamne!"
6.  Iar Domnul mi-a zis iarăşi: "Vesteşte toate cuvintele acestea în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului şi zi: ascultaţi cuvintele lgământului acestuia şi le împliniţi!
7.  Căci am înştiinţat necontenit pe părinţii voştri, din ziua în care i-am scos din ţara Egiptului şi până astăzi; i-am înştiinţat fără încetare şi le-am zis: Ascultaţi glasul Meu!
8.  Dar ei n-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci au umblat fiecare după inima sa cea rea şi îndărătnică. De aceea am adus asupra lor toate cele spuse în legământul acesta pe care l-am poruncit să-l ţină, şi nu l-au ţinut".
9.  Şi iarăşi mi-a zis Domnul: "Între bărbaţii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului se pune la cale răzvrătire;
10.  Ei s-au întors iarăşi la fărădelegile strămoşilor lor, care n-au voit să asculte cuvintele Mele şi au mers după dumnezei străini, slujind acelora. Casa lui Israel şi casa lui Iuda au călcat legământul Meu, pe care l-am încheiat cu părinţii lor.
11.  De aceea, aşa zice Domnul: Iată voi aduce asupra lor nenorociri, de care nu se vor putea izbăvi şi, când vor striga către Mine, nu-i voi auzi.
12.  Atunci cetăţile lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului vor alerga şi vor striga către dumnezeii pe care-i tămâiază, dar aceia nu le vor ajuta în vremea nenorocirii lor.
13.  Căci câte cetăţi ai, tot atâţia dumnezei ai, Iuda, şi câte uliţi sunt în Ierusalim, tot atâtea sunt şi jertfelnicele celui de ruşine, jertfelnicele pentru tămâierea lui Baal.
14.  Tu însă nu te ruga pentru poporul acesta şi nu înălţa pentru e! rugăciune şi cereri, căci nu voi auzi când vor striga către Mine în vremea nenorocirii lor.
15.  Ce cauţi, iubitul Meu popor, în templul Meu, când în acesta se săvârşesc atâtea netrebnicii? Jertfele nu-li vor ajuta când, făcând rău, te bucuri.
16.  Măslin verde, împodobit cu roade frumoase, te-a numit Domnul. Iar acum în zgomotul cumplitei tulburări a aprins foc împrejurul lui şi ramurile lui s-au stricat.
17.  Domnul Savaot, Cel ce te-a sădit, a hotărât asupra ta nenorocirea pentru răutatea pe care casa lui Israel şi casa lui Iuda şi-au pricinuit-o singure, împingându-Mă la mânie prin tămâierea lui Baal".
18.  Domnul mi-a descoperit ca să ştiu şi mi-a arătat faptele lor.
19.  Eu insă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând: "Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească".
20.  Dar Tu, Doamne al puterilor, Judecătorul cel drept, Care cercetezi inimile şi rărunchii, dă-mi să văd răzbunarea Ta asupra lor, pentru că ţi-am încredinţat pricina mea.
21.  Pentru aceasta, aşa zice Domnul despre oamenii din Anatot care caută sufletul meu şi zic: "Nu mai prooroci în numele Domnului, ca să nu mori de mâinile noastre!"
22.  De aceea, aşa zice Domnul Savaot: "Iată, îi voi pedepsi şi tinerii lor vor muri de sabie, iar fiii lor şi fiicele lor vor muri de foame;
23.  Nu va scăpa niciunul, din ei, căci voi aduce nenorocirea asupra oamenilor din Anatot, în anul când îi voi pedepsi. 

Capitolul 12
1.  De voi intra la judecată cu Tine, Doamne, dreptatea va fi de partea Ta, şi totuşi, despre dreptate vreau să grăiesc cu Tine: "Pentru ce calea necredincioşilor este cu izbândă şi pentru ce toţi călcătorii de lege sunt în fericire?
2.  Tu i-ai sădit şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade; Tu eşti aproape numai de buzele lor, iar de inima lor eşti departe.
3.  Pe mine însă mă cunoşti, Doamne, mă vezi şi cercetezi dacă inima mea este cu Tine. Osebeşte-i dară, ca pe nişte oi de junghiat, şi pregăteşte-i pentru ziua junghierii.
4.  Până când va jeli ţara şi iarba de prin toate ţarinile se va usca? Dobitoacele şi păsările pier pentru necredinţa locuitorilor ei, că aceştia zic: "Domnul nu vede căile noastre!"
5.  "Dacă alergând cu cei ce merg pe jos, ai ostenit, cum te vei lua la întrecere cu caii? Şi dacă nu eşti în siguranţă intr-o ţară paşnică, ce vei face în hăţişurile Iordanului?
6.  Că şi fraţii tăi şi casa tatălui tău se poartă necredincios cu tine şi strigă tare în urma ta. Şi chiar când îţi grăiesc bine nu te încrede în ei", zice Domnul.
7.  "Părăsit-am casa Mea şi moştenirea Mea am lăsat-o; dat-am pe iubita sufletului Meu în mâinile vrăjmaşilor ei.
8.  Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din pădure, ridicându-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urât-o.
9.  Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă pestriţă, asupra căreia au năvălit din toate părţile celelalte păsări de pradă. Strângeţi-vă şi vă duceţi toate fiarele câmpului, duceţi-vă şi o mâncaţi.
10.  Mulţime de păstori au călcat via Mea, călcat-au cu picioarele lor partea Mea; partea Mea cea iubită au făcut-o deşert neroditor.
11.  Pustietate au făcut-o, şi ea, în pustiirea sa, plânge înaintea Mea. Toată ţara e pustiită, pentru că pe nici un om nu-l doare inima de aceasta.
12.  Pe toate dealurile din pustiu au venit prădători, că sabia Domnului mistuie totul de la o margine la alta a ţării şi nici un muritor n-are pace.
13.  Semănat-au grâu şi au secerat spini! Muncit-au şi n-au avut nici un folos! Ruşinaţi-vă dar de asemenea venituri ale voastre, pe care le aveţi din pricina mâniei celei aprinse a Domnului!"
14.  Aşa zice Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care năpădesc asupra părţii pe care El a dat-o de moştenire poporului Său Israel: "Iată, îi voi smulge din ţara lor şi casa lui Iuda o voi înlătura din mijlocul lor.
15.  Dar după ce îi voi smulge, iarăşi ,i voi întoarce şi-i voi milui şi voi aduce pe fiecare la ţarina sa şi la ogorul său.
16.  Şi dacă vor învăţa ei căile poporului Meu, ca să jure pe numele Meu, zicând: "Viu este Domnul", cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi aşezaţi în mijlocul poporului Meu.
17.  Iar de nu vor asculta, atunci ii voi dezrădăcina şi voi pierde cu totul poporul acesta", zice Domnul.